luni, 17 august 2015

Ingerii comunica cu noi intr-un mod original




Limbajul universal este Verbul Divin. Dacă doriţi, în interior, din toată inima, din tot sufletul, chiar şi plantele, păsările, insectele, planetele, stelele vor înţelege, căci limbajul inimii şi al sufletului este înţeles peste tot în natură. Chiar dacă nu vorbeşte acelaşi limbaj cu voi, un suflet sensibil, receptiv, vă va înţelege gândurile, dorinţele, le va simţi. Există fiinţe foarte evoluate, foarte sensibile care sesizează un gând în momentul în care acesta a fost formulat. De altfel spiritele luminoase, îngerii, nu-şi vorbesc şi nu ne vorbesc nici nouă, ele emit unde şi aceste unde noi le traducem prin cuvinte.



Dar, înţelegeţi-mă bine, scopul meu nu este de a subestima cuvântul, ci din contră, de a vă arăta în ce condiţii el devine eficient, magic. Gândul zămisleşte mai întâi de toate lucrurile, în înalt, apoi cuvântul le concretizează, schiţând anumite linii de forţă în jurul cărora particule de materie vin să se aşeze în ordine. De aceea, cuvântul este necesar pentru realizarea gândurilor şi dorinţelor noastre în planul fizic. Da, dar pentru ca aceste gânduri şi dorinţe să se realizeze prin intermediul cuvântului, trebuie să cunoaşteţi, mai întâi de toate, o lege. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.