sâmbătă, 20 iulie 2019

Reteta fericirii


1.Rezultatele nu sunt totul

Cu alte cuvinte, este cazul să nu mai ai așteptări atât de mari de la tine și să te accepți așa cum ești; să fii mulțumit cu ceea ce realizezi, chiar dacă uneori rezultatele nu sunt atât de bune cum te așteptai. Orice succes este bine-venit, oricât de mic ar fi.

2.Prieteniile toxice

Uneori, faptul că ești nefericit se datorează persoanelor care te înconjoară. SCAPA DE ELE!! Ele te trag în jos din toate punctele de vedere.




3.În căutarea iubirii...

Nici acesta nu ar trebui să fie un scop în viață... Fă ceea ce îți place, simte-te bine, iar iubirea te va găsi ea pe tine – mai devreme sau mai târziu. Dacă te vei chinui prea tare să îți găsești sufletul pereche, nu vei reuși, acest lucru nu ține de tine...

3.Money, money, money

Am înțeles, banii sunt importanți. Dar nu îți lasa viața condusă numai de acest scop. Banii vin și se duc, nu trebuie să ne irosim viața strângând averi și muncind în continuu, fără să ne distrăm, fără să ne preocupăm de familie sau prieteni.

4.Nu te atașa de lucruri!

Poate ți se pare banal, dar gândește-te de câte ori ai pierdut/stricat un lucru cu valoare sentimentală sau materială mare și cât de rău te-ai simțit după. Încearcă să fii mai detașat/ă și să nu pui prea mult suflet în lucruri materiale.

5.Social media – mai periculoasă decât crezi

Poți trăi o săptămână fără net sau telefon? Dacă ți s-a făcut deja rău, află că ești bolnav/ă și trebuie să remediezi această problemă cu precădere. Rețeta este foarte simplă și nu trebuie să fugi imediat la farmacie: renunță câte o zi la tot ce înseamnă media și încearcă să îți găsești hobby-uri care te apropie mai mult de natură.

6.Trecutul și viitorul

Una dintre cele mai sănătoase calități ale creierului uman este faptul că poate: uita. Da, ai citit corect! Dacă nu am fi capabili să uităm, am fi cele mai nefericite ființe de pe pământ deoarece, avem tendința să punem accent pe lucrurile rele sau dureroase, decât pe cele care ne faci fericiți.

Nu zic să nu te gândești la viitor, dar las-o mai moale și trăiește și prezentul, altfel te vei afunda în planuri și gânduri care nu vor mai lăsa loc și de fericire.

7.Răzbunarea nu înseamnă fericire

Sentimentele negative nu te vor ajuta să îți găsești fericirea, cu atât mai puțin răzbunarea. Lasă-le deoparte și demonstrează-le „dușmanilor” că ești mai deștept decât ei. Pune accent pe ceea ce te face pe tine fericit, nu pe ceea ce îi va face pe ceilalți nefericiți.

duminică, 14 iulie 2019

Rugaciune catre mine insumi


“Sa imi permit
sa vad, sa ascult si sa visez mai mult.
Sa vorbesc mai putin.
Sa plang mai putin.
Sa vad in ochii celor care ma privesc, admiratia
pe care mi-o poarta… si nu invidia
pe care imi imaginez eu ca o simt.
Sa ascult cu urechile atente
Si cu gura nemiscata,
Cuvintele care se transforma in gesturi
Si gesturile care devin cuvinte.
Sa-mi permit sa ascult intotdeauna ceea ce nu
mi-am permis sa ascult.
Sa stiu sa implinesc
visele care se nasc in mine si pentru mine,
si care mor cu mine, pentru ca n-am stiut ca sunt vise
Atunci,
sa pot trai
visele posibile
si cele imposibile;
acelea care mor
si reinvie
cu fiecare nou fruct,
cu fiecare noua floare,
cu fiecare caldura noua,
Cu fiecare noua picatura de roua,
cu fiecare noua zi.
Fie sa pot visa aerul,
sa pot visa marea,
sa pot visa iubirea.
Sa imi pot permite linistea formelor,
a miscarilor,
a imposibilului,
si a imensitatii, cu toata profunzimea.
Sa-mi pot inlocui cuvintele
Cu o atingere,
Cu un sentiment,
Cu intelegerea,
Cu secretul lucrurilor celor mai rare si pretioase,
Prin rugaciunea interioara
(aceea pe care o striga inima mea si
pe care numai ea o asculta,
Si la care numai ea raspunde).
Sa pot da masura potrivita afectiunii,
Sa experimentez forma,
Sa zaresc curbele,
Sa desenez liniile drepte,
Si sa invat savoarea exuberantei care ni se
arata in micile intamplari
ale vietii.
Sa pot reproduce in suflet,
Imaginea care patrunde prin ochii mei
devenind parte suprema a naturii,
creandu-ma si recreandu-ma in fiecare moment.
Sa pot plange mai putin de tristete
si mai mult de bucurie.
Lacrimile mele sa nu fie in van,
Si nici indoielile mele sa nu fie zadarnice.
Sa stiu sa ratacesc calea,
Dar sa pot sa imi recuperez destinul
cu demnitate.
Sa nu-mi fie teama de nimic,
mai ales de mine insumi sa nu ma tem:
- Sa nu-mi fie frica de fricile mele!
Sa adorm
atunci cand vine timpul sa vars lacrimi inutile,
si sa ma trezesc cu inima plina de sperante.
Sa pot face din mine o persoana calma,
in mijlocul propriilor mele nelinisti.
Intelept in propriile mele limite,
mici si inexacte.
Sa fiu umil in fata maretiei,
a gafelor si naivitatii.
Sa pot realiza cat de neinsemnate sunt
maretiile mele si cat de pretioasa este micimea mea.
Sa-mi permit sa fiu mama,
sa fiu tata, si, daca va fi necesar,
sa fiu orfan.
Sa-mi permit sa ii invat pe ceilalti putinul
pe care il stiu si sa invat eu insumi nenumaratele
lucruri pe care nu le stiu.
Sa impartasesc ceea ce imi vor arata maestrii
Si sa inteleg bucuria cu care cei simpli isi
impartasesc experientele;
Sa respect neconditionat fiinta;
fiinta in sine, fara nimic altceva ce ar putea avea dincolo de esenta ei.
Sa insotesc singuratatea celui care a sosit,
Sa ma predau motivului celui care a plecat,
Si sa accept bucuria celui care a ramas.
Sa pot iubi si sa fiu iubit.
Sa pot iubi chiar daca nu sunt iubit.
Sa fiu bland atunci cand primesc mangaieri;
Sa mangai chiar si atunci cand nu am parte de
blandete.
Sa nu fiu niciodata singur, nici macar cand imi doresc sa fiu singur.
Amin”.

Oswaldo Antonio Begiato

Meloterapia, un mijloc de vindecare



Orfeu a fost considerat in mitologia greaca drept cel mai renumit cintaret si poet al Antichitatii. Melodiile interpretate de Orfeu fermecau intreaga natura: oamenii si animalele salbatice se opreau sa il asculte, iar riurile isi incetau cursul. Cea mai vestita aventura este legata de casatoria sa cu Euridice. Poetul s-a indragostit de aceasta nimfa, dar chiar in ziua nuntii lor mireasa a fost muscata de un sarpe veninos si a murit. 
Orfeu, cuprins de durere, si-a luat lira si, printr-o grota bintuita de duhuri rele, a coborit in Infern. La auzul incintatoarelor acorduri, paznicul lumii, cainele Cerber, l-a lasat sa treaca.  

Din vremuri stravechi menestrelul care isi spunea povestile le insotea de muzica pentru a le face mai placute ascultatorilor.In ziua de astazi, omul modern nu mai are timp pentru a folosi acest mijloc de terapie, insa ce se poate asculta  tinand cont ca nu toate genurile de muzica sunt adecvate ? Se cunoaste faptul ca plantele si animalele sunt receptive la muzica suava, in special cea simfonica.Un crescator de vaci a pus muzica animalelor, iar productia de lapte s-a dublat in comparatie cu cele nesupuse acestui tratament.  

 Bebelusul adoarme fericit cand mama lui ii canta un cantecel de leagan.Suntem mereu inconjurati de muzica, natura  are sunetele ei, fosnetul frunzelor, susurul apelor, trilurile melodioase  ale pasarilor.

Astazi, oamenii de stiinta pot descifra  efectele fiziologice  ale muzicii asupra organismului (asupra sistemului vegetativ si visceral) folosind intre altele, electromiograful si electroencefalograful.Ritmul muzicii influenteaza sistemul nervos vegetativ : cel lent calmeaza, iar cel rapid accelereaza bataile inimii. Un volum sonor redus, cu intervale mici poate linisti si chiar adormi pe cel care il asculta. In schimb, repetarea unor game identice (ca in suprodusele de discoteca) poate excita nervos si provoaca, uneori irascibilitate. Sunetele nemuzicale, zgomotele pot declansa o crestere acuta a tensiunii, palpitatii, hipoaciditate si dereglarea echilibrului glicemic (este adevarat ca nu la toti indivizii). Cand limita decibelilor urca, muzica duce la o serie de tulburari ale auzului si ale organului vestibular.

Initial, meloterapia era folosita in tratamentul astmului, prin lectii de cant, acesta fiind un bun exercitiu respirator. Farmacopeea muzicala moderna cuprinde lucrari celebre, recomandate in special in tratamentul unor boli psihice:
Nocturna a V-a de Chopin si Uvertura la Parsifal – in cazurile de tensiune nervoasa
Fugile lui Bach – pentru stimularea atentiei si a memoriei
Poemul Vltava de Smetana – in cazurile de surmenaj
Imnul bucuriei de Beethoven  - in starile melancolice
Romanta in Fa major de Beethoven sau Clar de luna de Debussy – in cazul starilor conflictuale
Din experienta mea, pot spune ca muzica preferata, sa fie de calitate, poate avea un efect asemanator cu recomandarile de mai sus.



sâmbătă, 13 iulie 2019

Tehnici de crestere a vibratiei (3)



10. IUBESTE 

Iubirea este cea mai inalta frecventa vibrationala posibila. De aceea, e bine sa gasiti moduri de a iubi si de a va afla cat de mult posibil pe fregventa Iubirii. Trimite Iubire altora. Inchide ochii si imagineaza-ti persoana careia vrei sa-i trimiti Dragoste. Imagineaza-ti energia cum se misca din inima ta inspre a ei. Poate fi colorata in roz, verde, galben, alb. Imagineaza-ti fluxul de Iubire dintre voi. E posibil ca persoana respectiva sa va contacteze mai tarziu sa va spuna ca s-a gandit la voi. 
Exprimati-va Dragostea fata de ceilalti. Stiu toti oamenii din viata ta pe care ii iubesti, ca ii iubesti? Cand le-ai spus ultima oara? Si cand le-ai aratat? Printr- o imbratisare, strangere de mana, un zambet? Imparte permanent in jur aceste lucruri, pentru ca ceilalti sa stie permanent ca  ii iubesti. Aminteste-ti de conexiunea ta cu Sursa. Nu esti niciodata singur. Sursa Universala este permanent legata de tine si permanent accesibila. Inchide ochii si deschide-ti inima pentru a primi Iubirea Universala. Imagineaza-ti o raza de Lumina care vine din Univers si intra direct in inima ta. Ea va fi acolo mereu. Nu trebuie sa faci ceva sa o castigi, ea pur si simplu este. Las-o sa-ti spele temerile, vina, rusinea, furia, depresia. Adu-ti aminte ca esti permanent conectat cu Sursa de Iubire Universala. Conecteaza-te la aceasta energie atunci cand te simti rau. Iubeste-te pe tine insuti. Acorda-ti timp pe parcursul zilei pentru a-ti oferi Iubire. Du-te la masaj, imbratiseaza-te singur, zambeste in oglinda si spune-ti: "Te Iubesc. Multumesc ca esti aici." Trimite Iubire celulelor din corpul tau. Fa o lista cu lucruri pe care iti place sa faci, si fale cat mai des cu putinta. Nu astepta ca ceilalti sa-ti ofere Dragoste. Hraneste-te singur ca sa ii poti hrani pe altii. Acorda-ti timp sa-ti echilibrezi energiile, pentru a avea capacitatea sa imparti Dragostea ta cu ceilalti. Incercati aceste metode. Impartiti-le cu prietenii si colegii. Creeati un mediu pozitiv acasa sau la locul de munca. Totul incepe cu voi. Ganditi-va la cate lucruri puteti face daca aveti grija de nivelul vostru energetic. Si aduceti-va aminte, CA SUNTETI IUBITI INTOTDEAUNA!

Tehnici pentru ridicarea vibratiei (2)


3. Razi

Umorul iti ridica intotdeauna vibratiile. Exista un motiv pentru care s-a spus ca rasul este cel mai bun medicament. Daca te tarasti prin viata si te simti zdrobit, gaseste un motiv de ras. Razi chiar de tine si de situatia ta. Invata sa nu te iei prea in serios. Daca nu poti sa razi de propria ta situatie, atunci gaseste motive de ras in alta parte. Uita-te la o comedie, uita-te la un filmulet amuzant sau citeste o carte de bancuri. Rasul elibereaza endorfine in corp. Foarte rar vezi oamenii deprimati razand. Daca ar rade, in mod sigur ar reusi sa scape de depresie. Cand esti in stare sa razi, chiar daca te afli intr-o situtie de viata mai dificla, acest lucru te va conduce intr-un punct de unde vei putea sa actionezi si vei putea sa scapi de vibratiile joase. Cand a fost ultima data cand ai ras din tot sufletul? Astfel incat sa te doara stomacul sau sa-ti dea lacrimile? Este un sentiment minunat de eliberare, care merita incercat mai des. 

4. Mediteaza 
Meditatia este o metoda excelenta de a va reconecta cu mintea si Spiritul. E recomandat sa va asezati intr-o pozitie confortabila, sa puneti muzica relaxanta pe fundal, sa aprindeti cateva lumanarele parfumate. Apoi sa va concentrati pe respiratie. Sa observati inspiratiile si expiratiile. Sa faceti cateva expiratii adanci. Veti observa ca va vin multe ganduri in minte. E bine sa le lasati sa intre si sa plece. Sa fiti constienti de gandurile voastre si apoi sa le dati drumul. Puteti sa stati in acesta stare pentru a va bucura de momentul prezent, sau puteti face o meditatie care sa va separe, prin imaginatia voastra, de ego si sa va duca in  comunicare cu Sinele, cu intuitia, cu ghizii vostri Spirituali. E recomandat sa faceti exercitii zilnice de meditatie, timp de 10 minute. Unora le place sa mediteze dimineata, imediat cum se trezesc, pentru a ramane cu aceasta stare buna pe tot parcursul zilei. Mai exista si varianta meditatiei inainte de a merge la culcare, pentru eliberarea tuturor energiilor negative acumulate pe parcursul zilei. Meditatia poate fi facuta la birou, in timpul pauzei de pranz sau oricand in timpul zilei. 

5. Curatare energetica. 

Exista un corp energetic de lumina in interiorul fiecaruia dintre voi. Pe parcursul unei zile, acest corp energetic se impregneaza cu experientele si energiile altora. Unele din acestea te vor energiza, insa altele te vor seca de energie. Poti insa sa-ti refaci energia, devenind constient de ea si facand cativa pasi pentru a reechilibra energiile. Iata cateva metode de curatare energetica rapida; • Respira adanc de zece ori. Respiratia adanca indeparteaza tensiunile din corp si oxigeneaza sangele. De asemenea, indeparteaza starile de manie, frica sau depresie. Pe inspiratie e bine sa spuneti mantra: "Inspir Iubirea si Lumina din Univers. Permit numai Iubirii si Luminii sa locuiasca in mine” "Si apoi pe expiratie: "Indepartez negativitatea si reziduurile ei din corpul meu. Sunt Iubire" • Fa o baie fierbinte Apa are puteri purificatoare, atat fizic cat si energetic. Cand faci baie, e bine a-ti repeta: "Indepartez toate energiile negative din corpul meu. Sunt plin de Iubire si Lumina de la Sursa Universala" Imagineaza-ti ca apa este Lumina alba, care te inconjoara cu Dragoste si protectie. • Spune o rugaciune. 
Cere ca energiile tale a fie purificate. Spune: "Sunt inconjurat de Lumina alba a Iubirii. Cer sa fiu un vas curat pentru energia provenita de la Sursa Universala, sa impart Dragoste si binecuvantari oriunde ma duc." • Echilibreaza- ti chakrele. Chakrele sunt puncte de Lumina din corpul vostru care conecteaza corpul energetic la corpul fizic. Fiecare chakra reprezinta o arie a vietii tale. Fa o meditatie de purificare a chakrelor, prin care sa-ti imaginezi ca fiecare zona devine curata.

6. Numara-ti binecuvantarile

Recunostinta este printre cele mai inalte vibratii din Univers. A fi recunoscator iti poate ridica vibratia in cateva secunde. Indiferent de ce se intampla in viata ta, poti gasi ceva pentru care sa fii recunoscator. Chiar atunci cand ti se intampla ceva rau, incearca sa gasesti binecuvantarea din spatele situatiei. Scrie, in fiecare dimineata sau in fiecare seara, zece lucruri pentru care esti recunoscator. Pot fi lucruri simple, de care te bucuri zilnic. Iata cateva exemple: „Sunt recunoscator pentru ca familia ma Iubeste si stiu ca pot conta pe Dragostea si sprijinul ei in orice situatie” „Sunt recunoscator pentru sanatatea mea” „Sunt recunoscator oamenilor care m-au provocat astazi, pentru ca mi-au dat sansa sa evoluez Spiritual” „Sunt recunoscator pentru ca am cel mai calduros si confortabil halat de baie” „Sunt recunoscator pentru sanatatea copiilor mei” „Sunt recunoscator pentru faptul ca am suficienti bani pentru a cumpara produse ecologice” Cand devii constient de toate aceste binecuvantari din viata ta, atunci incepi sa functionezi pe alte frecvente si sa dai in jur mai multa energie pozitiva, aducand in viata ta mai multe binecuvantari. Cand simti ca incepi sa te simti manios/manioasa, trist/a, vinovat/a, plin/a de temeri, incepe sa-ti numeri binecuvantarile din viata ta. Vei vedea ca situatia nu e atat de rea pe cat pare.

7. Tine un jurnal. Scrierea gandurilor te ajuta sa le procesezi mai bine. Sa te exprimi, chiar si pe hartie, poate fi un exercitiu terapeutic. Iti poate da si un etalon a ceea ce ai fost si cat de departe ai ajuns la un moment dat. Poti folosi jurnalul si pentru a-ti inregistra binecuvantarile zilnice, dar si pentru a-ti exprima gandurile. Acest lucru te ajuta sa-ti cresti vibratiile, pentru ca in loc sa depozitezi sentimentele negative in corpul tau, poti scapa de ele, incredintandu- le hartiei. In acelasi timp te poate ajuta sa gasesti solutii si sorteaza gandurile intr-o maniera logica. Iti poti folosi jurnalul pentru a-ti face listele zilnice de sarcini, pentru a descrie experientele de crestere personala care ti s-au intamplat peste zi, sau pentru a-ti nota scopurile. Poti scrie acolo scrisori pentru cei de care esti prea speriat pentru a le vorbi in realitate sau poti scrie cateva randuri pentru cei pe care esti furios si fata de care nu te poti exprima fara sa-ti pierzi cumpatul. Poti scrie orice in jurnalul tau. Este un exercitiu terapeutic, insa e recomandat sa-l pastrezi doar pentru tine, intr-un loc sigur, pentru ati da spatiu de a fi singur/singura cu tine insuti. 

8. Ajuta-i pe ceilalti

Este un mod simplu si eficient de ati creste vibratia. Cand cauti pe cineva, acea persoana iti este recunoscatoare. Recunostinta este o vibratie foarte inalta, si cand ajuti pe cineva sa atinga acea stare, se proiecteza si asupra ta aceeasi energie pozitiva. Nu trebuie sa faceti gesturi eroice pentru a-i ajuta pe ceilalti. Puteti sa dati telefoane rudelor mai in varsta si sa va interesati de ele. Sa cumparati o cafea pentru cineva care sta alaturi de voi la restaurant. Sa lasati un bacsis mai mare pentru un chelner care pare obosit, sa faceti un compliment unui strain, sa donati haine mai vechi unui adapost de copiii. Sa vedeti daca puteti face zece astfel de actiuni in fiecare zi. Este usor sa faceti acest lucru atunci cand aveti o stare emotionala buna, insa este si mai important sa ajutati atunci cand sunteti tristi si deprimati. Fiti o binecuvantare in viata cuiva, doar pentru un moment, si vedeti cum va va creste vibratia.

9. IARTA! 

Stiti ca atunci cand va mentineti starea de furie sau de suparare pe cineva, sistemul vostru energetic sufera foarte mult? E ca si cum ai lua o greutate de cateva kg si ai purta-o dupa tine tot timpul. Cand alegi sa ierti, alegi sa renunti la acea greutate. Acest lucru te face sa fii mai usor si iti creste vibratia. Insa e foarte usor de vorbit despre iertare cu voi umani, si foarte greu de facut. Mai intai, dati-va seama ca sentimentele de furie pe care le perpetuati in viata voastra va fac rau tie, nu persoanei care va jignit. Daca cineva iti da un cactus cat timp il vei tine in mana? Pana iti va intra tepii sub piele? Pur si simplu da-i drumul, lasa-l sa cada, leaga-ti ranile, ingrijeste-le si vindeca-te. Daca alegi sa tii cactusul in mana in continuare, nu poti sa invinovatesti pe nimeni altcineva decat pe tine pentru propria ta durere. Invata lectia care decurge din experienta respectiva si mergi mai departe. Cand te simti jignit/a, tratat nedrept, asuma-ti Responsabilitatea si mergi mai departe. Nu fi aspru cu tine, doar realizeaza ce ai facut rau in situatia respectiva si decide cum ar fi mai bine sa te comporti in viitor. Trimite-i Iubire celui care ti-a facut rau. Fii empatic. Realizeaza ca persoana repectiva se comporta asa, pentru a-si indeplini si ea nevoia de Iubire. Simte compasiune pentru cei care nu au primit Iubire in viata si cred ca vor obtine atentie prin comportamente agresive. Poate cel care te-a ranit se simte rau in legatura cu acest lucru, dar nu vrea sa recunoasca. Poate nu a vrut sa te raneasca, dar nu vrea sa-si recunoasca vina. Poate sufera atat de tare incat actul lui a fost un stigat de ajutor. Incerca sa vezi situatia din punctul lui de vedere. Voi toti gresiti. Iarta-te pe tine si pe ceilalti. Va aflati aici pentru a invata. Nu e nevoie sa purtati greutati insuportabile in spate. Nu lasa loc pentru ura si manie in viata ta. Fa loc doar pentru Iubire.

TEHNICI DE CRESTERE A VIBRATIEI (1)




Pe parcursul unei zile, intampinati multe lucruri care va secatuiesc de energie si alunga vibratiile pozitive; seful poate e nedrept cu voi, sau poate partenerul vostru sau copiii au o zi mai agitata, aveti parte poate de  o altercatie, de trafic, zgomot, vesti proaste sau aveti provocari  pur  si simplu care va mananca energia. Iar atunci cand vibratiile  voastre se invart pe o frecventa joasa ,este foarte greu sa va concentrati pe scopurile voastre sau sa va propuneti sa fiti fericiti. Atunci cand esti pe o vibratie inalta, te simti mai stabil, mai in siguranta, mai creativ, pasionat, increzator, conectat la viata, expresiv si intuitiv. Iar aceasta este o modalitate excelenta de a-ti petrece timpul in aceasta viata. Sunt foarte multe metode prin care va puteti ridica vibratia. Va voi voi impartasi zece dintre ele pe care le poti aplica timp de cateva minute pentru a avea rezultate. Pe masura ce va veti familiariza cu ele, veti incepe sa gasiti propriile voastre metode. Studiati-le si incorporati-le in rutina voastra zilnica. Veti descoperi ca aveti mai multa energie si resurse pentru a trai viata plenar.
1. Canta A canta este cea mai rapida si usoara metoda de a-ti creste vibratia. E foarte greu sa te simti trist sau deprimat atuci cand canti. Incearca sa canti un cantec cu versuri. Canta cat te tin plamanii, de parca ai fi intr-un muzical pe Broadway. Daca esti timid, gaseste-ti un loc privat pentru a face asta. E foarte distractiv si sa inventezi cuvinte pentru un cantec mai vechi. Si la fel de amuzant este sa incerci sa faci karaoke. Incearca sa canti chiar atunci esti prea trist/a ca sa ai chef de cantat. Canta dimineata, cand iti pregatesti copiii pentru gradinita sau pentru scoala sau cand te pregatesti pentru o noua zi de munca si vei vedea ca ziua ta se va imbunatati semnificativ. 
2. Fa miscare Cand iti misti corpul, inviti Spiritul Universal in interiorul tau si misti energiile inauntrul tau astfel incat distrugi posibilele blocaje energetice din zona chakrelor. Danseaza! Pune-ti o melodie, si apoi misca-te in ritmul muzicii. Daca nu-ti place sa dansezi, fa exercitii. Fa o plimbare, pe jos sau cu bicicleta, urca scari, ridica greutati. Pune-ti muschii la treaba. Acest lucru te va impamanta si te va reconecta cu corpul tau si cu Pamantul. Aminteste-ti ca esti o fiinta spirituala intr-un corp fizic si ca trebuie sa ai grija de corpul tau pentru ca el sa-ti poata adaposti in siguranta Spiritul. Poti sa incerci si Qigong, Tai Chi, sau Yoga. Toate incorporeaza meditatia si isi propun sa reconecteze mintea, corpul si Spiritul. Miscarea corpului curata sistemul limfatic si elibereaza endorfinele care dau senzatii placute in corp. Miscarea energizeaza. Cand oamenii sunt tristi sau deprimati, nu au tragere de inima spre miscare si prefera statul la televizor sau in pat. Daca esti pe o frecventa negativa, impune-ti sa faci miscare. Plimba-te putin sau danseaza pe melodia preferata. Vei observa o schimbare considerabila a vibratiilor tale.

Mesaj pentru ingerii intrupati



Mesajul meu pentru îngerii întrupați este următorul:

Că trebuie să studieze foarte mult. Studiind foarte mult ei au o percepție mult mai bună a Adevărului și automat pot să integreze mult mai ușor orice informație. Citesc, adică au perceptia aceea: citesc un rând, asta e adevărat, asta mi se pare că nu, și atunci percep mult mai ușor Adevărul și automat integrează mult mai ușor Adevărul, dar sunt foarte puturoși câteodată, știi?… Deci își cam încurcă penele în lumea asta în profesii, familie, iubit, sex etc.  și atunci mai le vine câte un șut în fund ca să îi scoată din inerția asta spirituală, ori ei trebuie să înțeleagă lucrurile, ei sunt ca  la doctorat, aici  nu sunt ca la școala primară obligatorie, toată lumea, ei sunt aici să învețe totul rapid. Nu le dă prea multe vieți ca să nu zic că eu nu stiu decât de una pentru îngerii întrupați și atunci ei trebuie să învețe foarte repede lucrurile, să crească foarte mult, adică i-a trimis Dumnezeu cu scopul de a se înțelepți și a crește ca putere. Ori întelepțirea asta vine din studiul tuturor lucrurilor, să zicem toate temele pe care le-am abordat eu și alții în tema spirituală pe care trebuie să le integreze pentru că asta îi formează ca spirit, dar totodată trebuie să crească ca putere și asta presupune inițieri, un drum, să învețe să treacă peste Rău, cum se poate trece peste Rău, ce e Bine , ce e Rău,  deci toate astea… Adică, hai să zicem responsabilitatea lor e mult mai mare decât a oamenilor, e ca și cum ei au venit cu bursa aici, noi suntem, mă rog oamenii, asta e…  Am greșit, suntem la pârnaie, avem timp să facem școală, dar ei sunt veniți aici efectiv sa facă școala și atunci ei trebuie să învețe și să crească ca putere,  și să crească ca vibrație adică nu poți să te intorci în Cer și să spui că nu am avut timp că… Și atunci problema lor este să conștientizeze care e treaba lor plus că, indiferent cât e de mare un înger, poate să fie cel mai mare înger , dacă nu știe să facă nimic e ca și Guliver în Țara Piticilor, deci tot îl impachetează cineva și atunci îi lasă Dumnezeu pe aceștia când fac ei de capul lor, îi lasă și atunci apare o situație din asta cu magie când sunt împachetați, le mai taie un pic din nas… Ei au impresia că vin pe Pământ și îl fac pe dracu ghem, nu…? Și îi impachetează un om până nu mai știu de ei și mai le scade din orgoliu, și tot așa până când învață ce e  de făcut, învață lupta cu răul care înseamnă: lupta cu răul cu magie, pe sabie, etc. Lupta cu răul se poate manifesta în orice domeniu, ei asta au de învățat, lupta cu Răul și nu doar asta, mai nou lupta cu răul  care e rău, și să îl ajute pe cel care vrea să se întoarcă la Dumnezeu. Și e foarte greu pentru că sunt arhanghelii care, când dau de rău, le vine să le ia capul … Si sunt unii care vor să se întoarcă la Dumnezeu și poate pe aceștia trebuie să îi ajuți, ceea ce este destul de greu, să faci diferența, la care îi tai capul  și pe care îl ajut. Culmea este că îngerii au  și ei obligația de a întoarce la Dumnezeu și oameni și demoni și dragoni… De ce ? Pentru că aceștia sunt talanții, adică vii pe Pământ, dar trebuie să aduci la Dumnezeu niște spirite. Adică ce înseamnă să aduci la Dumnezeu niște spirite? Să le educi, să le înveți iubirea față de Dumnezeu și asta e destul de greu, dar se învață! DAO

marți, 9 iulie 2019

«Da! Fiecare are îngerul său păzitor»



Sophy Burnham, romancieră, scenaristă şi ziaristă americană, laureată a numeroase premii pentru opera sa, îşi datorează celebritatea mai ales cărţilor sale cu îngeri, apărute în tiraje de masă.

Reporter: Cărţile dvs. cu îngeri s-au bucurat de un succes uriaş în Statele Unite şi-n Europa. 
Cum v-aţi apropiat de acest subiect?

Sophy Burnham: Tocmai publicasem o carte şi eram în perioada de căutare a unui nou subiect. Sunt o scriitoare profesionistă şi pe atunci mă găseam între două cărţi. Din senin, am simţit imboldul să aştern pe hârtie, doar pentru mine şi pentru copiii mei, fără a avea intenţia de a fi editate, toate întâmplările magice şi misterioase care se petrecuseră în viaţa mea. Pe măsură ce avansam, intram într-o lume halucinantă, care nu se putea explica. Scriam poveştile şi le învârteam ca pe nişte pietre în palmă, pentru a putea să le desluşesc adevărul, străin de orice logică raţională. După ce am scris jumătate de carte, le-am dat prietenilor să citească şi au fost foarte emoţionaţi. Şi eu eram. Când eşti scriitor, ştii dacă ceea ce ai scris este bun sau prost. În cazul acela, simţisem că era ceva foarte puternic. Astfel, am hotărât să fac demersuri pentru ca povestirile să fie tipărite.

Rep.: Lumea era pregătită pentru întâlnirea cu îngerii?

S.B.: Cartea a aşteptat patru ani apariţia. Nicio editură nu era interesată de ea, pentru că pe atunci subiectele spirituale nu erau căutate de public. Era epoca cea mai materialistă, epoca Reagan în America. Dar imediat după 1990, s-a petrecut ceva, a avut loc o transformare a conştiinţei. Oamenii au descoperit că nu erau niciodată satisfăcuţi. Nu reuşeau să-şi astupe golul pe care îl simţeau în suflet; în ciuda banilor, a hainelor de blană şi a maşinilor de lux pe care şi le cumpărau. Nu-şi găseau pacea inimii. Noi toţi căutăm sentimentul de împăcare. Am intrat în noul mileniu şi realizăm că ne lipseşte ceva, că suntem înfometaţi din punct de vedere spiritual.

Rep.: În reprezentarea creştină, îngerii sunt mesagerii unui Dumnezeu iubitor, care ne ceartă atunci când greşim, dar ne şi ocroteşte. Oare fiecare om are un înger?

S.B.: Da, fiecare are îngerul său păzitor. În copilărie, bunica mi-a spus o poveste pe care o cred: înainte de a ne naşte, când încă suntem mici lumini în grădina lui Dumnezeu, ne sunt „repartizaţi” deja îngerii păzitori care ne vor însoţi de-a lungul întregii noastre vieţi. Şi atunci când murim, adică în clipa în care ne întoarcem la starea spirituală, aceşti prieteni dragi ne conduc de unde am venit.

Rep.: Există vreo cale de a ne vedea îngerii păzitori şi de a intra în contact cu ei?

S.B.: După apariţia cărţilor, mi s-a pus de multe ori această întrebare: „Cum pot să intru în contact cu îngerul meu păzitor?”. Pentru început este suficient să recunoaştem binefacerile care ne sunt dăruite în timpul vieţii şi să mulţumim pentru ele. Cu cât mulţumim mai mult, cu atât binefacerile se vor revărsa asupra noastră. Până la urmă, nu este important dacă ne vedem sau nu îngerul păzitor. Este important ca, ajunşi la sfârşitul vieţii, să ne uităm în spate şi să spunem: „Oare mi-am trăit viaţa cum trebuie? Am iubit cu adevărat?”.

Am o prietenă bună care a trăit o experienţă la granița dintre viață și moarte. Avea doisprezece ani când s-a petrecut. A trecut prin toate etapele despre care vorbesc toţi cei care au trăit astfel de experienţe. A trecut printr-un tunel de lumină şi la capătul lui a văzut fiinţe spirituale sau îngeri luminoşi. A existat însă un obstacol pe care nu a putut să-l depăşească, un câmp şi un râu păzit de un gard. Acolo şi-a văzut întreaga ei viaţă defilând foarte repede prin faţa ochilor. A remarcat că viaţa i-a fost arătată ca un fel de alfabet Morse, cu spaţii pline şi goale. Apoi şi-a dat seama că nu i-au fost arătate decât momentele când a iubit în manieră totală. A ales deci să se întoarcă la viaţă, pentru că nu iubise suficient. Cred că spre aceasta suntem uneori chemaţi înapoi: o vibraţie, o chemare, o viaţă spirituală mai elevată. Este ceva extrem de greu. Cum să iubeşti pe cineva care tocmai te-a insultat? Cum să iubeşti, necondiţionat, persoana care ţi-a rănit sentimentele? Şi totuşi, mulţi oameni, mai ales călugări şi preoţi, se roagă, iertându-şi duşmanii, dându-le o mână de ajutor.

Rep.: Le datorăm îngerilor recunoştinţă?

S.B.: Da. Le datorăm mulţumiri şi elogii şi, mai ales, trebuie să credem în Dumnezeu. Trebuie să le mulţumim îngerilor mereu. Sunt foarte duioşi şi tandri. Vor să ne vadă râzând. Le putem oferi zâmbetul nostru şi vor fi încântaţi.

Rep.: Oare oamenii sunt pe punctul de a deveni mai înţelegători? Începe omenirea să înveţe ceva despre legătura cu Dumnezeu?

S.B.: Întrebarea este dacă putem să ne iubim, în loc să ne urâm. Se pare că începem să învăţăm să facem aceasta. Oare putem să-i învăţăm pe copii că există îngeri gata să-i ajute? Vom avea curajul să le spunem că este bine să se roage pentru a obţine ceea ce doresc? Vom avea curajul să recunoaştem, nu numai în biserică, ci şi în cursul întâmplărilor din viaţa noastră, că trăim într-un univers mult mai vast şi mai grandios decât credem? Oare avem acest curaj? Nu cred că este vorba despre o alegere individuală. Putem să ne încăpăţânăm şi să încercăm să ne opunem, dar nu putem rezista. Va trebui să urmăm cu toţii curentul. El duce la un nivel luminos şi la multă dragoste.