Ingerii din icoane

Dacă în Vechiul și Noul Testament, ca și în viețile sfinților, îngerii reprezentau prezențe familiare, pentru omul contemporan secularizat, aceștia au devenit mai curând „ființe imaginare”. 
În fiecare an, la 8 noiembrie, Sfânta Biserică îi cinstește pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și soborul tuturor Sfinților Îngeri împreună cu ei. Încă din veacul al cincilea s-a păstrat în Tradiția Bisericii ca dată de sărbătorire a cetelor îngerești această zi, praznicul răspândindu-se cu repeziciune în tot Răsăritul creștin.Ziua Sfinţilor Arhangheli se sărbătoreşte timp de trei zile, numite în popor „Capul Arhanghelului, Mijlocul şi Coada acestuia."

Se spune că între Sărbătoarea Arhanghelilor şi a Crăciunului vor fi trei-patru zile senine şi călduroase numite în popor „Vara Arhanghelilor"când este bine să ne punem trei dorinţe.

Tradiția Bisericii ne învață că îngerii sunt „duhuri slujitoare” (Evrei 1, 14), mai precis ființe fără de trup, care Îl slujesc cu credință pe Dumnezeu, dar care ne sunt nouă, oamenilor, prieteni și ocrotitori cerești, tri­miși de Dumnezeu să ne păzească pe drumul vieții, plin de obsta­cole și încercări, de la leagăn până la Patria noastră cerească.

Sfânta Scriptură și Sfinții Pă­rinți ne învață că principala trăsătură a îngerilor este iubirea lor pentru Dumnezeu. Ei își manifestă această iubire preamărindu-L și împlinindu-I voia în conducerea lumilor – cerească și pământească, a împărățiilor, a popoarelor sau oamenilor.

În calitatea lor de ființe slujitoare, îngerii duc rugăciunile noastre la Dumnezeu, îi apără și îi ocrotesc pe oameni. Din Sfânta Scriptură știm că îngerii i-au păzit pe drepții lui Dumnezeu: pe Lot l-au păzit de foc, pe Ilie de Ahab, pe cei trei tineri i-au ocrotit în cuptorul din Babilon, iar pe Apostolul Petru l-au păzit de Irod.

Îngerii sunt, în același timp, ființe vestitoare. Ei au vestit faptele mari și minunate ale mântuirii: Nașterea Mântuitorului, Învierea Domnului și vor fi pre­zenți și la a doua Lui venire.

Fiecare om care s-a botezat primește la Botez un înger păzitor. Acesta îl călăuzește pe drumul vieții prin glasul con­științei: tot ce este bun în noi, curat, luminat, fiecare gând frumos, orice mișcare de bunătate a inimii, faptele noastre bune, rugăciunea, pocăința, toate se ivesc în sufletul nostru și capătă contur din îndemnul îngerului păzitor.

Ierarhiile îngerești

Sfântul Dionisie Areopagitul ne arată, în lucrarea Despre ierarhia cerească, faptul că există nouă cete de îngeri, pe care el le împarte în trei cete a câte trei.

Cea dintâi ceată se află totdeauna lângă Dumnezeu și „este unită de aproape și nemijlocit cu Dumnezeu” – scrie Sfântul Ioan Damaschin în Dogmatica sa. Aceasta este ceata Serafimilor, care au șase aripi, a Heruvimilor cei cu ochi mulți și a preasfintelor Tronuri.

Cea de-a doua ceată este formată din Domnii, Puteri și Stăpânii. Cea din urmă ceată este cea a Începătoriilor, a Arhanghelilor și a Îngerilor.

În tratatul său, Sfântul Dionisie Areopagitul scrie că arhanghelii mediază, pun în legătură Începătoriile cu Îngerii. Ei au rolul de tălmăcitori, „primind în chip ierarhic, prin mijlocirea primelor puteri, iluminările cele divine, vestindu-le pe acestea cu bunătate îngerilor, iar prin îngeri descoperindu-le nouă.

Credințele românilor cu privire la îngeri

Poporul român a avut dintotdeauna mare evlavie față de îngerii lui Dumnezeu. De aceea, în tradiția neamului românesc descoperim o multitudine de credin­țe despre îngeri și de obiceiuri care manifestă în domeniul faptelor aceste credințe.

Astfel, în trecut, românii credeau că îngerii oficiază împreună slujba de noapte a cerului, toacă, poartă în mâini făclii aprinse, jucând în jurul tronului lui Dumnezeu, fiind înveș­mân­tați în stima (variantă populară pentru „schimă”) îngerească. La miezul nopții, când cântă cocoșii, îngerii mătură pământul de duhurile necurate. Ţăranul român credea că îngerul rău stă de-a stânga. Omul nu îl vede nici pe Îngerul Păzitor, nici pe diavol, fiindcă, dacă i-ar vedea, s-ar certa ori cu unul, ori cu altul. Îngerul bun veghează omul pe care îl are în grijă, îl îndeamnă să facă bine, îi arată drumul cel bun, iar diavolul îl îndeamnă să facă păcate și îl împinge la rău. Îngerul păzitor notează faptele bune ale omului, iar diavolul pe cele rele. Strămoșii noștri mai credeau că dacă un om merge la biserică, se roagă, îngerul său păzitor îl păzește și îl ferește de rele, dar dacă nu-și face semnul crucii, dacă uită de Dumnezeu, atunci îngerul se îndepărtează de la el și diavolul capătă putere asupra lui. Ființa umană, prin faptele ei, fie îl bucură pe îngerul păzitor, fie îl bucură pe diavol, între înger și demon fiind o luptă continuă pentru călăuzirea sufletului omenesc.
În trecut, despre omul curajos se spunea că este tare de înger, iar despre cel fricos sau bolnăvicios se zicea că este slab de înger. Ţăranii credeau că atunci când dormim, noaptea, visele cele bune ni le șoptește îngerul păzitor la ureche, iar cu cele rele ne îmbie necuratul.

De ce pot fi îngerii reprezentați în icoane

Problema reprezentării iconografice a îngerilor, care nu sunt limitați corporal, este una care a fost rezolvată încă din primul mileniu creștin. La aparentul impediment al faptului că îngerii sunt netrupești, deci nu au forme vizibile, precum și la interdicția Decalogului (Ieșire 20; 4, 5) de a face vreun chip cioplit sau vreo asemănare a vreunui lucru și de a ne închina sau a sluji lui, Patriarhul Nichifor Mărturisitorul spunea că Dumnezeu poruncește realizarea de icoane ale celor supracerești, adică icoana slujitorilor netrupești ai lui Dumnezeu „care vesteau în tăcere Dumnezeirea ascunsă și subînțeleasă a Celui Care va apărea pe pământ”. Patriarhul vorbește aici despre heruvimii slavei sculptați în aur și așezați de Moise la porunca divină pe Chivotul Legii în Sfânta Sfintelor. În mod evident, Scriptura nu vorbește aici de înșiși heruvimii cerești, ci „de copii sfinte, realizate după ei, copii care au fost făcute dintr-o materie foarte pură și strălucitoare, copii ieșite din mâinile omenești, care se supun lui Dumnezeu, copii fără suflet, fără mișcare și insensibile”.

Iar Sfântul Ioan al Tesalonicului afirmă că dacă „îngerii au fost văzuți de profeți și de cei cărora li s-au descoperit nu cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului, cu vederea imaterială a minții, atunci putem să facem icoanele tuturor formelor pe care le-au văzut aceia, deci inclusiv pe ale îngerilor”.

(Sursă: Trupuri imateriale. Reprezentări bizantine ale îngerilor, Glenn Peers, traducere de Maria Yvonne Băncilă, Nemira, 2011)