vineri, 7 aprilie 2017
Ritual cu sare impotriva vibratiilor negative
Pentru a ne proteja împotriva farmecelor, vrăjilor şi vibraţiilor negative, se foloseşte următorul ritual:
1. Ridicam capacul de pe vasul în care se află sarea purificată;
2. Ne relaxăm;
3. Cu mâna stângă, luăm puţină sare pe care o strângem puternic în mână, meditând asupra scopului acestui acestui ritual;
4. Cu voce tare spunem Tatăl Nostru de trei ori şi următoarea formulă în timp ce lăsăm sarea să cadă pe pachet, duşumea, ciment etc: „OM, OM, OM, OM, mare putere ascunsă! Invoc suprema ta prezenţă, Ca să îndepărtez de la mine Cu puterea acestei sări Toate vrăjile, farmecele, deochiurile Şi pe parcurs să fiu protejat de vibraţiile negative si de spiritele malefice Amin”
5. Se ia apoi puţină sare şi se repetă acest ritual la pragul casei, presărându-se sare pe ea;
6. A treia oară se repetă acest ritual la fereastra casei, presărându-se sare pe ea.
Dacă succesul ți-a întors spatele, presară sare pe toate pervazurile din casa ta. Las-o atâta timp până când norocul nu se întoarce. După asta, ia mătura și strânge-o toată, fără să o atingi cu mâinile, pune-o într-un pachet și du-o departe de casă sau îngroap-o.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.