Mesajul meu pentru îngerii întrupați este următorul:
Că trebuie să studieze foarte mult. Studiind foarte mult ei au o percepție mult mai bună a Adevărului și automat pot să integreze mult mai ușor orice informație. Citesc, adică au perceptia aceea: citesc un rând, asta e adevărat, asta mi se pare că nu, și atunci percep mult mai ușor Adevărul și automat integrează mult mai ușor Adevărul, dar sunt foarte puturoși câteodată, știi?… Deci își cam încurcă penele în lumea asta în profesii, familie, iubit, sex etc. și atunci mai le vine câte un șut în fund ca să îi scoată din inerția asta spirituală, ori ei trebuie să înțeleagă lucrurile, ei sunt ca la doctorat, aici nu sunt ca la școala primară obligatorie, toată lumea, ei sunt aici să învețe totul rapid. Nu le dă prea multe vieți ca să nu zic că eu nu stiu decât de una pentru îngerii întrupați și atunci ei trebuie să învețe foarte repede lucrurile, să crească foarte mult, adică i-a trimis Dumnezeu cu scopul de a se înțelepți și a crește ca putere. Ori întelepțirea asta vine din studiul tuturor lucrurilor, să zicem toate temele pe care le-am abordat eu și alții în tema spirituală pe care trebuie să le integreze pentru că asta îi formează ca spirit, dar totodată trebuie să crească ca putere și asta presupune inițieri, un drum, să învețe să treacă peste Rău, cum se poate trece peste Rău, ce e Bine , ce e Rău, deci toate astea… Adică, hai să zicem responsabilitatea lor e mult mai mare decât a oamenilor, e ca și cum ei au venit cu bursa aici, noi suntem, mă rog oamenii, asta e… Am greșit, suntem la pârnaie, avem timp să facem școală, dar ei sunt veniți aici efectiv sa facă școala și atunci ei trebuie să învețe și să crească ca putere, și să crească ca vibrație adică nu poți să te intorci în Cer și să spui că nu am avut timp că… Și atunci problema lor este să conștientizeze care e treaba lor plus că, indiferent cât e de mare un înger, poate să fie cel mai mare înger , dacă nu știe să facă nimic e ca și Guliver în Țara Piticilor, deci tot îl impachetează cineva și atunci îi lasă Dumnezeu pe aceștia când fac ei de capul lor, îi lasă și atunci apare o situație din asta cu magie când sunt împachetați, le mai taie un pic din nas… Ei au impresia că vin pe Pământ și îl fac pe dracu ghem, nu…? Și îi impachetează un om până nu mai știu de ei și mai le scade din orgoliu, și tot așa până când învață ce e de făcut, învață lupta cu răul care înseamnă: lupta cu răul cu magie, pe sabie, etc. Lupta cu răul se poate manifesta în orice domeniu, ei asta au de învățat, lupta cu Răul și nu doar asta, mai nou lupta cu răul care e rău, și să îl ajute pe cel care vrea să se întoarcă la Dumnezeu. Și e foarte greu pentru că sunt arhanghelii care, când dau de rău, le vine să le ia capul … Si sunt unii care vor să se întoarcă la Dumnezeu și poate pe aceștia trebuie să îi ajuți, ceea ce este destul de greu, să faci diferența, la care îi tai capul și pe care îl ajut. Culmea este că îngerii au și ei obligația de a întoarce la Dumnezeu și oameni și demoni și dragoni… De ce ? Pentru că aceștia sunt talanții, adică vii pe Pământ, dar trebuie să aduci la Dumnezeu niște spirite. Adică ce înseamnă să aduci la Dumnezeu niște spirite? Să le educi, să le înveți iubirea față de Dumnezeu și asta e destul de greu, dar se învață! DAO
Sophy Burnham, romancieră, scenaristă şi ziaristă americană, laureată a numeroase premii pentru opera sa, îşi datorează celebritatea mai ales cărţilor sale cu îngeri, apărute în tiraje de masă.
Reporter: Cărţile dvs. cu îngeri s-au bucurat de un succes uriaş în Statele Unite şi-n Europa.
Cum v-aţi apropiat de acest subiect?
Sophy Burnham: Tocmai publicasem o carte şi eram în perioada de căutare a unui nou subiect. Sunt o scriitoare profesionistă şi pe atunci mă găseam între două cărţi. Din senin, am simţit imboldul să aştern pe hârtie, doar pentru mine şi pentru copiii mei, fără a avea intenţia de a fi editate, toate întâmplările magice şi misterioase care se petrecuseră în viaţa mea. Pe măsură ce avansam, intram într-o lume halucinantă, care nu se putea explica. Scriam poveştile şi le învârteam ca pe nişte pietre în palmă, pentru a putea să le desluşesc adevărul, străin de orice logică raţională. După ce am scris jumătate de carte, le-am dat prietenilor să citească şi au fost foarte emoţionaţi. Şi eu eram. Când eşti scriitor, ştii dacă ceea ce ai scris este bun sau prost. În cazul acela, simţisem că era ceva foarte puternic. Astfel, am hotărât să fac demersuri pentru ca povestirile să fie tipărite.
Rep.: Lumea era pregătită pentru întâlnirea cu îngerii?
S.B.: Cartea a aşteptat patru ani apariţia. Nicio editură nu era interesată de ea, pentru că pe atunci subiectele spirituale nu erau căutate de public. Era epoca cea mai materialistă, epoca Reagan în America. Dar imediat după 1990, s-a petrecut ceva, a avut loc o transformare a conştiinţei. Oamenii au descoperit că nu erau niciodată satisfăcuţi. Nu reuşeau să-şi astupe golul pe care îl simţeau în suflet; în ciuda banilor, a hainelor de blană şi a maşinilor de lux pe care şi le cumpărau. Nu-şi găseau pacea inimii. Noi toţi căutăm sentimentul de împăcare. Am intrat în noul mileniu şi realizăm că ne lipseşte ceva, că suntem înfometaţi din punct de vedere spiritual.
Rep.: În reprezentarea creştină, îngerii sunt mesagerii unui Dumnezeu iubitor, care ne ceartă atunci când greşim, dar ne şi ocroteşte. Oare fiecare om are un înger?
S.B.: Da, fiecare are îngerul său păzitor. În copilărie, bunica mi-a spus o poveste pe care o cred: înainte de a ne naşte, când încă suntem mici lumini în grădina lui Dumnezeu, ne sunt „repartizaţi” deja îngerii păzitori care ne vor însoţi de-a lungul întregii noastre vieţi. Şi atunci când murim, adică în clipa în care ne întoarcem la starea spirituală, aceşti prieteni dragi ne conduc de unde am venit.
Rep.: Există vreo cale de a ne vedea îngerii păzitori şi de a intra în contact cu ei?
S.B.: După apariţia cărţilor, mi s-a pus de multe ori această întrebare: „Cum pot să intru în contact cu îngerul meu păzitor?”. Pentru început este suficient să recunoaştem binefacerile care ne sunt dăruite în timpul vieţii şi să mulţumim pentru ele. Cu cât mulţumim mai mult, cu atât binefacerile se vor revărsa asupra noastră. Până la urmă, nu este important dacă ne vedem sau nu îngerul păzitor. Este important ca, ajunşi la sfârşitul vieţii, să ne uităm în spate şi să spunem: „Oare mi-am trăit viaţa cum trebuie? Am iubit cu adevărat?”.
Am o prietenă bună care a trăit o experienţă la granița dintre viață și moarte. Avea doisprezece ani când s-a petrecut. A trecut prin toate etapele despre care vorbesc toţi cei care au trăit astfel de experienţe. A trecut printr-un tunel de lumină şi la capătul lui a văzut fiinţe spirituale sau îngeri luminoşi. A existat însă un obstacol pe care nu a putut să-l depăşească, un câmp şi un râu păzit de un gard. Acolo şi-a văzut întreaga ei viaţă defilând foarte repede prin faţa ochilor. A remarcat că viaţa i-a fost arătată ca un fel de alfabet Morse, cu spaţii pline şi goale. Apoi şi-a dat seama că nu i-au fost arătate decât momentele când a iubit în manieră totală. A ales deci să se întoarcă la viaţă, pentru că nu iubise suficient. Cred că spre aceasta suntem uneori chemaţi înapoi: o vibraţie, o chemare, o viaţă spirituală mai elevată. Este ceva extrem de greu. Cum să iubeşti pe cineva care tocmai te-a insultat? Cum să iubeşti, necondiţionat, persoana care ţi-a rănit sentimentele? Şi totuşi, mulţi oameni, mai ales călugări şi preoţi, se roagă, iertându-şi duşmanii, dându-le o mână de ajutor.
Rep.: Le datorăm îngerilor recunoştinţă?
S.B.: Da. Le datorăm mulţumiri şi elogii şi, mai ales, trebuie să credem în Dumnezeu. Trebuie să le mulţumim îngerilor mereu. Sunt foarte duioşi şi tandri. Vor să ne vadă râzând. Le putem oferi zâmbetul nostru şi vor fi încântaţi.
Rep.: Oare oamenii sunt pe punctul de a deveni mai înţelegători? Începe omenirea să înveţe ceva despre legătura cu Dumnezeu?
S.B.: Întrebarea este dacă putem să ne iubim, în loc să ne urâm. Se pare că începem să învăţăm să facem aceasta. Oare putem să-i învăţăm pe copii că există îngeri gata să-i ajute? Vom avea curajul să le spunem că este bine să se roage pentru a obţine ceea ce doresc? Vom avea curajul să recunoaştem, nu numai în biserică, ci şi în cursul întâmplărilor din viaţa noastră, că trăim într-un univers mult mai vast şi mai grandios decât credem? Oare avem acest curaj? Nu cred că este vorba despre o alegere individuală. Putem să ne încăpăţânăm şi să încercăm să ne opunem, dar nu putem rezista. Va trebui să urmăm cu toţii curentul. El duce la un nivel luminos şi la multă dragoste.
Acum 3 ani, am facut o greseala mare, gresind fata de cea mai buna prietena a mea. Suntem prietene de la 5 ani, si ne-am ajutat tot timpul, iar lucrurile au mers foarte bine intre noi. La un moment dat, a aparut un baiat in viata ei. A inceput sa vorbeasca tot mai putin cu mine, si incepeam sa ma simt neglijata, pentru ca nu aveam amici. A dat Domnu sa se intample, ca prietena mea sa plece in alt oras, sa sustina examenul de admitere la facultate. Si eu dadeam examen, asa ca eram ocupata cu invatatul. Aveam cateva carti imprumutate ei, si a trebuit sa le iau. Am sunat-o si mi-a spus ca e pe drum, in tren, si sa ma duc eu acasa la prietenul ei sa le iau. Aveau obiceiul sa studieze impreuna. Mi-a dat adresa, si m-am dus cu gandul sa iau cartile sa pot studia. In fata portii m-a intampinat prietenul ei, care mi-a zambit usor, si m-a invitat in casa. Stia pentru ce am venit, dar cum era frig afara, m-a invitat la un ceai cald. Si asa, putin cate putin, am inceput sa discutam despre una, despre alta. Fara sa ne dam seama, a trecut timpul, si afara era noapte. Ora 12:00 noaptea. Mi-a spus ca e prea tarziu si viscol sa ma duc acasa, asa ca pot dormi la el. Am acceptat, pentru ca avea destule camere. Asta a fost in prima zi. Dimineata, cand am plecat cu cartile, de data asta m-a invitat el sa trec pe acolo. Am fost bucuroasa ca am cartile, si ca prietena mea e pe maini bune; parea de treaba baiatul. In drum spre casa, o tiganca cu 3 copii dupa ea, mi-a spus "Aoleu, copila, te indragostesti de cine nu trebuie". M-am oprit, curioasa, si am intrebat-o la ce se refera. Si uite asa, a inceput sa spuna tiganca despre descantece, despre farmece. Eu nu credeam in asa ceva, dar am zis sa incerc. Mi-a facut tiganca farmece sa se indragosteasca acel baiat de mine. Toata ziua am invatat, si am uitat de intamplare. Seara, baiatul ma suna, si ma intreaba daca mai vin pe la el. Ma scuz ca nu am observat trecerea timpului, si spun ca o pauza dupa invatat nu ar strica. S-a decis sa vina sa ma ia el cu masina.
Si asa, iar ne-am intins la un ceai cald si povesti. La un moment dat, seara, cand era doar lumina de la focul din semineu, care ii lumina usor fata, i-am spus "Eu sunt singura femeie pe care o vei iubi toata viata". Si de atunci... s-a produs inevitabilul; stiti ce a urmat. Am tradat-o pe cea mai buna prietena a mea. A trebuit sa ii spun. Baiatul tot ma suna, dar eu nu mai vreau sa aud de nimeni. Parca e vrajit de mine. Nu stiu cine e de vina, ca am fost eu o fire slaba, ca a fost un moment de slabiciune. Am avut o tentativa de sinucidere; nu am reusit, pentru ca nu am avut curaj. Eu nu prea cred in vrajitorii, si cred ca a depins mai mult de noi, ce s-a intamplat.
Acum, sunt singura, fara sperante de viata, fara prieteni, fara nimic; am picat examenul la facultate; vad departe, o luminita, pe care vreau sa o cresc cate putin, cu visele mele de alta data.
Am avut o relatie foarte lunga si foarte foarte frumoasa. Am trecut prin toate etapele adolescentei cu el, m-a format, a fost ceva extraordinar, pana in zi de azi nu am mai cunoscut asa ceva. Aveam absolut totul in comun. Puteam spune ca e sufletul meu pereche. Eram logoditi si aveam planuri de casatorie dupa terminarea facultatii. De aceasta relatie ca si de urmatoarele care au venit am incercat mereu sa fug. Nici eu nu stiam de ce si unde. Aveam mereu o neliniste. La un moment dat am incetat subit sa-l iubesc, n-am inteles de ce, m-am dus si la un psiholog sa mai pot salva ceva. N-am reusit. In sfarsit… Am cunoscut pe altcineva. Am iubit, iar, nu la fel, in alt fel, n-am putut ramane impreuna. Suferinta. Am cunoscut pe alticineva. Planuri de casatorie. Nunta anulata. Bolnava. Dar doctorii (dintre cei mai buni si mai mari) nu vedeau mare lucru. Durerile de cap persistau si erau insuportabile, plus alte simptome. Ma trimite cineva la preot. Aflu pentru prima data ca am facute nenorociri/farmece(spuneti-le cum vreti)pe mine. Raman in stare de soc. Adica de-aia am pierdut eu atatia oameni minunati si am ajuns bolnava? Ca orice om sceptic ma hotarasc sa mai cer niste pareri. Ajung la altul care imi spune ca sunt “moarta” si nu pot tine nici o relatie, iar bolile le datorez faptului ca, corpul meu e prea slab sa lupte cu puterea vrajilor. Cineva ii spune prietenului meu de la vremea respectiva (mi-a vazut o poza) sa ma trimita la preot ca nu ma pot casatori desi el ii spusese ca nunta va avea loc in anul respectiv. I-a raspuns ca nu se va intampla. Si a avut dreptate. Stabilesc ca nu sunt o ignoranta din fundul nu-stiu-carei vagauni, ci una care a citi la viata ei carti de spiritualitate, despre karma, puterea gandului, lectii de viata, examene pe care trebuie sa le dam in viata pentru a ne inalta spiritual, coincidente care nu sunt coincidente, datorii pe care trebuie sa le platim altora carora le-am facut rau in vieti anterioare, etc. si ma hotarasc ca nu cred in asa ceva. Asta impreuna cu “vrajile se leaga doar de cei ce cred in ele”.In concluzie nu am facut nimic. Am ignorat. M-am apucat sa studiez psihologia sa inteleg si mai bine neantelesul. Au urmat alte relatii esuate urmate de reantoarcerile lor care nu puteau trai fara mine, ghinioane nemasurate (nu cunosc personal o persoana care sa lupte mai mult ca mine pentru orice lucru marunt/important. Probleme la servici. Accidente de masina. De tren. E greu sa redau in cuvinte. In sfarsit…A inceput lumea dinnou sa ma trimita la un preot. Capac a pus tot o boala, cand am crezut ca dau coltul.Plus ca aveam cosmaruri (cand reuseam sa dorm). Nu mancam aproape nimic, ma uscam pe picioare. Doctorii nu-mi mai gaseau solutii.AJUNSESEM SA CRED CA NU MAI SUNT NORMALA. Eu stiam ca judec bine problemele si gasesc cele mai bune solutii dar intotdeauna ceva mergea prost. INTOTDEAUNA. AVEAM SENZATIA CA UMBLU IN MAINI CAND RESTUL LUMII ERA IN PICIOARE. In tot acest timp m-am rugat la Dzeu sa-mi explice ce se intampla ca eu una nu mai vad lumina. Ajung la un alt preot si aflu acelasi lucru ca acum 10 ani. Preotul(sa-i dea Dumnezeu muuulta sanatate si numai bine)se uita la mine si fara sa ma intrebe nimic incepe sa-mi descrie ceea ce traiesc eu. Soc total. Nici eu nu m-as fi exprimat mai bine. De data asta aflu si de unde mi se trage. Imi sfintesc casa si scap si de cosmaruri. Scap de boala. Incep sa am pofta de mancare. Ajung la mai multi preoti, incep sa ma leg tot mai mult de biserica. Era unicul meu sprijin. Am intrebat cum e posibil asa ceva.? Mi s-a raspuns “diavolul e pe pamant, 90% din populatie e “legata” intr-un fel sau altul”. Am ramas ingrozita si am considerat in inteligenta mea „(ne)masurata“ ca exagereaza. Procentul mi se parea foarte mare. Dar mi-a raspuns ca nu am idee ce vede el ca preot…
Acum nu imi mai permit sa nu cred. Asta doar daca vreau sa mor intr-un alt accident sau doborata de o boala. Dar ideea e, si asta spun sa auda cine are urechi de auzit, ca am pierdut 10 ani (de cand am aflat prima data) de iubire, liniste, sanatate si probabil o familie reusita pentru ca m-am crezut mai desteapta, cu picioarele pe pamant, si ca nu cred in “prostii”. Daca eram o igoranta rezolvam problema mai demult. Cine trece prin asa ceva, stie ce spun. Si nu va mai mirati. Chiar se intampla.
Nu stiu cum e posibil sa ajungi asa un pinocchio dus de sfori de o forta malefica. Dar eu sunt prea “marunta” poate pentru a mi se permite dezvaluirea unor asemenea “greutati”.
Se intampla multe pe lumea asta, in jurul nostru, dar noi vedem doar ceea ce ne este permis. Un televizor alb negru nu a cunoscut niciodata alte culori, dar asta nu inseamna ca ele nu exista…Intr-o zi o sa intelegem si noi mai multe. Desi multi vad, putini pricep… (tally_weijl). Sursa - portaltfm
Cine va vrea să facă o rugăciune plină prescurtată, face trei metanii la pământ, oriunde s-ar afla, se ridică, face pe faţă o închinăciune, pune mâinile la piept şi zice cu smerenie: „Milostivă să-mi fii mie Preasfântă Treime. Milostivă să-mi fii mie, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu; (iar trei metanii) Milostivi să-mi fiţi mie Sfinţilor Arhangheli Mihail,Gavril şi Rafail; (iar trei metanii)” Milostivi să-mi fiţi mie toţi sfinţii din ceruri şi toate puterile cereşti (trei metanii). Milostivi să-mi fiţi mie toţi sfinţii îngeri din ceruri (trei metanii).Milostivă să-mi fii sfânta zi de azi şi sfântul zilei de azi (trei metanii). Milostiv să-mi fii mie îngeraşul meu păzitor”. Creştinul cât trăieşte în lume e dator să-şi tocmească rugăciune plină către mulţi sfinţi şi puteri cereşti.
”Nu suntem niciodată abandonați, și niciodată nu suntem lipsiți de iubire. Iubirea Divină este constantă. Iubirea poate veni sub forma ființelor umane, a animalelor de companie, a Îngerilor, Arhanghelilor, Maeștrilor Ascensionați, etc. Este indicat să aflați cine anume vă este ghid, căci aceste minunate ființe de lumină ne susțin în moduri în care oamenii nu o pot face. Ei văd totul din perspectivă cosmică și vă pot ghida și iubi necondiționat, căci văd limpede unde vă aflați și încotro vă îndreptați. Cereți-le ajutorul și ghidarea clară, și ei vor face întocmai, cu nespusă iubire.
Deseori, prietenii ne oferă iubire necondiționată acolo unde cei cu care suntem într-o relație de iubire nu o pot face – din cauză că energiile sunt atât de intense, și cu cât suntem mai apropiați din punct de vedere fizic, cu atât mai distanți putem părea din punct de vedere emoțional sau mental.
Așadar, nu căutați iubirea într-un singur suflet și o singură persoană, întrucât ea se află pretutindeni, mereu prezentă!"
Judith Kusel
TATĂL NOSTRU- ZAMOLXE.
TATĂL NOSTRU CARE EȘTI ÎN LUMINA DE DINCOLO DE CERURI, SLĂVEASCĂ-SE NUMELE TĂU ETERN,VIE ÎMPĂRĂȚIA TA DE LUMINA SFÂNTĂ ȘI ETERNĂ, FACĂ-SE VOIA TA PRECUM ÎN ETERNELE CERURI AȘA ȘI PE PĂMÂNT.
DA-NE NOUĂ PENTRU MÂINE CU CE SĂ ÎMPLINIM TOATE NEVOILE ZILEI DE AZI ȘI DE MÂINE ȘI ALE TIMPULUI NOSTRU, IARTĂ-NE NOUĂ PĂCATELE NOASTRE PRECUM ȘI NOI IERTĂM CELOR CE NE-AU GREȘIT ȘI NE GREȘESC.
FII CĂLĂUZA NOASTRĂ ÎN VREMURI GRELE DE FURTUNĂ ȘI ISPITĂ,DU-NE PE CALEA CEA DREAPTĂ A LUMINII TALE,
ÎNTRU IUBIREA LUMINII ETERNE ȘI A NUMELUI TĂU !
