Intelepciune din India

1. Fii aici și acum și bucură-te de viața pe care o ai la moment.

2. Nu controla viața ta și a persoanelor apropiate. Acceptă lucrurile pe care nu le poți schimba și lasă totul să se întâmple de la sine.

3. Oferă-ți libertate ție și oferă libertate persoanelor din jurul tău. Ține minte că fiecare are calea sa în viață și dacă drumurile voastre se intersectează – e minunat, dacă nu – e mai bine. Tot ce ni se întâmplă este pre binele nostru.

4. Nu-ți fie frică de nimic și niciodată. Înaintează, acționează și realizează-ți cele propuse. Ține minte, viața e prea scurtă pentru a-ți amâna planurile și scopurile mărețe.

5. Fii modest în pretențiuni. Mai bine mai puțin dar mai bun.

6. Nu te agăța de oameni, de relații sau situații, dacă vrei să dobândești o experiență presțioasă de viață și să devii un înțelept. Fiecare își are drumul său în viață.

7. Fii precum apa. Ia orice formă în care ești pus. Dezvoltă-ți capacitatea să te conectezi cu cei din jur, să interacționezi cu ei, să sesizezi cerințele și să te adaptezi. Să găsești soluții și să fii flexibil, în trup dar și în minte.

8. Ascultă-ți vocea interioară, aceasta îți va spune ce ai de făcut și încotro trebuie să te îndrepți.

9. Ai încredere în oameni și în Dumnezeu. Niciodată nu știi unde pierzi – unde găsești.

10. Oferă-ți zilnic câteva minute pentru a medita și a-ți limpezi mintea și gândurile. Citește, pictează, dansează sau ascultă muzica preferată, dar alintă-te cu micile plăceri care azi te fac mai fericit și îngăduitor decât ieri.

11. Iubește-te pe tine însuți. Respectă-ți dorințele, trupul și ține minte: TU POȚI TOTUL!

12. Împarte totul și cu toții, fără să aștepți nimic în schimb.

13. Continuă să visezi și să-ți faci planuri, dar fii atent ce-ți dorești: visele au tendința să devină realitate, iar dorințele – să se împlinească.

14. Renunță la ceva vechi ca să poți primi ceva nou în schimb.

15. Călătorește singur, pentru că oriunde te-ai duce, totul este mereu cu tine.

Fericirea adevărată există

– Unora parcă le sunt date numai suferinţe, toată viaţa…

– Trebuie să înţelegi că e un joc între tine şi Dumnezeu. În suferinţă se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu faţă de tine. Şi atunci începi să găseşti un rost fiecărei suferinţe. Fără Dumnezeu, totul sfârşeşte într-un mare absurd. Şi cea mai mică suferinţă te doboară. Nu mai înţelegi nimic şi ajungi să-ţi pui capăt zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinţă e umplută de sens şi e mereu urmată de bucurie. Trebuie să nu uiţi niciodată că Dumnezeu te iubeşte şi te pune la încercare. Te încearcă, pentru că vrea să-ţi dea ceva. Dar cu un preţ! Trebuie să meriţi darul, să te ridici spiritual la nivelul la care îl poţi primi. Nivelul următor al jocului. Oricum, darul e întotdeauna cu mult mai mare decât suferinţa pe care o treci ca să ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate dărui liber, că atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinţa, nu ne-ar mai lăsa să înflorim liber. Dumnezeu, când ne iubeşte, ne pune la încercare, ca pe argint în topitoare. Pentru că vrea să scoată din noi esenţa cea mai pură.

– Ce ar trebui să facem că să fim fericiţi?

– Trebuie să pornim în căutarea adevărului iubirii, cu toate forţele noastre. Să nu ne angajăm steril, de suprafaţă, ci să ne dăruim total, tuturor oamenilor şi, prin ei, lui Dumnezeu. Şi să o facem pe viaţă. Fericirea adevărată există. Şi există aici, pe pământ. Ea nu e decât o cale pe care înaintăm. Doar în măsură în care ştim să dăruim, o să şi primim. Pentru că Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne şi răsplăteşte cu asupra de măsură. Se joacă cu noi, ne face să vrem mai mult, să ne dorim mai mult, să devenim mai mult. Fericirea nu e un dat, o pleaşcă, o încremenire care pică pe tine. O fericire statică ne-ar strivi sub o plictiseală cumplită. Fericirea se munceşte, se câştigă în fiecare zi. E un urcuş continuu, o dinamică ce se adaptează permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire.


Pr. Pantelimon de la Oaşa – Formula AS, nr. 973, anul 2011

Sa multumesti mereu lui Dumnezeu pentru toate !

Necazurile se fac pricina a mii de bunatati

„Nimic nu ne face atat de straluciti, atat de invidiati, nimic nu ne umple de mii si mii de bunatati, ca multimea incercarilor, ca primejdiile, ostenelile, tristetile, uneltirile necontenite de la cei care nu s-ar cuveni (sa le faca), daca le induram cu seninatate pe toate.”

„Asa sunt necazurile! Pe cei care le indura in liniste si cu curaj, ii urca deasupra suferintelor, ii inalta de nu-i ating sagetile diavolului si-i invata sa dispretuiasca uneltirile. Ca si pomii care cresc la umbra sunt fara de putere si nu dau roada, pe cand cei care infrunta schimbarile aerului, care primesc loviturile vanturilor, arsita soarelui, sunt mai puternici, sunt plini de frunze si se rup de fructe.”

Sa multumesti mereu lui Dumnezeu pentru toate !

„Ai vazut maiestria lui Dumnezeu? Ai vazut intelepciunea Lui? Ai vazut minunea Lui? Ai vazut iubirea Lui de oameni si purtarea Lui de grija? Nu te tulbura, dar, nu te nelinisti, ci continua sa multumesti mereu lui Dumnezeu pentru toate, sa-L slavesti, sa-L rogi, sa-I ceri.„

„De se napustesc asupra-ti mii de tulburari si mii de necazuri, de vin in fata ta furtuni, nimic sa nu te tulbure. Dumnezeu iese intru intampinarea noastra chiar cand totul ne duce la pieire.„

„Dumnezeu poate sa scoale si pe cei cazuti, poate sa intoarca si pe cei rataciti, poate sa indrepte pe cei ce se poticnesc, poate sa scape de pacate pe cei se sunt plini de mii si mii de pacate, poate sa faca drepti, poate sa dea viata celor morti, poate sa faca mai stralucitoare pe cele daramate, poate sa innoiasca pe cele invechite. Daca aduce la existenta pe cele ce nu sunt, daca daruieste fiinta celor ce nicicand n-au fiintat, apoi cu mult mai mult va indrepta pe cele ce sunt si-au fost.”

Nimic din cele ce se intampla in viata sa nu te tulbure !

„Nimic din cele ce se intampla in viata sa nu te tulbure! Inceteaza de a ruga pe cutare sau pe cutare; lasa umbrele sa treaca – umbra, doar, e ajutorul omenesc – si roaga necontenit pe Iisus, Caruia-i slujesti, sa faca un semn numai; si toate se vor limpezi intr-o clipita. Iar daca L-ai rugat si nu ti s-a implinit ruga, afla ca asa a randuit Dumnezeu; nu pune capat de la inceput relelor, ci cand raul a crescut, cand s-a marit, cand dusmanilor nostri nu le-a mai ramas aproape rau de savarsit, atunci dintr-o data Dumnezeu preface totul in liniste si da dezlegari neasteptate lucrurilor. Da, Dumnezeu poate sa dea nu numai atatea bunatati cate asteptam si nadajduim, ci chiar cu mult mai multe si nesfarsit de mari. De aceea si Pavel spunea: „El poate sa le faca pe toate mai cu prisos decat cele pe care le cerem sau le gandim” (Efeseni 3, 20).

„Sa nu te tulbure, dar, nici unul din necazurile din viata! Atat au reusit asupra noastra, fara voia lor, dusmanii nostri, ca sa ne faca sa nu suferim raul ce ni-l fac; si-au terminat sagetile si n-au castigat nimic altceva decat ca s-au facut de rusine, ca s-au facut de ras si ca sunt in ochii tuturora dusmani de obste ai neamului omenesc. Aceasta-i plata ce-o primesc dusmanii, aceasta-i sfarsitul razboaielor lor!”

„Ah, ce mare lucru este virtutea si dispretul lucrurilor din lumea aceasta! Virtutea castigata chiar cu ajutorul curselor ce i se intind e incununata de cei care lupta impotriva el. Cei care o fac sa straluceasca mai mult, cei care incearca s-o doboare, ii fac mai puternici, mai inalti, mai de nebiruit, mai de neinfrant pe cei ce o savarsesc. Virtutea n-are nevoie de arme, lanci, ziduri, santuri, turnuri, bani, ostasi, ci numai de vointa puternica, de suflet neclintit, ca sa infranga toate uneltirile omenesti.”

Rezistăm cu gândul la Dumnezeu

O altă cale de a ajunge în duh este de a-i încuraja pe cei din jur să reziste situaţiilor neplăcute şi de a ne încuraja şi pe noi, atunci când suntem în situaţii neplăcute, să rezistăm cu gândul la Dumnezeu. Noi, de obicei, când trăim ceva neplăcut, aşteptăm să scăpăm, sau strigăm la Dumnezeu să ne scape. Ori, Dumnezeu n-a venit ca să ne scape de necazuri.

Că, spunea cineva, s-a transformat Tatăl nostru, nu mai e „Tatăl nostru cel din ceruri”, ci „Tatăl nostru cel de la bancă, cel de la supermarket, de la… de undeva de unde trebuie să ni se îndeplinească toate dorinţele”.

Dar noi să zicem aşa: Doamne, iată, necazul acesta este un loc de întâlnire cu Tine. Tu când ai spus: „în lume necazuri veţi avea”, Te-ai gândit la necazul pe care îl am eu acum. Şi Tu spui că ai biruit lumea. Uite, asta e o ocazie ca eu să trăiesc biruinţa pe care ai avut-o Tu. Fă ceva cu mine. Ajută-mă să Te întâlnesc, să Te simt în această încercare. Necazul, de obicei, este o întâmplare care mă duce mai aproape de inima mea, îmi înmoaie inima.  

Un om, când nu are necazuri, trăieşte neatent, nici nu ştie ce a făcut. Când e necăjit, e mai atent. Aşa că punerea în faţa lui Dumnezeu a acestui necaz şi chemarea Lui ne schimbă mult. Să-I facem loc lui Dumnezeu în orice necaz al nostru. Cele mai potrivite situaţii pentru a face acest salt sunt cele în care omul nu mai poate să facă nimic.

Cei care lucrează cu dependenţii spun: „Pacientul nostru a ajuns la fundul sacului”. Se întâmplă de multe ori în viaţă, sau în zi, să intrăm într-o situaţie fără ieşire. Atunci să zicem: „Doamne, treci la volan, că eu nu mai pot, nu mai ştiu pe unde să o iau!”. Şi veţi vedea cât de frumos iese Dumnezeu din încurcătura în care noi L-am băgat…Cu o condiţie: să lăsăm totul deoparte şi să zicem: „Fă Tu asta!”. Din păcate, ne e greu să facem asta pentru că avem ceva de spus, avem dreptate, avem explicaţii. Tendinţa asta de a ne face dreptate ne mănâncă bucuria şi ne aruncă în mari şi nenumărate necazuri. Numai de am înţelege şi am renunţa la „dreptatea noastră”!

Să vă spun o poveste legat de asta: undeva, pe aici prin Ardeal, un părinte a fost reclamat la episcopul locului – dacă v-am mai spus-o să mă iertaţi – că face nu ştiu ce vrăji femeilor să nu le mai bată bărbaţii lor. A venit părintele episcop la preotul respectiv şi l-a întrebat ce face de a fost reclamat. Şi preotul a răspuns: „Ce să fac, Preasfinţite, că tare mai sufereau sărmanele femei, că aproape toate au bărbaţi cam beţivi şi cam agresivi şi… Aşa că le dau câte o sticluţă de apă sfinţită şi le spun: «când vine bărbatul acasă, tu să iei o gură de apă sfinţită şi să n-o înghiţi, s-o ţii în gură până adoarme. Şi aşa scăpau de ceartă şi bătaie că nu mai puteau să deschidă gura să-şi facă dreptate…». Dacă ai scăpat-o pe gât, să mai înghiţi din nou, că nu-şi face efectul; numai în gură îşi face efectul”.

Să ne imaginăm şi noi, când ardem de dorinţa de a ne face dreptate prin cuvinte, că luăm o gură din apa aceea sfinţită şi să tăcem cu rugăciune. Stau acolo aşa şi nu-mi mai fac dreptate, să văd ce taci Tu, Doamne, când eu nu îmi fac singură dreptate… Vom descoperi perspective de o adâncime şi o frumuseţe nebănuită pentru sărmana noastră minte captivă în conflicte fără ieşire…

Şi vom simţi bucuria lui Dumnezeu. Bucuria se simte cu organele duhovniceşti şi aceste organe sunt în noi, sunt în duhul nostru. Noi nu suntem în noi. Dar, de vom voi, putem învăţa să intrăm în duhul nostru, în acest ascuns din noi în care ne vede Dumnezeu şi ne aşteaptă. Maicuta Siluana Vlad

Cum depaşim indoiala în credinţa sau neincrederea in ajutorul lui Dumnezeu?

Monahia Siluana Vlad
“Deschide Cerul cu lucrul mărunt”
Editura Doxologia, Iaşi, 2013

 

– Maică, cum să depăşim îndoiala în credinţă sau neîncrederea în ajutorul lui Dumnezeu?

– Sa-L punem pe Dumnezeu la încercare! Sa zicem: „Doamne, uite, eu nu prea cred, dar daca Tu esti Dumnezeu, dovedeste-mi!”. Şi sa stăm cu ochii sufletului si ai trupului pe El, la El! Sfântul Petru asa a zis: „Dacă esti Tu, zi-mi să vin pe apa la Tine!”. Şi Domnul i-a zis: „Vino!” Si cât s-a uitat la El a mers pe apă. Fă şi tu la fel. Să nu te uiti la valuri, ca ai incurcat-o, te scufunzi! Asta să facem: să-L punem la încercare, dar să fim cu El, aşa cum putem si cât putem. Restul pune El!

Vă spun o mare taină: Dumnezeu face tot ce-I cerem. Tot, tot, tot! Dar să facem si noi tot ce ne cere El. Si să vedeţi că se poate! Se poate! Când nu avem incredere în Dumnezeu, de fapt, nu voim să facem ce ne cere. Ne impotrivim Lui pentru plăcerea autonomiei si controlului…

Frica nefirească, intensă, de orice şi oricine

– Maicuţă, am momente în care simt o frica nefirească, intensă, de orice şi oricine. Cum pot să fac scap de ea?

– Asta este anxietate. Este o frică bazată si ea, initial, pe o experienţă tristă, pe o traumă de care te temi că se poate repeta. Ai nevoie să identifici rădăcina acestei frici şi să te vindeci prin iertarea cu Domnul a celor ce ţi-au făcut rău si prin credinţă în prezenţa Lui iubitoare. Frica aceasta nefirească poate să vină şi din faptul că noi nu vrem să primim orice ni s-ar întâmpla. Noi credem că unele întâmplări pot fi rele că suntem la cheremul lor. Aceasta este gândirea lumească, gândirea omului care se identifică cu ea. Dar nici o întâmplare nu este doar rea dacă suntem cu Dumnezeu. Orice întâmplare va fi o ocazie în care eu imi probez credinta, îmi probez trăinicia increderii mele în Dumnezeu: „Doamne, fii cu mine”. Dacă Îl uit pe Dumnezeu, eu pot să-mi provoc o nenorocire din orice. Pot să fiu într-un loc foarte sigur si să mi se intâmple o nenorocire, pentru că Îl uit pe Dumnezeu, si pot să fiu într-un loc foarte periculos pentru mine si sa nu mi se întâmple nimic rău pentru că sunt cu Dumnezeu. Acesta este gândul pe care trebuie să-l avem: „Doamne, mi-e frică. Accept simtirea fricii, dar nu primesc gândurile care o însoţesc, ci pe acela că Tu esti cu mine în această frică”. Curajos este cel care face ce are de făcut desi îi este frică, nu cel căruia nu-i este frică. La toţi ne este frică de ceva.

Asadar, află mai întâi ce ai de iertat din urmă si, cu rugăciune si Spovedanie şi credinţă în mila si purtarea de grijă a lui Dumnezeu, vei birui. Mare grijă la calitatea si adâncimea Spovedaniei. Ca poate fi un lucru nespovedit care te chinuie din adânc, amenintându-te cu gândul că cineva ar putea afla si că asa nu vei mai avea parte de iubire si acceptare. Dar, de fapt, tu nu te poţi iubi cu acel ghimpe în inima şi te temi că si ceilalţi vor face la fel…

Sa fim atenti la soapta delicata a ingerului pazitor

Păcatul de bază al omului este autonomia: „Eu pot!” Putem să profităm de ajutorul îngerului, primindu-l, deschizându-ne acestui ajutor. Este o atenţie. Dacă suntem atenţi, tot timpul avem aşa o adiere fină, care ne spune ce-i bine: „Nu zice asta”, “Nu face asta”, „Nu pleca acum”, dar e delicată  şi  fără  presiune: acestea sunt şoaptele îngerului şi dacă noi am fi atenţi la lăuntrul nostru, am sesiza aceste şoapte ale îngerului, care nu sunt cuvinte, ci înţelesuri, deşi ca nişte comenzi clare.

Spre deosebire de şoapta îngerului, care e delicată, a diavolului este obsedantă. Îl cunoaştem pe îngerul rău prin faptul că nu putem să scăpăm de gând. Şi îl cunoaştem pe cel bun, că de-abia auzim această şoaptă. Cum mă apără îngerul, având în vedere că el nu are acces la trupul meu, să-mi pună degetul pe sinapsă, ca să nu mai gândesc rău? El poate, cu energia lui, să acţioneze în energia mea şi eu să fac lucrul ăla. El îmi dă mie un plus de energie cu care mă ajută.

Când suntem pe aceeaşi lungime de undă cerebrală, ghicim gândul celuilalt, unii chiar văd, dacă suntem pe aceeaşi lungime duhovnicească – din prima înţeleg ce spune părintele, dacă avem o preţuire personală, din empatie, din dragoste, din comuniune, voi fi pe aceeaşi lungime de undă. Nu acelaşi lucru se întâmplă, atunci când suntem separaţi şi fiecare vibrează pe frecvenţa lui. (…) 

Soluţia este să iubim, şi numai  iubind, cunoaştem. Soluţia este să ne rugăm, pentru că rugându-ne, ne curăţim mintea şi intrăm în relaţie cu îngerul şi ne mărim puterile cu oferta lui, cu puterile lui, cu energiile lui. Îngerul păzitor nu face lucruri care să fie împotriva voinţei mele, împotriva voii mele. El are o prezenţă iubitoare, care mă invită să nu fac un lucru. Pentru că făcând un lucru, vine după el alt lucru. Când îmi vine un gând de judecată, el îmi dă putere să nu primesc eu gândul şi să nu judec eu, el nu mă apără (opreşte de la a face). Numai pe copii îi apără. Maica Siluana Vlad

Gaseste iubirea adevarata cu Arhanghelul Chamuel

Rugăciunea pentru a găsi "Sufletul pereche"

" ♥ Arhanghel Chamuel,te invoc și cer ajutorul tău în găsirea "Iubirii mele Adevarate". Te rog, ajută-mă să-mi aduc aminte că EU SUNT adorabila și merit un "iubit adevărat mereu." Ghideaza-mă spre un partener ideal, iubitor, de susținere, îngrijire și pot duce spre unirea noastră pentru a servi spre binele nostru. Stiu cine este sufletul meu pereche. Astfel, eu imi pun încrederea în voi toți, astfel încât să ne aducă împreună la timpul si locul perfect ... Amin!

Despre rugaciune cu Maica Siluana

Deci rugăciunea te învaţă, pentru că rugăciunea scurtă pune stavilă inundaţiei de gânduri care te împiedică să cunoşti tăcerea minţii, care este acolo şi care‑ţi dă toată lumina de care ai nevoie ca să‑ţi întregeşti experienţa. Deci atunci când tac, mă desprind de gândurile care mă macină acum şi care‑s mânate de grijile de acum, fricile de acum şi de fanteziile făcute de mine acum. Dacă mie mi‑e frică că nu mai vine iubitul meu, că a plecat cu alta, că, uite, trebuia să vină de două ore şi n‑a venit, toată gândirea mea este în fantezie. A plecat cu alta! L‑a călcat tramvaiul! – iar el era de fapt la o bere cu prietenii, nu? Nu era asta realitatea! 

Când rugăciunea pune stavilă acestor gânduri şi mintea tace, eu intru într‑o zonă a minţii mele, într‑o zonă a vibraţiilor şi a depozitelor, în care eu pot să acced la multitudinea de cunoştinţe, de valori şi să îi dau minţii voie să le prelucreze. Mai mult, eu, prin tăcerea minţii şi prin rugăciune, Îi fac loc lui Dumnezeu, Care‑mi luminează mintea, şi mintea de abia atunci vede lucrurile aşa cum sunt, în lumina aceea, şi nu în lumina zilei şi nici în lumina propriei inteligenţe. Chiar dacă eu n‑am văzut lumina necreată, când tac şi zic: Doamne, lumina aceea îmi luminează mintea într‑un mod neperceptibil pentru simţirea mea deocamdată. Dar eu văd lucrurile în altă lumină. Altfel, mai mult: eu am o întrebare şi o nedumerire şi mă rog, şi‑n momentul acela intru într‑o zonă în care mintea mea e în comuniune cu toate minţile care sunt la acest nivel de... să zicem, de vibraţie – că părintele Stăniloae foloseşte mult cuvântul. Şi atunci, eu pot să primesc răspuns... 

Sursă: Lumea Credinţei, (fragment din interviul Maicii Siluana Vlad

Minunile sfantului Spiridon

As vrea să povestesc și eu câteva dintre minunile Sfântului Spiridon. Înainte de căsătorie, mă întrebam cărui sfânt și cum să mă rog ca să am o căsnicie sporitoare. Și, într-o noapte, Sfântul Spiridon, apărându-mi în vis, mi-a spus: „Mergi și dă pomelnic la biserica mea și roagă-te pentru căsătorie binecuvântată”. L-am ascultat și exact așa s-a și întâmplat în câteva luni. 

O altă minune s-a întâmplat după ce am participat la slujba Litiei și vecerniei din ajunul sărbătorii Sfântului, care s-a ținut afară, din cauza mulțimii oamenilor, unde evident am înghețat, dar am rezistat până la sfârșit. Ajungând acasă, m-am întins în pat să mă încălzesc și am adormit. Iarăși sfântul m-a vizitat în vis și mi-a spus că soțul meu trebuie să urmeze Facultatea de Teologie (lucru care s-a întâmplat doi ani mai târziu, iar în prezent este absolvent), iar eu trebuie să urmez Facultatea de Medicină (pe care mă străduiesc să o încep în 2012), pentru că în viitor nu vor mai merge afacerile, ci cu aceste meserii ne vom câștiga pâinea.

Eu am tot amânat înscrierea la facultate, iar de curând sfântul mi s-a arătat iar în vis, reamintindu-mi că trebuie să mă duc să studiez Medicina. (Sfântul Atanasie din Paros, Noi minuni ale Sfântului Spiridon)

Rugaciunea Sfantului Spiridon

Spiridon, sfântul care își părăsește racla

Sfântul Spiridon pleacă periodic din raclă să, pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cheamă în rugăciune, cu credință și cu dragoste, pretutindeni în lume. Alergând prin lume să facă bine tuturor celor care au nevoie de ajutorul sau, sfântul cel milostiv își tocește periodic încălțămintea (papuci din mătase). 

Pentru minunatele „plecări” din raclă ale Sfântului Spiridon, părinții slujitori la catedrală din Corfu îi schimbă anual veșmintele și încălțămintea tocită. Înnoirea veștmintelor sfântului are loc în ziua de 12 decembrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește cu mare bucurie. Cu binecuvântarea episcopului grec din Pafos, aceste daruri duhovnicești (hainele și încălțămintea) sunt dăruite parohiilor și mânăstirilor ortodoxe din întreaga lume.
Datorită minunilor săvârșite în întreaga lume, Sfântul Spiridon a fost numit „sfântul călător”. Potrivit unor evlavioși părinți ai locului, pentru perioade scurte de timp, cinstitele Moaște ale sfântului nu mai sunt prezente în racla din catedrală, iar atunci când acestea revin, în chip minunat, ele sunt calde și prăfuite; la rândul lor, încălțările noi ale sfântului apar tocite, păstrând pe ele pământ și fire de iarbă. 

CE RUGĂCIUNE TREBUIE SĂ SPUI

În amintirea acestei minuni periodice, în Acatistul Sfântului Spiridon, în icosul al șaselea, ne rugăm acestuia, zicând: „Bucură-te, cel ce ești cu îngerii slujitor; Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te, al cărui trup astăzi săvârșește minuni; Bucură-te, că încălțămintele tale slujesc drept dovadă”.

Pentru a lupta contra vrajitorilor si a tuturor ereticilor: Psalmul 134;

Psalmul 134
 

1.	Lăudaţi numele Domnului, lăudaţi slugi pe Domnul.
2.	Cei ce staţi în casa Domnului, în curţile Dumnezeului nostru.
3.	Lăudaţi pe Domnul, că este bun Domnul; cântaţi numele Lui, că este bun.
4.	Că pe Iacob şi l-a ales Domnul, pe Israel spre moştenire Lui.
5.	Că eu am cunoscut că este mare Domnul şi Domnul nostru peste toţi dumnezeii.
6.	Toate câte a vrut Domnul a făcut în cer şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile.
7.	A ridicat nori de la marginea pământului; fulgerele spre ploaie le-a făcut; El scoate vânturile din vistieriile Sale.
8.	El a bătut pe cei întâi-născuţi ai Egiptului, de la om până la dobitoc.
9.	Trimis-a semne şi minuni în mijlocul tău, Egipte, lui Faraon şi tuturor robilor lui.
10.	El a bătut neamuri multe şi a ucis împăraţi puternici:
11.	Pe Sihon împăratul Amoreilor şi pe Og împăratul Vasanului şi toate stăpânirile Canaanului.
12.	Şi a dat pământul lor moştenire, moştenire lui Israel, poporului Său.
13.	Doamne, numele Tău este în veac şi, pomenirea Ta în neam şi în neam.
14.	Că va judeca Domnul pe poporul Său şi de slugile Sale se va milostivi.
15.	Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti.
16.	Gură au şi nu vor grăi, ochi au şi nu vor vedea.
17.	Urechi au şi nu vor auzi, că nu este duh în gura lor.
18.	Asemenea lor să fie toţi cei care ii fac pe ei şi toţi cei ce se încred în ei.
19.	Casa lui Israel, binecuvântaţi pe Domnul; casa lui Aaron, binecuvântaţi pe Domnul;
20.	Casa lui Levi, binecuvântaţi pe Domnul; cei ce vă temeţi de Domnul, binecuvântaţi pe Domnul.
21.	Binecuvântat este Domnul din Sion, Cel ce locuieşte în Ierusalim.

Raiul si iadul impreuna in iubire

Deci, oamenii când se îndrăgostesc sau când se caută unul pe altul şi aşteaptă iubirea doresc să iasă din iadul acestei lumi, din iadul lăuntric, şi să ajungă în raiul iubirii. Şi zic: „A, ăsta mă face fericită! Asta mă face fericit! Eu o să-l fac fericit pe el! Eu o s-o fac fericită pe ea!” Deci omul caută raiul, caută fericirea. Dar, de fapt, omul are în adâncul lui iadul. Şi noi suntem în iad, iadul e în noi. Nu lumea aceasta este iadul, ci în mine este iadul, felul în care trăiesc eu contactul cu lumea, evenimentele lumii – acesta este iadul. Şi când mă întâlnesc cu tine şi ne căsătorim, eu aduc dorul meu de rai şi tu dorul tău de rai şi sub dorul acesta este iadul meu şi iadul tău. Şi dacă noi nu suntem în stare să intrăm cu Domnul în iad… Să intrăm în iadul din noi, unde este Domnul, fiindcă El e acolo, în iad - nu ne putem întâlni cu Dumnezeu decât în iad, prima întâlnire e în iad. Şi după aceea, El ne scoate din iad, ne eliberează de răutăţile iadului, de vrăjmaşii care ne ţin acolo legaţi şi ne arată lumina raiului şi ne duce acolo. Şi atunci, noi doi ne-am căsătorit şi după ce ne dezamăgim, ne dăm seama că nu se poate, nu există rai, că nu asta este viaţa, deci nu asta căutam, Dumnezeu zice: „Păi, Eu asta vreau să fac cu voi: să vă vindec viaţa, să vă vindec de moarte, să vă vindec de stricăciune, ca să vă iubiţi… pentru că acea făgăduinţă din perioada îndrăgostirii nu era o minciună.” Şi atunci harul lucrează, transformând iadul din mine în rai. Deci ne duce către rai. Şi atunci e iubirea. Şi la început pare foarte greu, un an, doi, trei, depinde cât de activi sunt oamenii în lucrarea cu harul. După aceea, iubirea este o împreună-lucrare cu Dumnezeu de vindecare a patimilor şi apoi de iluminare. Şi dacă oamenii au răbdare şi lucrează cu harul, vor fi uimiţi ce minune e bărbatul, ce minune e femeia. Altfel, n-o să vadă niciodată. Adică o să-i vadă zbârciturile, o să-i vadă decăderea şi n-o să vadă minunea. Că nu se vede. Sufletul nostru este văzător, dar dacă el este astupat de patimi… dacă este robit de patimi…. nu vedem decât ce ne place, ce ne stârneşte poftă… Vindecându-mă de patimi, încep să lucreze darurile Duhului Sfânt şi când lucrează darurile Duhului Sfânt, realitatea se vede aşa cum este ea în Dumnezeu, şi nu aşa cum este ea în privirea mea pătimaşă.

Dar Dumnezeu nu vrea, de fapt, să fim fericiţi? Nu pentru asta ne-a creat?

Ba da! Dar Dumnezeu ne-a dat o sensibilitate prin care descoperi că atunci când ai mâncat mult mai mult decât poţi să digeri nu poţi să fii fericit. Poţi să mori! Şi dacă n-ai avea semnele astea ale durerii, ţi-ar crăpa stomacul şi intestinele înainte de a avea un avertisment şi ai muri. Deci durerea este un semnal că nu asta e calea fericirii. Calea fericirii este cea pe care o dăruieşte Dumnezeu.

Dacă am muta în domeniul spiritual această parabolă a dumneavoastră cu ciocolată, s-ar putea spune că din cauza plăcerii poate să-ţi crape şi sufletul, nu doar inima.

Nu poţi să simţi plăcere în suflet. Sufletul slujeşte trupul în căutarea plăcerii. El este responsabil că eu sunt robită plăcerii. Pentru că nu mă luminează să-mi arate că „plăcerea” adevărată este a fi liber, a te simţi bine şi nu a fi robit de niciuna din plăcerile care te duc la distrugere. Pofta, care este puterea sufletului de a dori binele, de a-L dori pe Dumnezeu, se îndreaptă către ciocolată. Că – nu-i aşa? – bine este ce-mi place. Căderea e aşa: binele e ce-mi place mie. O altă putere a sufletului – voinţa mea, se va dedica procurării de ciocolată, feririi ei de alţi consumatori şi aşa mai departe. Iar mânia şi violenţa, către cel care vrea să-mi ia ciocolata. Deci iată cum două puteri (dăruite de Dumnezeu să dobândim binele) devin slujitoarele unui bine fals, care mă omoară, care mă ucide. Cu asta contribuie sufletul.

Apoi, mai există plăcerile sufletului – plăceri estetice, plăcerile prieteniei - acestea sunt şi ele capcane, dar capcane ale relaţiei. Mă pot duce într-o relaţie bolnavă sau mă pot ajuta să am o relaţie mai sănătoasă cu ceilalţi.

Am înţeles cu plăcerea. Dar de ce suferim în interior?

Dacă ne gândim la diferenţa dintre durere şi suferinţă, vom înţelege. Durerea este impactul realităţii asupra mea prin organele mele de simţ. Suferinţa este semnificaţia pe care o dă mintea mea durerii. Şi suferinţa n-o mai trăim în deget: „Vai, ce mult am suferit când mi‑am tăiat degetul! Ce tare m-a durut când mi l-am tăiat!” Dar: „Am suferit când am rămas fără deget şi n-am mai putut să cânt la pian. Am suferit pentru că n-am putut să-mi mângâi bărbatul.” Aceasta este suferinţa lăuntrică: semnificaţia pe care o dăm durerii. Şi există dureri mari trupeşti care nu sunt însoţite de suferinţă lăuntrică, şi dureri foarte mici care sunt însoţite de suferinţe interioare foarte mari.

Sau suferinţe foarte mari care nu au în spate dureri fizice - de exemplu, suferinţa din dragoste.

Ia să vedem: iubirea nu are durere?

Fizică? Nu!

Deloc?

Ba da… dar într-o foarte mică măsură…

Acea mică măsură este izvorul suferinţei din dragoste. Hai să vedem! Dă-mi exemplu de o suferinţă din dragoste, de conţinutul ei lăuntric, sufletesc.

Maica Siluana Vlad

Despre suferinta din iubire cu Maica Siluana Vlad

Doi tineri care se iubesc la un moment dat şi după aceea unul dintre ei, să zicem, pleacă, iar celălalt suferă, nu?
Aşa. Deci suferă – din ce cauză? Că a plecat celălalt?

Da!

Nu! Dacă celălalt ar fi plecat în Australia, să muncească, să-şi întreţină familia, şi ar fi lipsit doi ani, ar fi suferit?

Probabil că da, dacă se iubeau într-adevăr.

Dar, gândeşte-te: soţia se va gândi la tot ce face el pentru familie. Şi va fi o suferinţă cu sens, cu nădejde, cu mângâieri. Deci nu plecarea este cea care mă face să sufăr teribil, ci faptul că m-a părăsit, că nu mai vine, că nu mă mai iubeşte, că nu se gândeşte la mine. Altminteri, oamenii sunt în stare să se iubească şi să reziste şi când sunt despărţiţi. Deci nu despărţirea mă face să sufăr, ci semnificaţia pe care o dau despărţirii, impactul ei emoţional asupra mea. Şi deci mă întristez, plâng, mă doare. Mă întristez – unde simt întristarea?

În inimă?

În inimă, în tot sufletul, deci secret anumite substanţe în creier care îmi încetinesc procesele vitale şi toată asta e suferinţă în trup, asta e durerea trupului. Noi nu dăm atenţie, dar trupul şi el pătimeşte împreună cu sufletul când este copleşit de sentimente. Toate sentimentele au o bază în trup – o bază emoţională – şi în plus semnificaţia mentală, intelectuală pe care o dăm. Dar fără trup nu ne-am întrista. Ia gândiţi-vă că pleacă un bărbat, îşi părăseşte femeia care e în comă şi divorţează, se însoară cu alta. Suferă femeia? Nu! De ce? Pentru că nu are trupul care percepe această durere şi pe care sufletul o prelucrează, dându-i semnificaţii şi înţelesuri care măresc durerea. Deci suferim pentru că suntem sensibili la lume şi suferim pentru că prelucrăm într-un mod greşit, rău, distrugător, impactul pe care-l are lumea asupra mea.

Deci aş putea, de exemplu, să trec printr-o criză din dragoste fără să sufăr, dacă n-aş prelucra greşit, distrugător, impactul pe care-l are lumea asupra mea?

Da, ai putea! Pentru că eu pot să îmi trăiesc durerea fără să-i dau semnificaţia aceea care se numeşte suferinţă: „Vai, cât am suferit din dragoste! Am vrut să-mi iau viaţa!”, ci acea durere, acea întristare poate fi trăită fără să devină suferinţă distrugătoare.

Cum?

Îndurând. Răbdând. Există o virtute extraordinară, care se numeşte răbdare, cu un capăt în îndelunga răbdare, care e darul Duhului Sfânt. Când sufletul tău vibrează de durere fizică, de durere emoţională, vibrează şi tu, rabdă – nu în sensul că suporţi fiind inert, ci rabzi aceasta şi-i asculţi melodia, îi asculţi mişcarea; devine plină de înţelesuri şi se termină într-o bucurie: bucuria de a fi. Deci eu sunt, eu trăiesc aceasta – eu nu sunt această durere, eu o trăiesc, eu mi-o asum. O durere asumată şi legată de înţelesurile date de Dumnezeu, de luminarea minţii de la Dumnezeu, devine muzică… iar eu devin psaltire! Gândiţi-vă, Psaltirea conţine psalmii compuşi de David, pe care-i rostea însoţiţi de cântare pe instrumentul numit psaltirion. Când trupul meu devine psaltirion, devine instrument, în sensul că-şi arată toate simţirile lui Dumnezeu şi le primeşte şi le percepe şi le analizează şi le pune în cuvânt după înţelesurile pe care le are în legătură cu Dumnezeu, atunci suferinţa devine rugăciune, devine cântare. Şi acolo încape şi supărare şi mânie şi deznădejde şi dragoste şi nădejde: în psalm.

Înseamnă că toate astea au un rost? Adică poţi să găseşti un rost şi întâmplărilor, nenorocirilor absurde?

Nu, nu… ele în sine n-au un rost. Eu sunt rostuitorul! Eu pot să le dau un sens şi-un rost, pentru că ele nu năvălesc peste mine fără mine, fără voia mea. Ele sunt chiar felul meu de a percepe lumea. Eu privesc lumea prin anumite tipare: toată lumea ar trebui să mă iubească, oamenii ar trebui să bată din palme când mă văd, să-mi zâmbească, să mă admire, să mă ierte, să nu bage de seamă când fac prostii, să-mi dea mie ce-i mai bun – acestea sunt tiparele şi limitele prin care eu privesc realitatea. Şi când întâlnesc un om care nu face chestiile astea eu sufăr, nu? Ei, de aici vine cea mai mare suferinţă. În rest, durerea e inerentă acestei lumi, inerentă vieţii în această lume, în lumea care geme sub blestem. Făptura toată, creaţia toată, geme sub blestemul că omul, stăpânul ei!, a căzut, a decăzut, e robul unor plăceri şi că o consumă fără să mulţumească, fără să îngrijească, fără s-o conducă la destinaţia ei. Şi nu se poate fără durere! Iar durerea este firească. Păi, noi ucidem ca să trăim, ca să mâncăm, nu? Şi mâncăm ca să tot murim. Deci a ne închipui că am putea trăi fără durere şi fără necazuri şi fără suferinţă este o utopie şi este păcat.

Ne iubim pentru că înflorim împreună

Cum să scapi de gândul că băiatul pe care îl iubeşti nu te va mai iubi când îţi va vedea defectele şi slăbiciunile?
 
Să i le arăţi din prima. Îi spui când vezi că se uită fru­mos la tine şi că-l interesează persoana ta: „Stai aşa, închide ochii, că vreau să-ţi spun tot”. Şi închide-i şi tu. Şi dacă atunci când termini ce ai de spus şi deschizi ochii el e tot acolo şi nu cere să-i fii obiect al vreunei pofte sau dorinţe, poţi începe să-l iubeşti. Altfel nu.
Dar, atenţie, nu e nevoie să vă povestiţi viaţa ante­rioară ca pe o telenovelă, cu imagini şi personaje. Asta va alimenta imaginaţia celuilalt şi nu te va vedea pe tine aşa cum eşti în faţa lui. E vorba de spus ce faci tu când te înfurii, cum reacţionezi la frică, cât de bine îţi poţi ad­ministra poftele şi felul în care alegi să te prefaci etc.

Nu vă fie frică! Iubirea adevărată nu are legătură cu asta. Nu suntem iubiţi pentru calităţile şi urâţi pentru de­fectele noastre, ci pentru felul în care le „administrăm”. Talanţii noştri sunt şi calităţile şi defectele noastre.
Ne iubim pentru că înflorim împreună, împreună creştem. Eu devin mai femeie, tu devii mai bărbat, şi Îl simţim pe Dumnezeu mai bine.

Maica Siluana Vlad

Pentru a aduce Pacea Domnului in casa ta: Psalmul 1;

Psalmul 1

1.	Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;
2.	Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.
3.	Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori.
4.	Nu sunt aşa necredincioşii, nu sunt aşa! Ci ca praful ce-l spulberă vântul de pe faţa pământului.
5.	De aceea nu se vor ridica necredincioşii la judecată, nici păcătoşii în sfatul drepţilor.
6.	Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri.

Pentru a ajuta la vindecarea unei persoane bolnave din anturajul tau: Psalmul 23;

Psalmul 23

1.	Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea.
2.	Acesta pe mări l-a întemeiat pe el şi pe râuri l-a aşezat pe el.
3.	Cine se va sui în muntele Domnului Şi cine va sta în locul cel sfânt al Lui?
4.	Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima, care n-a luat în deşert sufletul său şi nu s-a jurat cu vicleşug aproapelui său.
5.	Acesta va lua binecuvântare de la Domnul şi milostenie de la Dumnezeu, Mântuitorul său.
6.	Acesta este neamul celor ce-L caută pe Domnul, al celor ce caută faţa Dumnezeului lui Iacob.
7.	Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei.
8.	Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în război.
9.	Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei.
10.	Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei.

Diferenta dintre un domn si un prost

Am întâlnit mulți bărbați la viața mea: de la colegi până la necunoscuți pe stradă. Unii domni, alții bădărani. Care este diferența dintre un domn și un prost? Unul are clasă, celălalt trebuie să se mai nască de câteva ori.

Un domn are stil, vorbește corect gramatical, nu împrăștie o dâră de parfum în urma lui, știe să asculte, iar singura lui bijuterie este ceasul. Un prost este bădăran (și mă tem de un pleonasm), vorbește mult și prost, se laudă când nu e cazul, își toarnă sticla de colonie ieftină să simtă și vecina de la colț că folosește parfum bărbătesc și în niciun caz nu știe să asculte pentru că el este buricul pământului.

Un domn nu caută perfecțiunea din reviste, ci o femeie care știe să iubească, o femeie care își acceptă defectele și slăbiciunile, frumoasă și în niciun caz vulgară, elegantă și nu în ultimul rând puternică. Un domn știe că o femeie poate fi partenerul pe care se poate baza o viață întreagă. Dar prostul? Un prost vrea un pachet după standardele impuse de cancanuri, de preferat nu foarte inteligentă pentru că are nevoie să se simtă „bărbat” în fața ei. Un prost își dorește o femeie-trofeu pe care să și-o dorească și alții ca el, dar pe care să nu o mai aibă nimeni.

Un domn nu se ascunde în spatele cuvintelor, el acționează. Un prost vorbește încontinuu și nu face mare lucru.

Un domn știe să fie bărbat: oferă protecție, atenție, duritate și sensibilitate atunci când trebuie. Un domn știe să-și seducă femeia, știe să o facă să se simtă doamnă când a ieșit pe ușă, știe să-i ofere încrederea necesară pentru a fi femeia pe care și-o dorește în dormitor. Un prost face pe durul tot timpul pentru că el este bărbatul “greu de prins”, își neglijează femeia din același motiv, ba mai mult decât atât, o judecă dacă i se pare nonconformistă, este orgolios și nu are niciodată o explicație pentru acțiunile sale.Un domn știe când să ofere flori, un prost o face când greșește.

O femeie adevărată își dorește în viața ei un domn și nu un prost. Fetelor, să țineți minte un lucru: Când știi cât valorezi, nu te opri până nu obții ceea ce ți se cuvine! Și nu mă refer la acea valoare pe care femeile-trofeu și-o asumă, ci la principiile de viață și moralitate. Prostul meu nu este acel bărbat lipsit de inteligență, ci mai degrabă un bărbat care nu a înțeles că un cuplu înseamnă un dans în doi.

Sursa http://www.beautytips.ro/

Diferenta dintre o doamna si o proasta

Multe proaste, puține doamne. Care este diferența dintre o doamnă și-o proastă? De-ar fi doar una! Aud din ce în ce mai des bărbați care-și doresc femei cuminți sau cu demnitate, dar încă nu sunt convinsă că știu cum să și-o aleagă.

O doamnă știe să-și asume faptele, știe ce înseamnă tentația, intimitatea, aventura și angajamentul. O proastă nu-și asumă nimic: dacă alege un bărbat altfel decât scrie în cărți, va da vina pe el pentru că nu-și poate asuma alegerile. O proastă nu știe ce înseamnă angajamentul și își va lăsa întotdeauna câteva uși deschise (să aibă o roată de schimb pentru orice eventualitate), cât despre atașament, confundă adesea dependența cu iubirea.

O doamnă este stabilă emoțional și înțelege că viața ei merge mai departe, chiar dacă o relație se încheie. O doamnă spune mulțumesc și trece mai departe. Pe când o proastă, va trece peste traume ieșind cu primul care-i iese în cale. Doar ea e o femeie trofeu, iar fostul trebuie să vadă ce a pierdut.

O doamnă ține la demnitatea ei și nu are nevoie să primească în fiecare zi complimente de la băieței cărora le țopăie hormonii în pantaloni. O proastă își pune cea mai scurtă fustă și un decolteu pe măsură și iese la vânat. Cumva, au o nevoie morbidă de laude și face tot posibilul să le primească, iar dacă masculul întrece măsură, înseamnă că e porc. Păi, draga mea, porcul nu se scaldă în mocirlă?

O doamnă este sexy fără să devină vulgară. O proastă este împopoțonată din cap până-n picioare: unghii false și lungi, sclipicioase, își pune silicoane cât mai mari pe care și le dezvăluie cu mândrie, rochiile vor fi întotdeauna dintre cele mai scurte, iar machiajul este musai unul de seară la prima oră a dimineții.

Unei doamne nu-i este teamă să muncească pentru pantofii pe care și-i dorește. O proastă vânează portofele cu multe zerouri, doar a investit în ea și acum trebuie să culeagă roadele, nu?


O doamnă este discretă, de la zâmbet până la conversațiile pe care le poartă. O proastă devine zgomotoasă precum o locomotivă veche, altfel cum să-și facă simțită prezența?

O doamnă nu se consideră egală cu bărbatul ei, ci îl completează. O proastă e de neînlocuit în judecata ei, ba mai mult decât atât, e atât de bună, încât are grijă în fiecare zi să amintească asta oricui, oricum.

O doamnă nu este ahtiată după bani, deși știe că sunt necesari, de aceea va căuta să aibă propriile ei activități, să învețe, să se dezvolte. De ce? Pentru că poate! O proastă vrea totul de-a gata. De ce să facă ceva cu viața ei, când sunt atâția care îi pot pune totul la picioare?

O doamnă acceptă un bărbat care să o răsfețe, care să o dorească, care o poate susține. O proastă are nevoie de un bărbat pe care să-l supună și care să fie mai slab emoțional decât ea.

Din fericire, chiar dacă nu te-ai născut o doamnă, poți deveni una. Cu condiția să-ți vezi adevărata față în oglindă.

Sursa  http://www.beautytips.ro/

Raspunsuri pline de iubire de la Maica Siluana

Ce este dragostea?“, „Ne potrivim cu adevărat?“, „De ce nu ne mai înţelegem?“ – la toate aceste întrebări au găsit un răspuns duhovnici căutaţi de foarte mulţi creştini, de la noi şi de pretutindeni. Pune la inimă şi în practică, în viaţa de zi cu zi, pildele lor!

Majoritatea defineşte iubirea ca pe un sentiment, dar dacă ar fi doar atât, nimeni n-ar fi iubit. Maica Siluana, stareţă la Mănăstirea Jitianu, spune că dragostea este o poruncă dată de Dumnezeu omului şi că prima experienţă a iubirii este aceea de a fi iubit. „Nimeni n-ar iubi dacă n-ar fi iubit, dar dragostea este şi durere, jertfă, ceva greu de conceput pentru cineva care, atunci când iubeşte, se aşteaptă să i se împlinească toate dorinţele“, explică ea.

Dragostea presupune jertfă

Fiecare iubeşte la celălalt ceea ce-i dăruieşte, după cum spunea şi Părintele grec Paisie Aghioritul în cartea sa, „Sfaturi Duhovniceşti. Viaţa de familie“: „Femeia îi dă bărbatului încredere, devotament, ascultare, iar bărbatul protecţie.

Ea este doamna casei, dar şi o mare servitoare. El este stăpânul, dar şi hamalul ei. (...) Pentru a trăi armonios, trebuie să pună la temelia vieţii lor iubirea, care se află în jertfirea de sine şi nu în dragostea trupească“. Jertfa aceasta, care implică răbdare, este o dovadă de iubire şi unul dintre scopurile pentru care ne unim prin taina căsătoriei. Iată ce sfaturi dădea Maica Siluana la o conferinţă: „Ne căsătorim din dragoste, nu pentru a face copii, ci pentru a deveni şi a face sfinţi. Un alt ţel este stingerea dorinţei trupeşti, pentru ca fiecare să se pregătească să ajungă înger. Se crede că, dacă nu mai ai văpaia de la 20 de ani, trebuie să înghiţi pastile. De fapt, la bătrâneţe, ea devine căldură, atenţie. O ţinere de mână face atunci cât 20 de îmbrăţişări.“

Relaţia intimă este binecuvântată

Când ne gândim la relaţia intimă, spunem că este relaţie sexuală, însă nu poate fi vorba doar despre sex, pentru că suntem făpturi întregi. Tot Maica Siluana atrage atenţia asupra acestui aspect: „Iubirea dintre bărbat şi femeie este lucru curat. Copiii cred că părinţii lor fac prostii, când, de fapt, fac nuntă. Puţini ştiu că taina nunţii se termină la înmormântarea unuia dintre cei doi, iar rău este numai ce este în afara ei.“ Înainte de începerea acestei taine, maica spune că femeia trebuie să aibă răbdare să-l înveţe iubirea pe bărbat: „La primul semn de iubire, ea oferă tot. Confundarea poftei cu iubirea e prima capcană pentru familie“.

„Oare iubesc pe cine trebuie?“

Părintele Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai Ortodoxiei, care a trecut la Domnul în anul 2011, oferă un răspuns: „Există o forţă nevăzută în tine, cu care simţi că acesta este... cel ce
este. Căsătoria trebuie să se facă ori bine, ori deloc, fiindcă este în slujba unui ideal, nu în slujba plăcerilor. Altfel, este doar o pierdere de timp.“

De ce nu ne înţelegem?

Părintele Paisie Aghioritul a explicat din ce motive: „În deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu. Dacă amândoi v-aţi mânia repede, aţi dărâma casa.“ Completându-se unul pe celălalt şi schimbându-se în bine, cei doi sporesc duhovniceşte.

„Iubirea este răspunsul la toate întrebările.“- Părintele Arsenie Papacioc

Intre celibat si casatorie

Între căsătorie şi celibat


- Eram un grup de vreo şase-şapte prieteni - pe atunci, toţi necăsătoriţi - şi şedeam, într-o seară, sub un molid, ascultându-l pe Părintele: - Să nu vă mai chinuie problema alegerii între căsătorie şi celibat. Uneori, vor veni zile în care veţi simţi dorinţe sufleteşti şi trupeşti pentru căsătorie, iar alte zile în care aceste dorinţe vor scădea în intensitate, pentru că veţi avea dorinţe dumnezeieşti, mai presus de căsătorie. Când vor veni ispitele trupeşti, nu încercaţi să le alungaţi cu violenţă, căci satana le va face încă şi mai atrăgătoare şi, astfel, vă vor vătăma. E mai bine să le întâmpinaţi cu calm, transformându-le, din dorinţe păcătoase, în dorinţe legitime. Să vă spuneţi, atunci: "Poate mă voi căsători şi mă voi bucura de plăcerile conjugale, aşa cum vrea Hristos".

Când iarăşi veţi avea dorinţe de feciorie, să le primiţi cu recunoştinţă, cultivând în taină arta sfinţeniei. Cândva, balanţa va înclina fie într-o parte, fie într-alta. Unii se străduiesc să se sfinţească luptând împotriva patimilor şi păcatelor lor, iar alţii, iubind pe Hristos şi voia Lui. Primii ajung să împlinească puţine lucruri, căci lupta lor este foarte dură, pe când aceştia din urmă înfăptuiesc mai multe, deoarece, când îl iubeşte pe Hristos, patimile şi păcatele îşi pierd orice farmec şi atracţie în faţa bucuriei pe care o simţi iubindu-L pe El. Când vin zorile şi intră în odaie lumina, bezna se risipeşte îndată. Părintele se opri. Părea că se gândeşte la ceva. Apoi, începu iar: - Poate nu ar trebui să vă spun asta, dar, totuşi, v-o spun. Se întâmplă să ajungă omul la o vârstă înaintată şi încă să mai oscileze între căsătorie şi celibat. Atunci, satana lansează asupra lui cel mai greu atac: îi pune în suflet frica de celibat. Plin de spaimă, omul începe să-şi caute soţie/ soţ, să-i roage şi pe alţii să-i caute, aceştia să râdă de el, iar el să ajungă în pragul bolii sufleteşti. De aceea, vă spun din nou: nu vă frământaţi cu problema alegerii între căsătorie şi celibat. în loc să vă agitaţi cu acest lucru, îndreptaţi-vă întreaga strădanie pentru a-L iubi pe Hristos din tot sufletul şi, la momentul potrivit, El vă va da răspunsul ce se potriveşte sufletului vostru şi pe care îl veţi accepta fără silă şi mâhnire, ci în linişte şi cu mulţumire. Aşa veţi rezolva această problemă şi veţi păşi pe drumul potrivit, lăudând pe Dumnezeu. "PĂRINTELE PORFIRIE

Sfatul maicii Siluana pentru casatorie tarzie

Căsătorie după 40 de ani

Doamne-ajută!

De la 30 de ani m-am apropiat de Biserică - atunci am citit și primul acatist și am ajuns o creștină ortodoxă practicantă după 40 de ani. Dorința mea e să mă căsătoresc, dar nu mai găsesc persoane de vârsta mea dornice să-și întemeieze o familie. Și îmi doresc o familie ortodoxă practicantă. Mai pot nădăjdui că Dumnezeu îmi va ierta păcatele și-mi va trimite un om la acestă vârstă? Am 47 de ani. Locuiesc în străinătate și cu greu îmi câștig și cele necesare traiului... Îmi e teamă de ziua de mâine și de singurătate. Ce mă sfătuiți să fac?
BUCURIE SFÂNTĂ, MONICA!

Acum ai nevoie să înveți să te încrezi în grija Domnului. Tu să faci poruncile, să te spovedești des, să te împărtășești des și să dorești să fii cu El și El cu tine în toate. În rest va avea Domnul grijă de tine. Nu mai căuta bărbat, renunță la dorința de a te căsători. Această dorință face să nu ai șanse să te căsătorești. De ce? Pentru că orice dorință împlinită moare. Știi asta, nu? Așa că această dorință a ta face, te face să faci lucruri care să împiedice împlinirea, adică moartea ei! E ceva foarte ciudat. Dar cred că deja ai văzut că o dorință obsedantă nu ni se împlinește. Așa că pune această dorință firească în fața Domnului și nu te mai gândi la ea, ci la voia Domnului. S-ar putea să ai surprize. Dar să fii hotărâtă și să faci ce ți-am spus. Apoi, învață să fii blândă, să nu judeci, să nu clevetești, să te rogi pentru toți oamenii, să fii cinstită și vei atrage oameni de același fel.

Cu rugăciune și binecuvântare,

Maica Siluana

Pentru a avea curajul de a face fata in situatii sociale dificile: Psalmul 141;

Psalmul 141
 

1.	Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.
2.	Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.
3.	Când lipsea dintru mine duhul meu, Tu ai cunoscut cărările mele. În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursă mie.
4.	Luat-am seama de-a dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască. Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce caută sufletul meu.
5.	Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: "Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii".
6.	Ia aminte la rugăciunea mea, că m-am smerit foarte. Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine.
7.	Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău, Doamne. Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie.

Cand te supara necuratul Psalm 37

Psalmul 37
 

1.	Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi.
2.	Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine şi ai întărit peste mine mâna Ta.
3.	Nu este vindecare în trupul meu de la faţa mâniei Tale; nu este pace în oasele mele de la faţa păcatelor mele.
4.	Că fărădelegile mele au covârşit capul meu, ca o sarcină grea apăsat-au peste mine.
6.	Chinuitu-m-am şi m-am gârbovit până în sfârşit, toată ziua mâhnindu-mă umblam.
7.	Că şalele mele s-au umplut de ocări şi nu este vindecare în trupul meu.
8.	Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte; răcnit-am din suspinarea inimii mele.
9.	Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns.
10.	Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea şi lumina ochilor mei şi aceasta nu este cu mine.
11.	Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au şezut; şi cei de aproape ai mei departe au stat.
12.	Şi se sileau cei ce căutau sufletul meu şi cei ce căutau cele rele mie grăiau deşertăciuni şi vicleşuguri toată ziua cugetau.
13.	Iar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa.
14.	Şi m-am făcut ca un om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări.
15.	Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit; Tu mă vei auzi, Doamne, Dumnezeul meu,
16.	Că am zis, ca nu cumva să se bucure de mine vrăjmaşii mei; şi când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea s-au semeţit.
17.	Că eu spre bătăi gata sunt şi durerea mea înaintea mea este pururea.
18.	Că fărădelegea mea eu o voi vesti şi mă voi îngriji pentru păcatul meu;
19.	Iar vrăjmaşii mei trăiesc şi s-au întărit mai mult decât mine şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc pe nedrept.
20.	Cei ce îmi răsplătesc rele pentru bune, mă defăimau, că urmam bunătatea.
21.	Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine;
22.	Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.

O femeie care iubeşte poate schimba Universul

I. O femeie care nu iubeşte este cel mai vulnerabil loc din Univers. O femeie care iubeşte poate schimba Universul.

Nu te grăbi sa acţionezi în vremea dez-îndrăgostirii tale, pentru că toate alegerile tale vor fi oarbe şi îţi vor atrage răni greu de vindecat.

Bărbaţii văd femeia rănită de o despărţire, aşa cum vulturii văd animalul bolnav şi îl atacă. Teme-te să fii o jertfă pentru devoratorii de carne, pentru că eşti lăsată să desparţi pe fiu de tată şi pe tată de fiu, să alegi ce este slab de ce este puternic, ce este bun de ce este rău pentru a pune ordine în lume. Nu uita că cel mai puternic bărbat poate fi îmblînzit doar de o femeie – fii tu cea care o va face.

Femeia are şansa de a alege o singură dată; dacă o ratează, obiectul alegerii devine ea.

Fii atentă să nu ajungi un lucru de umplut golul – pentru aceasta fii tu partea cea plină.

II. Dacă eşti o pasăre – păzeşte-ţi aripile, dacă eşti o căprioară – păzeşte-ţi picioarele.

Ceea ce crezi că ai mai bun în tine este slăbiciunea ta şi locul în care vei fi lovită. Păzeşte comoara ta înăuntru, păstrînd taina ei pentru cel care va şti să-ţi răsplătească cu însăşi viaţa lui.

Cu cît e mai puţin aur undeva, cu atît creşte valoarea lui.

III. Frumuseţea este un dar nepreţuit, dar nu este cel mai mare între daruri.

Ai observat că frumuseţea florilor e diferită de cea a păsărilor şi frumuseţea cerului e altfel decît frumuseţea munţilor. Fluturii şi peştii se întrec în turnirurile culorilor. Ochiul nu se satură de tot ce este frumos şi inima cîntă slava Creatorului.

Fii recunoscătoare pentru tot ce ai şi nu te pune cu nimic mai presus de alţii. Oamenii sînt frumoşi, inteligenţi sau îndemînatici pentru un scop anume. Află care este rostul darurilor tale. Altminteri, oamenii frumoşi şi deştepţi fac aceleaşi păcate ca şi oamenii proşti şi urîţi. Dacă excelezi în ceva, fă ca aceasta să schimbe în bine viaţa celor din jur.

Invaţă să construieşti, ca să nu trăieşti toată viaţa cu chirie.

IV. Singurătatea nu e o boală, precum nici însoţirea fără socoteală nu e o izbăvire. Aşa cum o floare vie se deosebeşte de o floare ruptă, tot aşa o femeie singură va părea mai frumoasă decît o femeie însoţită prost.

Nu face caz din însoţirile pripite şi nu povesti soţului legiuit despre ce a fost odată, nici de bine, nici de rău. De vei povesti de bine, ai putea trezi gelozia lui, iar de vei povesti de rău, te vei defăima şi pe tine, şi pe el, făcîndu-l părtaş la lucrurile nedemne din viaţa ta.

V. Greşelile mari se iartă cu vorbe puţine, la fel şi greşelile mici pot deveni de neiertat din pricina multelor îndreptăţiri.

Trăieşte ca şi cum toată lumea ar cunoaşte totul despre tine – asta va face purtarea ta plăcută tuturor şi vorbele tale lipsite de semeţie.

Nu descoperi o greşeală veche fără a fi întrebată, căci în loc de răsplată pentru sinceritate vei primi bătăi peste răni pe care viaţa ţi le-a adus şi fără asta.

Nu mulţimea vorbelor dulci şi nici iscusinţa răsucirilor izbăvesc de greşelile trecutului, ci faptele bune care ajung să le întreacă pe cele rele.

VI. Pentru a fi bărbat, e nevoie să faci mai multe lucruri; pentru a fi femeie, e nevoie să nu faci anumite lucruri.

O mare rătăcire a timpului nostru este aceea că tot mai multe femei se silesc să placă femeilor chiar mai mult decît bărbaţilor, neştiind că atunci cînd o femeie ajunge să fie lăudată de femei, înseamnă că ea a devenit suficient de neinteresantă pentru a nu mai fi o concurentă.

Femeile din ziua de azi îşi fac poze nenumărate şi îşi laudă una alteia rochiile şi buclele. Cheltuie bani pe haine şi încălţări pe care bărbaţii nici nu le observă. Niciodată nu am auzit un bărbat spunînd despre o femeie: ce rochie şi ce pantofi avea!

Atunci cînd prorocul a zis: „Cei ce vă linguşesc vă vor răul”, s-a referit desigur şi la laudele deşarte pe care le adună femeile unele de la altele.

Dacă a te lăuda cu frumuseţea naturală e un lucru deşert care descoperă goliciunea dinăuntru, cu cît mai ruşinos este să te lauzi cu frumuseţea hainelor!

Există o plăcere demonică de a savura invidia celor din jur, dar numai un suflet invidios se bucură atunci cînd este invidiat pentru ceva.

Oricine laudă uşor, defăimează uşor.

VII. Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta, oricum ar fi ei. Părinţii nu ni-i putem schimba, dar atitudinea faţă de ei – da.

Ştiu că ai viaţa ta şi fiecare sîntem unici şi irepetabili, totuşi adu-ţi aminte de cîte ori ai urmat sfaturi străine şi încearcă să înţelegi ce te-a făcut să le urmezi. începuturile rele îşi găsesc uşor un sfătuitor.

A spune cuiva: „Fii tu însuţi!” e ca şi cum ai spune: „Zboară!” fără să dai aripi. Dacă un elefant îţi spune: „Hai să zburăm!”, cel mai probabil el va cădea peste tine şi te va strivi.

Nu uita: lumea nu a început cu tine şi nu sfîrşeşte cu tine. Dacă te-ai născut, e pentru că te-ai înscris într-o lege a firii lăsată de Dumnezeu, iar asta trebuie să-ţi curme orice orgoliu. Eşti tu în măsura în care ajungi să legi trecutul de viitor. Nu fi un capăt de drum, fii o răscruce. Caută şi află ce a fost bun la înaintaşii tăi pentru a transmite mai departe, căci tot ce este a mai fost şi tot ce a fost va mai fi.

VIII. Dacă vrei să zbori, nu căuta o groapă, caută un munte.

Nu e destul să urci pe scenă pentru a fi văzută, trebuie să mai fie şi luminile aprinse. Nu locul înalt te face admirabilă, ci lumina în care eşti înconjurată.

O lumină uşoară care îţi cade pe faţă te arată mai frumoasă decît un proiector care-ţi bate din spate. Nu întoarce spatele luminii, pentru că atunci faţa ta va deveni o umbră neagră.

Dacă lumina ta este cu tine, vei fi văzută chiar dacă lumea întreagă va fi cuprinsă de întuneric. Vedem pe celălălat doar în măsura în care lumina feţei noastre cade pe faţa lui şi îl face văzut.

IX Să nu învinuieşti pe nimeni de înfrîngerile tale: nici om, nici timp, nici loc, nici carte. A fi liber înseamnă a fi singurul vinovat de tot ce ţi se întîmplă.

Aşa cum o oglindă lovită de o piatră crapă în toate părţile, tot aşa o faptă necugetată poate atrage cele mai neaşteptate urmări. Binele şi răul din viaţa noastră se succed fără nici o logică, singurul fapt previzibil este moartea.

Pentru a fi mai bun, nu e nevoie ca cineva să fie mai rău decît tine. Dacă vei căuta să fii mai bun decît cineva, întotdeauna vei găsi pe cineva mai rău, care să te facă să nu-ţi doreşti schimbarea. Fii lumină, fii zbor – iar dacă nu eşti încă, atunci nimic din ce este pe pămînt nu-ţi scuză înfrîngerea.

Răsplata iubirii este bucuria, nu căuta alte semne şi încredinţări.

X. Dacă bucuria din inima ta se stinge, nu căuta motivul în celălalt, căci problema e în răcirea dragostei tale.
Omul pe care nu-l mai iubeşti nu este nici mai bun şi nici mai rău decît atunci cînd l-ai cunoscut – bucuria ta pe care o simţeai în preajma lui îl făcea deosebit.