Am decis să vă dezvălui aceste patru cuvinte, dar există ceva din lumea invizibilă care îmi interzice, care mă împiedică, spunându-mi: “Lasă-i să mai aştepte”. Eu am rămas stupefiat, uimit când mi s-a revelat ce se găseşte în spatele acestor cuvinte. Ce anume să ştim, deoarece cunoştem atâtea lucruri şi iată că nu avem nici o putere, nici o cunoştiinţă adevărată, nici o bucurie. Cunoaştem prea multe lucruri, dar nu ceea ce trebuie ştiut. Apoi, dorim atâtea lucruri, cerem, dar nici Iisus n-a explicat sensul cuvintelor: “Cereţi şi vi se va da“. Nu, El nu a revelat ceea ce trebuie să ceri. Cuvintele “Căutaţi şi veţi găsi”, nu au fost nici ele explicate. Poate el le-a spus în secret discipolilor săi, dar în Evanghelii nu apar explicaţii.
Eu vă spun acum: deoarece există trinitatea intelect-inimă- voinţă, noi gândim, simţim, acţionăm. Care este oare factorul din noi care cere? Am pus unor mari filozofi întrebarea: “Cine este acela care cere? - Oh, este intelectul!”. Eu am răspuns: “Nu, el nu ştie să ceară. - Ah, este voinţa! - Deloc, inima este aceea care ştie să ceară, ea nu face decât acest lucru: cere, cere la nesfârşit”. Dar, ce cere? Ceea ce are nevoie mai mult! Cere bani, maşini, case... Nu, ea cere un singur lucru: căldura, iubirea, ce înseamnă să iubeşti şi să fi iubit, adică ce poate oferi fericirea. Iată ceea ce iubirea cere, iată ce înseamnă adevărata căldură. Să vedem acum expresia “Căutaţi şi vi se va da”. Cine este acela care caută? Din nou mi se va răspunde: “Oh, inima este cea care caută, sau voinţa poate. - Nu, nu răspund eu, ele nu ştiu să caute, numai intelectul ştie să caute, fără încetare, el caută ceva pentru a găsi mereu altceva pierdut care trebuie găsit, da, dar nu putem găsi lucrurile în întuneric. Ah, de aceea el caută lumina pentru a putea găsi, fiindcă posedând lumina, vedem, găsim, iar lumina înseamnă înţelepciune, ştiinţă,cunoaştere. Iată ce face intelectul: el nu cere, nu bate, el caută numai fără încetare. După aceea, “Bateţi şi vi se va deschide”. Din nou întreb: “Cine bate? - Oh, intelectul. - Nu, deloc. - Oh, poate inima? - Nici vorbă, ea nu ştie să bată, săraca!”. Oh, este voinţa, ea nu ştie decât să bată, a bate însemnând a acţiona pentru a deschide, dar de ce să deschidă? Fiindcă ne găsim într-o închisoare! Ah, deci bătând, acţionând, făcând eforturi, ajungem să deschidem uşa şi astfel suntem în libertate! De aceea, ea acţionează şi face eforturi, bate..., pentru a putea ieşi şi a fi liberă. Iar apoi apar iubirea, înţelepciunea şi adevărul care eliberează. Fiindcă Iisus a spus: “Căutaţi adevărul, adevărul vă va elibera”. Da. Minciunile, iluziile, nu vă pot elibera, din contră, veţi fi mereu legaţi, limitaţi, sub presiunea iluziilor. Numai adevărul vă poate face liberi, trebuie să cunoaşteţi adevărul. E atât de clar, de două mii de ani nu repetăm decât: “caută, cereţi,...”. Repetăm şi repetăm, iar oamenii fără discernământ au înţeles că trebuie să caute femei sau bani... Sau, poate case, puteri. Iar a bate înseamnă a-i sparge capul vecinului... Iată cum au înţeles oamenii cuvintele lui Iisus. Pregătiţi-vă bine şi într-o zi vă voi spune ce înseamnă să ştii, dar ce să ştii? Să vrei, dar ce să vrei? Oamenii doresc foarte multe lucruri, dar nu ceea ce este cuprins cu adevărat în sensul cuvântului a vrea. A îndrăzni înseamnă, mai degrabă, a înfrunta, a nu avea frică de nimic, dar a înfrunta ce şi pe cine? A îndrăzni să te cerţi pentru ce lucru? Ei bine, nu este prea clar nici aici. Iar oamenii au interpretat după bunul lor plac. Ca şi acela care se adresa unei tinere: “Ah, cât aş dori să vă strâng în braţe, dar nu îndrăznesc s-o fac. Îndrăzneşte prietene, i-a răspuns ea, îndrăzneşte...” Iată cum se poate înţelege cuvântul “a îndrăzni".