luni, 27 noiembrie 2017

Rugăciuni către îngeri pentru dragoste


Iată două exemple de rugăciuni care pot fi folosite atunci când lucraţi cu îngerii pentru vindecarea problemelor privind dragostea. Puteţi realiza propriile variante ale acestor rugăciuni pentru a corespunde circumstanţelor, dacă doriţi. Puteţi spune rugăciunile cu voce tare, în gând sau le puteţi scrie. Dumnezeu şi îngerii percep toate gândurile, sentimentele şi intenţiile voastre. Rugăciunea este o cale foarte puternică de conectare cu puterile cere şti în scopul vindecării.

Rugăciune pentru a găsi un suflet pereche

Doamne Dumnezeule,

Te rog pe Tine şi pe îngerii iubirii să mă ajutaţi să am o relaţie minunată de dragoste cu sufletul meu pereche. Vă rog să mă îndrumaţi să-mi găsesc sufletul pereche, să mă ajutaţi să-l întâlnesc şi să ne bucurăm unul de altul cât mai curând. Vă cer ajutorul pentru a crea condiţiile să pot avea această minunată relaţie sufletească chiar acum. Vă rog să mă ajutaţi să-mi vindec orice blocaje mentale, trupeşti sau emoţionale, care m-ar face să mă tem de iubirea cea mare. Vă rog să mă ajutaţi să aud şi să urmez îndrumările divine ce-mi vor permite să găsesc şi să mă bucur de această relaţie sufletească. Ştiu că sufletul meu pereche mă caută cu aceeaşi ardoare cu care şi eu îl caut pe el. Amândoi Vă rugăm să ne ajutaţi să ne întâlnim, să cunoaştem şi să acceptăm binecuvântările marii iubiri.

Mulţumesc.

Rugăciune pentru vindecarea unei relaţii de iubire existente

Doamne Dumnezeule,

Te rog pe Tine şi pe îngerii tăi să mă ajutaţi să-mi vindec iubirea. Doresc să mă eliberez de orice neiertare faţă de mine şi faţă de partenerul meu, şi-i rog pe îngeri să mă cureţe de orice mânie sau resentiment chiar acum. Vă rog să-l ajutaţi pe partenerul meu şi pe mine să ne vedem unul pe altul cu ochii iubirii. Vă rog să faceţi astfel încât toate efectele greşelilor noastre trecute, prezente şi viitoare să fie anulate. Vă rog să faceţi astfel încât eu şi partenerul meu să putem avea armonie, farmec, prietenie, respect, onestitate şi să fim marea iubire unul pentru celălalt. Vă rog să ne reînnoiţi dragostea. Mulţumesc.

Dragostea ne este deja fiecăruia la îndemână şi nu avem nevoie de altă persoană în viaţa noastră pentru a ne simţi iubiţi. Cu toate acestea,.exprimarea iubirii din partea altei persoane sau faţă de o altă persoană ne dă satisfacţii profunde. Iată de ce îngerii sunt atât de interesaţi să ne ajute să atingem şi să păstrăm o relaţie între suflete perechi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.