Telepatia la plante si animale

          

Asa cum s-a mai precizat, comunicarea telepatica nu trebuie considerata ca fiind un atribut pur uman. Ea exista si la alte forme de viata : pasari, animale si plante.

Plantele, ca si omul, parcurg aceleasi trepte de viata : se nasc, traiesc si mor. Au nevoie de lumina, dar si de întuneric, de oxigen, dar si de alte elemente chimice, se îmbolnavesc, traiesc si se reproduc, repetând aproape identic ciclurile importante cunoscute din viata umana. Chiar daca este vorba despre o buruiana oarecare, despre o frunza sau despre ramura unui copac, sau chiar despre cunoscutul arbore al lui Cristos, cu siguranta ca existenta lor joaca un rol important în viata noastra si ne-o influenteaza.

Si atunci, de ce n-ar exista în lumea plantelor si o comunicare ? Si de ce aceasta nu ar fi una de natura telepatica sau o forma a acesteia ?

Conform unor dovezi rezultate în urma unor experiente recente, plantele reactioneaza la gândurile noastre. Ele sunt receptive, de exemplu, la muzica: nu degeaba se spune despre arta sunetelor ca reprezinta limbajul universal. 

Studii recente, efectuate în special de câteva universitati din sudul californian, au demonstrat cu prisosinta ca exista forme de comunicare în lumea plantelor. Iar formele acestea de comunicare sunt foarte apropiate de ceea ce noi am definit mai sus telepatia globala. O serie de experimente GSR (Galvanized Skin Response) efectuate pe diferite plante, experimente care se aseamana putin cu ceea ce stim despre testele cu «detectorul de minciuni», au pus în evidenta existenta anumitor pori activi care reasambleaza liniile desenate de aparat, de exemplu, la detectarea cutremurelor sau la activitatea mentala. Teoria GSR arata ca, atunci când o persoana conectata la acest aparat minte, exista anumite reactii interioare sau o activitate exercitata prin pori de sensibilitate înalta sau printr-o crestere rapida a batailor inimii. In cazul plantelor, anumiti pori reactioneaza aproape asemanator atunci când o activitate externa se manifesta asupra acesteia.

Muzica, asa cum s-a demonstrat, are o influenta stimulatoare asupra plantelor. Armonia muzicala exercita o influenta benefica asupra acestora, stimulând cresterea si devoltarea, deschiderea bulbilor sau pur si simplu, o miscare aproape imperceptibila a frunzelor sau a ramurilor fragile.

Plantele comunica si între ele. Experiente recente arata ca unele plante «refuza» sa se mai dezvolte daca altele, nu neaparat din aceeasi specie, sunt îndepartate de ele. Daca au fost readuse si asezate lânga acestea sau chiar la o distanta mai mare, plantele îsi revin si îsi reiau ciclul de dezvoltare aproape complet.

Intr-un experiment inedit 5 persoane au fost introduse într-o camera în care se aflau anumite plante. Fiecare dintre acestia trebuia sa se se manifeste într-un anumit mod distinct fata de plantele existente în încapere. De exemplu, unul trebuia sa cânte la chitara, altul sa aprinda o lumina puternica si asa mai departe. Fata de aceste persoane si de actiunile lor plantele nu au reactionat în mod perceptibil. Insa, atunci când în camera a fost introdusa o a sasea persoana care trebuia sa joace rolul unui «asasin», tinând în mâna un foarfece cu care intentiona sa taie câteva ramuri, lucrurile s-au schimbat în mod semnificativ. Inca de la prima pereche de ramuri taiate aparatul GPR la care erau conectate plantele a înregistrat prezenta unei reactii violente la toate plantele din aceasta încapere. In plus, chiar si plantele «pereche» instalate într-o camera separata, la o oarecare distanta de prima încapere, au reactionat aproape asemanator.

In ziua urmatoare fiecare dintre cei sase indivizi a patruns în cea de-a doua camera, unul câte unul, de data aceasta fara sa poarte cu ei “instrumentele” si fara sa repete actiunile folosite în prima camera. La intrarea fiecaruia dintre primii cinci nu s-a observat vreo reactie semnificativa a plantelor. Când a ajuns sa intre în camera si ce-a de-a sasea persoana, cea care facuse “rau” plantelor din prima camera, liniile spectrale ale aparatului GPR au început sa se miste aproape nebuneste, cu toate ca acesta a patruns în încapere fara foarfecele «ucigas» pe care îl folosise cu o zi înainte. Plantele l-au «recunoscut» astfel pe asasinul unor semene de-ale lor. Desi evenimentele s-au petrecut în încaperi distincte si cele doua grupuri de plante n-au avut cum sa se «vada» în mod direct, ele au «memorat» cine este asasinul unora dintre ele !

Asadar, plantele dispun de o anumita «inteligenta» pe care, deocamdata, o putem doar constata, nu si identifica. Asa cum se stie astazi, ele au reprezentat o prima forma de viata de pe pamânt. Si atunci, de ce nu ar exista o anumita forma de comunicare atât la plante cât si la tot ceea ce este viu pe acest Pamânt ? Calea de comunicare a plantelor ar putea fi - într-o buna zi probabil ca se va si demonstra - telepatia globala.


Asa cum plantele pot fi suspectate de utilizarea unei comunicari telepatice, si animalele pot avea asemenea abilitati.

Despre animale se spune ca « simt » omul, lucru care poate fi explicat doar prin fenomenul de telepatie. Se pare ca ele primesc o serie de mesaje telepatice transmise de om. Exista în acest sens numeroase marturii.

Una din ele se refera la un eveniment petrecut în timpul celui de-al doilea razboi mondial. Unui ceasornicar de lânga Hamburg i-a fost confiscat câinele, un Saint Bernard autentic, pentru a fi folosit pe post de câine de paza al armatei naziste. Un an si jumatate mai târziu, ceasornicarul însusi a fost luat prizonier, datorita originii sale evreiesti. Intr-o noapte, el si alti trei colegi de lagar au evadat, însa au fost prinsi de paznici o jumatate de ora mai târziu, dupa ce acestia au dat drumul la câini. Precum într-una din acele stranii întâmplari din viata, câinele care i-a descoperit primul pe prizonieri era tocmai câinele ceasornicarului care avea un avans considerabil fata de ceilalti. Dupa toate instruirile pe care le capatase acesta de a ataca prizonierii, cum credeti ca s-a comportat acest câine ? El l-a recunoscut pe primul lui stapân epuizat fizic si l-a ajutat sa se salveze.

Mai târziu omul a marturisit întâmplarea care i-a marcat viata. Printre altele el a povestit ce a simtit atunci când a întâlnit ochii plini de caldura ai fostului sau câine. Acesta s-a întors imediat înapoi si i-a atacat pe toti ceilalti câini care veneau din urma si se apropiau periculos. Toti evadatii au fost salvati atunci de interventia acestui câine. Cu toate acestea, ceasornicarul nu l-a mai vazut si nici auzit niciodata.

Despre caldura privirilor unor animale se vorbeste des si multi dintre noi am cunocut-o cu adevarat. Unele experiente au aratat ca exista cu siguranta o comunicare între animale si oameni, aceasta probabil manifestându-se aproape asemanator cu întâmplarile telepatice dintre oameni.

Demonstratiile au aratat cu certitudine ca si la animale ganglionii celulari care leaga ochii de nervul optic au rolul de a converti imaginea în impulsuri electrice care sunt transmise apoi creierului. In aceasta parte a creierului se presupune ca ar exista acest prim «procesor» care detine functiile de telepatie mentala. Când încercam sa dezvoltam abilitatea noastra pentru telepatia mentala, este important sa stim în care parte din corpul nostru este situat acest «regulator», pentru a putea apoi dezvolta mai bine aceasta importanta componenta. Iar lucrurile se petrec aproape asemanator cu ceea ce se întâmpla, de pilda, la un înotator, pentru care este foarte important sa-si dezvolte bratele, sau la un alergator care trebuie sa-si dezvolte picioarele.

Un experiment interesant a fost efectuat folosind niste sobolani care au fost închisi în custi din care se putea iesi, gasind calea printr-un labirint. Aceasta schema s-a imprimat în memoria lor, iar generatia urmatoare a gasit drumul prin acelasi labirint cu mai mare usurinta. Mai mult, un lot experimental de sobolani aflat la celalat capat al lumii, a reusit de asemenea sa gaseasca mai usor drumul spre iesire, ca si cum ar fi beneficiat de informatiile venite de pe celalalt continent, de la semenii lor. Este ca si cum ar exista un câmp biologic comun care se întinde pe toata suprafata globului, sau doua câmpuri biologice de aceeasi natura capabile sa intre în rezonanta. Iata un exemplu interesant de nonseparabilitate, în care nu mai este vorba de doua particule ci de fiinte care apartin aceleiasi specii. 

Daca acest principiu al nonseparabilitatii functioneaza si la oameni, este ca si cum am fi parti ale aceluiasi tot. Regasim aici ideea unitatii în diversitate si poate patrundem sensul îndemnului hristic: "Iubeste-ti aproapele ca pe tine însuti".