joi, 27 iulie 2017
Sferele de lumina pentru vampirii energetici
Sfera de Lumină este una dintre metodele de bază rapide între tehnicile de realizare a scutului energetic de protecţie, care implică doar efortul de gândire.
Sfera de lumină se face pe structura biocâmpului vostru şi va fi atât de puternică după cât veţi reuşi voi să o creaţi cu puterea gândului vostru, şi va depinde şi de calitatea energiilor puse în ea .
Sfera de lumină aurie, roşie, verde, indigo, albastră, albă, neagră sau invizibilă este o extensie a formei voastre aurice iar metoda ei de creare şi de activare este foarte simplă .
Vizualizaţi-vă propria persoană şi imaginaţi-vă, dacă nu vedeţi culori, un punct de lumină alb în centrul imaginii, gândiţi-vă cum acest punct luminos creşte şi vă depăşeşte corpul fizic, pe care apoi îl înconjoară şi se transformă într-un impenetrabil scut/sferă prin care nimic nu poate trece sau intra fără acceptul şi voinţa voastră.
Mulţi iniţiaţi poziţionează pe această sferă de lumină oglinzi către exterior .
Cei mai experimentaţi iniţiaţi se leagă de înalturile astrale cu un canal de lumină asemănător unui con subţire, din vârful căruia coboară o rază de lumină care amplifică sfera în care s-au izolat, invocând Lumina :
"Invoc Lumina Cristului lăuntric
Sunt un canal curat şi perfect
Lumina-mi este călăuză"
Este extraordinar şi minunat, nu-i aşa !
Pur şi simplu, cu mintea voastră aţi reuşit asemenea performanţă.
Atunci când vă rugaţi la Dumnezeu, voi înşivă deschideţi prin credinţa voastră un canal de lumină care vă activează spiritul şi sufletul .
Când veţi experimenta această tehnică, să aveţi răbdare pentru a construi forma sferei de lumină, apoi s-o amplificaţi ca să devină tot mai strălucitoare, şi să fiţi siguri că vă înconjoară proporţional în faţă-spate, la cap şi la picioare .
Să vă faceţi Sfera de protecţie cam la 2 m în jurul corpului fizic, iar la nevoie cât de întinde Aura, până la 4 m. în jurul său .
Să vă antrenaţi ca să vă adunaţi aura cât mai aproape de trupul fizic în caz de pericol, densitatea ei să fie maximă şi puterea concentrată în ea să fie cea mai mare.
Comprimaţi-o cu puterea gândului, aşa cum vă sugeţi burta şi pieptul atunci când vreţi .
Având toate cele ale voastre adunate mai aproape de trup, le veţi apăra mai lesne de vampiri şi demoni .Veţi învăţa cu timpul să vă aprindeţi instantaneu spiritul iar trupul fizic se va aprinde şi el eliberând brusc o cantitate de energie foarte mare şi necesară acoperirii corpului vostru astral într-o sferă .
Aceasta este forma de bază a Sferei de Lumină şi ea este întotdeuna cu voi ; să invocaţi aşadar Lumina şi veţi vedea ce bine va fi .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.