FRAGMENT
"Chiar şi când Joe lucra, banii nu păreau să ne ajungă niciodată prea mult. De atâtea ori ni s-a tăiat curentul pentru că nu aveam cu ce plăti facturile! De asemenea, Christopher avea nevoie de un regim fără gluten, ceea ce însemna că nu puteam cumpăra mărci mai ieftine de alimente. Aşadar, le mulţumeam des îngerilor pentru grădină, deoarece, cultivând propriile legume, ne era mult mai uşor.Îmi rămăsese în gând vaga senzaţie că eram urmărită şi, câteodată, mă gândeam cu teamă la vorbele lui Ilie din acea noapte, la picnicul de lângă lacul Donadea, despre faptul că eram testată de Satana. Încercam să-mi scot din minte acest lucru şi speram că nu se va întâmpla, dar în sufletul meu ştiam că aşa va fi.Până la urmă, Joe a fost concediat de la fabrica de covoare. Ei spuneau că mai concediau şi pe alţii, dar cred că absenţele sale prelungite şi sănătatea lui precară au fost cauzele care au dus la concedierea lui. A fost angajat temporar, din nou, la compania de transport public irlandez. Joe obişnuia să iasă la drumul principal şi să facă autostopul pentru a merge la serviciu; câteodată avea noroc, dar altădată treceau câteva ore până ajungea la lucru, aşadar, întotdeauna trebuia să plece dimineaţa devreme. Într-o dimineaţă l-a luat un şofer care a făcut un accident; şoferul era bine, dar Joe s-a ales cu o contuzie serioasă. A fost spitalizat câteva zile, iar cât a stat acolo, a fost diagnosticat cu diabet. Tot ce mi-a arătat Ilie începea să se desfăşoare. Joe nu s-a mai întors să lucreze pentru compania de transport.
Era sfârşitul lui noiembrie, Crăciunul se apropia şi abia aveam bani de mâncare şi să ţinem focul aprins. Într-o zi, culegeam varză de Bruxelles pe care o puneam într-o pungă, în timp ce ploua abundent. Eram complet udă şi mă simţeam jalnic. Eram foarte supărată pe îngeri.
– Nu putem trăi doar cu legume! am strigat la ei.
Plângeam. Dintr-odată, am văzut o mână de lumină intrând în pungă. Mi-am ridicat privirea şi l-am văzut pe Îngerul Hosus; arăta la fel de ud ca mine, ceea ce m-a făcut să râd şi m-a făcut să mă simt mai bine.
– Hosus, îţi dai seama cât de rea este situaţia? am spus eu. Nu am ce să le ofer copiilor de Crăciun. Am nevoie de minuni; nu există altă mâncare în afară de legume şi ni s-a tăiat curentul. Nici nu mai am inelul de logodnă ca să-l duc la amanet. Inelul este deja amanetat şi nu văd cum vom putea să strângem banii pentru a-l lua înapoi.
Îngerul Hosus mi-a cuprins faţa cu mâinile. Uitându-mă în ochii lui, era ca şi cum mă uitam în Rai.
– Lorna, noi le şoptim la urechile oamenilor, a spus el, dar câteodată este cam greu să-i facem să asculte.
– De ce nu pot oamenii să-i audă pe îngeri, aşa ca mine, Hosus? am întrebat eu.
– Lorna, a răspuns Hosus, oamenii îi aud pe îngeri vorbind cu ei, dar adesea cred că este o idee stupidă şi ignoră ce li se cere să facă. Dacă o persoană dă vreun semn că ne ascultă şoaptele pentru a ajuta pe cineva, chiar şi cu cele mai simple lucruri, îi vom inspira încredere în sine. Oamenii se tem întotdeauna că se vor face de râs, dar niciodată nu se fac de râs ajutând pe cineva.
– Hosus, am spus eu, mă voi ruga pentru ca oamenii să asculte de îngerii lor.
Hosus a dispărut, iar eu am intrat înapoi în casă. Câteva zile mai târziu, cu doar două săptămâni înainte de Crăciun, am coborât dealul spre oraş, pentru a lua băieţii de la şcoală, când o maşină care trecea a oprit. În maşină erau un bărbat şi o femeie, iar bărbatul a coborât geamul şi m-a salutat. La început am crezut că s-au rătăcit, dar când m-am uitat în maşină, i-am văzut vag pe îngerii lor păzitori.
– Ştim că ai doi băieţi, a spus bărbatul.
Soţia a ieşit din maşină, a deschis portbagajul şi a scos de acolo un sac mare.
– Acestea sunt de la Moş Crăciun. Băieţii noştri au crescut şi nu le mai folosesc, mi-a spus ea.
Am fost uluită. Nu mi-a venit să cred! Înainte să pot spune ceva, femeia s-a urcat înapoi în maşină şi au plecat.
-Mulţumesc! am strigat după ei.
Maşina s-a luminat preţ de o clipă cât mă uitam după ei cum urcau dealul.
– Vă mulţumesc, îngerilor, am exclamat eu fericită. Aceşti oameni v-au ascultat!
M-am bucurat atât de mult. Am deschis sacul şi m-am uitat înăuntru şi am văzut o mulţime de jucării pentru băieţi.
M-am grăbit să intru la Jim măcelarul şi să las sacul acolo, astfel încât băieţii să nu-l vadă. I-am aşteptat încântată pe băieţi în curtea şcolii; abia aşteptam să spun cuiva ce se întâmplase.
Cu prima ocazie pe care am avut-o, când copiii nu puteau auzi, i-am spus lui Joe toată povestea, descriindu-i fiecare detaliu. A încercat să afle cine erau bărbatul şi femeia, el cunoscând mulţi oameni din zonă, în timp ce eu abia dacă ştiam pe cineva. De fapt, până de curând, nu mi s-a permis să-mi fac prieteni apropiaţi. Dintr-un motiv oarecare, se părea că îngerii aveau nevoie ca eu să fiu singuratică. Aveam familia mea, desigur, dar din când în când mi-ar fi plăcut să am prieteni.
Joe credea că bunii samariteni ar fi putut fi un cuplu pe care îl cunoscuse în Leixlip. Chiar dacă ar fi fost ei, nu ar fi putut să le mulţumească, deoarece nu era sigur.
– Nu ştii că este lucrarea îngerilor? l-am întrebat eu.
– Mulţumim, îngerilor, a râs el fericit.
Am râs şi eu; m-am simţit atât de uşurată.
Cina de Crăciun era o altă problemă. Mai erau două zile până la Crăciun, iar Joe şi cu mine încă nu vedeam nicio cale să cumpărăm un pachet de biscuiţi, ca să nu mai vorbim de un curcan. Totuşi, îngerii au continuau să apară, în mod constant, spunându-mi să nu-mi fac griji, deoarece ceva se întâmplă şi cineva ascultă.
Ajunul Crăciunului a sosit, iar copiii au fost foarte încântaţi; abia aşteptau să vină Moş Crăciun. Întotdeauna mi-a plăcut Crăciunul; cred ca este o perioadă minunată. În toată lumea creştină, naşterea lui Iisus este un prilej de a ne apropia de ceilalţi, pentru a împărtăşi, pentru a crea înţelegere, pentru a elimina graniţele, pentru a îngropa ura şi a lăsa să se manifeste puternica dorinţă înnăscută pentru iubire şi pace.
M-am culcat în seara aceea gândindu-mă că nu vom avea parte de o cină de Crăciun, dar mulţumindu-le tuturor îngerilor pentru tot ce făcuseră deja; le-am spus că abia aşteptam să văd încântarea copiilor când vor descoperi cadourile.
În dimineaţa următoare, în ziua de Crăciun, copiii s-au trezit la şase. Încă mai erau tăciuni aprinşi în sobă, iar Joe s-a îndreptat spre magazie să mai aducă nişte turbă. Nici nu a mai deschis uşa de la intrare, când m-a chemat şi a intrat înapoi în sufragerie, ţinând în mână un plic. Nu era nimic scris pe el.
Joe a rupt plicul şi, în acel moment, îngerii au umplut camera, iar lumina din jurul lor părea să pâlpâie. Joe a scos din plic două bancnote de douăzeci de lire. Nu mi-a venit să cred ochilor – eram exaltată. L-am îmbrăţişat. Copiii au întrebat ce se întâmpla.
– Moş Crăciun ne-a dat şi nouă un cadou! am răspuns amândoi într-un glas. Ne-am îmbrăţişat toţi.
Imaginează-ţi pe cineva care pune două bancnote de 20 de lire într-un plic, care vine acasă pe jos sau cu maşina, deschide uşor poarta, merge tiptil până la uşă şi strecoară plicul pe sub uşă! Trebuie să fi fost foarte târziu când a venit, deoarece era trecut de miezul nopţii când Joe şi cu mine ne-am dus la culcare. Oricine ar fi fost nu a vrut să fie descoperit: nu era nicio însemnare, nicio carte de vizită şi nu aştepta nimic în schimb. Era un dar din cer. Ne-au făcut Crăciunul mult mai frumos. Le-am mulţumit celor care ne-au ajutat, pentru că ascultaseră de îngerii lor păzitori.
Întotdeauna le-am spus copiilor mei că numele de Moş Crăciun vine de la Sfântul Nicolae, iar acesta lucrează prin oameni şi le insuflă dorinţa de a dărui celorlalţi. Sfântul Nicolae a fost clar implicat aici, la fel ca şi îngerii.
Patruzeci de lire era o sumă imensă la acea vreme – puteam cumpăra alimente pentru două luni cu ei. Ne-am simţit ca nişte milionari! Joe a făcut o listă de cumpărături: limonadă, biscuiţi, câteva dulciuri, alte mărunţişuri, şi cel mai important, un pui, astfel încât copiii să poată pretinde că era curcan. Între timp, înainte de cumpărături, ne-am distrat jucându-ne cu copiii.
M-am simţit minunat cât timp ne-am pregătit pentru slujbă şi am mers la biserică.
– Sper că vom găsi pui gata preparaţi la magazin, i-am spus lui Joe când am intrat toţi pe uşa bisericii.
– La ce lucru te poţi gândi şi tu când mergi la slujbă, mi-a zis el şi m-a făcut să râd.
Dar, în timpul slujbei, m-am rugat pentru un pui gătit! I-am mulţumit lui Dumnezeu şi îngerilor pentru tot şi în special celui care strecurase plicul pe sub uşă.
Când s-a terminat slujba, ne-am dus direct la singurul magazin din Maynooth, care era deschis în dimineaţa de Crăciun – BARRY’S, pe strada principală. Îndepărtându-ne de biserică, am cotit spre strada principală şi l-am văzut pe Îngerul Hosus stând la uşa magazinului, strălucind de iubire. Joe şi copiii mergeau în faţa mea. Am ezitat pentru un moment în uşa magazinului. Hosus m-a atins pe umăr.
– Mulţumesc pentru darul iubirii, i-am spus eu.
– Simţi mirosul de pui gătit? a întrebat Hosus şi apoi a dispărut.
Magazinul era aglomerat. Oamenii cumpărau mărunţişuri şi urau tuturor celor întâlniţi un Crăciun fericit şi un an nou prosper. Joe era la tejghea şi vorbea cu patroana, doamna Barry. A spus că are câteva comenzi pentru pui gătiţi, majoritatea pentru oameni în vârstă şi că aveam noroc deoarece pusese mai mulţi pui la prăjit.
Doamna Barry zâmbea şi ştiu că se bucura că pusese mai mulţi pui la preparat. Pentru o secundă, îngerul ei i-a apărut în spate, iar eu am dat din cap şi am mulţumit în gând îngerului şi doamnei Barry pentru că îl ascultase.
– Va mai dura încă o jumătate de oră până va fi gata, a spus doamna Barry.
Joe a spus că era în regulă şi i-a dat lista de cumpărături.
Am mers prin oraş, uitându-ne în vitrine şi distrând băieţii, în timp ce Ruth dormea în căruţ. Când ne-am întors la magazin, mirosul de pui era minunat. Doamna Barry a spus că am revenit la timp, pentru că abia scosese puii din cuptor. A împachetat bine un pui şi l-a pus în pungă, iar celelalte cumpărături le-a pus într-o cutie. Joe a plătit, i-am mulţumit şi i-am urat Crăciun fericit.
Joe a luat cutia, iar eu am dus punga caldă acasă. În bucătărie, Joe a pus cutia cu alimente pe masă, iar copiii, încântaţi, ne-au ajutat să scoatem dulciurile, biscuiţii şi limonada. A fost un festin.
M-am uitat la pui şi m-am întors spre Joe.
-Nu pot să cred. Are chiar şi umplutură – foarte bine a făcut doamna Barry – nu doar să gătească puii în dimineaţa de Crăciun, dar să-i şi umple.
Când restul cinei a fost gata, am aprins lumânările, iar puiul l-am aşezat în mijlocul mesei. Mâncarea era minunată; acel pui avea un gust mai bun decât orice curcan pe care îl mâncasem vreodată. Am avut un Crăciun minunat."
„Îngeri în părul meu“,
de Lorna Byrne, este o cronică detaliată a poveştii vieţii unei femei
din Irlanda. Cu mult calm şi înţelegere, ea povesteşte despre copilăria
trăită într-o ţară săracă, despre locurile unde a muncit în Dublin, şi
despre viaţa ei alături de bărbatul visurilor ei – o viaţă în doi care a
fost marcată de tragedii personale.„Îngeri în părul meu“ ste o cronică
detaliată a poveştii vieţii Lornei.
Citeste mai mult:
adev.ro/nank1w
„Îngeri în părul meu“,
de Lorna Byrne, este o cronică detaliată a poveştii vieţii unei femei
din Irlanda. Cu mult calm şi înţelegere, ea povesteşte despre copilăria
trăită într-o ţară săracă, despre locurile unde a muncit în Dublin, şi
despre viaţa ei alături de bărbatul visurilor ei – o viaţă în doi care a
fost marcată de tragedii personale.„Îngeri în părul meu“ ste o cronică
detaliată a poveştii vieţii Lornei.
Citeste mai mult:
adev.ro/nank1w
