miercuri, 9 ianuarie 2019
Maestrul interior
Noi toți suntem ființe multidimensionale. În interiorul acestui corp se află sufletul nostru. Sufletul nostru este atât de diferit de corpul nostru precum este șoferul unei mașini de mașina pe care o conduce. Când ceva se întâmplă mașinii noastre, șoferul poate pleca,fie repară mașina sau își ia una nouă. Sufletul stă în interiorul acestui corp și privește prin el. Ceea ce sufletul gândește și experimentează este adeseori diferit de ceea ce gândește și experimentează mintea noastră. Sufletul este șoferul acestui corp și se folosește de el pentru a învăța cum să ne îmbunătățească viața în lumea în care trăim.
În spatele acestui suflet se află o altă ființă care este diferită de suflet așa cum sufletul este diferit de corpul său. Această ființă este liberă de karmă și de emoțiile negative. Putem să o numim Conștiința Maestrului nostru Interior. Asemeni sufletului nostru și această ființă are propria sa perspectivă și înțelepciune destul de diferită de mult mai emoționalul suflet care poartă întreaga karmă din viețile sale anterioare. Acest Maestru Interior este liber de orice karmă și are multe daruri pe care vrea să le folosească în viața noastră de zi cu zi. Problema este că corpul/mintea noastră are prea mult ego pentru a asculta, iar sufletul nostru poartă prea multe distorsiuni ale trecutului și prea multe emoții pentru a asculta la rândul lui înțelepciunea pe care Maestrul nostru Interior vrea să o împărtășească cu noi.
Când trăim în această lume în fiecare zi, uităm cine suntem noi înăuntru și ajungem să fim legați de evenimentele și relațiile pe care le avem în fiecare zi. În mod normal nu ne putem niciodată imagina că acolo undeva există un Maestru perfect care știe tot ceea ce noi dorim să obținem în această viață și care va face orice ca să ne ajute. Viața noastră este atât de consumată de experiențele pe care le avem în fiecare zi încât uităm să privim profund în interiorul sinelui nostru pentru a găsi Ghidarea Interioară. Suntem ca și o mașină care se conduce singură fiind pusă pe pilot automat. Șoferul mașinii stă pur și simplu pe scaun și lasă mașina să se conducă singură! Toate ființele umane sunt practic leneșe! Preferăm să nu facem lucrurile într-un mod diferit și evităm să ne schimbăm viața prin a face lucrurile mai bine.
Prin meditație și canalizare învățăm să cădem în interior și descoperim tărâmul conștiinței care este perfect tăcut și liniștit. Când ne conectăm la Maestrul Interior simțim un val de electricitate atunci când conștiința Maestrului se trezește. Simțim mai multă lumină și iubire pe care le putem aduce treptat în viața noastră și astfel să ne simțim mai bine. Amintiți-vă că în interiorul acestui corp și dincolo de profunzimea sufletului nostru, există o altă ființă care este liberă de toată confuzia experiențelor noastre de zi cu zi. Maestrul Interior este întotdeauna acolo observând ceea ce facem, șoptindu-ne să încercăm o altă cale. Mintea noastră este atât de ocupată încât noi nu putem auzi sau înțelege ceea ce Maestrul Interior ne spune.
Singura cale de a auzi aceste mesaje și a ne transforma viața într-un miracol este să învățăm să ne relaxăm și să dăm drumul. Nu vom găsi un maestru mai bun nicăieri în lumea asta. Cel mai bun Maestru care poate înțelege cu adevărat ceea ce noi avem nevoie este deja în interiorul nostru. Dacă am putea da la o parte straturile de karmă și emoții, am descoperi cine suntem cu adevărat sub toată această zăpăceală. Maestrul Interior este întotdeauna liber de aceste emoții și de toată karma noastră în același fel în care noi ne uităm la un film de la distanță stând așezați confortabil în cameră.
Acordați-vă și meditați. Practicați eliberarea/a da drumul și învățați cum să nu vă gândiți prea mult la ceea ce faceți. Cea mai bună meditație are loc atunci când nu facem nimic ca ea să aibă loc. Doar dând drumul și simțind mantra, ne ajută să ne coborâm atenția în nivele din ce în ce mai profunde ale experienței până când Maestrul nostru Interior se trezește și ne spune ”Acum știu cine Sunt Eu cu adevărat! Eu nu sunt acest corp și nu sunt acest suflet emoțional. Eu sunt Pur, Înțelept și plin de Iubire. Am așteptat aici pentru multă vreme, dar nu am renunțat niciodată la tine. Acum mă cunoști, așa că acum pot începe să te învăț cum poți să-ți schimbi viața pe care ai cunoscut-o în ceva atât de minunat încât vei crede că acesta este un miracol. Nu este un miracol. Tu ești deja un miracol dar n-ai știut niciodată lucrul ăsta. Întreaga ta viață poate fi schimbată doar deschizând ușa și ascultându-mă. Eu Sunt Învățătorul și Maestrul tău Interior!” Bob Fickes
vineri, 28 decembrie 2018
Oricine isi poate dezvolta capacitatile PSI
Uneori, ajungînd la o răspantie de drumuri, cînd ar trebui să luăm o hotărîre, nu ştim pe care să o luăm, căci nu o vedem limpede. Atunci căutăm pe cineva care poate "vedea" în locul nostru. Or Cayce crede că fiecare dintre noi îşi poate găsi răspunsul - altfel spus, să fie propriul său "clarvăzător". Căci, spune el, facultăţile psi: există în mod latent în fiecare individ. (Lectura 256-2). Toate entităţile au puteri psi, mistice şi înzestrare de clarviziune. (Lectura 1500- 4).
Marea originalitate a lui Cayce este că el nu ezită să încurajeze pe oricine în dezvoltarea puterilor psi. O nouă rasă a omenirii se va naşte cînd oamenii vor călători cu viteza gîndului, vor vedea spiritele Naturii, nu vor mai avea nevoie de radio sau telefon pentru a comunica la distanţă... Dar dacă sînt rău folosite, în scopuri egoiste, aceste puteri psi sînt periculoase pentru cei care le folosesc şi pentru victimele lor: ...Căci aceste facultăţi pot deveni foarte, foarte perturbatoare dacă nu sînt înrădăcinate în obişnuinţa fermă de a urma întocmai calea spirituală. (Lectura 1460-2).
CARE AR FI CEL MAI BUN MOD DE DEZVOLTARE A FACULTĂŢILOR DE CLARVIZIUNE PENTRU ACEASTĂ PERSOANĂ?
Să încerce să se înţeleagă ea însăşi, căci viziunile, clarvederea ţin de forţele spirituale şi mentale. Aceste forţe se vor dezvolta cel mai bine în perspectiva de a sluji pe ceilalţi, pentru a-i ajuta să evolueze. Ele trebuie să fie toate folosite, dar fără motivaţii egoiste. (Lectura 900-5). Căci se pot folosi forţele „psi“ fie pentru Bine, fie pentru Rău; pentru Rău, dacă este numai din vanitate; pentru Bine, pentru progres, dacă forţele care călăuzesc Eul interior sînt ţinute în frîu de făgăduinţa unui adevăr, a unei căi, a unei lumini. Ele trebuie puse sub un imperativ spiritual şi nu subordonate egoismului entităţii. (Lectura 1460-2).
Comunicarea cu mortii in vis
Acesta este un capitol foarte important al artei visului... Căci adeseori morţii nu au alt mijloc de a ne face să înţelegem ceea ce refuzăm să auzim. Ei caută în zadar să ne contacteze, dar noi refuzăm, bineînţeles, să-i vedem şi să-i ascultăm. Atunci nu ne mai rămîne decît comunicarea prin vis.
DOMNULE CAYCE, AM VISAT-O PE MAMA SPUNÎNDU-MI: SUNT VIE.
Cayce, întrerupînd-o: Dar ea ESTE vie! (Lectura 136-45).
"AM VISAT CĂ AUZEAM O VOCE SPUNÎNDU-MI: MAMA DUMNEAVOASTRĂ ESTE VIE ŞI FERICITĂ".
Mama dumneavoastră este într-adevăr vie şi fericită, căci nu există moarte, ci doar o trecere din planul fizic în planul spiritual. Naşterea în planul fizic este considerată ca o nouă viaţă. Ei bine, tot astfel este naşterea în planul spiritual, este tot începutul unei vieţi noi, a unei noi experienţe.
MAMA ÎNCEARCĂ SĂ-MI SPUNĂ CU ADEVĂRAT CĂ TRĂIEŞTE ŞI CĂ ESTE FERICITĂ SAU AM ÎNNEBUNIT EU?
Nu, nu aţi înnebunit. Sufletul mamei dumneavoastră trăieşte cu adevărat în pace şi ea doreşte să o ştiţi [...]. Viaţa este mai vastă decît o viaţă iar moartea nu este sfarşitul [...].
TATA ŞI MAMA AU VENIT SPRE MINE ÎN VIS ŞI PĂREAU FERICIŢI SĂ MĂ VADĂ, DAR ÎMI SPUNEAU CĂ SORA MEA S-A SINUCIS.
Acest vis vă arată, datorită intervenţiei tatălui şi mamei dumneavoastră care au murit, gîndurile pe care şi le face sora dumneavoastră. Pentru că ea trăieşte în nemulţumire. Cum vedeţi, tatăl şi mama contează pe dumneavoastră ca să o lămuriţi, să o ajutaţi şi să o susţineţi pe această soră. Daţi-i sfaturi spirituale care îi permit să înţeleagă mai bine şi să se maturizeze; dacă nu, va fi distrusă de experienţe negative. Ea se gandeşte la sinucidere [...]. (Lectura 136-D).
Sfaturile morţilor nu trebuie neglijate niciodată: MAMA MI-A APĂRUT ÎN VIS, AM VĂZUT-O FOARTE CLAR. EA MI-A SPUS: DU-TE ŞI CONSULTĂ OSTEOPATUL!
[...] Trebuie să mergeţi acolo [...]. Este tot o lecţie pentru dumneavoastră, care vă va permite să verificaţi din experienţa cotidiană anumite adevăruri care v-au fost date. (Lectura 136-45). Supravieţuirea morţilor este unul din aceste adevăruri.
CUM POATE ACEASTĂ PERSOANĂ SĂ COMUNICE CU SPIRITUL TATĂLUI SĂU CARE A MURIT?
Exact aşa cum vi s-a spus. Studiaţi ceea ce se întîmplă în această zonă-frontieră dintre viaţă şi moarte. Studiaţi-o, gîndiţi-vă la ea, puneţi-vă Eul în aceste condiţii cînd conştientul face loc superconştientului care preia atunci conducerea. În acel moment putem să intrăm în acel tip de comunicare, cum o face această persoană în timpul somnului. Dar totuşi nu trebuie să zăboviţi acolo, pentru că poate deveni stresant pentru cealaltă entitate (cea care este "moartă"), în unele momente. (Lectura 900-8).
ÎL VISEZ MEREU PE SOŢUL MEU DECEDAT. CE ÎNSEAMNĂ ASTA?
Ei bine! Exact ce vi se spune: fără să exageraţi, luaţi aminte la aceste informaţii care vă sînt prezentate în acele vise, căci ele vă sînt date ca să vă ajute, ca să vă susţină, să vă reconforteze, atît fizic cît şi material şi spiritual. Se încearcă ajutorarea dumneavoastră. (Lectura 2218-1). Căci este evident că iubirea dintre două fiinţe nu se opreşte odată cu moartea. Întrajutorarea dintre vii şi morţi este un lucru firesc pe care Biserica îl numea: "comuniunea sfinţilor".
Cayce, totuşi, îşi avertizează consultanţii: Nu înseamnă că nu există comuniunea sfinţilor. Dar atenţie, există şi comuniunea păcătoşilor! Nu vă duceţi să-i căutaţi! (Lectura 2787-1). Totuşi, în vis, există mai multă siguranţă, căci nu mergem "să-i căutăm"...Edgar Cayce
duminică, 23 decembrie 2018
Inorogul, cel mai iubit animal de catre Dumnezeu
Istoricii bisericesti au gasit picturi care il infatiseaza pe Dumnezeu dand nume animalelor, iar in fruntea tuturor perechilor de animale se afla un inorog. In Bibliile ilustrate, acest animal misterios apare intre Adam si Eva, iar cornul sau este indreptat catre arborele Binelui si Raului. Se spune ca inorogul isi datoreaza forta miraculoasa unei calatorii pe care o face odata pe an spre gradina apelor Paradisului, unde consuma plante magice, datatoare de viata.Sfantul Ambrozie spunea ca „originea unui unicorn este un mister asemeni nasterii lui Iisus”.Pe timpul Potopului el a fost cel care a salvat Arca, legand-o si tragand-o cu cornul sau imens,salvand umanitatea, animalele si plantele de la o distrugere totala.
Nu se stie cu siguranta daca inorogul a existat sau nu, dar povestiri despre el au existat in toate colturile lumii. Unele povesti vorbesc despre unicorn ca despre o fiinta cu puteri miraculoase,invizibila si cu posibilitatea de a se ascunde de privirea oamenilor, disparand ca prin minune in padurile intunecoase. In epoca medievala, inorogul este reprezentarea puterii, dar și a puritătii. Prin cornul sau unic, inorogul reprezinta sageata dreptatii, raza solara, sabia lui Dumnezeu.
Unicornul este in general o fiinta singuratica, desi unele basme vorbesc despre grupuri de inorogi care alearga impreuna si se adapa din raurile involburate ale padurilor. Alte povesti ne asigura ca inorogii se nasc din valurile marii si ies adesea sa alerge si sa se joace pe plaja insorita. In legendele arabe, unicornul apare din mijlocul nisipurilor desertului si se apropie doar de copiii singuri, adoarme o vreme langa ei si apoi dispare din nou.
luni, 17 decembrie 2018
Vreţi să vă educaţi copilul şi să-l faceţi să fie mai rezistent?
În natură există o diversitate eternă, o frumuseţe care se manifestă prin viaţă, flori, câmpuri, munţi. Uniformitatea se găseşte în deşert, unde totul este gol, lipsit de viaţă.
Oamenii se aşteaptă ca fericirea să le vină exact de unde nu le poate veni.
Pentru a duce o viaţă normală le este necesară mai multă lumină. Când cineva gândeşte, simte, acţionează corect, se află în lumină.Florile constituie remedii în numeroase boli. Dumnezeu v-a înzestrat cu simţul mirosului pentru a vă servi de el. Garoafa vindecă anumite maladii nervoase, iar trandafirul, brânduşa şi ghiocelul – alte boli.
Toate florile au puterea de a tămădui anumite boli şi, în acelaşi timp, de a susţine şi consolida anumite calităţi ale omului.
Vreţi să vă educaţi copilul şi să-l faceţi să fie mai rezistent?
Faceţi atunci o încercare: amenajaţi o mică grădină sau luaţi-vă nişte plante în ghivece. Dacă aveţi un copil nervos, puneţi-l să le stropească şi veţi vedea că în câţiva ani caracterul i se va schimba şi i se va modela.
Studiaţi florile, observaţi cum trebuie plantate şi îngrijite, vedeţi ce sol le prieşte.
Unii care se consideră credincioşi îşi vor spune: „N-avem nevoie de flori; nu trebuie să ne gândim decât la Dumnezeu!” Dar Dumnezeu este prezent în flori, aşa cum este prezent în arbori şi în izvoare…
Dumnezeu este prezent în viaţa pomului, a florilor, nu în forma lor. El este în râuri, în viaţa râurilor. Este în lumină, în viaţa luminii, pentru că lumina pe care a creat-o este ceva, iar viaţa care este în lumină este altceva.
Să nu vă pierdeţi niciodată încrederea în viaţă, în dragoste, în providenţă şi în înţelepciunea care există în lume. Să nu vă pierdeţi niciodată încrederea în adevăr, care aduce libertatea. Chiar şi adevărul posedă culori. În lumea divină există trei culori de bază: culoarea dragostei, cea mai frumoasă nuanţă de roşu ce există, culoarea înţelepciunii, cel mai frumos galben-auriu pe care l-aţi văzut vreodată, şi culoarea adevărului, cel mai frumos albastru existent. Aceste culori sunt reale şi dacă le vedeţi, veţi învia!
duminică, 16 decembrie 2018
Indeplinirea rapida a dorintelor pe 21 decembrie
Pe vremuri se considera că orice dorință exprimată în cea mai scurtă zi a anului se va îndeplini rapid, mai ales dacă este însoțită de ”vizualizarea” acesteia. Ritualul este un mijloc puternic pentru a te inspira și motiva să-ți urmezi visul.
Mai întâi trebuie creat locul pentru vis, adică trebuie eliberată casa de obiectele de prisos. Pentru aceasta adunați în saci mari pentru gunoi obiectele care vă provoacă senzații neplăcute sau pe care nu le-ați folosit demult. Debarasați-vă de ele.
După aceasta, luați o foaie de hârtie și, pe o parte, vă scrieți dorința, iar pe cealaltă parte scrieți ceea ce trebuie, în opinia dvs., să faceți pentru ca dorința să se îndeplinească. Ulterior, în fiecare săptămână, trebuie să luați un punct din lista de acțiuni și să lucrați asupra lui. Faceți acest lucru pe parcursul întregului an.
Predicțiile/ghicitul
Se poate ghici în cărți,în această zi ele vor spune adevărul.
Rezultatele prezicerilor și ale ritualurilor sau a meditațiilor pot fi ”consolidate” cu ajutorul pietrelor și metalelor. Un talisman sub formă de pandantiv cu piatră sau inel, încărcate cu lumina lunii în cea mai lungă noapte a anului, va fi cu mult mai eficient decât cele activate în altă perioadă.
sâmbătă, 15 decembrie 2018
Cum sa ne schimbam destinul - fragment
Trecutul este important pentru că ne oferă o temelie și ne susține, dar prezentul este cel cu care ne construim destinul. Trecutul este ceea ce este. Nu vom schimba nimic dacă ne gândim mereu la el sau dacă repetăm la nesfârșit greutăţile pe care le-am trăit. Dimpotrivă, procedând astfel, nu vom face decât să reactivăm o nostalgie negativă care cufundă întreaga ființă în aceeași atmosferă sumbră, ducând la permanentizarea trecutului. Cu fiecare nouă repetare, acesta se consolidează și riscă să se eternizeze în viața noastră!
Așa revin în memorie și în corp toate emoțiile trecutului, intacte, exact cum au fost trăite atunci... Pentru că, de fiecare dată când rechemăm trecutul, reactivăm strategia inconștientă care a avut loc atunci.
Pentru a înțelege bine acest proces, trebuie să reținem că, ori de câte ori simțim o emoție legată de o vorbă sau de o acțiune care ne rănește, inclusiv de o această breșă pentru a înăbuși întreaga încărcătură emoțională. Soluția poate fi un gând, o reacție, o somatizare.
Inconștientul găsește soluția în viața noastră, dacă un eveniment de același gen s-a produs deja mai înainte, fie în istoria familiei, fie chiar în inconștientul colectiv. Iată de ce repetăm aceeași „soluție“, chiar și atunci când simțim că ne aduce dezavantaje. Atât timp cât inconștientul o percepe ca pe o stratagemă care a funcționat (pentru
că suntem încă în viață), el continuă s-o aplice... Rolul inconștientului este acela de a ne alarma de îndată ce o situație similară se produce din nou în viața noastră, chiar și câţiva ani mai târziu.
Indispoziția asociată cu emoția din trecut va funcționa ca o
alarmă. Inconștientul ne previne: „Atenție, este același tip de
situație, există riscul unui pericol emoțional.“
Vorbim, așadar, despre o protecție, dar o protecție care, în
timp, ne poate face rău. Mai bine îi cerem inconștientului să renunțe la această tactică și să găsească una nouă, mai adaptată la
situația actuală. "Cum sa ne schimbam destinul" Lisa Bartoli
Abonați-vă la:
Postări (Atom)







