Mereu auzim spunându-se : “Nu contează frumusețea exterioară, ci frumusețea interioară.” Dar nimic nu e mai fals decât cuvintele astea. Dacă ar fi așa, de ce s-ar strădui florile atât ca să atragă albinele? Și de ce s-ar transforma picăturile de ploaie într-un curcubeu când întâlnesc soarele? Pentru că natura jinduiește după frumusețe.
Frumuseţea exterioară este partea vizibilă a frumuseţii interioare. Şi ea se manifestă prin lumina care iese din ochii fiecăruia. Nu are de a face dacă persoana e prost îmbrăcată, dacă nu respectă canoanele eleganţei sau dacă nici măcar nu se sinchiseşte de părerea celor care îi stau în preajmă. Ochii sunt oglinda sufletului şi reflectă tot ce pare a fi ascuns. Dar, dincolo de puterea de a străluci, ochii mai au o virtute: sunt o oglindă. Şi reflectă pe cine îi admiră. Astfel, dacă sufletul celui care observă este întunecat, el îşi va vedea întotdeauna propria urâţenie. Deoarece, ca orice oglindă, ochii înapoiază fiecăruia dintre noi imaginea propriului nostru chip.
* * *
A visa nu e primejdios. Primejdios e să vrei să transformi visele în realitate.
* * *
Oricum te-ai simţi, scoală-te în fiecare dimineaţă şi pregăteşte-te să-ţi răspândeşti lumina. Cei care nu sunt orbi îi vor vedea strălucirea şi vor fi fermecaţi de ea.
* * *
Un trandafir visează să atragă albinele, dar nu apare nici una. Soarele întreabă: "Nu te-ai săturat să aştepţi?" "Ba da, răspunde trandafirul. Dar, dacă-mi închid petalele, mă ofilesc." Deci, chiar dacă ea nu se arată, continuăm să o aşteptăm.
* * *
Nu renunţa. De obicei ultima cheie din mănunchi este cea care deschide uşa.
* * *
Zâmbetul este felul meu de a spune: "Pot să-mi nimicească trupul, dar nu-mi pot distruge sufletul".
* * *
Cel mai mare dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu a fost puterea de a lua hotărâri.
* * *
Nu există nici victorie, nici înfrângere în ciclul naturii: există doar mişcare.
Iar în acest ciclu nu sunt învingători, şi nici înfrânţi: doar etape care se cer împlinite. Când inima fiinţei omeneşti înţelege asta, ea se eliberează. Acceptă fără părere de rău clipele grele şi nu se lasă înşelată de momentele de glorie.
* * *
Ce înseamnă reuşita? Să te poţi duce la culcare în fiecare noapte cu sufletul împăcat.
* * *
Iar dacă victoria nu va veni de astă dată, va veni data viitoare. Şi, dacă nu va fi data viitoare, va fi mai târziu. Cel mai rău nu este să cazi, ci să rămâi căzut la pământ. Nu este înfrânt, de fapt, decât cel care renunţă. Toţi ceilalţi sunt victorioşi.
* * *
Munca este manifestarea Iubirii care uneşte fiinţele omeneşti. Prin ea, descoperim că nu suntem în stare să trăim fără celălalt şi că şi celălalt are nevoie de noi.
* * *
Singurătatea nu înseamnă lipsa de companie, ci clipa când sufletul nostru are libertatea să stea de vorbă cu noi înşine şi să ne ajute să hotărâm cursul vieţilor noastre.
* * *
Şi, chiar dacă aceasta ar fi ultima mea zi pe Pământ, mă voi bucura de ea atât cât este cu putinţă, pentru că o voi trăi cu inocenţa unui copil, ca şi cum aş face totul pentru prima oară.
* * *
O lume uriaşă se ascunde în sufletul nostru, aşteptând să fie descoperită. Ea se află acolo, cu forţele neştirbite, dar e atât de nouă şi de puternică, încât ne temem să-i acceptăm existenţa.
* * *
Soarta nu este nedreaptă cu nimeni. Toţi suntem liberi să iubim sau să urâm ce facem. Când iubim, găsim în treburile noastre zilnice aceeaşi bucurie ca şi cei care au plecat într-o zi în căutarea visurilor lor.
* * *
Voi asculta cuvintele cântecului pe care menestrelul îl cântă pe stradă, chiar dacă oamenii nu îl aud fiindcă au sufletul înnebunit de spaimă. Cântecul spune: "Iubirea domneşte, dar nimeni nu ştie unde îi este tronul/iar ca să-i cunosc lăcaşul tainic, mai întâi trebuie să îi devin supus."
* * *
Copacul îi spune frunzei: "Acesta e ciclul vieţii. Chiar dacă tu crezi că vei muri, de fapt încă mai trăieşti în mine. Mulţumită ţie sunt viu, pentru că am putut respira. Tot mulţumită ţie m-am simţit iubit, pentru că i-am putut da umbră călătorului ostenit. Seva ta e în seva mea, suntem una."
* * *
Cicatricele sunt medalii gravate cu fier şi foc în carne şi îi vor speria pe duşmani, dovedindu-le că omul din faţa lor este călit în luptă. Adeseori asta îi va împinge să caute o cale de împăcare şi astfel nu se va ajunge la înfruntări. Cicatricile vorbesc mai tare decât tăişul sabiei care le-a făcut.
* * *
Pierderea unei bătălii, sau pierderea a tot ce credem că avem, ne aduce clipe de tristeţe. Dar când ele trec descoperim forţa necunoscută care zace în fiecare dintre noi, o forţă care ne surprinde şi ne face mândri de noi înşine. Privim în jur şi ne spunem: "Am supravieţuit". Şi ne bucurăm de cuvintele noastre. Numai cei care nu recunosc această forţă spun: "Am pierdut". Şi se întristează.
* * *
Ne-am născut singuri şi murim singuri. Dar, cât timp suntem pe lumea asta, trebuie să acceptăm şi să slăvim actul nostru de credinţă în alte persoane. Comunitatea înseamnă viaţă: de la ea ne vine puterea de a supravieţui. Aşa era când locuiam în peşteri, la fel este şi astăzi. Respectă-i pe cei care au crescut şi au învăţat împreună cu tine. Respectă-i pe cei care te-au învăţat. Când va veni ziua, spune la rândul tău poveştile lor şi du-le mai departe – astfel comunitatea poate dăinui iar tradiţiile vor rămâne aceleaşi.
Între timp, fii întotdeauna atent la primejdia care pândeşte comunitatea: oamenii tind să se poarte la fel. Au drept model propriile lor limitări – şi sunt plini de prejudecăţi şi temeri. E un preţ foarte mare de plătit, deoarece ca să fii acceptat de toţi va trebui să le fii tuturor pe plac. Iar asta nu e o dovadă de dragoste faţă de comunitate. E o dovadă de lipsă de dragoste faţă de tine însuţi. Nu este iubit şi respectat decât cel care se iubeşte şi se respectă. Nu căuta niciodată să placi tuturor, căci vei pierde respectul tuturor. Caută-ţi aliaţii şi prietenii printre cei care sunt siguri pe ei şi siguri de ce fac.
* * *
Unii au spus: "Cu sudoarea frunţii mele voi uda câmpul, şi acesta va fi felul meu de a-l lăuda pe Creator." Dar a venit diavolul şi le-a şoptit cu vocea mieroasă: "Va trebui să cari stânca asta până în vârful muntelui în fiecare zi şi, când vei ajunge sus, ea se va rostogoli din nou până jos". Iar toţi cei care credeau în diavol au spus: "Viaţa nu are nici o noimă, e repetarea aceleiaşi sarcini." Iar cei care nu credeau în diavol au răspuns: "Atunci am să încep să iubesc piatra pe care trebuie să o car până în vârful muntelui. Astfel, fiecare clipă lângă ea va fi o clipă petrecută lângă ceea ce iubesc." Ofranda este rugăciunea fără cuvinte. Şi, ca orice rugăciune, ea cere disciplină – dar disciplina nu este sclavie, ci alegere.
* * *
Voi privi totul şi pe toţi ca şi cum ar fi pentru prima oară – mai cu seamă lucrurile mici, cu care m-am obişnuit, uitând de vraja care le înconjoară. Vreau să privesc pentru prima oară soarele, dacă mâine va fi cer senin. Vreau să urmăresc încotro se îndreaptă norii, dacă cerul va fi acoperit. Întotdeauna mi se pare că nu am timp de aşa ceva sau nu îi dau importanţă. Ei bine, mâine mă voi uita la drumul norilor sau la razele soarelui şi la umbrele cărora le dau naştere acestea. Pentru prima oară voi zâmbi fără vină, fiindcă bucuria nu este păcat. Pentru prima oară mă voi feri de tot ce mă face să sufăr, pentru că suferinţa nu este o virtute. Nu mă voi plânge de viaţă, spunând: totul e la fel, nu pot să fac nimic pentru o schimbare. Fiindcă trăiesc ziua asta ca şi cum ar fi prima şi voi descoperi de-a lungul ei lucruri despre care nu am ştiut niciodată că se aflau acolo. Chiar dacă am trecut prin aceleaşi locuri de nenumărate ori şi am spus "Bună ziua" aceloraşi oameni, astăzi acest "Bună ziua" al meu va fi altfel. Nu vor fi cuvinte de om învăţat, ci un fel de a-i binecuvânta pe ceilalţi, dorindu-mi ca toţi să înţeleagă însemnătatea faptului că sunt în viaţă – chiar şi atunci când nenorocirea ne dă târcoale.
* * *
Alteori va trebuie doar să zâmbeşti din senin cuiva cu care te-ai încrucişat întâmplător pe stradă. Fără să ştii, poate că ai salvat viaţa unui om necunoscut care se socotea şi el fără folos şi care voia să-şi pună capăt zilelor, până când un zâmbet i-a dat speranţă şi încredere.
* * *
Ce este cunoaşterea? Nu este adevărul absolut despre viaţă şi moarte, ci ceea ce ne ajută să trăim şi să înfruntăm greutăţile vieţii zilnice.
* * *
Visul ne înveseleşte – pentru că ştim că ştim ce putem să facem mai mult decât ceea ce facem.
MANUSCRISUL GĂSIT LA ACCRA", de Paulo Coelho (2012)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.