vineri, 10 februarie 2017
Diferenta dintre iubirea reala si cea din romane
Indiferent unde sunt prezentate — în cărţi, în filme sau în piese de teatru —, poveştile de dragoste au cam aceeaşi structură, sau formulă. Revista Writer afirmă: „Majoritatea poveştilor de dragoste urmează aceeaşi structură. Şi există un motiv pentru asta. Formula «băiatul întâlneşte fata/băiatul pierde fata/băiatul găseşte fata» este o formulă eficientă, cu priză la public, indiferent de timpul sau de locul acţiunii“. Haideţi să o analizăm în detaliu.
Băiatul întâlneşte fata: Un prinţ chipeş întâlneşte o fată frumoasă şi . . . se naşte dragostea. Un scriitor de succes le aminteşte romancierilor în devenire că „cititorul ar trebui să-şi dea seama încă de când [cei doi] se văd pentru prima oară că sunt făcuţi unul pentru altul“.
Noţiunea de dragoste la prima vedere transmite ideea că iubirea adevărată nu este decât un sentiment, o emoţie copleşitoare care pune stăpânire pe tine când întâlneşti persoana ideală, că o astfel de iubire apare din senin, că nu e nevoie să te chinui prea mult să o găseşti şi nici să ştii prea multe despre celălalt. Iubirea adevărată însă este mai mult decât un sentiment. Bineînţeles că sentimentele au şi ele un rol însemnat, dar iubirea este o legătură profundă care are la bază principii şi valori şi care creşte neîncetat dacă este preţuită şi întreţinută.
Mai mult decât atât, e nevoie de timp pentru a cunoaşte un om. A pretinde că ai găsit partenerul ideal după ce ai văzut pe cineva o singură dată în viaţă sună a basm şi naşte adesea dezamăgire. În plus, a te pripi să tragi concluzia că ai găsit iubirea adevărată înseamnă a închide ochii la dovezile care arată contrariul. A fi convins că ai găsit partenerul potrivit presupune ceva mai mult decât o trăire intensă, stârnită de o pasiune oarbă. Prin urmare, nu te pripi! Potrivit multor studii, când se alege în mod neînţelept partenerul de viaţă, randamentul la locul de muncă scade, sănătatea fizică şi psihică are de suferit, iar durata vieţii este scurtată.
Băiatul pierde fata: Un conte rău o răpeşte pe frumoasa din castel. Prinţul porneşte într-o călătorie periculoasă în căutarea ei. O purtătoare de cuvânt a Romance Writers of America afirmă: „Romanul de dragoste trebuie să aibă ca protagonişti doi oameni care se îndrăgostesc şi luptă ca relaţia lor să meargă“. În majoritatea romanelor, relaţia va merge —, iar cititorii o ştiu bine. Obstacolele, de obicei din afară, sunt trecute cu succes.
Însă în viaţa reală apar obstacole şi din afară, şi dinăuntru. Poate că ele îmbracă mai multe forme: banii, munca, rudele sau prietenii. Probleme se ivesc şi când unul din parteneri nu se ridică la înălţimea aşteptărilor celuilalt. Personajele din romane au de obicei defecte minore, dar nu acelaşi lucru se poate spune despre oamenii pe care-i întâlnim în viaţa de zi cu zi. Mai mult, dragostea adevărată pretinde eforturi ca să poată trece peste încercări sau peste diferenţele de opinii, de mediu, de dorinţe şi peste diferenţele de caracter. Dragostea înseamnă cooperare, umilinţă, blândeţe, răbdare şi îndelungă răbdare, calităţi pe care nu ne este întotdeauna uşor să le manifestăm.
Băiatul găseşte fata. Prinţul o salvează pe fata cea frumoasă şi-l alungă pe conte. Cei doi se căsătoresc şi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. Un editor de romane de dragoste îi sfătuieşte pe viitorii romancieri: „Aveţi nevoie de un final fericit. . . . Cei doi trebuie să rămână împreună pentru ca cititorului să-i fie împlinite aşteptările“. Romanele de dragoste îşi prezintă rareori personajele după ani de căsnicie, timp în care relaţia le-a fost probabil pusă la încercare de neînţelegeri şi de multe alte probleme. Potrivit statisticilor despre divorţuri, multe căsătorii nu reuşesc să treacă de focul încercărilor ce apar de-a lungul vremii.
Într-adevăr, în romane, dragostea nu cere prea multe strădanii, în viaţa reală însă, da. Înţelegând că suntem diferiţi, nu vom nutri aşteptări nerealiste. Nu vom face promisiuni pripite pe care mai târziu le vom regreta. Oamenii care dăruiesc puţină iubire sunt mai puţin iubiţi
P.S.Parerea mea personala despre iubirea din filme si romane, este ca uneori filmele se inspira din realitate. Las la aprecierea fiecaruia sa aleaga ce iubire isi doreste....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.