miercuri, 23 noiembrie 2016
Reguli de aur pentru o viață fericită
Cum ne asumăm responsabilitatea
Niciodată nu încercați să plasați responsabilitatea unor fapte sau a întâmplărilor din viața personală pe seama celor din jur. Dificultatea uneit astfel de atitudini și dorința de a ne demonstra nevinovăția sunt mari, însă, luaţi hotărârea interioară: „Eu sunt autorul greşelilor şi al succeselor mele”, veţi căpăta puteri nebănuite pentru a schimba lucrurile așa cum doriți.
Ce trebuie să știm despre iluzia de a-i schima pe alții și lumea odată cu ei
Ideea conform căreia credeți că vă stă în puteri să schimbaţi oamenii este o iluzie. Undeva în subconştient fiecare dintre noi suferă de această înşelare naivă, care, în realitate, se poate transforma într-o suferinţă reală. Doar circumstanţele schimbă oamenii, restul sunt nişte greşeli de percepţie. Nu-i judecaţi pe cei din jur conform aşteptărilor dvs şi, la un moment dat, chiar veţi putea obține plăcere de pe urma felului lor de a fi.
Dragostea
Oamenilor din ziua de astăzi li se pare că ei au la dispoziție un număr infinit de persoane dintre care pot alege una ideală şi ireproşabilă. Iluzia alegerii nemărginite este o înşelare cumplită. Poate nu fiecare om, dar cel puţin fiecare al doilea ascunde în sine ceea ce avem nevoie de fapt. E naiv să aşteptăm „întâmplarea fericită” și persoana ideală, căci astfel, vom ajunge bătrâni.
Tăria de caracter și pretențiile celor din jur
Este o situaţie tristă, dar nu avem ce face: oamenii din jurul nostru au nevoie de noi ca ființe puternice. Nimeni nu ne vrea și nu ne place atucni când suntem slabi, obosiți, deprimaţi, critici. Dacă vedem că cei din jur au alte aşteptări, s-ar putea să ne înşelăm. Împăcaţi-vă cu ideea că această regulă funcţionează mereu. Cugetaţi puţin, trageţi adânc aer în piept şi veţi vedea că acesta nu este, în realitate, un motiv de întristare.
Munca și sensul vieții
Fiecare dintre noi visează să se pensioneze și să aibă o astfel de pensie care să-l scutească de grijile financiare viitoare, şi cu cât mai repede – cu atât mai bine. Aceasta e o himeră, dar nu pentru că nu există pensie fără griji, ci pentru că omul are nevoie să lucreze. Dacă veţi conştientiza acest fapt, munca zilnică o să înceapă să vă aducă bucurie.
De ce avem copii?
Alegem să aducem copii pe lume pentru a înţelege ce este iubirea adevărată, pentru a o trăi pe propria piele şi chiar pentru a deveni noi înşine o iubire adevărată.
Cum să gestionați problemele
Învăţaţi să diminuaţi problemele, nu să le exageraţi. Chiar și subconștientului nostru îi este mai bine să audă că problema este mai degrabă măruntă, decât ieșită din comun. Şi în loc să vă gândiţi că „Viaţa mea nu are sens” e mai bine să înţelegeţi că, de fapt, problemele dvs nu au sens. Dacă noi suntem în stare cu atâta uşurinţă să ne depreciem propria viaţă, de ce n-am face asta faţă de problemele cu care ne ciocnim?
Despre bunătate
Niciodată nu pierdeţi timp şi efort cu cei cărora nu le pasă de voi şi mai ales cu cei care nu vă iubesc. În această lume există un număr imens de oameni alături de care viaţa poate fi o adevărată bucurie. Fiţi buni şi deschişi cu toţi, nu veţi pierde nimic cu această atitudine.
În realitate, oamenii devin nefericiţi nu din cauza unor evenimente, ci din cauza atitudinii faţă de acestea. Iar atitudinea ne-o putem schimba spre bine oricând!
Andrei Kurpatov, psihoterapeut, scriitor și jurnalist pentru mai multe publicații rusești și străine a definit pe scurt regulile de aur care ne vor permite să avem o viață fericită.
Fericirea personală depinde, fără îndoială, doar de propria persoană! Recomandările sale v-ar putea ajuta să vă modificați atitudinea faţă de multe lucruri importante…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.