miercuri, 6 iulie 2016
Sfaturi pentru a-ti apara casa de necazuri
Sfaturi pentru a-ti apara casa de necazuri
Parintele de la Biserica Viersani da si cateva sfaturi pentru cei care cred ca sunt victime ale farmecelor si blestemelor. "Zilele de post luni, miercuri si vineri sunt favorabile vrajitoarelor pentru a face farmece. Oamenii pot sa contracareze farmecele prin tamaierea casei in aceste zile. De exemplu, chiar si atunci cand nu tinem post si venim de la serviciu la orele 17.00 putem face ceva pentru a ne apara casa de rele. Seara, in zilele de luni, miercuri si vineri putem aprinde cate o lumanare in fiecare camera pentru cateva minute, doar pana tamaiem. Spunem Tatal Nostru, tamaiem si dam cu apa sfintita prin casa. Nu este ceva greu de facut, iar in felul acesta nu ingaduim ca demonul sa se apropie de casa", a precizat parintele Filimon Picinis.
Acesta da sfaturi si pentru cei care au patima betiei sau cununiile legate. "Betia este tot rezultatul farmecelor, cu cioc de rata sau cu vinul de la mort. Ea se vindeca prin spovedanie, sfintirea casei, ceai cu pedicuta, cimbru de camp, menta si busuioc. Cel posedat de duhul betiei trebuie inconjurat cu iubire de cei din casa, nu cu ura. Exista cazuri in care parintii vin si spun ca fiica sau fiul lor are cununiile legate. Raspunsul trebuie cautat chiar la parinti sau bunici. Daca unii dintre ei nu sunt cununati religios este normal sa se intample acest lucru, pentru ca acel copil este rodul pacatului", a declarat preotul de la Viersani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.