joi, 20 iulie 2017
Îngerii rugăciunii sunt foarte frumoşi
Rugăciunea este o forţă puternică, pe care o subestimăm atât de mult. Dacă am lăsa-o, rugăciunea ar face minuni. Dacă ţi-ai da seama cât de puternică este rugăciunea, nu te-ai simţi niciodată deznădăjduit. Poate crezi că nu te rogi foarte mult. Poate crezi că nu te rogi deloc. Dar o rugăciune poate fi un gând rapid care îţi trece prin minte, un cuvânt sau un strigăt de ajutor către Dumnezeu. Chiar şi ceea ce am numi înjurătură poate fi, uneori, o rugăciune – dacă vine din suflet. Eu vorbesc şi îi rog pe îngeri să ne ajute; le cer să intervină, dar nu mă rog lor. Eu mă rog numai lui Dumnezeu. Rugăciunea este comunicarea directă cu Dumnezeu. Nimeni nu se roagă singur niciodată. Atunci când te rogi lui Dumnezeu, lângă tine se află o mulţime de îngeri ai rugăciunii care, la rândul lor, se roagă cu tine, indiferent de credinţele tale religioase sau de modul în care te comporţi. Ei îţi intensifică rugăciunea, intervenind în numele tău şi implorându-L pe Dumnezeu să ţi-o asculte. De fiecare dată când te rogi, chiar şi atunci când spui un singur cuvânt, îngerii rugăciunii transmit rugăciunile tale spre cer cu o viteză extraordinară, asemenea unei ape curgătoare şi nesfârşite.
Îmi este greu să descriu îngerii rugăciunii mai ales că, în general, îi văd ca pe o mare de sute de mii de îngeri, într-un fluviu de lumină. Ei sunt o lumină care se mişcă în mod constant, ca apa unei cascade, doar că, în cazul lor, această apă pluteşte înspre cer. Rareori mi se întâmplă să-i văd pe aceşti îngeri stând pe loc, dar odată am văzut unul, aşa că permiteţi-mi să îl descriu. Îngerii rugăciunii sunt foarte înalţi, mult mai înalţi decât orice persoană şi au aripi lungi şi subţiri, care par că se mişcă încontinuu. Nu par să fie nici de sex masculin, nici de sex feminin, dar sunt înconjuraţi de o lumină strălucitoare ca a soarelui. Ei poarte haine albe şi largi. Uneori, atunci când se mişcă, zăresc o altă culoare, dar numai foarte puţin. Îngerii rugăciunii sunt foarte frumoşi.
Ştiu că pare greu de crezut că văd sute de mii de îngeri ai rugăciunii care curg ca un râu spre cer, ducând rugăciunile unei persoane la tronul lui Dumnezeu şi prezentându-I-le. Însă acestea sunt lucrurile care mi se arată; este ca şi când îngerii rugăciunii aduc fiecare parte din rugăciune – fiecare silabă rostită – în cer. Când persoana nu se mai roagă, „fluxul“ se opreşte, dar, de îndată ce rugăciunea este reluată, sutele de mii de îngeri îşi reiau misiunea.
fragment din cartea Îngerii ne dau speranță,Lorna Byrne
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.