vineri, 7 aprilie 2017
Cea mai frumoasa poveste a cristalului adus pe pamant de arhangheli
Cu mult timp în urmă, chiar în momentul creaţiei, a avut loc o adunare a îngerilor de rang înalt.
Arhanghelul suprem primise un imens cristal de cuarţ, cel mai pur din toată creaţia. Toată lumea era cucerită şi uimită de puritatea şi lumina aurie pe care o emana acest cristal.
Arhanghelul explică atunci îngerilor că acest cristal era ultima creaţie pe care Dumnezeu o terminase înainte de a se odihni.
„Toate secretele creaţiei şi ale Energiei Unice care au servit pentru a construi lumea se află în interiorul acestui cristal. Dumnezeu mi-a cerut să aleg un înger, care va avea ca misiune să aşeze acest cristal pe pământ, pentru ca omul care se va naşte mai târziu să poată datorită acestui cristal, să cunoască Energia Unică şi secretele Universului şi ale originii sale“!
Un înger tânăr se ridică atunci foarte entuziast şi ceru: „Vreau să îndeplinesc eu această misiune. Vă rog, daţi-mi acest cristal, vreau să vă dovedesc că pot s-o fac“, spuse el foarte agitat.
Arhanghelul îl fixă cu privirea şi păru să ezite văzând tinereţea acestuia. Îi spuse: „Să ştii că această misiune este foarte importantă şi până acum n-ai mai îndeplinit nici o altă misiune“. Îngerul îi răspunse: „Este adevărat, nu mi-aţi mai dat vreo misiune. Dar vă rog, faceţi asta pentru mine“. Îngerul îi privea pe cei din jur cu un aer rugător.
Arhanghelul, în faţa unei cereri atât de insistente, îi acordă încrederea sa şi-l însărcină să ducă cristalul pe pământ.
Tânărul înger apucă atunci cristalul în viteză şi plecă alergând să îndeplinească prima sa misiune.
Nevăzând unde pune piciorul, alunecă pe un nor şi scăpă cristalul, care căzu din înalt pe pământ. În cădere se sparse în mii de bucăţi care se împrăştiară pe toată suprafaţa Terrei.
De atunci, orice individ care găseşte o bucăţică de cristal crede că este singurul în stare să arate drumul oamenilor.
Orbiţi de razele sale, aceştia nu pot vedea lumina UNICĂ, originală.
Dacă fiecare persoană ar căuta să se acordeze acestei lumini adevărate, atunci ar veni şi iluminarea.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.