Legile si limitele telepatiei

In transmiterea si receptia gândurilor nu exista nici o senzatie de efort autentic. Legea simpatiei sau a vibratiei simpatice este, de fapt, o lege a armoniei. Si, dupa cum s-a putut dovedi, efortul este absolut strain, tocmai în baza principiilor acestei legi.

In acelasi timp, nici constrângerea, nici stânjeneala, nici constiinta de sine si nici nimic altceva din ceea ce este nenatural nu are nimic comun cu manifestarea acestui fenomen.

Telepatia este spontana si libera prin natura sa. Ea este deci, în esenta si în detaliu, absolut pura si naturala, iar fiintele se pare ca au detinut-o înca din epoca primitiva a umanitatii; se pare ca gândul a fost – înainte de instalarea vorbirii – un mod natural de comunicare între fiintele umane.

Este indubitabil ca animalele comunica între ele. S-a dovedit ca lumea insectelor poseda un mijloc de comunicare asemanator sau aproape identic cu conceptia noastra despre principiul telepatiei. Mai multe argumente în acest sens au fost prezentate în prima parte a acestui manual.

Asadar, este absolut rezonabil sa presupunem ca descendentii omului preistoric au suferit în timp atrofierea acestui simt pe care 

l-au detinut si care a adus cele mai mari servicii epocii primitive în care vorbirea era grosolana si figurata. Aceasta atrofiere trebuia în mod natural sa conduca la o neglijare inconstienta si aproape completa a acestui simt.

Cele mai multe dintre perfectionarile actuale aduse de mecanica si electronica în viata noastra au determinat ca simtul telepatic, chiar daca era un lucru bun, sa devina totusi un exercitiu inutil si chiar deplorabil pentru dezvoltarea noastra musculara.

Natura nu tolereaza neglijenta; un simt neutilizat este un simt care se atrofiaza si acest lucru este definitive demonstrate de stiinta din zilele noastre; un simt neutilizat devine un simt atrofiat, tot asa cum un membru neutilizat devine în timp un membru atrofiat.

Cert este însa ca a existat indiscutabil în vremuri de demult acest simt al telepatiei si existenta unor reminescente ale acestuia pot fi dovedite azi cu prisosinta.

Limitele telepatiei

Omul are înca multi pasi de facut înainte de a ajunge la deplina dezvoltare a facultatilor sale interioare.

Este totusi un mit sa credem ca în dezvoltarea abilitatilor noastre de comunicare telepatica vom putea atinge vreodata perfectiunea. Asa cum nici vorbirea, scrierea si toate celelalte mijloace de comunicare umana nu pot ajunge la un nivel care sa atinga perfectiunea, tot asa si arta de comunicare telepatica nu are sanse reale de a fi ridicata la rang de ideal. In plus, astazi fiintele umane beneficiaza de multe alte posibilitati de comunicare, care le confera un grad sporit de confort.

Niciodata nu ne vom putea permite sa atingem bucuria si posesiunea tuturor bogatiilor care ni s-au promis. Desi practica telepatiei se bucura de mari avantaje, ea nu va avea sanse sa înlocuiasca complet celelalte forme de comunicare umana si de aceea ea se va pastra si va functiona la un loc cu celelalte mijloace cunoscute si folosite de oameni.

Cu toate acestea, telepatia este o arta si o stiinta în acelasi timp cu totul si cu totul speciala, care poate juca un rol foarte important în viata noastra cea de toate zilele. Pe lânga ideea ca transmiterea gândului se face cu o viteza ce nu poate fi atinsa de altceva în lumea noastra, în plus, ea ne asigura ca este cel mai economicos, cel mai simplu si cel mai eficace mod de comunicare dintre cele cunoscute.

Telepatia poate surmonta cele mai mari obstacole. In acest sens vom lua un exemplu dat de cazul a doua persoane care se iubesc, de exemplu un sot împreuna cu sotia sa, sau oricare alte doua personae de sex opus care împartasesc împreuna acest minunat sentiment.

Oricât ar dori aceste fiinte sa fie alaturi tot timpul, prin natura preocuparilor lor ei se vor afla deseori la distante mari unul de celalalt. Comunicarea telepatica dintre ei ar putea sa le rezolve cele mai diverse probleme din viata lor atunci când sunt la distanta unul de celalalt. Un mesaj transmis telepatic ajunge mai repede la destinatie decât orice alt mijloc obisnuit de comunicare, de exemplu: o scrisoare, o telegrama sau chiar un telefon.

Asadar, distanta nu poate constitui un obstacol pentru telepatie. O parere absolut rezonabila ne sugereaza ca gândul ia în derâdere orice distanta. Gândul are o viteza mai mare decât cea a luminii.

Desi nu este usor de determinat legatura dintre viteza si distanta pentru distante foarte mari, punând totusi în evidenta constanta vitezei luminii, apreciata ca fiind egala cu circa 300.000 km/sec, ipoteza precum ca ea ar fi cea mai mare viteza fizica cunoscuta se dovedeste a fi cu totul falsa daca avem în vedere rapiditatea cu care se “misca” gândul nostru.

Daca ne fixam privirea asupra unei stele pe cerul unei nopti senine, sa zicem pe una despre care stim ca se afla la o distanta de un an-lumina, în timp ce o raza de lumina care pleaca de lânga noi ar ajunge pe steaua noastra abia dupa un an de zile, gândul nostru, de exemplu cel care fixeaza un anumit punct al stelei respective, se transmite aproape instantaneu, în câteva fractiuni de secunda.

Prin telepatie, chiar de la distante foarte mari, se pot transmite si/sau receptiona diverse mesaje, avertismente etc., care traverseaza timpul si spatiul într-un mod absolut spectaculos. Iubita poate primi în orice moment de la iubitul ei un mesaj de genul: “Nu exista o clipa fara sa ma gândesc la tine!”, sau “Nu exista nimic care eu sa nu pot împarti cu tine!”, sau înca “Nici timpul, nici spatiul nu sunt obstacole pentru noi!”.

Orice gând frumos poate fi transmis si receptionat la si de la distante care ar putea sfida însusi universul. Cu atât mai mult, nu pot exista nici un fel de obstacole într-o comunicare telepatica perfecta a doua suflete care se iubesc si care se armonizeaza reciproc.

Daca totusi, dintr-un motiv oarecare, unul din cei doi operatori telepatici refuza comunicarea mentala, atunci aceasta nu mai poate avea loc. Iata, desigur, o înteleapta precautie fara de care telepatia ar putea deveni o facultate periculoasa atunci când este exercitata.

Asadar, daca reusita comunicatiei telepatice depinde de armonia existenta dintre cei doi subiecti, facultatea de a întrerupe aceasta comunicatie exista la fiecare din ei. Telepatia este o comunicatie a vointei. Indiferenta sau aversiunea de o parte sau de alta interzice aceasta comunicatie.

In concluzie, este deci imposibil ca o fiinta umana sa instituie un control telepatic cu rea vointa asupra alteia.

Facultatea de a accepta sau de a refuza comunicatia telepatica este, de fapt, existenta la toate fiintele umane. Toate faptele rele raportate azi ca niste abuzuri care au la baza folosirea unui control telepatic sunt doar idei fixe care n-au nimic comun cu realitatea. Investigati chiar dvs însiva aceste situatii si va veti convinge ca astfel de teorii se bazeaza pe o ignoranta absoluta.

Cautând deci cheia unor mistere ale naturii umane vom avea mereu certitudinea ca stiinta nu face altceva decât sa ne deschida usa care desparte doua lumi distincte: aceea a stiintei binelui si a raului care, de fapt, nu sunt altceva decât lumea vietii si cea a mortii.