luni, 27 iunie 2016

Rugaciune pentru gasirea unui loc de munca sau a unui serviciu mai bun



Părinte Sfinte, Care de toţi porţi grijă şi eşti scăpare celor din nevoi, Te rog, vino degrabă în ajutorul meu, care doresc să îmi găsesc un loc de muncă, de pe urma căruia să-mi întreţin viaţa proprie şi a familiei mele. 

Doamne, ştii necazurile şi lipsurile care mă împresoară. Fie-Ţi milă de mine şi trimite-mi degrab ajutorul Tău. Îndrumă-mă spre locuri potrivite şi spre oameni de nădejde. Milostive, Doamne, Cel ce îndreptezi paşii omului în această viaţă, caută cu iubire Părinteasca spre mine, care-Ţi cer ajutorul Tău, şi binecuvantează-mi cu har buna mea voire. 


În îndeplinirea voinţei mele de a-mi găsi un loc stabil de muncă, te rog cu stăruinţă, Doamne, trimite-mi înger luminat, care să mă povăţuiască spre oameni de nădejde şi spre tot lucrul bun, să mă izbăvească de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de oamenii răi şi vicleni, de orice întâmplare rea. Ca împlinindu-mi-se cu binecuvântarea Ta, Doamne, cererea mea, şi având de la Tine dar de sănătate, de putere de muncă şi de bună sporire, să-mi împlinesc temeinic munca mea, preamărind puterea şi mila Ta. Că Tu eşti Chivernisitorul vieţii noastre şi Cel ce toate le rânduieşti spre folosul nostru şi Ţie-Ţi mulţumim, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin

miercuri, 22 iunie 2016

Simboluri angelice



Simbolurile Angelice sunt un cadou venit din Lumea Ingerilor. Aceste simboluri vindeca structura sufletului nostru şi, în plus, ne ajuta in a deveni mai sănătoşi mental şi fizic, pentru a atinge armonia şi pentru a consolida trupurile noastre energetice.

Simbolurile Angelice:

ajută la rezolvarea blocajelor din corpurile noastre, energizează şi activează Chakrele;
ajută la ridicarea vibraţiei şi la eliminarea emoţiilor negative din aura şi din corpurile noastre, pana la nivel celular;
intensifică procesele de autovindecare prin faptul că iniţiază, susţin şi însoţesc procesul de transformare a corpului fizic în corp de Lumina.
Simbolurile Angelice pot fi utilizate pentru chemarea/invocarea Îngerilor. Desenarea simbolurilor în aer sau vizualizarea acestora, creează o conexiune energetica rapidă cu Îngerii respectivi.


Simbolurile se pot desena:

pe anumite parţi ale corpului sau pe Chakre pentru îmbunătăţirea stării de spirit;
pe frunte în timp ce meditaţi sau vă relaxaţi;
direct pe corp, sau mental, în interiorul corpului;
pe pereţi sau ferestre pentru armonizarea şi protejarea spaţiului;
pentru energizarea apei, a produselor alimentare, a ueliului de masaj, etc.

duminică, 19 iunie 2016

Forta e in tine



Un lucru pe care l-am putea spune, în general, unei astfel de persoane ar fi că, în calitate de oameni,suntem dăruiţi cu minunata inteligenţă omenească. Mai mult, toţi oamenii au capacitatea de a fi foarte hotărâţi şi de a-şi orienta voinţa aceasta puternică în orice direcţie doresc. Despre asta nu încape îndoială. Aşadar, dacă ţinem minte că avem atât de mult potenţial şi ne amintim de el repetat, până începe să facă parte din viziunea noastră normală asupra omului (inclusiv asupra noastră), nu ne vom mai simţi atât de descurajaţi, neajutoraţi şi dispreţuitori faţă de propria persoană.


Cred că se poate face o paralelă între situaţiile acestea şi modul în care tratăm bolile fizice. Când tratează o boală sau alta, doctorii nu prescriu doar antibiotice pentru infecţia în sine, ci au grijă şi ca starea fizică de bază a pacientului să-i permită să suporte antibioticele. Pentru asta, doctorii se asigură,de exemplu, că omul se hrăneşte corespunzător în general, iar uneori se întâmplă să fie nevoie să prescrie vitamine sau alt întăritor pentru organism. Atâta timp cât corpul omului are puterea aceasta fundamentală,va avea şi potenţialul, capacitatea, de a se vindeca cu ajutorul medicamentelor.

 În acelaşi fel, dacă suntem şi rămânem conştienţi de faptul că avem darul acesta minunat care este inteligenţa umană şi că ne putem întări voinţa şi o putem folosi în mod pozitiv, ne vom bucura, în esenţă, de o stare bună de sănătate mintală – de o forţă lăuntrică născută din înţelegerea faptului că avem un potenţial uman enorm.
Conştientizarea acestui fapt poate acţiona ca un mecanism încorporat în noi înşine, care ne ajută să ţinem piept oricăror greutăţi, indiferent de situaţie, fără să ne pierdem speranţa şi fără să ne lăsăm copleşiţi de ura faţă de noi înşine. 

Amintindu-ne de calităţile minunate pe care le avem în comun cu orice om, ne va fi mai uşor să neutralizăm impulsul de a crede că suntem răi şi că nu merităm nimic.
Mulţi tibetani includ reflecţia aceasta în meditaţia lor zilnică. Poate de aceea conceptul de ură de sine nu aprins rădăcini în cultura tibetană.

Daca ne iubim, vom fi fericiti



Acelora dintre noi care suferă de povara urii de sine sau care cunosc pe cineva afectat de ea, reacţia lui li se va părea, poate, incredibil de naivă la prima vedere. Dar dacă o privim mai îndeaproape vom vedea că poartă în ea un adevăr pătrunzător. Iubirea e greu de definit; poate avea chiar mai multe definiţii. Dar una dintre definiţiile ei, poate cea mai pură şi mai exaltată iubire, este o dorinţă profundă, absolută şi necondiţionată ca o altă persoană să fie fericită – dorinţa sinceră ca celălalt să fie fericit chiar dacă ne face rău şi chiar dacă nu ne place cu adevărat omul în cauză. Nu încape îndoială că, în adâncul inimii, oricare dintre noi vrea să fie fericit.
 Aşadar, dacă ne bazăm definiţia iubirii pe dorinţa sinceră ca cineva să fie fericit înseamnă că fiecare dintre noi chiar se iubeşte pe sine – fiecare dintre noi îşi doreşte ca el însuşi să fie fericit.

Iată deci că se prea poate ca Dalai Lama să nu greşească în convingerea lui că orice om, în adâncul lui,se iubeşte, iar ideea aceasta ne sugerează un antidot puternic împotriva urii de sine: putem contracara direct gândurile dispreţuitoare la adresa noastră amintindu-ne că, oricât ne-ar displăcea unele dintre trăsăturile noastre, la bază ne dorim, cu toţii, să fim fericiţi, iar dorinţa aceasta vine dintr-o iubire profundă.



 — Din perspectiva budistă, a explicat el, starea de deprimare, de descurajare, e considerată un fel de extremă care pune piedici reale în calea paşilor necesari pentru atingerea scopului fiecăruia. Starea de ură de sine e şi mai extremă decât simpla descurajare, ceea ce poate fi foarte, foarte periculos.
Aşadar, cei care urmează învăţăturile budiste şi suferă de ură sau dispreţ de sine trebuie să evite să contemple natura marcată de suferinţă a existenţei noastre şi să se concentreze mai mult pe aspectele pozitive ale vieţii,cum ar fi aprecierea potenţialului enorm pe care îl avem fiecare, ca oameni. Meditând asupra ocaziilor şi calităţilor acestora potenţiale, vor reuşi să-şi vadă mai bine trăsăturile bune şi să aibă mai multă încredere în ei înşişi.

Respectul de sine


Un nivel sănătos de încredere în noi înşine e un factor esenţial pentru atingerea scopurilor, indiferentcă e vorba de obţinerea unei diplome de facultate, de punerea pe picioare a unei afaceri de succes, destabilirea unei relaţii frumoase sau de antrenarea minţii pe calea către fericire. Încrederea în sine preaslabă ne inhibă eforturile de a înainta, de a face faţă provocărilor şi chiar de a ne asuma riscuri atuncicând e nevoie, pentru urmărirea obiectivelor noastre. Excesul de încredere în noi înşine poate fi la fel depericulos. Cei care îşi văd în proporţii exagerate propriile aptitudini şi reuşite sunt predispuşi tot timpulla frustrare, dezamăgire şi furie, când realitatea intră în scenă şi lumea nu le confirmă imaginea idealizatăpe care şi-au construit-o despre ei înşişi. În plus, riscă mereu să cadă în depresie când nu se ridică la înălţimea propriei imagini perfecte. Mai mult, grandomania duce de multe ori la senzaţia că totul li secuvine şi la o aroganţă care-i îndepărtează de ceilalţi şi îi împiedică să stabilească relaţii satisfăcătoare din punct de vedere emoţional. Nu în ultimul rând, estimarea exagerată a propriilor aptitudini îi poatedetermina să-şi asume riscuri periculoase.




Pentru a face deosebirea între înfumurare şi încredere în sine justificată, a continuat el apoi, neputem gândi la consecinţele atitudinii respective – înfumurarea şi aroganţa au în general consecinţenegative, în timp ce o încredere în sine sănătoasă duce la efecte pozitive. Deci, când vine vorba de„încredere în sine“, trebuie să analizăm sensul de bază al acelui sine. Cred că există două tipuri. Un sensal sinelui, „ego“, nu e interesat decât de atingerea scopurilor proprii, a dorinţelor sale egoiste, şi ignorăcomplet binele celorlalţi. Celălalt fel de sine se bazează pe o atenţie adevărată faţă de cei din jur şi pedorinţa de a fi de ajutor. Pentru a îndeplini dorinţa aceasta de a ajuta, avem nevoie de un „sine“ foartebine definit şi de încredere în noi înşine. Aceasta e forma de încredere în sine care are consecinţe pozitive.

Aici trebuie să ţinem cont de ceea ce înseamnă „lipsa de încredere“ sau „a avea încredere“ cândvine vorba de un act anume, oricare ar fi el. Dacă-ţi lipseşte încrederea într-o privinţă înseamnă că, înesenţă, ai convingerea că poţi face lucrul acela, că, în sens general, stă în puterea ta. Iar dacă ceva nu-ţistă în puteri, dacă nu poţi să faci acel ceva, începi să te gândeşti: „Mda, poate nu sunt destul de bun saudestul de competent sau n-am să mă descurc“ – sau alte asemenea lucruri. Dar, dacă îmi dau seama că nupot face miracole, asta nu mă va face să-mi pierd încrederea, fiindcă de la bun început eu n-am crezut căaş fi avut puterea aceasta. Nu mă aştept să fiu în stare să fac tot ce ar face un Buddha care a atins 
iluminarea deplină: să ştiu totul, să percep totul sau să iau întotdeauna alegerea corectă. Aşadar, cândvine cineva la mine şi-mi cere să-l vindec sau să fac o minune sau altceva de felul acesta, nu-mi pierd încrederea în mine, ci doar mă simt foarte stânjenit.
Cred că, în general, sinceritatea faţă de noi înşineşi faţă de ceilalţi cu privire la ce suntem sau nu suntem în stare să facem combate senzaţia de lipsă de încredere în propria persoană.

 Totuşi, acum, de exemplu, când ne confruntăm cu situaţia relaţiei cuChina, mi se întâmplă uneori să simt că-mi pierd încrederea în mine. Dar de obicei mă consult pe temaaceasta cu oficialii şi, uneori, şi cu persoane neoficiale. Le cer părerea prietenilor, discut subiectul cu ei.Cum multe decizii se iau în urma discuţiilor cu mai mulţi oameni, nu în mod pripit, orice decizie luată măface să mă simt încrezător şi nu regret deloc alegerea făcută.Autoevaluarea fără teamă, cinstită, poate fi o armă eficientă împotriva îndoielii şi lipsei de încredere în propria persoană. Convingerea lui Dalai Lama că onestitatea aceasta acţionează ca antidot împotriva unor astfel de stări de spirit negative a fost confirmată chiar de o serie de studii recente, care arată în modclar că cei care au o imagine realistă şi corectă asupra propriei persoane tind să se placă mai mult şi să aibă mai multă încredere în ei înşişi decât cei care se cunosc prea puţin sau au o părere despre sine care nu corespunde cu realitatea.

Cum se vindeca anxietatea ...


Ca antidoturi împotriva anxietăţii, Dalai Lama oferă două soluţii, care acţionează fiecare la un nivel diferit. Primul antidot presupune combaterea activă a analizării obsesive a fiecărei situaţii şi a îngrijorării aplicând repetat un gând contracarant:

Dacă problema are o soluţie, nu are rost să mă îngrijorez. Dacă nu are nici o soluţie, iarăşi nu are rost să mă îngrijorez.

Al doilea e un remediu cu spectru mai larg. Presupune transformarea motivaţiei interioare aindividului. Între perspectiva lui Dalai Lama asupra motivaţiei umane şi cea a ştiinţei şi psihologieioccidentale există un contrast interesant. După cum am mai spus, cercetătorii care au studiat motivaţia umană au analizat motivele obişnuite – atât nevoile şi impulsurile instinctive, cât şi pe cele dobândite. La nivelul acesta, Dalai Lama s-a concentrat pe dezvoltarea şi folosirea impulsurilor dobândite pentru sporirea „entuziasmului şi hotărârii“ individului. În unele privinţe, metoda lui seamănă cu cea a mulţi„experţi motivaţionali“ convenţionali din Occident, care încearcă să ne alimenteze entuziasmul şi hotărârea de a ne atinge scopurile. Diferenţa este însă că Dalai Lama caută să întărească hotărârea şi entuziasmul pentru comportamente mai adecvate şi pentru eliminarea trăsăturilor mintale negative, şi nu pune accentul pe obţinerea succesului material, reprezentat prin bani sau putere. Poate cea mai izbitoare diferenţă este aceea că, în timp ce „vorbitorii motivaţionali“ aţâţă cu zel flacăra motivelor
deja existente pentru care ne dorim succesul material, iar teoreticienii occidentali se preocupă de categorisirea motivaţiilor umane standard, Dalai Lama e interesat de motivaţia umană în primul rând din perspectiva remodelării şi schimbării motivaţiei fundamentale către o formă bazată pe compasiune şi bunătate.În sistemul de antrenare a minţii şi de obţinere a fericirii al lui Dalai Lama, cu cât ne apropiem mai mult de o motivaţie altruistă, cu atât mai puţin vulnerabili suntem la împrejurările care provoacă anxietate, fie ele şi extreme.

Dar acelaşi principiu se poate aplica şi la scară mai mică, chiar dacă motivaţia noastră nu este chiar complet altruistă. Dacă ne detaşăm puţin şi avem grijă să nu vrem rău nimănui şi să ne menţinem o motivaţie sinceră, ne putem reduce anxietatea în situaţiile de zi cu zi.

miercuri, 15 iunie 2016

Solutia pentru grijile noastre


Premisa aceasta se bazează pe faptul că stările noastre de spirit pozitive pot acţiona ca un antidot pentru tendinţele negative şi stările de spirit amăgitoare. A doua premisă estedeci că, pe măsură ce sporim puterea acestor factori-antidot şi le dăm mai multă putere, vom reuşi săreducem tot mai mult forţa elementelor mintale şi emoţionale dăunătoare şi influenţa, şi efectele lor.Când vorbim despre eliminarea stărilor de spirit negative, trebuie să ţinem cont de un lucru. În practica budistă, cultivarea anumitor calităţi mintale precum răbdarea, toleranţa, bunătatea şi altele ca ele poate crea antidoturi specifice împotriva stărilor de spirit negative ca ura, furia şi ataşamentul excesiv.Aplicarea antidoturilor ca iubirea sau compasiunea pot reduce mult gradul sau influenţa stărilor mintaleşi emoţionale dăunătoare, dar, de vreme ce încearcă să elimine doar anumite emoţii negative specifice,individuale, într-un fel pot fi considerate simple măsuri incomplete. Emoţiile dăunătoare, ca ataşamentulşi ura, vin, în esenţă, din ignoranţă – din perceperea greşită a naturii adevărate a realităţii. 


De aceea,toate tradiţiile budiste par să cadă de acord că pentru a înlătura complet  toate tendinţele negative trebuieaplicat antidotul pentru ignoranţă – „factorul Înţelepciune“, care este indispensabil. 

„Factorul Înţelepciune“ ne cere să înţelegem profund natura adevărată a realităţii. Aşadar, în cadrul tradiţieibudiste, pe lângă antidoturile specifice pentru stări de spirit specifice (de exemplu răbdarea şi toleranţa,antidoturi specifice pentru furie şi ură), avem şi un antidot general (cunoaşterea profundă a naturiisupreme a realităţii) care acţionează împotriva tuturor stărilor de spirit negative. E ca atunci când vremsă scăpăm de o buruiană otrăvitoare: îi putem înlătura efectele dăunătoare retezând ramurile şi frunzele,sau putem înlătura toată planta, mergând la rădăcină şi smulgând-o din pământ.



Una dintre metodele care mi se par folositoare pentru combaterea grijii acesteia este cultivarea gândului următor:
dacă situaţia sau problema e de aşa natură încât poate fi rezolvată, nu e nevoie să ne îngrijorăm.Cu alte cuvinte, dacă există o soluţie, o cale de ieşire din dificultate, nu e cazul să nelăsăm copleşiţi de ea. Acţiunea potrivită e să căutăm soluţia. E mai firesc să ne folosim energia pegăsirea acesteia decât pe grija provocată de problemă.
 Pe de altă parte, dacă nu există nici o cale de ieşire, nici o soluţie, nici o posibilitate de rezolvare, iarăşi nu are nici un rost să ne îngrijorăm,fiindcă oricum nu putem face nimic.
În cazul acesta, cu cât mai repede acceptăm starea de fapt, cu atâtmai uşor ne va fi. Bineînţeles, formula aceasta e condiţionată de confruntarea directă cu problema. Altfel nu vom afla dacă există sau nu o soluţie pentru ea.

Practica budista


Ca să ştim cum să luptăm împotriva emoţiilor negative e bine să ştim şi cum funcţionează mintea omenească, a răspuns Dalai Lama. Bineînţeles, mintea e foarte complexă. Dar e şi foarte pricepută. E înstare să găsească multe metode de-a face faţă unei mulţimi de situaţii şi condiţii. De exemplu, e capabilăsă adopte perspective diferite de analiză a diverselor probleme. În practica budistă, capacitatea aceastade a adopta perspective diferite se foloseşte în mai multe meditaţii în care practicantul izolează mintal diferite aspecte ale propriei persoane, apoi stabileşte un dialog între ele. De exemplu, un exerciţiu demeditaţie e gândit să potenţeze altruismul, creând un dialog între propria „atitudine egoistă“, un sine caree întruparea interesului exclusiv individual, şi sinele practicantului spiritual. Se formează un fel de relaţie prin dialog. La fel şi aici: deşi trăsăturile negative ca ura şi furia fac parte din mintea noastră, putem faceun efort pentru a ne trata furia şi ura ca pe nişte obiecte cu care să ne luptăm. În plus, în propriaexperienţă de zi cu zi, ne aflăm de multe ori în situaţii în care ne învinuim sau ne criticăm pe noi înşine.

Ne spunem: „Of, în cutare sau cutare zi m-am dezamăgit pe mine însumi“. Ne criticăm deci pe noi înşine.Sau ne învinuim că am făcut ceva greşit sau că n-am făcut ce trebuia, şi suntem furioşi pe noi înşine.Aşadar, şi atunci ne angajăm într-un fel de dialog cu noi înşine. În realitate, nu există două fiinţe diferite în noi; e doar continuumul unui singur individ. Dar tot are sens să ne criticăm singuri, să fim supăraţi penoi înşine. E ceva ce cunoaştem cu toţii din experienţă. Deci, deşi în realitate există un singur continuumindividual, putem adopta două perspective diferite. 

Ce se întâmplă când ne criticăm? „Sinele“ carecritică se constituie din perspectiva individului ca totalitate, ca fiinţă întreagă, iar „sinele“ criticat – dinperspectiva unei experienţe anume, a unui anume eveniment. Iată deci că e posibil să avem o relaţie„între noi şi noi“. Ca să aprofundăm subiectul, ne poate fi de mare ajutor să reflectăm asupra diverseloraspecte ale propriei identităţi. Să luăm exemplul unui călugăr budist tibetan. 

Poate avea o identitate personalizată din perspectiva calităţii lui de călugăr: „eu, călugărul“. Apoi, mai poate avea şi un nivel de identitate personală care se bazează mai puţin pe apartenenţa lui la o instituţie monastică şi mai mult peoriginea lui etnică de tibetan, aşadar poate spune „sunt tibetan“. La un alt nivel, poate avea o altăidentitate în care statutul lui de călugăr şi originea etnică nu joacă un rol important. Poate gândi „suntom“. Iată deci că în fiecare identitate individuală există perspective diferite. De aici vedem că, atuncicând ne raportăm conceptual la ceva, putem privi acelaşi fenomen din multe unghiuri. Iar capacitatea de aprivi lucrurile din unghiuri diferite e foarte selectivă; ne putem concentra pe un unghi anume, pe un aspectanume al fenomenului şi putem adopta o perspectivă anume. Capacitatea aceasta devine foarte importantăcând încercăm să identificăm şi să eliminăm anumite aspecte negative ale propriei persoane sau să ne îmbunătăţim trăsăturile pozitive.

Mulţumită capacităţii de a adopta o perspectivă diferită, putem izolaărţi din noi înşine pe care dorim să le eliminăm şi ne putem lupta cu ele

. Dacă aprofundăm subiectul,ne vom întâlni cu o întrebare foarte importantă: Ne putem lupta cu furia, ura şi alte stări de spirit negative,dar ce garanţie avem că le putem şi învinge? Când vorbim despre stările de spirit negative, trebuie sămenţionez că mă refer la aşa-numitele nyon mong din tibetană, sau klesha
 din sanscrită. Termenul înseamnă, literalmente, „ceea ce ne afectează dinăuntru“. E un termen lung, aşa că de multe ori e tradus ca„amăgiri“. Etimologia cuvântului tibetan nyon mong
ne arată că e vorba de un fenomen emoţional şi cognitiv care ne afectează spontan mintea, ne alungă pacea interioară sau ne tulbură psihicul. Dacă suntem atenţi, e uşor să observăm natura dăunătoare a „amăgirilor“ acestora, fiindcă obişnuiesc să ne distrugăcalmul şi stăpânirea de sine. Dar e mult mai greu să aflăm dacă le putem învinge. Întrebarea se leagă de însăşi ideea de posibilitate sau imposibilitate de a ne atinge potenţialul spiritual complet. Iar aceasta e ochestiune foarte serioasă şi complicată. Şi atunci ce motiv avem să credem că emoţiile şi proceselecognitive dăunătoare, „amăgirile“, pot fi totuşi smulse din rădăcină şi eliminate din minte? În gândireabudistă, avem trei premise principale, trei baze care ne fac să credem că e posibil. Prima premisă este cătoate stările de spirit „amăgitoare“, toate emoţiile şi gândurile dăunătoare sunt distorsionate în esenţă,fiindcă se nasc din perceperea greşită a realităţii situaţiei. Oricât de puternice ar fi, în adâncul loremoţiile acestea negative nu au o temelie solidă. Se bazează pe ignoranţă. Pe de altă parte, toate emoţiile sau stările de spirit pozitive, ca iubirea, compasiunea, înţelegerea şi aşa mai departe, au o bază solidă.Când mintea experimentează stările acestea pozitive, nu există distorsiune. 

În plus, factorii pozitivi sunt clădiţi pe realitate. Sunt verificabili prin propria noastră experienţă. Raţiunea şi înţelegerea au rădăcini,temelii valide; emoţiile dăunătoare ca furia şi ura, nu. Mai mult, stările de spirit pozitive au avantajul căle putem spori capacitatea şi potenţialul oricât de mult, dacă le practicăm în mod regulat, prin exerciţiu şi familiarizarec continua...

Un secret al fericirii este....


Abordarea lui Dalai Lama cere o creştere şi o maturizare lente. El crede în puterea enormă, poate chiarnemărginită a minţii – dar a unei minţi antrenate sistematic, concentrată, atentă, a unei minţi temperate deani de experienţă şi raţionamente întemeiate. Durează mult să dezvoltăm comportamentul şi obiceiurilemintale care contribuie la problemele noastre. Durează la fel de mult să stabilim obiceiurile noi care neaduc fericirea. Nu ne putem dispensa de ingredientele esenţiale: hotărâre, efort şi timp. Acestea suntadevăratele secrete ale fericirii.Când ne angajăm pe calea spre schimbare, e important să ne stabilim aşteptări rezonabile. Dacă suntprea înalte, avem toate şansele să fim dezamăgiţi. Dacă sunt prea scăzute, ne înăbuşă voinţa de a ne punelimitele la încercare şi de a ne atinge adevăratul potenţial. După conversaţia noastră despre procesulschimbării, Dalai Lama a explicat:„Trebuie să nu pierdem niciodată din vedere importanţa unei atitudini realiste – o atitudine desensibilitate şi respect faţă de realitatea concretă a situaţiei – când pornim pe calea spre scopul nostrufinal. Trebuie să recunoaştem greutăţile inerente călătoriei acesteia şi să acceptăm că va fi nevoie detimp şi de un efort susţinut. 

E important să facem, în minte, o distincţie clară între idealurile şi
standardele după care ne judecăm progresul. Pentru un budist, de exemplu, idealul e foarte înalt:aspiraţia noastră supremă e Iluminarea completă. A avea Iluminarea completă ca ideal de atins nu e oextremă. Dar a ne aştepta să-l atingem rapid, aici şi acum, este, într-adevăr, o extremă. Dacă o folosim ca standard, şi nu ca
ideal, ne vom descuraja şi vom pierde orice speranţă văzând că nu atingem repedeIluminarea. Avem nevoie deci de o abordare realistă. Pe de altă parte, dacă ne spunem «Eu o să măconcentrez doar pe ce văd aici şi acum; aşa e mai practic şi nu mă interesează viitorul sau să ating, într-unsfârşit, gradul de Buddha», iarăşi cădem într-o extremă. Trebuie deci să găsim o abordare care să sesitueze undeva la mijloc. Trebuie să găsim un echilibru.Ajustarea aşteptărilor e o problemă foarte spinoasă. Dacă avem aşteptări prea mari, fără o temeliesolidă, de obicei ne aşteaptă necazuri. Pe de altă parte, fără aşteptări prea mari şi fără speranţă, fărăaspiraţii, nu putem face nici un progres. E esenţial să avem o fărâmă de speranţă. Aşadar, nu e uşor degăsit echilibrul potrivit. Trebuie să judecăm fiecare situaţie după caz“.

Cum depasim momentele grele ale vietii ?



Găsirea unui sens în suferinţă e o metodă puternică de a face faţă chiar şi celor mai grele momente ale vieţii. Dar nu e uşor să descoperim un sens al propriei suferinţe. De multe ori, suferinţa pare să apară la întâmplare, fără criterii şi fără discriminare, complet lipsită de orice sens, cu atât mai puţin de un senscoerent sau pozitiv. Iar când ne aflăm în mijlocul durerii, ne concentrăm toată energia pe găsirea unei căi de scăpare. 

În perioadele de criză gravă, de tragedie, pare imposibil să reflectăm asupra vreunui sensaflat în spatele suferinţei. În astfel de momente, nu putem decât să încercăm să rezistăm. E firesc să neconsiderăm suferinţa lipsită de sens şi nedreaptă şi să ne întrebăm „De ce eu?“. Dar, din fericire, înperioadele relativ mai linişte dinainte sau de după experienţele dureroase putem reflecta asupra suferinţeişi putem încerca să învăţăm să-i înţelegem sensul. Iar timpul şi efortul investite în căutarea unui sens alsuferinţei vor da roade înzecite când vom da de necazuri. Dar, pentru a le culege roadele, trebuie săpornim în căutarea sensului cât lucrurile încă merg bine. Copacul cu rădăcini puternice rămâne înpicioare şi după cea mai furioasă furtună, dar rădăcinile nu pot să-i crească de-abia când apare furtuna laorizont.

Dar unde să începem căutarea acestui sens al suferinţei? Pentru mulţi ea începe cu tradiţia religioasă afiecăruia. Diferitele religii înţeleg în mod diferit sensul şi scopul suferinţei umane, dar toate religiileoferă strategii de reacţie la suferinţă, pe baza principiilor lor fundamentale. De exemplu, modelul budistşi cel hindus spun că suferinţa este rezultatul propriilor noastre acţiuni negative din trecut şi o consideră un catalizator pentru căutarea eliberării spirituale.

Pentru a învinge apatia aceasta şi pentru a ne cultiva hotărârea şi entuziasmul pentru depăşireacomportamentelor şi stărilor de spirit negative, cred, din nou, că cea mai eficientă metodă, dacă nusingura, este să fim conştienţi în mod constant de efectele distructive ale respectivului comportament. Va trebui să ne amintim în mod repetat de efectele acestea distinctive.

Viata echilibrata



Când vorbesc despre cât de important este să fim flexibili, maleabili, adaptabili, nu propun să ajungemun fel de cameleoni – să absorbim orice sistem de credinţe nou întâlnit, să ne schimbăm identitatea, săacceptăm pasiv orice idee la care suntem expuşi. Nu putem ajunge la stadii mai înalte de creştere şidezvoltare decât cu ajutorul unui set fundamental de valori călăuzitoare. Un sistem de valori care să deavieţilor noastre continuitate şi coerenţă, după care să ne măsurăm experienţele. 


Un sistem de valori caresă ne ajute să hotărâm care scopuri merită efortul şi care nu au rost.Întrebarea este cum putem menţine, statornic şi consistent, setul acesta de valori esenţiale, rămânând înacelaşi timp flexibili? 


Dalai Lama pare să fi reuşit, în primul rând, reducându-şi sistemul de convingeri lacâteva adevăruri fundamentale: 
1) Sunt om. 
2) Vreau să fiu fericit şi nu vreau să sufăr. 
3) Ca şi mine, şi ceilalţi vor să fie fericiţi şi nici ei nu vor să sufere. 

Punând accentul pe punctele comune dintre el şi cei din jur, nu pe diferenţe, stabileşte o legătură cu toţi oamenii şi îşi întăreşte credinţa fundamentală în importanţa compasiunii şi a altruismului. Dacă folosim aceeaşi metodă, vom avea enorm de mult decâştigat dacă ne rezervăm, pur şi simplu, puţin timp ca să reflectăm asupra propriului sistem de valori şisă-l reducem la principiile sale esenţiale. Capacitatea aceasta de a ne reduce setul de valori laelementele de bază şi de a le urma în viaţă ne permite cea mai mare libertate şi flexibilitate în abordareamultitudinii de probleme cu care ne confruntăm în fiecare zi.


GĂSIREA ECHILIBRULUI

Dezvoltarea unei perspective flexibile asupra vieţii nu ne ajută doar să facem faţă problemelor de zi cuzi, ci devine chiar piatra de temelie a unui element esenţial pentru o viaţă fericită: echilibrul.


Într-o dimineaţă, aşezându-se confortabil în fotoliu, Dalai Lama mi-a explicat cât de preţioasă este o viaţă echilibrată. 

— O abordare echilibrată şi chibzuită a vieţii, care să evite cu grijă extremele, devine un factor foarteimportant în existenţa de zi cu zi a omului. E esenţială în toate aspectele vieţii. De exemplu, când plantăm un lăstar de plantă sau de copac, la început trebuie să-l tratăm cu mare pricepere şi blândeţe. Prea multă umezeală şi va muri, prea mult soare şi va muri. Dar va muri şi dacă primeşte prea puţin. Aşadar, enevoie de un mediu echilibrat, în care lăstarul să crească sănătos. Sau, dacă vorbim de sănătatea fizică a unui om, excesul sau lipsa oricărui lucru pot avea efecte distructive. De exemplu, cred că face rău preamultă proteină, dar şi prea puţină. Purtarea aceasta cu pricepere şi blândeţe, în care suntem atenţi săevităm extremele, se aplică şi la dezvoltarea sănătoasă a minţii şi a emoţiilor. De exemplu, dacăobservăm că începem să fim aroganţi, să ne umflăm în propria piele datorită succeselor sau calităţilor noastre reale sau închipuite, antidotul e să ne gândim mai mult la problemele şi suferinţele noastre, săcontemplăm aspectele nesatisfăcătoare ale existenţei. Astfel ne vom tempera atitudinea prea orgolioasă şivom reveni cu picioarele pe pământ. Dimpotrivă, dacă vedem că reflectarea asupra naturiinesatisfăcătoare a existenţei, asupra suferinţei, a durerii şi a altor asemenea lucruri ne copleşeşte, din nouexistă pericolul de a cădea în extrema cealaltă. Atunci se poate întâmpla să ne descurajăm cu totul, să nesimţim neajutoraţi şi deprimaţi şi să ne gândim: „Vai, nu pot să fac nimic, nu sunt bun de nimic“. În astfel de împrejurări e important să ştim să ne încurajăm reflectând asupra succeselor pe care le-am avut,asupra drumului pe care l-am parcurs până aici şi asupra altor calităţi ale noastre, ca să ne simţim mai bine şi să ieşim din dispoziţia aceea descurajantă, demoralizantă. E nevoie deci de o abordare foarteechilibrată şi atentă. Abordarea aceasta e folositoare nu doar pentru sănătatea fizică şi emoţională aomului, ci şi pentru creşterea lui spirituală. De exemplu, tradiţia budistă include multe tehnici şi practici.

Dar e foarte important să le aplicăm cu pricepere şi să nu recurgem la extreme. Şi aici e nevoie de oabordare chibzuită. E esenţială abordarea coordonată a practicilor budiste – combinarea studiului şi învăţăturii cu practicarea contemplării şi meditaţiei. Astfel, nu vor apărea dezechilibre între procesul de învăţare academică, intelectuală, şi cel de punere practică. Altfel, există riscul ca excesul de intelectualizare să înăbuşe practicile mai contemplative. Pe de altă parte, şi acordarea de prea mareimportanţă aplicaţiilor practice, fără studiu, va înăbuşi înţelegerea. Trebuie deci să existe un echilibru…

Puterea in fata greutatilor



În general, odată ce te afli într-o situaţie dificilă, nu-ţi poţi schimba atitudinea doar evocând un anume gând o dată sau de două ori.
Schimbarea se produce mai degrabă printr-un proces de învăţare, de antrenare şi de obişnuire cu noile puncte de vedere, care îţi dau puterea de a face faţă greutăţilor.

De fapt, duşmanul este o condiţie necesară pentru practicarea răbdării.
Fără acţiunea unui duşmannu există nici o posibilitate de manifestare a răbdării sau toleranţei. Prietenii, de obicei, nu ne pun la încercare şi nu ne dau ocazia să ne cultivăm răbdarea; doar duşmanii fac asta. Din punctul acesta devedere, îl putem deci considera pe duşmanul nostru drept un excelent învăţător şi îl putem respecta pentrucă ne oferă această ocazie preţioasă de a ne exersa răbdarea.Există pe lume o mulţime de oameni, dar interacţionăm cu un număr relativ mic, iar dintre aceştia şimai puţini ne cauzează probleme. Aşadar, când întâlnim o astfel de ocazie de a practica răbdarea şitoleranţa, trebuie s-o tratăm cu recunoştinţă. E rară. Aşa cum ne-am bucura dacă am găsi pe neaşteptate ocomoară în propria casă, trebuie să ne bucurăm şi să le fim recunoscători duşmanilor pentru că ne oferăaceastă ocazie preţioasă. Fiindcă, dacă reuşim să practicăm cu succes răbdarea şi toleranţa, factori esenţiali în contracararea emoţiilor negative, va fi mulţumită unei combinaţii între eforturile noastre şiocazia oferită de duşman.

Flexibilitatea minţii şi capacitatea de a ne schimba perspectiva au o relaţie bilaterală: cu ajutorul uneiminţi flexibile, agile, ne putem privi problemele dintr-o mulţime de unghiuri, iar încercarea conştientă dea ne examina problemele din mai multe perspective poate fi considerată, la rândul ei, o formă deantrenament pentru flexibilitatea minţii. În lumea în care trăim, încercarea de a ne dezvolta un mod degândire flexibil nu e doar un exerciţiu în care să se angajeze de plăcere intelectualii fără altă ocupaţie – de ea depinde, poate, supravieţuirea noastră. Chiar şi la scara evoluţiei, speciile care au supravieţuit şiau prosperat au fost cele mai flexibile, mai adaptabile la schimbările de mediu. În ziua de azi, viaţa ecaracterizată de schimbări bruşte, neaşteptate, uneori violente. O minte flexibilă ne poate ajuta să facemfaţă schimbărilor din jurul nostru. În acelaşi timp, ne poate susţine şi în conflictele lăuntrice, în situaţiilede necompatibilitate şi ambivalenţă. Dacă nu ne cultivăm flexibilitatea minţii, perspectiva noastră asupravieţii va deveni fragilă, iar relaţia noastră cu lumea va fi caracterizată de teamă. Dar privind viaţa înmod flexibil, maleabil, ne putem păstra stăpânirea de sine chiar şi în cele mai agitate şi tulburi condiţii.Prin efortul de a ne face mintea cât mai flexibilă, întărim rezistenţa spiritului uman.

Arta fericirii4



Acceptarea schimbării poate fi un factor important în reducerea în mare măsură a suferinţei pe care ne-o provocăm noi înşine. De atâtea şi atâtea ori, de exemplu, ne facem singuri să suferim refuzând sărenunţăm la trecut. Dacă ne definim imaginea pe care o avem despre noi înşine în funcţie de cum arătamodată sau în funcţie de ce puteam face pe vremuri şi nu mai putem face acum e destul de cert că nu vom fimai fericiţi odată cu vârsta. Uneori, cu cât mai mult ne cramponăm de ceva, cu atât mai grotescă şi mai distorsionată devine viaţa.E adevărat că acceptarea inevitabilităţii schimbării, ca principiu general, ne poate ajuta în multeprobleme, dar, dacă adoptăm un rol mai activ şi învăţăm în mod specific cât mai multe despreschimbările normale ale vieţii, ne vom scuti în şi mai mare măsură de anxietatea de zi cu zi, care neprovoacă atâtea necazuri.

Capacitatea de a ne schimba perspectiva poate fi unul dintre cele mai puternice şi eficiente instrumentepe care le avem la îndemână ca să facem faţă problemelor de zi cu zi. Dalai Lama explica:„Capacitatea de a privi evenimentele din mai multe perspective ne poate fi de mare ajutor. Practicând-o, putem folosi anumite experienţe, anumite tragedii pentru a ne dezvolta calmul mintal. Trebuie să înţelegem că orice fenomen, orice eveniment are mai multe aspecte. Totul e relativ. 
De multe ori, când apar probleme, perspectiva noastră pare să se îngusteze. Ne concentrăm toatăatenţia pe îngrijorare, poate avem impresia că suntem singurii care trec prin aşa ceva. De aici poateapărea un fel de egocentrism care riscă să dea problemei proporţii uriaşe. În astfel de situaţii cred că neajută întotdeauna să privim lucrurile dintr-o perspectivă mai largă – astfel ne putem da seama, deexemplu, că mulţi oameni au mai trecut prin experienţe ca ale noastre, dacă nu mai rele. Schimbarea deperspectivă ne poate ajuta chiar şi când suferim de o boală sau avem dureri. Bineînţeles, când apare durerea, de obicei e foarte greu să practici chiar atunci meditaţia formală pentru a-ţi calma mintea. Dar,dacă poţi face comparaţii, dacă-ţi poţi privi situaţia din altă perspectivă, se întâmplă totuşi ceva. Dacănu priveşti decât evenimentul acela, pare tot mai mare şi mai mare. Dacă te concentrezi prea atent, preaintens pe o problemă, atunci când apare, ţi se va părea incontrolabilă. Dar, dacă compari evenimentul cualtul mai important, dacă priveşti problema de la distanţă, atunci îţi pare mai mică şi mai puţinapăsătoare“



Arta fericirii3



- Când încercăm să determinăm propria contribuţie la o situaţie, ce e de făcut cu situaţiile în care, înmod clar, nu avem nici o vină, chiar şi cu situaţiile relativ neimportante din viaţa de zi cu zi, de exempluatunci când cineva ne minte intenţionat? am întrebat. 

— Sigur, la început se poate să mă simt dezamăgit când cineva nu e sincer, dar chiar şi aici, dacăexaminez situaţia, s-ar putea să descopăr că, de fapt, motivul pentru care mi-a ascuns ceva nu e rău. Poate pur şi simplu nu are încredere în mine. De aceea, uneori, când mă simt dezamăgit de astfel de incidente, încerc să le privesc din alt unghi; mă gândesc că, poate, omul acela n-a vrut să-mi încredinţeze oinformaţie fiindcă nu voi fi în stare să păstrez secretul. Am de obicei un fel de a fi destul de direct, dincauza căruia, poate, omul acela a conchis că nu sunt un om care să ţină secrete, că poate nu sunt capabilsă păstrez un secret aşa cum se aşteaptă ceilalţi. Cu alte cuvinte, nu sunt demn de toată încredereaceluilalt din cauza felului meu de a fi. Dacă privesc lucrurile astfel, aş considera că vina e a mea.

Dalai Lama descria astfel natura mereu schimbătoare a vieţii: „E extrem de important să cercetăm cauzele, originile suferinţei, felul cum apare. Procesul trebuie să înceapă cu aprecierea naturiivremelnice, trecătoare a existenţei noastre. Toate lucrurile, evenimentele şi fenomenele sunt dinamice, seschimbă în fiecare clipă; nimic nu rămâne static. Ideea aceasta o putem aprofunda meditând asupracirculaţiei sângelui în corp: sângele curge încontinuu, se mişcă; nu stă niciodată pe loc. Natura aceasta rapid schimbătoare a fenomenelor e ca un mecanism încorporat. De vreme ce stă în natura tuturorfenomenelor să se schimbe de la o clipă la alta, putem înţelege de aici că nimic nu are capacitatea de apersista, de a rămâne la fel. Iar din moment ce toate lucrurile sunt supuse schimbării, nimic nu există într-o condiţie permanentă, nimic nu poate rămâne la fel prin propria putere independentă. 

Aşadar, toate lucrurile se află sub puterea sau sub influenţa altor factori. În orice secundă ştim că, oricât de plăcută saude îmbucurătoare e experienţa prin care trecem, nu va dura. Aceasta e baza unei suferinţe numite înbudism «suferinţa schimbării»“

marți, 14 iunie 2016

„DAR NU E DREPT!“



În viaţa de zi cu zi ne confruntăm, inevitabil, cu probleme. Dar problemele în sine nu cauzează neapărat suferinţă. Dacă putem aborda problema direct şi dacă ne putem concentra energia pe găsirea unei soluţii,de exemplu, problema poate deveni o provocare. Însă dacă adăugăm la atitudinea aceasta şi convingerea că problema noastră e „nedreaptă“, avem un ingredient suplimentar care poate intensifica mult tulburarea mintală şi suferinţa emoţională. Atunci, pe lângă faptul că în loc de o singură problemă avem două,senzaţia că „nu e drept“ ne distrage şi ne consumă, ne răpeşte energia de care am avea nevoie pentru a rezolva problema de la care am pornit.

Într-o dimineaţă, dorind să abordez subiectul cu Dalai Lama, l-am întrebat:
 — Ce putem face cu privire la senzaţia de nedreptate care pare să ne chinuiască atât de des când neconfruntăm cu vreo problemă?Dalai Lama a răspuns:
 — Sunt multe căi de a combate senzaţia că suferinţa noastră e nedreaptă. Am mai vorbit despre importanţa acceptării suferinţei ca fapt firesc în existenţa noastră. Şi cred că, în unele aspecte, tibetanilor le e mai uşor să accepte realitatea situaţiilor acestora dificile, fiindcă pot spune: „Poate e din cauza karmei mele din trecut“. Ei o atribuie unor acţiuni negative înfăptuite în viaţa aceasta sau în una anterioară, aşa că o acceptă mai uşor. 
Am văzut familii din aşezările noastre din India cu o situaţie foarte dură – trăiesc în condiţii mizere şi au copii orbi sau, uneori, retardaţi. Şi totuşi, doar ele ştiu cum,femeile acelea tot reuşesc să îi îngrijească şi nu spun decât: „Asta e karma lor; e soarta lor“. Dacă vorbim de karma, cred că e important să specificăm şi să înţelegem că, uneori, când conceptul acesta e înţeles greşit, lumea tinde să dea vina pe karma pentru orice şi încearcă să se debaraseze de răspundere sau de nevoia de a lua iniţiativa. 

Ar fi foarte uşor să spunem: „Asta e din cauza karmei mele din trecut,din cauza karmei mele negative din trecut, eu ce pot să fac? Nu e nimic de făcut“. E un mod total greşit dea înţelege karma, fiindcă, deşi experienţele noastre sunt o consecinţă a faptelor din trecut, asta nu înseamnă că individul nu are de ales sau că iniţiativa de a ne schimba, de a provoca o înnoire pozitivă nu îşi are locul. La fel se întâmplă în toate aspectele vieţii. Nu trebuie să devenim pasivi şi să ne scuzăm dela a lua iniţiativa pe motiv că totul e rezultatul karmei, fiindcă, dacă înţelegem corect conceptul de karma,ne vom da seama că de fapt karma înseamnă „acţiune“. Karma e un proces foarte activ. Iar când vorbim de karma sau de acţiune, vorbim chiar de fapta comisă de un agent – în cazul de faţă noi înşine – în trecut.Aşadar, cursul viitorului se află, în mare măsură, în mâinile noastre din prezent. Va fi determinat deiniţiativele pe care le luăm acum. Aşadar, karma nu trebuie înţeleasă ca forţă pasivă, statică, ci ca proces activ. Aceasta arată că agentul individual are un rol important în determinarea cursului procesului karmic.De pildă, chiar şi un act sau un scop simplu, ca satisfacerea nevoii de hrană… Pentru a ne atinge scopul acesta simplu, trebuie să iniţiem o acţiune. Trebuie să căutăm hrană, apoi trebuie s-o mâncăm; asta arată că până şi cel mai simplu act sau scop e dus la îndeplinire prin acţiune…


— Dar cei care nu cred nici în karma, nici într-un Dumnezeu Creator?

 — Pentru cineva care nu crede… Dalai Lama s-a gândit câteva clipe, apoi a continuat: …poate ar fi de ajutor o abordare practică, ştiinţifică. Cred că, de obicei, oamenii de ştiinţă consideră că e foarteimportant ca orice problemă să fie privită obiectiv, studiată fără prea multă implicare emoţională. Din perspectiva aceasta, poţi privi problema cu atitudinea: „Dacă există o cale de a lupta împotriva problemei, luptă, chiar dacă ajungi la tribunal!“ a râs. Apoi, dacă vezi că nu poţi învinge în nici un fel,poţi s-o laşi deoparte cu totul. Analizarea obiectivă a situaţiilor dificile, problematice, poate avea un rolfoarte important, fiindcă astfel se vede, de multe ori, că în culise acţionează şi alţi factori. De exemplu,dacă ai impresia că şeful te tratează nedrept la serviciu, poate există şi alţi factori; poate îl enervează altceva, o ceartă cu soţia de dimineaţă sau aşa ceva, iar comportamentul lui nu are nimic de-a face cu tine personal, poate nu îţi e adresat în mod specific. Bineînţeles, cu situaţia tot trebuie să te confrunţi, dar celpuţin, cu abordarea aceasta, vei putea evita anxietatea care ar veni să se adauge problemei.

 — Da, poate budiştii pot contracara senzaţia de nedreptate acceptând faptul că situaţia e rezultatul karmei lor, am comentat eu. Dar cum rămâne cu cei care nu cred în conceptul de karma? Cum sunt mulţi occidentali…

 — Cei care cred în ideea că există un Creator, un Dumnezeu, pot accepta mai uşor împrejurările dificile privindu-le drept parte din creaţia sau planul lui Dumnezeu. Se pot gândi că, deşi situaţia pare foarte gravă, Dumnezeu e atotputernic şi foarte milostiv, aşa că poate există un sens, o semnificaţie în spatele situaţiei, de care ei nu sunt conştienţi. Cred că o astfel de convingere le poate da sprijin şi ajutor când suferă.

Sensibilitatea la suferinta



Toţi oamenii cunosc durerea şi suferinţa, dar de multe ori am impresia că cei crescuţi în culturile orientale le acceptă şi le tolerează mai uşor. O parte din explicaţie vine, poate, din credinţele lor, dar eposibil ca motivul să fie că suferinţa e mai vizibilă în ţările mai sărace, ca India, decât în cele mai bogate. Foametea, sărăcia, boala şi moartea sunt în văzul lumii. Când cineva îmbătrâneşte sau se îmbolnăveşte, nu e marginalizat, nu e trimis la un azil de bătrâni ca să se ocupe de el personalul medical – rămâne în sânul comunităţii şi e îngrijit de familie. 


Celor care iau contact zilnic cu realităţile vieţii le-ar fi greu să nege faptul că viaţa e caracterizată de suferinţă, că durerea e o parte firească a existenţeinoastre.Pe măsură ce a devenit capabilă să limiteze suferinţa produsă de condiţiile de viaţă dure, societatea occidentală pare să-şi fi pierdut capacitatea de a suporta suferinţa rămasă. Studiile efectuate de oamenide ştiinţă au atras atenţia asupra faptului că, în societatea vestică modernă, cei mai mulţi indivizi trecprin viaţă cu convingerea că lumea e, în esenţă, un loc plăcut, că viaţa e în mare parte dreaptă şi că ei înşişi sunt oameni buni, cărora merită să li se întâmple lucruri bune. Astfel de convingeri pot juca un rolimportant în asigurarea unei vieţi mai fericite şi mai sănătoase. Dar apariţia inevitabilă a suferinţei le subminează şi pune piedici în calea cursului fericit şi eficient al vieţii. În acest context, chiar şi o traumă relativ minoră poate avea un impact psihologic puternic, fiindcă ne face să ne pierdem încrederea în convingerile noastre fundamentale despre lume ca loc corect şi binevoitor. De aici şi sporirea suferinţei.Nu se poate nega faptul că, odată cu dezvoltarea tehnologiei, a crescut gradul general de confort fizic al majorităţii locuitorilor din societatea occidentală. Aici se petrece o schimbare critică de perspectivă:devenind mai puţin vizibilă, suferinţa nu mai e percepută ca făcând parte din natura fundamentală aomului, ci mai degrabă ca o anomalie, ca semn că s-a întâmplat ceva foarte grav, ca semn de „defecţiune“ într-un sistem, ca încălcare a dreptului nostru garantat la fericire!

Raţionamentul acesta ne rezervă pericole ascunse. Dacă considerăm suferinţa drept ceva nefiresc, cevace n-ar trebui să simţim niciodată, nu mai e mult până la concluzia că trebuie să căutăm un vinovat pentrusuferinţa noastră. 
Dacă sunt nefericit înseamnă că sunt „victima“ cuiva sau a ceva – idee, din păcate, larg răspândită în Occident. Cel care ne victimizează poate fi statul, sistemul de învăţământ, părinţii abuzivi, o„familie disfuncţională“, sexul opus sau partenerul de viaţă indiferent. Sau se poate să ne orientăm vina spre interior: e ceva în neregulă cu mine, sunt victima unei boli, poate a unor gene defecte. Dar riscul concentrării continue pe găsirea unui vinovat şi pe menţinerea unui statut de victimă reprezintă perpetuarea suferinţei – care face să persiste senzaţia de furie, frustrare şi resentiment.

Fireşte, dorinţa de a ne elibera de suferinţă este scopul îndreptăţit al oricărui om. Este corolarul dorinţei noastre de a fi fericiţi. Este deci absolut corect să căutăm cauzele nefericirii şi să facem tot ceputem ca să ne diminuăm problemele, să căutăm soluţii pe toate planurile – global, societal, familial şi individual. Dar, atâta timp cât vedem suferinţa ca pe o stare nenaturală, ca pe o condiţie anormală de care
ne temem, pe care o evităm şi o respingem, nu-i vom smulge din rădăcină cauzele şi nu vom avea o viaţă mai fericită.


 De multe ori ne sporim singuri durerea şi suferinţa fiind prea sensibili, reacţionând exagerat la lucruri mărunte şi, uneori, luând lucrurile prea personal…

Ziua de nastere



Când te gândeşti, de ziua ta oamenii de obicei îţi spun „La mulţi ani“ şi „Felicitări de ziua ta!“,când de fapt ziua naşterii tale a fost şi ziua naşterii suferinţei tale. Dar nu spune nimeni „Felicitări de ziua suferinţei tale!“, a glumit el. Pentru a accepta faptul că suferinţa face parte din existenţa noastră de zi cu zi, putem începe cu examinarea factorilor care dau naştere de obicei senzaţiilor de nemulţumire şi nefericire mintală. 

De exemplu, de obicei ne simţim fericiţi dacă noi sau cei apropiaţi nouă au parte de laudă, de prestigiu, de avere şi de alte lucruri plăcute. 
Şi ne simţim nefericiţi şi nemulţumiţi dacă nu obţinem lucrurile acestea sau dacă are parte de ele rivalul nostru. Dar, dacă ne uităm la vieţile noastre de zi cu zi, vom vedea că de multe ori există o mulţime de factori şi condiţii care produc durere, suferinţă şi nemulţumiri, în timp ce cele care dau naştere bucuriei şi fericirii sunt, prin comparaţie, rare. 



Trebuie să trecem prin asta, fie că ne place, fie că nu. Şi, de vreme ce aceasta e realitatea existenţei noastre, s-ar putea să fie nevoie să ne schimbăm atitudinea faţă de suferinţă.

Atitudinea noastră faţă de suferinţă devine foarte importantă, fiindcă de ea depinde modul cum facem faţă suferinţei când ne confruntăm cu ea.

Atitudinea noastră normală e una de aversiune intensă, de intoleranţă la durere şi suferinţă.

Dar,dacă ne putem schimba atitudinea, dacă putem adopta faţă de suferinţă o atitudine care să ne permită s-o tolerăm mai bine, ne va fi mult mai uşor să luptăm cu nefericirea, necazul şi nemulţumirea.


Leac pentru suferinta pierderii unei fiinte dragi


Pe vremea lui Buddha, o femeie pe nume Kisagotami suferea fiindcă îi murise singurul copil. Nu putea să accepte ce se întâmplase şi alerga din om în om, căutând un leac care să-i readucă copilul la viaţă. Se spunea că Buddha ar avea un asemenea leac.
Kisagotami s-a dus la Buddha, s-a plecat în faţa lui şi a întrebat: 

— Poţi să faci un leac care să-mi aducă înapoi copilul? 
— Cunosc un asemenea leac, a răspuns Buddha. Dar pentru a-l face îmi trebuie anumite ingrediente.
Uşurată, femeia a întrebat: — De ce ingrediente ai nevoie? 
— Adu-mi o mână de seminţe de muştar, a spus Buddha.
Femeia i-a promis că i le va aduce, dar, când se pregătea să plece, Buddha a adăugat: — Seminţele de muştar trebuie să vină dintr-o gospodărie în care n-a murit nici un copil, nici un soţ sau soţie, nici un părinte şi nici o slugă.
Femeia s-a învoit şi a plecat din casă în casă în căutarea seminţelor de muştar. 
La fiecare casă oamenii  se arătau doritori să-i dea seminţele, dar, întrebându-i dacă le murise cineva, şi-a dat seama că nu găsea nici o gospodărie pe unde să nu fi trecut moartea – aici murise o fiică, dincolo o slugă, în altă parte un soţ sau un părinte. Kisagotami nu a reuşit să găsească nici o casă scutită de suferinţa morţii. 
Văzând că nu e singură în durerea ei, mama a renunţat să se mai agaţe de trupul fără viaţă al copilului ei şi s-a întors la Buddha, care i-a spus, cu adâncă compasiune: — Credeai că doar tu ai pierdut un fiu; legea morţii este că în rândul fiinţelor vii nimic nu e veşnic.

În căutarea ei, Kisagotami a învăţat că nimeni nu este scutit de suferinţă şi pierderi. 
Nenorocirea aceea groaznică nu o alesese pe ea dintre toţi. Înţelegând lucrul acesta nu a scăpat de suferinţa inevitabilă care provine din pierderea unei fiinţe iubite, dar şi-a uşurat suferinţa care provine din lupta împotriva acestei legi triste a firii.




— Aveţi vreun sfat pentru înfruntarea unei pierderi personale dureroase, ca moartea unui copil?

Pe un ton blând, plin de compasiune, Dalai Lama a răspuns: 
— Într-o oarecare măsură, depinde de convingerile personale ale fiecăruia. Dacă omul crede înreîncarnare, cred că, pe baza aceasta, se poate reduce într-un fel suferinţa sau îngrijorarea. Un astfel de om se poate consola cu gândul că persoana iubită va renaşte. Pentru cei care nu cred în reîncarnare, cred că există unele metode simple care să-i ajute să facă faţă pierderii. Mai întâi, pot reflecta asupra faptului că, dacă se chinuiesc prea mult şi se lasă doborâţi de sentimentele de pierdere şi de durere, dacă rămân copleşiţi de ele, nu numai că starea aceasta va fi foarte distructivă şi dăunătoare pentru ei înşişi şi le va afecta sănătatea, dar nu i-ar folosi cu nimic nici persoanei care a murit. 

De exemplu, în cazul meu, mi-am pierdut învăţătorul pe care-l respectam cel mai mult, mi-am pierdut mama şi unul dintre fraţi. Când au murit, fireşte, m-am simţit foarte, foarte trist. Apoi m-am tot gândit că nu are nici un rost să îmi fac atâtea griji şi că, dacă chiar îi iubesc, trebuie să le îndeplinesc dorinţele cu mintea împăcată. Aşa că mă străduiesc să fac asta. Cred deci că, dacă ai pierdut pe cineva foarte drag, aşa trebuie tratată situaţia.

Vedeţi, cea mai bună cale de a păstra amintirea unui om, cea mai bună metodă de a-i cinsti amintirea este să încerci să-i îndeplineşti dorinţele. 

La început, fireşte, durerea şi anxietatea sunt reacţii naturale la pierderea suferită. Dar, dacă îngădui sentimentelor de lipsă şi de îngrijorare să persiste, există pericolul ca, lăsate necontrolate, să ducă la un fel de retragere în sine. O situaţie în care omul nu se concentrează decât asupra lui însuşi. Iar când se întâmplă asta, senzaţia pierderii ne copleşeşte şi avem impresia că noi suntem singurii care am trecut prin aşa ceva. Se instalează depresia. Dar, în realitate, şi alţii vor trece prin experienţe asemănătoare. Aşadar, dacă simţi că te laşi prea mult afectat, poate te va ajuta gândul că şi alţii trec prin tragedii asemănătoare sau mai grave. Odată ce înţelegi asta, nu te vei mai simţi izolat, de parcă ai fost ales în mod special de nenorocire. Gândul acesta îţi poate oferi un fel de alinare.

Romantismul in viziunea lui Dalai Lama




Mi se părea ciudat să vorbesc despre sex şi căsnicie cu un bărbat care avea peste şaizeci de ani şi carefusese celibatar toată viaţa. Nu părea să aibă reţineri faţă de astfel de subiecte, dar comentariile luiaveau în ele un fel de detaşare.Gândindu-mă la discuţia noastră mai târziu în aceeaşi seară, mi-am dat seama că nu vorbiserăm despreo componentă importantă a relaţiilor, despre care eram curios să-i aud părerea. 

Am abordat subiectul a doua zi. 
— Ieri vorbeam despre relaţii şi despre cât de important e ca o relaţie apropiată sau o căsnicie să se bazeze şi pe altceva decât pe sex, am început eu. Dar cultura occidentală vede ca pe o componentă foarte dorită nu doar actul sexual, ci şi ideea de
romantism, ideea de a te îndrăgosti intens de partenerul tău. În filme, în literatură şi în cultura populară genul acesta de iubire romantică e ridicat pe cea mai înaltă treaptă. 


Ce credeţi despre asta?
Fără ezitare, Dalai Lama a spus: 
— Cred că, lăsând deoparte efectul pe care-l poate avea urmărirea nesfârşită a iubirii romanticeasupra creşterii noastre spirituale mai profunde, chiar şi din perspectiva unui stil de viaţă convenţional,idealizarea iubirii acesteia romantice poate fi considerată extremă. E altceva decât relaţiile bazate pegrijă şi afecţiune adevărată. Nu poate fi considerată un lucru pozitiv, a spus el hotărât. E ceva bazat pefantezie, imposibil de atins şi deci o posibilă sursă de frustrare. Aşadar, din punctul acesta de vedere, nupoate fi considerată un lucru pozitiv.În tonul lui se citea o notă de finalitate care arăta că nu mai avea altceva de spus pe această temă.Având în vedere accentul foarte intens pe care îl pune societatea noastră pe romantism, aveam impresiacă desfiinţează prea uşor atracţia pe care o prezintă iubirea romantică. Gândindu-mă la viaţa luimonastică, am presupus că nu aprecia suficient bucuriile romantismului şi că a-i pune alte întrebări peaceastă temă ar fi fost la fel de lipsit de sens ca a-l ruga să vină până în parcare ca să se uite la maşinamea, care avea o problemă cu transmisia. Puţin dezamăgit, mi-am făcut de lucru câteva clipe cu notiţele,apoi am trecut la alte subiecte.

De ce ne fascinează atâta romantismul? Dacă analizăm întrebarea, ne vom da seama că Eros – iubirearomantică, sexuală, pasională –, extazul suprem, e un amestec intens de ingrediente culturale, biologice şipsihologice. În cultura occidentală, ideea de iubire romantică a înflorit în ultimii 200 de ani sub influenţa romantismului, care ne-a marcat puternic percepţia asupra lumii. Romantismul a apărut ca formă de respingere a Iluminismului anterior, care punea accentul pe raţiunea umană. Noua mişcare punea mare preţ pe intuiţie, pe emoţie, pe sentimente şi pe pasiune. Sublinia importanţa lumii percepute prin simţuri,a experienţei subiective a individului şi aspira la lumea imaginaţiei, a fanteziei, la căutarea unui univers inexistent – un trecut idealizat sau un viitor utopic. Ideea aceasta a avut un impact profund nu doar asupraartei şi literaturii, ci şi asupra politicii şi a altor aspecte ale dezvoltării culturii occidentale moderne.



Cel mai fascinant element al romantismului e îndrăgostirea. În procesul acesta acţionează asupranoastră forţe puternice, care ne determină să căutăm acest sentiment şi care reprezintă mult mai mult decâtsimpla glorificare a iubirii romantice de care ne molipsim din cultura noastră. Mulţi cercetători sunt depărere că forţele acestea sunt programate în genele noastre de la naştere. Senzaţia îndrăgostirii, împletită inevitabil cu cea a atracţiei sexuale, poate fi o componentă instinctivă, determinată genetic, acomportamentului reproductiv. Avem deci mecanisme înnăscute care se ocupă de întreg procesul; ca reacţie la anumiţistimuli, creierul nostru produce şi trimite în organism compuşi chimici care creează o senzaţie euforică,„transa“ asociată îndrăgostirii. Iar atâta timp cât creierul nostru se marinează în compuşii aceştia chimici,senzaţia ne copleşeşte uneori în asemenea măsură, încât nimic altceva nu pare să ne mai intereseze.Forţele psihologice care ne fac să căutăm să ne îndrăgostim sunt la fel de imperative ca cele biologice.

În Banchetul lui Platon, Socrate povesteşte mitul lui Aristofan, care priveşte originea iubirii sexuale.Conform acestui mit, primii locuitori ai Pământului erau fiinţe rotunde, cu patru mâini şi patru picioare, lacare spatele şi coastele formau un cerc. Aceste fiinţe asexuate, autosuficiente, erau foarte arogante şi i-auatacat în repetate rânduri pe zei. Ca pedeapsă, Zeus a aruncat asupra lor fulgere şi i-a despărţit în două.De-acum fiecare creatură era făcută din două părţi şi fiecare parte tânjea să se unească cu cealaltă jumătate a sa.

Eros, impulsul iubirii pasionale, romantice, poate fi văzut ca dorinţa aceasta străveche de unire cucealaltă jumătate a noastră. Pare a fi o nevoie umană universală, inconştientă. Regăsim în acest sentiment senzaţia de întrepătrundere cu celălalt, de dizolvare a barierelor, de unificare cu fiinţa iubită. 

E greu de depăşit plăcerea unei asemenea senzaţii.Nu e de mirare, aşadar, că impulsul de a căuta iubirea romantică e atât de puternic. Şi atunci ce e înneregulă cu ea, de ce susţine Dalai Lama cu atâta uşurinţă că a căuta romantismul e ceva negativ?M-am gândit la problema clădirii unei relaţii pe iubirea romantică, la refugierea în romantism ca sursă de fericire.


Pare clar că, luat ca sursă de fericire, romantismul lasă multe de dorit. Şi poate Dalai Lama nu se înşela chiar atât de mult când respingea ideea că romantismul poate fi o temelie bună pentru o relaţie şicând îl descria ca pe „ceva bazat pe fantezie, imposibil de atins“, ceva ce nu merită eforturile pe care ledepunem pentru el. Dacă ne gândim mai bine, poate nu formula o judecată de valoare negativă influenţatăde anii lui de pregătire monastică, ci descria obiectiv natura romantismului. Chiar şi surse de referinţăobiective cum sunt dicţionarele, care conţin peste 12 definiţii ale cuvintelor „romantism“ şi „romantic“,sunt presărate din plin cu sintagme ca „poveste fictivă“, „exagerare“, „falsitate“, „fantezist sau imaginar“,„nepractic“, „fără bază reală“, „curtare idealizată“ şi aşa mai departe. E evident că, la un moment dat, a survenit o schimbare în evoluţia civilizaţiei occidentale. 

Conceptul antic de Eros, cu sensul esenţial de„a deveni unul“, de fuziune cu celălalt, a căpătat sensuri noi. Romantismul a căpătat o notă artificială, cuiz de înşelăciune şi păcăleală, ceea ce-l făcea pe Oscar Wilde să remarce sec: „Când suntem îndrăgostiţi, întotdeauna începem prin a ne amăgi pe noi înşine şi ajungem să-i amăgim pe ceilalţi. Asta se numeşte romantism“.

Am explorat mai devreme rolul apropierii şi al intimităţii ca elemente importante ale fericirii umane.În privinţa aceasta nu există îndoială. Dar, dacă vrem să obţinem satisfacţie de durată dintr-o relaţie,baza relaţiei trebuie să fie solidă. De aceea ne sfătuieşte Dalai Lama să analizăm temelia relaţiei, dacă vedem că lucrurile în cuplu încep să meargă rău. Atracţia sexuală şi chiar senzaţia intensă de îndrăgostire pot avea un rol în stabilirea unei legături iniţiale între doi oameni, în apropierea dintre ei, dar, ca şi o răşină epoxidică bună, liantul iniţial trebuie amestecat cu alte ingrediente ca să se întărească şi săformeze un adeziv durabil. 

Pentru a identifica celelalte ingrediente, ne întoarcem din nou la perspectivalui Dalai Lama asupra construirii unei relaţii puternice – crearea unei baze de afecţiune, compasiune şi respect reciproc între cei doi oameni. Dacă relaţia se clădeşte pe aceste calităţi, vom putea crea o legătură profundă şi plină de însemnătate nu doar cu iubitul sau consoarta, ci şi cu prietenii, cunoştinţele sau străinii – în fond, cu orice om. Calea aceasta deschide posibilităţi şi oferă ocazii nelimitate deformare a legăturilor interumane.

Despre fericirea in casnicie DL


Conversaţiile mele cu Dalai Lama în Arizona începuseră cu o discuţie despre sursele fericirii. Deşi ela ales viaţa de călugăr, studiile arată că şi căsnicia e un factor care ne poate aduce fericire – fiindcă ne oferă intimitatea şi legăturile strânse care îmbunătăţesc sănătatea şi satisfacţia generală faţă de propria viaţă. S-au efectuat mii şi mii de studii, cu subiecţi americani sau europeni, care arată că, în general,oamenii căsătoriţi sunt mai fericiţi şi mai mulţumiţi de propria viaţă decât cei singuri sau văduvi – şi cuatât mai mult în comparaţie cu cei divorţaţi sau separaţi. Un studiu a arătat că şase din zece americani care declară că au căsătorii „foarte fericite“ îşi consideră şi viaţa per total „foarte fericită“. Când am vorbit despre relaţiile umane, mi s-a părut că e important să aduc în discuţie şi subiectul acestei surse comune de fericire.Am menţionat subiectul relaţiilor romantice şi al căsniciei, pe care intenţionam să-l abordez în discuţia cu Dalai Lama, şi am început să ne împărtăşim unul altuia nefericirile vieţii celibatare. În timp ce vorbeam, la o masă de lângă noi s-a aşezato pereche tânără, cu un aer sănătos, poate amatori de golf, care se bucurau de vacanţă înainte să înceapăsezonul turistic. Dădeau impresia că sunt căsătoriţi de ceva vreme – poate nu mai erau tocmai ca în luna de miere, dar erau încă tineri şi, fără îndoială, se iubeau. Ce frumos trebuie să fie, mi-am spus.Nu se aşezaseră bine că au şi început să se certe. — …ţi-am spus c-o să întârziem! l-a acuzat acid femeia, cu o voce surprinzător de groasă, marcată deasprimea coardelor vocale marinate ani de zile în fum de ţigară şi alcool. Acum de-abia dacă o să avem timp să mâncăm. Nici nu pot să mă bucur de prânz! — …dacă nu stăteai atâta să te pregăteşti… a ripostat automat bărbatul, pe un ton mai scăzut, dar cu fiecare silabă încărcată de enervare şi ostilitate.
Contraatac. —Eu eram gata de o jumătate de oră.

Tu ai ţinut morţiş să termini de citit ziarul…Şi tot aşa. La nesfârşit. Cum spunea dramaturgul grec Euripide, „Căsătoreşte-te, şi poate vei aveanoroc de bine. Dar, când căsătoria se duce de râpă, casa soţilor e un iad“.Cearta, care se tot înteţea, a pus capăt imediat lamentărilor noastre despre viaţa de burlac. Prietenulmeu a dat ochii peste cap şi, citând un episod din Seinfeld, a spus: — Clar! De-abia aştept  să mă căsătoresc!Cu doar câteva clipe înainte intenţionam să încep discuţia cerându-i părerea lui Dalai Lama desprebucuriile şi virtuţile relaţiilor romantice şi ale căsătoriei. Dar, când am intrat în apartamentul lui de lahotel, înainte chiar să mă aşez, l-am întrebat: — De ce credeţi că apar atât de des conflicte între soţi? — Când vine vorba de conflicte, sigur, problema poate fi foarte complexă, a explicat Dalai Lama. Pot fi implicaţi mulţi factori.

Aşadar, când încercăm să înţelegem problemele din relaţii, primul pas e să reflectăm atent la natura fundamentală, la baza relaţiei în cauză.


Astfel, în primul rând, trebuie să ne dăm seama că există diferite tipuri de relaţii şi să înţelegem diferenţele dintre ele. De exemplu, lăsând la o parte deocamdată căsătoria, chiar şi în rândul prieteniilor obişnuite vedem că există mai multe feluri de relaţii. Unele se bazează pe avere, pe putere sau pe poziţia socială. În astfel de cazuri, prietenia durează cât durează şi puterea, averea sau poziţia. Odată ce nu mai există condiţiile acestea, va dispărea şi prietenia. Pe de altă parte, mai există şi altfel de prietenie. Prieteniile care se bazează nu pe lucruri ca averea, puterea şi poziţia, ci pe sentimente reale, pe apropierea în care simţi că îi poţi împărtăşi multeceluilalt şi că există o legătură între voi. Aş numi tipul acesta prietenie adevărată, fiindcă rămânene afectată de averea, poziţia sau puterea individului, fie că acestea sporesc sau scad. Factorul care susţine o prietenie adevărată e afecţiunea. Dacă acesta lipseşte, nu vei putea menţine o prietenie adevărată. Bineînţeles, am mai spus asta şi e foarte evident, dar, dacă întâmpini probleme într-o relaţie,probabil te va ajuta foarte mult dacă faci un pas înapoi şi reflectezi la bazele relaţiei. La fel, dacă cineva are probleme cu soţul sau soţia, poate 
i-ar fi de folos o analiză a temeliei relaţiei dintre ei. De exemplu,de multe ori vezi relaţii bazate foarte mult pe atracţia sexuală imediată. Când doi oameni de-abia s-au cunoscut, când s-au văzut doar de câteva ori, se poate să fie îndrăgostiţi nebuneşte şi foarte fericiţi – arâs el –, dar orice hotărâre despre căsătorie făcută în stadiul acela ar fi foarte şubredă. Aşa cum, într-un fel, poţi înnebuni din cauza furiei sau a urii intense, e la fel de posibil să devii nebun, într-un fel, sub puterea pasiunii sau a dorinţei fizice. Uneori vezi chiar situaţii în care cineva îşi spune: „Of, iubitul sau iubita mea nu e un om bun, nu are un suflet bun, dar eu tot mă simt atras de el sau de ea“. Aşadar, o relaţie clădită pe atracţia aceea iniţială e foarte nesigură, foarte instabilă, fiindcă se bazează foarte mult pe fenomene temporare. Senzaţia aceea are o viaţă foarte scurtă, aşa că nu după multă vreme va dispărea.
A pocnit din degete. 
— Deci n-ar trebui să ne mirăm dacă astfel de relaţii ajung să aibă probleme, iar o căsnicie construită pe aşa ceva va ajunge, până la urmă, să eşueze… Dar tu ce crezi? — Da, aici sunt de acord cu dumneavoastră, am răspuns. Se pare că în orice relaţie, chiar şi în celemai înflăcărate, pasiunea tot se domoleşte până la urmă.  

De aceea, când e vorba de probleme într-o relaţie, e de înţeles de ce are o importanţă enormă examinarea şi înţelegerea temeliei relaţiei. Dar, dacă unele relaţii se bazează pe atracţia sexuală imediată, există şi alt tip de relaţii, în care omul cu mintea limpede îşi vada seama că din punct de vedere fizic, ca aspect, iubitul sau iubita poate nu e foarte atrăgător sau atrăgătoare, dar e un om foarte bun, amabil şi blând. O relaţie clădită pe aşa ceva creează o legătură mai durabilă, fiindcă există între cei doi o comunicare reală, la un nivel uman şi personal…

Dalai Lama s-a oprit o clipă, de parcă medita asupra problemei, apoi a adăugat: 
— Fireşte, trebuie să specific că se poate crea o relaţie bună şi sănătoasă care include şi atracţia sexuală. Se pare deci că există două tipuri principale de relaţii construite pe atracţia sexuală. Unul se bazează pe dorinţa sexuală pură. În acest caz, motivaţia, impulsul care se află în spatele legăturii, e de fapt doar satisfacţia temporară şi imediată. În astfel de relaţii, indivizii se raportează unul la altul nu atât ca oameni, cât ca obiecte. Asemenea relaţii nu sunt foarte stabile. Dacă relaţia nu se bazează pe altceva decât pe dorinţa sexuală şi îi lipseşte respectul reciproc, ajunge să semene mai mult cu prostituţia, în care nici una din părţi nu o respectă pe cealaltă. O relaţie construită în primul rând pe dorinţa sexuală e ca o casă ridicată pe o fundaţie de gheaţă; când se topeşte gheaţa, se dărâmă şi clădirea. 


Există însă şi un aldoilea tip de relaţie bazată pe atracţia sexuală, dar în care atracţia fizică nu e baza principală a relaţiei.În acest al doilea tip, partenerii au o apreciere profundă pentru valoarea celuilalt, care porneşte de la convingerea că celălalt e un om bun, amabil şi blând, pe care îl tratezi cu respect şi demnitate. Orice relaţie bazată pe aşa ceva va fi mult mai durabilă şi de încredere. E mai adecvată. Pentru a stabili o astfel de relaţie e absolut necesar să petreci destul timp cu celălalt, să-l cunoşti cu adevărat, să deveniţi conştienţi de trăsăturile voastre esenţiale. 
De aceea, când prietenii mei îmi cer sfaturi despre căsniciile lor, de multe ori îi întreb de când se cunosc. Dacă spun că de câteva luni, de multe ori le răspund „A, e prea puţin“. Dacă spun că de câţiva ani, parcă e mai bine. De-acum nu-şi cunosc doar faţa, aspectul, ci şi,cred, natura mai profundă… 

— Asta îmi aminteşte de ce spunea Mark Twain – „nimeni nu ştie ce e dragostea perfectă dacă nu e căsătorit de un sfert de secol“.
Dalai Lama a dat din cap a aprobare şi a continuat: 
— Da… Cred deci că multe probleme apar pur şi simplu fiindcă cei doi nu se cunosc de destul timp. În orice caz,cred că, dacă vrei să construieşti o relaţie cu adevărat împlinită, cel mai bine e să cunoştinatura profundă a celuilalt şi să te raportezi la partenerul sau partenera ta la nivelul acesta, nu doare baza caracteristicilor superficiale.

În acest tip de relaţie se întâlneşte şi compasiunea adevărată. Am auzit mulţi oameni care susţineau că pentru ei căsnicia lor înseamnă mai mult decât o simplă relaţie sexuală, că a te căsători cu cineva înseamnă să-ţi legi viaţa de acel cineva, să împarţi suişurile şi coborâşurile vieţii, să ai o anume intimitate. Dacă afirmaţia e adevărată, cred că aceasta e temelia potrivită pentru o relaţie. O relaţie stabilă trebuie să includă şi simţul răspunderii şi angajamentul unuia faţă de celălalt. Bineînţeles, contactul fizic, relaţia sexuală potrivită, normală într-un cuplu, poate oferi o
anume satisfacţie care linişteşte mintea. Dar, în fond, din punct de vedere biologic, scopul principal al unei relaţii sexuale e reproducerea. Iar pentru a atinge scopul acesta trebuie să ai simţul răspunderii faţă de copii, dacă vrei să supravieţuiască şi să se dezvolte. Aşadar, dezvoltarea capacităţii de a firesponsabil şi de a te dedica unui scop este extrem de importantă. Fără ea, relaţia nu oferă decât o satisfacţie temporară. E o simplă distracţie.