joi, 8 decembrie 2016
Raspunsuri pline de iubire de la Maica Siluana
Ce este dragostea?“, „Ne potrivim cu adevărat?“, „De ce nu ne mai înţelegem?“ – la toate aceste întrebări au găsit un răspuns duhovnici căutaţi de foarte mulţi creştini, de la noi şi de pretutindeni. Pune la inimă şi în practică, în viaţa de zi cu zi, pildele lor!
Majoritatea defineşte iubirea ca pe un sentiment, dar dacă ar fi doar atât, nimeni n-ar fi iubit. Maica Siluana, stareţă la Mănăstirea Jitianu, spune că dragostea este o poruncă dată de Dumnezeu omului şi că prima experienţă a iubirii este aceea de a fi iubit. „Nimeni n-ar iubi dacă n-ar fi iubit, dar dragostea este şi durere, jertfă, ceva greu de conceput pentru cineva care, atunci când iubeşte, se aşteaptă să i se împlinească toate dorinţele“, explică ea.
Dragostea presupune jertfă
Fiecare iubeşte la celălalt ceea ce-i dăruieşte, după cum spunea şi Părintele grec Paisie Aghioritul în cartea sa, „Sfaturi Duhovniceşti. Viaţa de familie“: „Femeia îi dă bărbatului încredere, devotament, ascultare, iar bărbatul protecţie.
Ea este doamna casei, dar şi o mare servitoare. El este stăpânul, dar şi hamalul ei. (...) Pentru a trăi armonios, trebuie să pună la temelia vieţii lor iubirea, care se află în jertfirea de sine şi nu în dragostea trupească“. Jertfa aceasta, care implică răbdare, este o dovadă de iubire şi unul dintre scopurile pentru care ne unim prin taina căsătoriei. Iată ce sfaturi dădea Maica Siluana la o conferinţă: „Ne căsătorim din dragoste, nu pentru a face copii, ci pentru a deveni şi a face sfinţi. Un alt ţel este stingerea dorinţei trupeşti, pentru ca fiecare să se pregătească să ajungă înger. Se crede că, dacă nu mai ai văpaia de la 20 de ani, trebuie să înghiţi pastile. De fapt, la bătrâneţe, ea devine căldură, atenţie. O ţinere de mână face atunci cât 20 de îmbrăţişări.“
Relaţia intimă este binecuvântată
Când ne gândim la relaţia intimă, spunem că este relaţie sexuală, însă nu poate fi vorba doar despre sex, pentru că suntem făpturi întregi. Tot Maica Siluana atrage atenţia asupra acestui aspect: „Iubirea dintre bărbat şi femeie este lucru curat. Copiii cred că părinţii lor fac prostii, când, de fapt, fac nuntă. Puţini ştiu că taina nunţii se termină la înmormântarea unuia dintre cei doi, iar rău este numai ce este în afara ei.“ Înainte de începerea acestei taine, maica spune că femeia trebuie să aibă răbdare să-l înveţe iubirea pe bărbat: „La primul semn de iubire, ea oferă tot. Confundarea poftei cu iubirea e prima capcană pentru familie“.
„Oare iubesc pe cine trebuie?“
Părintele Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai Ortodoxiei, care a trecut la Domnul în anul 2011, oferă un răspuns: „Există o forţă nevăzută în tine, cu care simţi că acesta este... cel ce
este. Căsătoria trebuie să se facă ori bine, ori deloc, fiindcă este în slujba unui ideal, nu în slujba plăcerilor. Altfel, este doar o pierdere de timp.“
De ce nu ne înţelegem?
Părintele Paisie Aghioritul a explicat din ce motive: „În deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu. Dacă amândoi v-aţi mânia repede, aţi dărâma casa.“ Completându-se unul pe celălalt şi schimbându-se în bine, cei doi sporesc duhovniceşte.
„Iubirea este răspunsul la toate întrebările.“- Părintele Arsenie Papacioc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.