duminică, 31 mai 2015

Puterea gandului




GÂNDUL - ARHITECT AL DESTINULUI

Dacă mintea se opreşte continuu asupra unui anumit lanţ de gânduri, ea formează treptat un culoar prin care forţa - gând va trece automat, creând o anumită obişnuinţă mentală ce va supravieţui morţii şi, întrucât aparţine egoului, va fi purtată cu sine în următoarea încarnare, ca tendinţă mentală sau capacitate.

Să ne amintim că fiecare gând îşi are propria imagine mentală. Esenţa diferitelor imagini mentale formate într-o anumită viaţă fizică se structurează în planul mental şi va constitui baza (chintesenţa) următoarei încarnări. La naştere, sufletul este înzestrat nu numai cu un nou corp fizic, dar şi cu o nouă minte şi un nou intelect (BUDDHI).

Este dificil să explici detaliat activitatea gândului şi modul în care determină el destinul omului. Orice KARMA (acţiune) produce două categorii de efecte, una asupra minţii individuale, iar cealaltă asupra lumii. Omul îşi structurează coordonatele vieţii sale viitoare prin efectele acţiunilor sale asupra celorlalţi.

Orice acţiune are un trecut (o cauză) ce conduce la ea, şi un viitor ce derivă din ea. Acţiunea presupune o dorinţă care a generat-o şi un gând care a modelat-o. Fiecare gând este o verigă într-un lanţ nesfârşit de cauze şi efecte, fiecare efect devenind la rândul său o cauză şi fiecare cauză fiind efectul unei cauze anterioare; iar fiecare verigă a acestui lanţ neântrerupt este structurată din trei componente -dorinţă, gând şi acţiune. Dorinţa stimulează gândul; gândul se manifestă printr-o acţiune. Acţiunea constituie chiar urzeala destinului.

Spre exemplu, cel ce priveşte cu invidie egoistă posesiunea altora, chiar dacă nu se transformă într-un hoţ activ în prezent, are toate şansele să devină unul într-o viaţă viitoare, în timp ce ura si răzbunarea mentalizate prea mult sunt seminţele din care se va naşte un viitor ucigaş.

Dimpotrivă, iubirea altruistă va transforma fiinţa - mai întâi într-un filantrop, apoi într-un sfânt; şi fiecare gând de compasiune va modela caracterul tandru şi milostiv al unui adevărat prieten al universului.

Nu trebuie să cădeţi în greşeala fatalismului, căci acesta nu produce decât lene şi inerţie. Trebuie doar să recunoaşteţi şi să înţelegeţi marile puteri ale gândului şi, prin trudă, să ajungeţi la o gândire corectă, ce vă va făuri apoi un mare destin.

Cel care cultivă o acţiune, culege un obicei; cel care cultivă un obicei, culege un caracter; iar cel care cultivă un caracter, culege un destin. Omul este stăpânul propriului său destin. El îşi poate controla destinul prin puterea gândului. La fel, destinul actual poate fi schimbat. Nu depinde decât de om, căci toate facultăţile, energiile şi puterile zac latent în el; ele trebuie doar manifestate plenar, şi omul va deveni liber şi mare.




GÂNDURILE VĂ CIZELEAZĂ ÎNFĂŢIŞAREA

Faţa omului este ca o placă de gramofon. Tot ceea ce el gândeşte, se înregistrează imediat pe figura sa. Gândurile vicioase ale mâniei, geloziei, urii, desfrâului, răzbunării, etc., lasă adevărate răni şi cicatrice pe feţele celor care le emit.

Din natura acestor semne, cei care ştiu să le citească pot cunoaşte stările de spirit ale celorlalţi. Ei pot diagnostica uşor boala din minţile oamenilor. Cel care crede qă îşi poate ascunde gândurile este doar un sărman naiv. El seamănă cu struţul care, atunci când este vânat, îşi ascunde capul în nisip, imaginându-şi că nimeni nu îl mai poate vedea.

Faţa este arătătorul şi tiparul minţii. Fiecare gând taie o brazdă pe fată; gândurile divine o luminează, în timp ce cele malefice o întunecă. Gândurile divine emise constant conduc la mărirea aurei sau a haloului. Gândurile rele emise constant adâncesc impresiile negative, la fel cum o piatră ce izbeşte în zid va adânci mereu gaura din el. Expresia feţei trădează cu uşurinţă starea interioară a minţii, sau conţinutul acesteia. Gânduri, sentimente, stări şi emoţii, toate produc impresii puternice asupra feţei, reflectându-se pe ea la fel ca reclamele afişate pe ziduri.

GÂNDURILE MODELEAZĂ EXPRESIA FIZICĂ

Mintea este expresia subtilă a corpului fizic. Corpul fizic este manifestarea exterioară a gândurilor. Astfel, cel care îşi modelează mintea, îşi modelează implicit şi corpul.

Aşa cum un om cu o înfăţişare grosolană nu se bucură îndeobşte de prea multă simpatie şi milă din partea celor din jur, nici cel cu o minte grosolană nu poate inspira mai multă simpatie. Mintea îşi reflectă cu atâta fidelitate stările lăuntrice pe faţă, încât un om inteligent o poate citi cu multă uşurinţă. Iar corpul, la rândul său, răspunde acestor stări: teama creează instantaneu o reacţie fiziologică de apărare; anxietatea, mânia, durerea, veselia, etc., toate creează reacţii interne ale organismului.





OCHII VĂ TRĂDEAZĂ GÂNDURILE

Ochii reprezintă ferestrele sufletului; de aceea, în ei se poate citi cel mai uşor starea lăuntrică a minţii. Ochii sunt ca un instrument telegrafic ce transmite mesaje, în ei poţi citi gândurile de trădare, depresiune, tristeţe, ură, voioşie, pace, armonie, sănătate, putere, vigoare şi frumuseţe.

Dacă aveţi facultatea de a citi în ochii altora, le puteţi citi deopotrivă şi gândurile. Cu puţină hotărâre, perspicacitate, antrenament, inteligenţă şi experienţă, veţi ajunge să citiţi dominanta unui om (caracterul său) din semnele feţei sale, precum şi urmărindu-i conversaţia si comportamentul.


GÂNDURILE NEGATIVE OTRĂVESC VIAŢA

Gândurile de îngrijorare sau de frică sunt forţe de temut care există în lăuntrul fiinţei noastre, Ele otrăvesc înseşi sursele vieţii şi distrug ajmonia, eficienţa pe termen lung, vitalitatea şi vigoarea, în timp ce gândurile opuse de bucurie, bună dispoziţie şi curaj - vindecă, mângâie, alină iritarea şi sporesc enorm eficienţa fiinţei prin multiplicarea puterilor mentale. De aceea, nu vă pierdeţi niciodată buna dispoziţie. Zâmbiţi şi râdeţi tot timpul.


DEZECHILIBRELE PSIHO-FIZICE

Gândul îşi exercită influenţa asupra întregului corp. Durerea mentală slăbeşte organismul fizic, dar nu e mai puţin adevărat că şi corpul influenţează mintea; un corp sănătos este barometrul unei minţi sănătoase. Când corpul e bolnav, mintea se îmbolnăveşte şi ea.

Pornirile violente ale unui caracter prea aprins produc serioase daune celulelor creierului, generând produşi chimici otrăvitori în sânge, dau naştere unui şoc general şi depresiunii, şi suprimă secreţia sucurilor gastrice, a bilei şi celorlalte sucuri digestive din tubul alimentar, secătuiesc energia, vitalitatea, induc îmbătrânirea prematură şi scurtează viaţa.

Când suntem furioşi, mintea devine perturbată, fapt care creează apoi disfuncţionalităţi la nivelul corpului, datorită intrării în agitaţie a întregului sistem nervos. Aceasta este explicaţia “nervilor” pe care îi avem, sau a stării de enervare. De aceea este preferabil să ne controlăm mânia prin iubire. Mânia este o energie atât de puternică, încât ea nu poate fi controlată prin intelectul obişnuit (VYAVAHARA BUDDHI), ci numai prin intelectul pur (SATTVA BUDDHI) sau discernământ (VIVEKA-VICHARA).


PUTERILE CREATOARE ALE GÂNDULUI

Gândul creează lumea. El determină devenirea lucrurilor întru existenţă. Gândurile dezvoltă dorinţele şi excită pasiunile, în mod analog, gândurile contrare ce urmăresc anihilarea dorinţelor şi pasiunilor vor contrabalansa efectele primelor gânduri. Acesta este un lucru foarte important: când sunteţi asaltat de o anumită dorinţă sau pasiune, gândul contrar vă va ajuta să o distrugeţi.

Dacă gândiţi despre cineva că el este prietenul vostru, acest lucru se va transforma în realitate. Dacă în schimb îl vizualizaţi ca duşman, mintea va actualiza deopotrivă şi acest gând. De aceea, cel care ştie cum să lucreze cu mintea, controlând-o printr-o practică constantă, poate atinge fericirea.



GÂNDURILE ATRAG GÂNDURI SIMILARE

În lumea gândurilor, ca şi pretutindeni în univers, funcţionează “legea atracţiei prin rezonanţă”. Oamenii care au gândul similare se simt atraşi în mod natural unul către celălalt. Sau cum spune înţelepciunea populară: “Cine se aseamănă, se-adună”, ori “Spune-mi cu cine te întovărăşeşti ca să-ţi spun cine eşti”.

Doctorul va fi atras de alţi doctori, sau de cercurile medicale; poetul de alt poet (sau de un suflet poetic); cântăreţul de alţi cântăreţi; filosoful de filosofi; vagabondul de vagabonzi, etc. Mintea are putere de atracţie.

Omul îşi atrage continuu spre sine din universul vizibil şi din cel invizibil (ce conţine forţele vieţii) gândurile, influenţele şi condiţiile cele mai apropiate de cele ale propriilor idei. Ducând cu voi anumite gânduri şi reţinându-le o durată mai lungă de timp, veţi atrage fără încetare, conştient sau inconştient, tot ceea ce corespunde calităţii voastre dominante de gândire. Gândurile sunt proprietatea voastră privată şi le puteţi folosi într-un mod creator, împlinindu-vă dorinţele, prin cunoaşterea puterii lor şi utilizarea lor conştientă, prin focalizare şi concentrare.

Voi ţineţi în mâinile voastre întreaga putere de a vă alege gândurile şi de a atrage astfel spre voi influenţele pe care le doriţi. Folosiţi această putere, şi nu vă limitaţi la a fi sărmane creaturi bătute de valurile circumstanţelor întâmplătoare. Reamintiţi-vă că “omul este ceea ce el gândeşte”.


SWAMI SHIVANANDA - Puterea gandului - 


Inteligenta spirituala


Inteligenta spirituala, asa cum o definesc psihologii, este strans legata de implinirea unei nevoi profunde a fintei umane – accea de a simti ca totul are un rost. Dezvoltarea ei este insasi garantia sanatatii psihice, spun psihologii. Ea reprezinta insa doar o modalitate de a reuni intr-un cadru stiintific concepte pe care Yoga le cunoaste si le dezvolta de milenii. 


In prezent majoritatea oamenilor isi cunosc coeficientul de inteligenta, celebrul IQ. Angajarea in unele domenii de activitate este conditionata de existenta unui anumit nivel al IQ-ului. In curand, vom putea sa ne calculam si coeficientul de inteligenta spirituala (SQ), care ne va arata ce calitati spirituale mai avem de dezvoltat. Psihologii spun ca exista mai multe tipuri de inteligenta.

La inceputul secolului XX psihologii au descoperit metode prin care sa masoare inteligenta. Calcularea IQ-ului (coeficientul e inteligenta) a devenit o adevarata moda. La acea vreme inteligenta era privita doar ca o functie pur cognitiva a fiintei umane. Viziunea ulterioara s-a imbogatit luand in considerarea si planul verbal. In final, s-a ajuns ca inteligenta sa fie unanim definita de psihologi ca fiind „aptitudinea de a intelege relatiile care exista intre elementele unei situatii si de a te adapta in asa fel incat sa iti realizezi propriile scopuri." (1) O viziune destul de limitata, am putea spune.


In 1993, William Gardner a aratat ca inteligenta este mult mai mult. El a atras atentia asupra multiplelor fatete ale inteligentei, aratand ca nu se poate vorbi doar despre inteligenta cognitiva, ci si despre:- inteligenta kinestezica – legata de constientizarea corpului fizic, de un bun control asupra functiilor acestuia, de utilizarea lui diferentiata si nuantata;-inteligenta muzicala – legata de constientizarea sunetelor si armoniilor;-inteligenta intrapersonala – constientizarea propriilor trairi si ganduri si controlul acestora;-inteligenta interpersonala – legata de modul de relationare cu ceilalti si de succesul social.


In 1995, Daniel Goleman si- a popularizat cercetarile privind inteligenta emotionala si a generat un nou curent in lumea psihologilor, si in acelasi timp o noua obsesesie care a inlocuit calcularea IQ cu calcularea EQ-ului (coeficientul de inteligenta emotionala). Acesta are la baza inteligenta intrapersonala si inteligenta interpersonala si presupune existenta unor calitati precum: abilitatea de a comunica si mai a ales de a-i asculta pe ceilalti, capacitatea de a accepta feed-back-ul lor, empatia, acceptarea unor puncte de vedere diferite.


Dar mai lipsea ceva, ce a fost completat de psihologia transpersoanala care a inceput sa vorbeasca tot mai mult de inteligenta spirituala. Astfel psihologia ca stiinta a ajuns sa recunoasca si sa studieze aspecte care sunt cunoscute si mai ales traite nemijlocit in practica Yoga de milenii.


Frances Vaughn, doctor in psihologie, psihoterapeut cu 30 de ani de experienta si fost presedinte al Asociatiei Americane pentru Psihologie Transpersonala scria: „Lucrand ca psihoterapeut, convingerea mea este ca inteligenta spirituala deschide inima, lumineaza mintea si inspira sufletul, conectand psihicul uman individual la insusi substratul de baza al fiintei. Inteligenta spirituala poate fi dezvoltata prin practica si poate ajuta o persoana sa distinga realitatea de iluzie. Ea se exprima in orice cultura ca iubire, intelpciune si a fi in slujba celorlalti" (2)


Un alt autor scrie despre inteligenta spirituala in termenii urmatori: „daca in cazul inteligentei congnitive este vorba despre a gandi, in cazul inteligentei emotionale despre a simti, in cazul inteligentei spirituale este vorba despre a fi." (3)

Semnele dezvoltarii inteligentei spirituale


Conceptul de inteligenta spirituala, asa cum este el conturat in psihologia transpersonala este foarte apropiat de cel de maturitate spirituala.„Maturitatea spirituala ca o expresie a inteligentei spirituale subsumeaza un anumit grad de maturitate emotionala si morala ca si un comportament etic. Maturitatea spirituala se exprima prin intelepciune si actiunea plina de compasiune in lume. Asa cum o inteleg eu, maturitatea spirituala implica intelepciune si compasiune, manifestata fata de ceilalti oameni indiferent de crez, sex, origine etnica, varsta ca o forma de respect pentru orice forma de viata. Ea presupune si un simt al introspectiei si intelegere bazata pe dorinta de a recunoaste iluziile, de a te detasa de ceea ce este efemer si a-ti clarifica intrebarile legate de libertatea existentiala si de moarte. Ea implica conectarea vietii interioare cu viata exterioara, cu actiunile si serviciul in slujba omenirii. A fi constient de sine este esential pentru dezvoltarea maturitatii spirituale " (2).

In acest moment nu exista o definitie general acceptata a inteligentei spirituale. Frances Vaughn a reusit sa creioneze insa cateva aspecte de care ar trebui sa tinem seama in demersul definirii inteligentei spirituale. Le-am sintetizat in continuare:
1) Intuitie
2) Deschidere catre cunoasterea contemplativa
3) Capacitatea de a privi lucrurile din mai multe perspective, rafinarea perceptiilor
4) Libertate in gandire, reexaminarea credintelor si conceptiilor privind realitatea
5) Cautare si practica spirituala
6) Discernamant
7) Viziune holistica
8) Respect pentru toate fintele, acceptarea diferentelor
9) Capacitate de a iubi – a primi si a darui iubire
10) A te pune dezinteresat in slujba celorlalti, bunatate,
generozitate
11) Compasiune
12) Putere de a ierta
13) Sensibilitate estetica si aprecierea frumusetii
14) Umilinta
15) Integritate, a-ti conduce viata dupa valori spirituale si a fi consecvent in respectarea lor
16) Intelepciune
17) Cultivarea autenticitatii si a constiintei de sine
18) Curaj
19) Pace interioara
20) Stapanire de sine

Concluzia psihologilor transpersonalisti este una unanima: a avea o viata spirituala si a fi angrenat cu asiduitate intr-o practica spirituala pe o cale autentica sunt garantii ale sanatatii psihologice si ale implinirii fiintei umane. „Experientele spirituale precum inspiratia sunt asociate cu sentimente de claritate, conectare, deschidere si energizare. Cand cineva se simte inspirat, se simte revitalizat, reimprospatat, reinnoit".



vineri, 29 mai 2015

Flacara albastra, cea mai puternica energie



Raza albastra este prima rază de lumină. Energia acestei raze albastre este sursa tuturor celorlalte energii. Raza albastra este centrul puterii si energiei. 
Prima raza este reprezentată prin 
puterea de intentie, cauza, directia, centralizarea si unitatea, 
iar cheia este  - Vointa Divină. 
Calitătile de bază ale razei albastre se manifestă prin energiile puterii, credinta si protectie.

Invocarea flacarii albastre trebuie efectuată duminică, deoarece aceasta este ziua în care aceasta raza este deosebit de dominantă. Reprezentantul său cel mai de vaza este Arhanghelul Mihail , al cărui aspect magnific si prezenta a fost păstrat în constiinta umanitătii.

Arhanghelul Mihail este liderul tuturor arhanghelilor si îngerilor . Cu sabia flacarii albastre, Arhanghelul Mihail va poate elibera de karma rea, energia negativă si restrictiile care te leaga de alte persoane, situatii si amintiri din trecut. El vă poate da putere si protectie fata de gandurile negative. În fiecare zi, Arhanghelul Mihail lucreaza in astral pentru a dizolva ura, invidia si frica. În această sarcină El este ajutat de o legiune de îngeri si de sabia de foc albastra. 




Dacă cineva îti trimite gânduri negative, puterea ta va slăbi si acest lucru poate submina succesul în viată.
Rugam Arhanghelul Mihail să stea între tine si expeditorul acestor gânduri negative,pentru a vă proteja. Acesta este modul lui de a transforma negativul în pozitiv. Arhanghelul Mihail va face mai curajos si mai puternic, astfel încât să va puteti rezolva problemele mai usor. El va întări vointa lui Dumnezeu în tine, ca si puterea credintei. Ambele aceste calităti vor alimenta puterea ta interioara, iar motivatia ta va deveni nobila si dezinteresata.
Partea feminină a naturii divine pentru Arhanghelul Mihail este CREDINTA. 


Rugati-vă ca Arhanghelul Mihail să va elibereze din lanturile emotionale si de altă natură, care vă leagă de alte persoane sau circumstante din trecut. Rugati-vă astfel încât să fiti plini cu iubire si să se realizeze în tine puterea luminii.
Simt aceasta lumina in inima ta care va contribui la construirea unui "pod de libertate" pe această cale de catre ingeri. 

În acest demers, veti primi ajutorul Arhanghelului Mihail. 
Va rugam sa-i cereti ajutor în timp ce ai încredere în tine, pentru că "celui ce bate, i se va deschide". Cere-i să trimita pe îngerii Săi inaltati de protectie pentru tine si cei dragi, pentru intregul Pamant. 
Cere-i sa te elibereze de toate gândurile, care nu sunt compatibile cu planul divin pentru tine. Niciun înger nu va veni, niciun înger nu va interveni, dacă nu-i cereti, pentru ca nu poate trece peste liberul arbitru al fiecaruia.


Cristalele razei albastre sunt: ​​safirul albastru deschis, topazul albastru deschis si acvamarinul. Aceste cristale sunt conectate la chakra Vishuddha . In imagine, safir albastru deschis.


Mesaje de la ingeri prin cifre


Ghidarea angelica poate veni si prin intermediul unor numere sau secvente de numere pe care le vedem frecvent intr-o anumita perioada, mai ales daca am solicitat inainte ajutorul ingerilor. Adesea poate fi vorba de numere formate din doua sau mai multe cifre diferite, caz in care vom combina semnificatiile individuale ale fiecarei cifre.




Astfel, daca vedem in mod repetat si consecvent cifra:
0 - inseamna ca Dumnezeu ne trimite mesajul Sau de iubire neconditionata;
1 - inseamna ca trebuie sa ne concentram pe dorinte si ganduri pozitive in detrimentul temerilor, pentru a atrage doar ceea ce este mai bun pentru noi in viata noastra;
2 - ea reprezinta un indemn la a nu abandona speranta si a ne pastra credinta;
3 - inseamna ca Maestrii elevati sunt alaturi de noi si ne ofera ajutorul lor;
4 - inseamna ca beneficiem de ajutorul ingerilor in acest moment;
5 - ea anunta aparitia unei schimbari pozitive in viata noastra;
6 - inseamna ca trebuie sa ne echilibram gandurile si emotiile legate de lumea materiala, incredintand lui Dumnezeu si ingerilor grijile legate de viata de zi cu zi;
7 - inseamna ca ingerii ne indeamna sa mergem inainte pe calea pe care suntem, ea fiind cea mai buna pentru noi in momentul actual;
8 - inseamna ca ingerii ne anunta sosirea prosperitatii si abundentei in viata noastra;
9 - ea reprezinta un indemn la a lucra fara amanare la indeplinirea misiunii noastre personale (daca nu stim care este aceasta inca, ii putem ruga pe ingeri sa ne ghideze in acest sens).

Exemplu verificat de mine, cand m-am apucat sa realizez cartile tarot cu ingeri (Ingerii florilor din Romania), am primit ca mesaj cifra 444, adica ingerii ma vor ajuta cu ceea ce doresc sa fac. A fost al doilea semn care mi-a intarit convingerea ca aceste carti sunt sub indrumarea ingerilor.






joi, 28 mai 2015

Rugaciune pentru ingerul pazitor al copilului dvs.



Inger pazitor, iubit de Dumnezeu,
Fi alaturi de mine zi de zi,
Lumineaza-ma si pazeste-ma,
Arata-mi calea cea buna.
Iti multumesc, Amin



Daca copilul este cam nazdravan, parintele poate aduce o rugaciune speciala ingerului pazitor al copilului,

Te rog, inger pazitor al copilului meu,
sa aduci liniste si calm in viata lui,
sa fie ascultator spre binele lui 
si sa fi alaturi de el in fiecare clipa.
Iti multumesc.Amin.




Rugaciune pentru ingerul invataturii (ajutor pentru studenti si elevi)



Drag inger al invataturii, 
iti multumesc pentru că mi-ai dat
o minte care poate sti 
si o inimă care poate iubi. 
Ajută-mă sa am rabdare si putere în fiecare zi din viata mea, 
pentru a primi cunostintele de care am nevoie. 
Permite-mi sa fiu constient de prezenta ta,
în toate lucrurile si în orice moment. 
Da-mi curaj la scoala cand am teama 
si când sunt tentat sa renunt. 
Da-mi intelepciune când creierul meu pare lent 
si calea de urmat este dificilă. 
Da-mi harul cuvenit mie pentru a invata ceea ce imi trebuie pentru viata.

Iti multumesc si iti sunt recunoscator.
Amin.


Puterea rugaciunii lui Mechizedek



"Invoc intelepciunea, puterea si ordinea lui Melchizedek. Invoc prezenta si protectia lui Melchizedek pentru curatarea energiilor joase si a negativismului din viata noastra, din casa noastra, din preajma noastra, de pretutindeni. Iti multumim Melchizedek pentru ca ne purifici atat pe noi cat si situatiile in care ne aflam.

Multumim Melchizedec pentru ca rearanjezi situatiile existente in favoarea noastra, in acord cu legile si energiile cele mai inalte din punct de vedere spiritual si in acord cu voia si mila lui Dumnezeu.

Da-ne ghidarea corecta, intelepciune, putere si ordine divina, indruma-ne actiunile, gandurile si vorbele, astfel incat sa ne simtim in siguranta si protejati in toate felurile posibile."

Multumim, multumim,multumim !"
O cruce mare si Amin.
Aurora Sitarus - maestra internationala, initeri Dalai Lama Tibet




Cantecul ingerilor - Eric Berglund



 

Ce nu stiati despre spiritism



Voi raspunde prin acest mesaj celor care m-au intrebat despre spiritism, sincer nu am facut niciodata, nu am fost curioasa, dar nici nu m-a atras acest gen de a comunica cu cei de dincolo.

Cum nimic nu e intamplator, d-na Aurora Sitarus a venit in intampinarea intrebarilor pe care le aveam in legatura cu acest subiect.

Ea si-a intrebat maestrul cand a fost in Tibet si acesta i-a spus ca nu este bine sa se faca spiritism, pentru ca nu se stie cine vine, pentru ca multe dintre suflete se reincarneaza. Sfatul lui a fost sa nu se faca niciodata spiritism.

Eu prefer sa primesc mesaje in vis de la cei dragi plecati dincolo si cu asta am spus tot.

Fiecare alege in viata, asa ca dragii mei puteti face spiritism, dar acel maestru are dreptate, daca are cunoastere, stie el ceva.




miercuri, 27 mai 2015

Cum iti poti auzi ingerii ?


Întrebare: De atâtea ori simt prezenţa îngerilor mei şi ştiu că
ei încearcă să-mi spună ceva, dar nu-mi dau seama 
care este mesajul lor exact. Cum să-mi aud mai bine îngerii?
Răspuns: Încrederea în inima ta este o provocare ce
te pune de multe ori în încurcătură. Eziţi să crezi tresăririle
inimii care te împing să-ţi schimbi viaţa şi să-ţi îmbunătăţeşti
perspectiva. Eziţi din cauză că te îndoieşti de propria putere
şi te priveşti prin nişte lentile care te micşorează. Tu, care eşti
cea mai puternică fiinţă din univers, ţi-ai diminuat propria tărie
prin aceste perspective mioape.
Atunci când tu refuzi să crezi în darurile tale primite de la
Dumnezeu, cum putem noi, îngerii, să trecem peste bariera pe
care trebuie să o înlăturăm? Îţi pătrundem gândurile cu candoare
şi iubire, totuşi nu-ţi putem impune bunăvoinţa noastră. DV.

marți, 26 mai 2015

Ingerii pacii si cei pazitori


Îngerii păcii

Îngerii păcii sunt un grup de îngeri dedicaţi aducerii păcii în lumea noastră. Oricând are loc un dezastru, cum ar fi un război sau o inundaţie, aceşti îngeri sunt acolo pentru a aduce pacea unui număr cât mai mare de oameni. Ei lucrează neobosiţi pentru a-i alina pe cei care au pierdut totul, pe cei răniţi, părăsiţi sau afectaţi în alt fel.

De câte ori aud de o criză în lume, eu trimit acolo îngerii păcii să ajute. Ceea ce este uimitor în legătură cu rugăciunile către îngerii păcii este că ele se alătură unele altora pentru a deveni şi mai puternice, deci rugăciunile noastre contribuie la instaurarea păcii.

Amintiţi-vă că îngerii nu pot să ne ajute dacă noi nu îi invităm. Motivul este că trebuie să învăţăm să cerem ajutor şi să învăţăm că viaţa înseamnă mai mult decât putem noi vedea. Atât de mulţi oameni duc o viaţă independentă, conform liberului lor arbitru, dar atunci când ne rugăm, ne deschidem către fiinţele divine şi le permitem să ne susţină.




Îngerii păzitori

În afară de arhangheli, îngerii cei mai apropiaţi de noi sunt îngerii păzitori. Toţi avem propriul nostru înger păzitor, însă putem comunica şi cu această „ceată” de îngeri, în ansamblu.

Unul dintre lucrurile cele mai frumoase despre îngerii păzitori este că putem vorbi şi cu îngerii păzitori ai altor oameni. Am făcut acest lucru de nenumărate ori, atunci când a fost vorba de o neînţelegere sau de o situaţie neplăcută.

Încercaţi! Data viitoare când vă confruntaţi cu o ceartă cu cineva, sau cu o situaţie care vă tulbură sau este pur şi simplu dificilă, vorbiţi cu îngerul păzitor al celeilalte persoane! Mulţumiţi-i îngerului pentru că a liniştit situaţia spre binele cel mai potrivit tuturor.




duminică, 24 mai 2015

Raspunsuri de la ingeri pentru intrebarile noastre


"Din cauza unor probleme pe care le-am avut de la un timp, mă simt disperata.M-am rugat mult, dar ... se pare ca rugăciunile mele nu sunt ascultate si nu primesc raspuns. În loc de a simti un pic de speranta, am început să cred că, probabil, Dumnezeu ma uraste pentru un motiv oarecare (nu stiu, poate eu sunt prea rea sau este ceva în neregulă cu mine si de aceea El ma respinge ... Stiu , pare o nebunie, dar asta e modul în care ma simt). Raspund ingerii la rugaciunile noastre?" ~ Roxana

Raspunsuri

1.In primul rand nu exista pedeapsa din partea ingerilor,aceasta 
este o trasatura umana. Ei te iubesc mereu indiferent de situatie.

2.Îngerii nu pot interfera cu legile universale care, în esenta sunt planul lui Dumnezeu pentru viata ta de pe Pamant. Un înger poate vedea că rugăciunea sau dorintele dvs. sunt parte a unui lectii foarte importante in viata, de învătare pentru evolutia ta spirituala. Ei vor încerca să te sprijine în orice fel posibil, dar nu vor interveni in lectiile tale de viata.

3.În tărâmurile superioare, nu există limita de timp, dar noi le avem aici, asa că îngerii nostri trebuie să lucreze în limitele noastre de timp pe Pamant. Asta cere timp pentru a se implini ce am cerut. 

4.Avem "liberul arbitru" care constituie de multe ori o piedica in implinirea dorintelor noastre.

5.Uneori, raspunsurile sunt intr-un mod in care nu ne asteptam.
Fi atent la căile subtile in care îngerii tăi răspund rugăciunilor voastre. Ingerii mei imi spun ca lucrează prin oameni, animale si natură, cel mai adesea. Cereti ajutor ca îngerii sa trimita la tine pe cineva de incredere, evoluat spiritual care va gasi motivul pentru care nu se implinesc dorintele tale.




6.Aveti rabdare, este important pentru ca de multe ori lectia rabdarii este cea mai grea. 

7.Cei mai buni aliati in viata noastra sunt ingerii, care incearca sa ne faca viata mai frumoasa.



Scrisoarea unui inger pentru voi



" Stiu ca ai fost nefericit si ai plans de durere, dar lacrimile tale 
le-am adunat ca pe un dar de pret pentru ca izvorau sincer din inima ta. Nu iti pierde speranta cand ma chemi pentru ca eu sunt mereu alaturi de tine, chiar si atunci cand crezi ca nu este asa.

Eu am puterea de a te ajuta, dar tu esti cel care trebuie sa crezi.


Rugaciunile fiecaruia ajung la Dumnezeu, noi suntem mesagerii lui, dar de multe ori nu se implinesc pentru ca oamenii se grabesc si nu inteleg ca fiecare lucru are timpul lui.
Daca imi trimiti ura ta, eu nu cunosc acest sentiment pentru ca eu sunt creat de Dumnezeu si sunt IUBIRE. 
Fiti asemenea copiilor, iar noi venim mereu la voi !
Iti trimit iubire divina..."

al tau inger pazitor



Cere-le ajutor ingerilor tai pazitori


sâmbătă, 23 mai 2015

Ingerii vindeca teama de moarte




Multi oameni se luptă cu  teama când se apropie moartea sau când pur si simplu se gândesc la moarte . Frica de moarte este atât de comună si se numeste: thanatafobie. 
O multime de studii de cercetare au arătat că frica de moarte este universala printre oamenii din intreaga lume. Oamenii se tem de fapt, de suferinta indurata atunci când mor si se tem pentru ce se va întâmpla cu ei după moarte, întrebându-se dacă vor merge în iad sau rai.


De-a lungul istoriei, oameni de diferite religii au vorbit despre "Îngerul Mortii", care face exact acest lucru. 
Multi oameni din toate categoriile sociale care au avut experiente aproape de moarte au povestit, că au întâlnit îngeri care i-au ajutat si oamenii care au asistat pe cei dragi cand au murit au observat ingerii care le-au adus pacea. 
De exemplu, chiar înainte de moarte, faimosul inventator Thomas Edison care a murit în 1931,a remarcat: "Este foarte frumos acolo."



Când oamenii mor, îngerii pot însoti sufletele lor într-o altă dimensiune, în cazul în care vor trăi. Acesta poate fi doar un înger care insoteste un anumit suflet sau poate fi un grup mare de îngeri care fac călătoria alături de sufletul unei persoane.

Traditia musulmană spune că îngerul Azrael desparte sufletul de corp în momentul mortii, Azrael si alti îngeri îl însotesc in viața de apoi.

Traditia evreiască spune că există multi îngeri (inclusiv Gabriel , Samael, Sariel si Jeremiel ), care ar putea ajuta oamenii  sa faca 

mai usoara trecerea spre dincolo.Si arhanghelul Mihail ajuta sufletele celor care pleaca pentru totdeauna.



 

vineri, 22 mai 2015

Rugaciunea arhanghelului Mihail impotriva dusmanilor spirituali (atacuri energetice prin magie neagra)




"Sfant arhanghel Mihail, ne apăra în batalia impotriva dusmanilor spirituali. 

Fi salvarea noastră împotriva răutătii si cursele diavolului.

Print al ostii ceresti, prin puterea lui Dumnezeu ai aruncat în iad pe Satana, alunga toate spiritele rele care se plimba prin lume căutând ruina sufletelor. Amin."


 Se citeste acatistul arhanghelilor Mihail si Gabriel ,dupa citirea acatistului se spune urmatoarea rugaciune...

"Doamne Dumnezeule cel ce ai creat cerul si pamantul si toate le-ai randuit pentru noi oamenii,trimite te rog, pe al tau Arhanghel Mihail pentru a ma dezlega de toate legaturile cununiilor puse pe mine pacatosul,robul tau''


Mesajele ingerilor - muzica Erik Berglund



Cea mai puternica rugaciune pentru abundenta


Rugăciunea abundentei pentru bani

Din lumina lui Dumnezeu, noi suntem.

Din dragostea lui Dumnezeu, noi suntem.

Din puterea lui Dumnezeu, noi suntem.

Din inima lui Dumnezeu, noi suntem

Locuim în mijlocul Abundentei Infinite. Abundenta de Dumnezeu este sursa noastră Infinita.

Râul Vietii nu se opreste niciodata. El curge prin noi în mod generos. Binele vine la noi prin căi neasteptate si Dumnezeu lucrează printr-o multitudine de moduri ca sa ne binecuvânteze.

Avem mintea deschisa pentru a primi binele nostru. Nimic nu este prea bun ca să fie adevărat. Nimic nu este prea minunat să se întâmple. Cu Dumnezeu ca sursa noastră, Nimic nu ne uimeste.

Noi nu suntem împovărati de gânduri despre trecut sau viitor. Unul este plecat. Celălalt va veni.

Prin puterea credintei noastre, împreună cu actiunile noastre pline de curaj si o relatie profundă cu Dumnezeu, viitorul nostru este creat si abundenta noastra se manifesta in el.

Cerem si acceptam că suntem in acest moment aproape de un adevăr mai înalt.Avem pace in mintea noastra.

Din această zi primim in viata noastra tot ce este bun si viata ne dă înapoi mai mult intr-un mod magnific. Binecuvântările vin în moduri asteptate si neasteptate.Dumnezeu ne aduce belsug in moduri minunate pentru munca pe care o facem.

EU SUNT, într-adevăr recunoscător.


miercuri, 20 mai 2015

Copii Indigo si de Cristal - articol Doreen Virtue



Urmatorul extras descrie diferenta dintre Copiii Indigo si cei de Cristal. Acest extras este din articolul lui Doreen Virtue, Copiii Indigo si de Cristal:
Primul lucru pe care cei mai multi oameni il observa la Copiii de Cristal sunt ochii lor, mari, patrunzatori si inteligenti peste varsta lor. Ochii lor iti retin privirea si te hipnotizeaza, in timp ce realizezi ca sufletul ti-e dezvelit ca sa-l poata copilul vedea. Probabil ca ati observat aceasta noua "semintie" de copii populand rapid planeta noastra. Ei sunt voiosi, incantatori si iertatori. Aceasta generatie de noi lucratori ai luminii, cu varste aproximativ intre 0 si 7 ani, sunt ca nici o alta generatie. Ideali in multe privinte, ei sunt indicatoarele pentru directia in care se indreapta omenirea ... si este o directie buna!
Copiii mai in varsta (aproximativ intre 7 si 25 de ani), numiti "Copiii indigo", impartasesc anumite caracteristici cu Copiii de Cristal. Ambele generatii sunt foarte senzitive si mediumnice, si au scopuri importante in viata. Principala diferenta este temperamentul lor. Cei Indigo au un spirit de razboinic, deoarece telul lor colectiv este sa zdrobeasca vechile sisteme care nu ne mai sunt de folos. Ei sunt aici sa anuleze sistemele guvernamentale, educationale si legale carora le lipseste integritatea. Pentru a atinge acest tel, ei au nevoie de temperament si determinare arzatoare.
Acei adulti care rezista schimbarii si care pretuiesc conformismul se poate sa-i inteleaga gresit pe cei Indigo. Adesea acestia sunt etichetati in mod gresit cu diagnostice psihiatrice cum ar fi Sindromul Atentiei Deficitare Hiperactive (SADH) sau Sindromul Atentiei Deficitare (SAD). Din pacate, atunci cand acestia sunt sub medicatie, persoanele Indigo isi pierd adesea senzitivitatea lor frumoasa, darurile spirituale si energia de luptator... In comparatie, Copiii de Cristal sunt binecuvantati si echilibrati temperamental. Sigur, si ei pot avea ocazional accese de furie, dar acesti copii sunt foarte iertatori si placuti. Cristalinii sunt generatia care beneficiaza de valvataia raspandita de cei Indigo. Mai intai, Copiii Indigo au condus cu sabia, taind orice lucru caruia ii lipsea integritatea. Apoi Copiii de Cristal au calcat pe cararea curatata, intr-o lume mai protejata si mult mai sigura.
Termenii "Indigo" si "Cristal" au fost dati acestor doua generatii deoarece ei descriu cu cea mai mare acuratete culorile aurei lor si modelele energetice. Copiii Indigo au o multitudine de albastru-indigo in aura lor. Aceasta este culoarea "chakrei celui de-al treilea ochi", care reprezinta centrul energetic din creier localizat intre cele doua sprancene. Aceasta chakra regleaza clarvederea, sau abilitatea de a vedea energia, viziuni si spirite. Multi dintre copiii Indigo sunt clarvazatori.
Copiii de Cristal au aure opalescente, cu culori multiple minunate in tonuri pastelate. Aceasta generatie da dovada de asemenea de fascinatie pentru cristale si pietre ...
Copiii Indigo pot simti lipsa de onestitate, asa cum un catel poate simti frica. Persoanele Indigo stiu cand sunt mintite, luate peste picioar sau manipulate. Si devreme ce scopul lor colectiv este sa ne plaseze intr-o lume noua, a integritatii, detectoarele interioare de minciuni ale celor Indigo sunt integrale. Asa cum am amintit mai devreme, acest spirit de razboinic este amenintator pentru unii adulti. Astfel ca, persoanele Indigo nu sunt capabile sa se conformeze situatiilor disfunctionale de acasa, de la serviciu sau de la scoala. Ei nu au abilitatea de a se disocia de sentimentele lor si sa pretinda ca totul e O.K. ... numai in cazul in care sunt sub medicatie sau sedati.
Darurile spirituale innascute ale Copiilor de Cristal sunt de asemenea neintelese. Mai exact, abilitatile lor telepatice care-i determina sa inceapa sa vorbeasca mai tarziu.
In noua lume pe care persoanele Indigo o inaugureaza, vom fi cu totii mai constienti de gandurile si sentimentele noastre intuitive. Nu ne vom mai baza asa de mult pe cuvantul scris sau vorbit. Comunicarea va fi mai rapida, mai directa, si mai onesta, pentru ca va fi de la minte la minte. Deja, un numar tot mai mare dintre noi luam contact cu abilitatile noastre psihice. Interesul nostru pentru paranormal este tot timpul ridicat, acompaniat de carti, emisiuni televizate si filme pe aceasta tema.
Astfel ca, nu este surprinzator faptul ca generatia care urmeaza celei Indigo este incredibil e telepatica. Multi dintre Copiii de Cristal si-au amanat modelele de vorbire si nu este neobisnuit pentru ei sa astepte pana la 3 sau 4 ani sa inceapa vorbirea. Dar parintii imi spun ca nu ai nici o problema in a comunica cu copiii lor tacuti. Nici pe departe! Parintii se angajeaza intr-o comunicare minte-la-minte cu Copiii lor de Cristal. Si acestia folosesc o combinatie de telepatie, limbaj al semnelor propriu creat si sunete (inclusiv cantecul) pentru a se exprima.
Problema apare cand Cristalinii sunt catalogati de personalul medical si educational ca avand modele de vorbire "anormale". Nu este o coincidenta faptul ca pe masura ce se nasc tot mai multi Cristalini, numarul de diagnostice de autism este tot mai mare.

Este adevarat ca, Copiii de Cristal sunt diferiti fata de alte generatii. Dar de ce trebuie sa patologizam aceste diferente? Daca copiii comunica cu succes acasa, si parintii nu declara nici o problema... atunci de ce sa incercam cream o problema? Criteriul de diagnostic pentru autism este destul de clar. El arata ca o persoana autista traieste in propria ei lume, si este deconectata de alti oameni. Persoana autista nu vorbeste din cauza unei indiferente fata de comunicarea cu altii.
Copiii de Cristal sunt chiar opusul. Ei sunt printre cei mai conectati, comunicativi, iubitori si lingusitori dintre oricare generatie. Ei sunt de asemenea destul de inzestrati cu daruri filozofice si spirituale. In plus ei arata un nivel fara precedent de bunatate si sensibilitate acestei lumi. Copiii de Cristal imbratiseaza spontan si sunt grijulii cu oamenii la nevoie. O persoana autista nu ar face asta!


 
In acelasi ton, Copiii de Cristal nu justifica o eticheta de autism. Ei nu sunt autisti! Ei sunt ADMIRA-tistici!
Acesti copii sunt demni de admiratie, nu de etichetat cu disfunctii. Daca cineva este disfunctional, acelea sunt sistemele care nu se acomodeaza la evolutia continua a speciei umane. Daca ii injosim pe copii cu etichete, sau ii medicam pentru supunere, vom submina un dar trimis din ceruri. Vom zdrobi o civilizatie inainte ca ea sa aiba timp sa prinda radacini. Din fericire, exista multe solutii pozitive si alternative. Si acelasi cer care ne-a trimis Copiii de Cristal ii poate asista pe aceia dintre noi care sunt avocatii copiilor...


luni, 18 mai 2015

Dreptul divin si ingerii


Sunt mereu intrebata de ce nu ma ajuta ingerii atunci cand le cer ceva ? Depinde de ce cereti, cum cereti si cata incredere investiti in rugamintile voastre. Ingerii sunt ajutoarele lui Dumnezeu pentru ca este multa treaba de facut, iar Dumnezeu a creat ingerii cu un scop, sa il ajute. In functie de dorintele fiecaruia, exista drepturi divine, care sunt legate de bani, familia in care venim, sotul sau sotia,profesia destinata, dreptul la fericire. 



Adevarul este ca singuri alegem in viata si in functie de aceste alegeri, primim ceea ce am cerut.
Ingerii nu pot trece peste liberul arbitru al oamenilor, de aceea trebuie sa le cereti. In trecut am crezut, ca ei nu pot fi deranjati si chemati in ajutor, dar timpul si rezultatele pozitive mi-au demonstrat ca m-am inselat.
Pentru cei care imi scriu, sa le dau secretele mele, va scriu ca nu exista secrete, fiecare in momentul in care incepe sa lucreze cu ingerii primesc anumite informatii sau daca nu se descurca singuri poti fi ajutati de cei evoluati spiritual care au primit anumite initieri si au lucrat cu diversi maestri.
Daca nu sunteti multumiti de acest blog, de informatiile gratuite (in fond altii iau bani grei pentru a spune macar un ritual), cautati pe net ceea ce va place. 
Daca nu intelegeti ceea ce scriu pe acest blog, nu este de vina modul in care scriu, ci evolutia spirituala a fiecaruia. Nu toti sunt pregatiti sa primeasca anumite informatii.
Cei care cauta spectacolul in ceea ce va ofer, o sa fiti dezamagiti, nu detin bagheta magica, sunt altii care va ofera prin diverse ziare, formula secreta pentru a deveni bogati, fericiti, vindecari peste noapte, etc.




Incerc prin munca mea, sa ne ajutam reciproc pentru a gasi drumul adevarat, plin de iubire al spiritualitatii pentru ca este singurul care ne face viata mai usoara.

vineri, 15 mai 2015

Cum vindeca ingerii o inima franta de durere ?


Cuartul roz este un cristal folosit pentru vindecarea durerii emotionale.  
Pentru a permite acestui cristal să absoarbă energia negativa a inimii,puneti  cristale de cuart in pat aproape de inima ta sau foloseste un pandantiv de cuart trandafiriu pe care il porti, 
in timp ce meditezi.


Curatirea cuartului trandafiriu de energii negative
Puteti face acest lucru prin a-l pune în sare de mare,în lumina soarelui timp de patru ore sau peste noapte, in lumina lunii.

Flori proaspete. 

Cele mai frumoase flori in culoarea preferata, va lumina camera in care locuiti si va aduce o data cu parfumul lor si culoarea vesela, o prospetime si o vindecare prin puterea lor.



Rugăciuni adresate ingerilor care vindeca

Mesagerii lui Dumnezeu, arhanghelii, au puterea uimitoare de a transforma gandurile si sentimentele noastre, cereti acest lucru.

Arhanghelul Azrael este îngerul mortii si al schimbarilor,ajută la vindecarea inimilor rupte de durere si pierderilor de orice fel. 

 "Arhanghel Azrael, te rog ajută-mă si vindeca durerea mea."


Arhanghelul Camuel vă ajută să găsiti pacea personală. "Arhanghel Camuel, te rog ajută-mă să găsesc pacea, din nou."


Arhanghelul Haniel ajută femeile cu probleme de sanatate emotionala. 
"Arhanghel Haniel, te rog ajută-mă sa imi vindec inima franta de durere."


Arhanghel Jofiel este îngerul frumusetetii. 

"Arhanghel Jofiel, te rog sa aduci frumusete gândurilor mele."


Cel mai bun moment pentru a spune aceste rugăciuni este noaptea, deoarece este cel mai usor ca îngerii să lucreze cu noi in timp ce dormim.

Razi cat mai mult.
Rasul este cel mai bun medicament. Când râdem, experimentăm adevărata bucurie. Adevarata bucurie, este energia pozitiva care aduce fericire in viata noastra.



Gandirea spirituală poate ajuta, de asemenea.Am ales evenimentele majore din viata noastră, înainte de a ne naste.Aceste experiente sunt cele care ajuta sufletele noastre să evolueze. Nu suntem singuri in univers si totul va trece cu bine.