marți, 12 decembrie 2017
Devii sănătos dacă îţi doreşti cu adevărat acest lucru
Devii sănătos dacă îţi doreşti cu adevărat acest lucru
Asta înseamnă, întrucâtva, că mulţi sunt bolnavi pentru că, în inconştient, ei se lasă să fie bolnavi. Afirmaţia poate părea, la prima vedere, şocantă. Şi totuşi, ei sunt bolnavi, în primul rând, ca să-şi atragă un beneficiu nevrotic: vor să fie trataţi ca nişte copii. Când
lupta vieţii ne copleşeşte, toţi simţim nevoia să fim trataţi precum copiii; atuncisubconştientul “cheamă” o boală. Dacă vrei cu adevărat să devii sănătos, devii sănătos.
Ajută-ţi subconştientul să grăbească vindecarea
Acest lucru este posibil: să-ţi ajuţi subconştientul. Este un process care se petrece în stare de relaxare, într-o stare destinsă — mai ales dacă eşti bolnav. Relaxat, cu ochii închişi, repetă-ţi formule ale însănătoşirii. Cea mai curentă astfel de formulă este: “Mă simt din
ce în ce mai bine, pe zi ce trece şi din toate punctele de vedere”; trebuie rostită la indicativ prezent, pentru că subconştientul nu cunoaşte alte timpuri verbale.
Această formulă a fost folosită de dr. Emile Coué, care a vindecat, prin ea şi prin climat psihic spiritual, sute de cazuri. Repetarea acestei formule duce la preluarea ei de către rinencefal, iar rinencefalul transmite comenzile de refacere acolo unde este nevoie.
Rinencefalul, diencefalul şi formaţiunile reticulare trimit comenzile de refacere acolo unde este slăbită structura noastră. Dacă această formulă este repetată de trei ori pe zi, în perioadele noastre de slăbire, timp de 21 de zile, admiţând că este un caz cronic sau un
caz ceva mai complicat, survine întotdeauna o îmbunătăţire.
Pentru cei vrednici, un impas precum o boală poate să fie un prag iniţiatic
Boala nu numai că îţi dă o informaţie despre viaţă, dar îţi poate crea şi condiţia unei schimbări mentale profunde, o trăire iniţiatică. Acestea sunt regulile restabilirii sănătăţii.
Ajungem din nou la regula dintâi: starea de bine mental întreţine starea de bine fizic şi grăbeşte refacerea fizică. Cu cât vom supraveghea mai bine mentalul, cu atât vom stăpâni
starea de sănătate. Omul ar trebui să ştie nu numai cum poate să îşi revină, cum să-şi restabilească sănătatea. El ar trebui să ştie câte ceva despre corelarea dintre greşeală şi boală – ce tip de greşeală naşte o categorie de boală — tocmai pentru a evita îmbolnăvirea. Asta trebuie reţinut: faptul că, sănătoşi fiind, putem să evităm o eventuală îmbolnăvire prin starea de bine mental. Starea aceasta de bine mental poate fi clădită prin autoimpunere şi prin purificare.
Predispoziţia noastră pentru boală vine din predispoziţia pe care o avem de a alege răul.
Noi alegem răul. Dumnezeu nu vrea răul omului; omul alege răul. Omul alege răul pentru că este uneori neştiutor. Nu ştie exact ce este bine şi ce este rău. Alteori omul alege răul din constrângere. Este constrâns să îl aleagă. Constrângerea ţine de firea omului, de
naşterea lui. Originea bolilor depăşeşte, adesea, puterea noastră de înţelegere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.