Dragostea care doreşte să îmbunătăţească totul

Nu sunteţi egoist cand vă apăraţi interesele. Dimpotrivă, interesul vostru este de a vă gândi la alţii, pentru că astfel vă amelioraţi condiţiile propriei existenţe. Să luăm un exemplu: treceţi peste un drum iar pe jos vedeţi un pahar spart, îl vedeţi dar nu îl ridicaţi, spunându-vă:”Nu eu l-am aruncat, n-au decât să-l ridice alţii.”Dar iată că destinul vă face să treceţi peste acelaşi drum: e noapte, nu sunteţi atent şi vă răniţi; atunci, evident, exclamaţi:”Dar cine e acel idiot, acel criminal care a lăsat aici cioburile de sticlă?” Ei bine, nu mai e cazul să vă întrebaţi. Trebuia să adunaţi cioburile de prima dată când aţi trecut pe acolo.

Cei care nu se gândesc la alţii se cred inteligenţi. Dar iată, li se întâmplă tot timpul ceva ce n-au prevăzut, ceea ce dovedeşte că nu sunt atât de inteligenţi pe cât se cred. Pentru că inteligenţa e facultatea de a te proteja în viitor de consecinţele actelor proprii...sau de absenţa unor acte. Când ne comportăm incorect faţă de alţii, ne pregătim nouă înşine un viitor urât.A nu te gândi la alţii nu e numai o lipsă de dragoste, e şi o lipsă de inteligenţă. Şi asta nu e totul.În caz că nu aveţi destulă dragoste pentru a simţi ce trebuie făcut pentru alţii, nici destulă inteligenţă pentru a vedea acest lucru, ei bine, atunci tărăgănaţi lucrurile, nu faceţi nimic ca să remediaţi situaţia şiiată: lipsă de voinţă. 

Atunci, daţi-vă seama! Când lipsesc trei lucruri atât de importante ca: inteligenţa care prevede, dragostea care doreşte să îmbunătăţească totul şi voinţa capabilă să înfrunte dificultăţile,ce succes mai putem obţine în viaţă?

În continuare, ceea ce este uimitor, este că tocmai aceste persoane sunt totdeauna primele care se plâng că le lipseşte aceasta, că li se datorează aceea, că nu sunt iubiţi, că nimeni nu se gândeşte la ele, că ceilalţi sunt rău intenţionaţi...Dar de ce nu îşi dau ele seama că prin egoismul şi pretenţiile lor nejustificate, ele sunt pe cale de a descuraja pe toţi cei din jurul lor? Ele au nevoie să fie ajutate,susţinute...de acord; ei bine, să înceapă a se gândi ceva mai puţin la ele însele şi puţin mai mult la ceilalţi. Ele nu vor fi mai fericite lăsându-se conduse de egoism.Toţi cei care nu se gândesc decât la a trage plapuma asupra lor, la a fi centrul universului,imaginându-şi că lumea întreagă trebuie să se învârtă în jurul lor, servindu-i şi înclinându-se în faţa lor,ca şi cum ar fi prinţi şi prinţese, îşi pregătesc o existenţă de decepţii şi de suferinţe. 

Pentru a fi fericit,trebuie să devii un servitor.Oare cer prea mult de la voi dacă vă rog încă o dată să lucraţi la lărgirea conştiinţei voastre? Uitaţi o clipă tot ceea ce vă lipseşte. Când ai posibilitatea să îmbrăţişezi întregul univers cu gândirea, să comunici cu toate entităţile luminoase care îl populează, cum să te simţi singur gol sau umilit? 

Ce vă mai trebuie ca să înţelegeţi că sunteţi bogaţi, copleşiţi şi că puteţi să-i ajutaţi pe ceilalţi? Învăţaţi să fiţi generoşi, daţi bogăţiile voastre şi chiar şi bogăţiile materiale dacă puteţi. Dacă nu o faceţi, veţi tremura totdeauna de teama de a le pierde şi veţi ajunge să uitaţi că sunt oameni nefericiţi şi nevoiaşi. Hai,împărţiţi! Nu vă va mai fi teamă de a fi furaţi şi în acelaşi timp gestul vostru se va înscrie în ceruri şi îl veţi regăsi într-o zi amplificat. Dar cum să explici asta oamenilor? Ei sunt atât de egoişti, avizi încât doresc să acapareze totul pentru ei. Nici măcar nu le trece prin minte să-i facă pe ceilalţi fericiţi. Şi din această cauză nici ei nu sunt niciodată fericiţi. Nu poţi fi fericit când ai un orizont prea limitat. Iată de ce egoistul nu poate fi fericit: pentru că el totul este strâmtat. Pentru a fi fericit, trebuie să te lărgeşti până la a îmbrăţişa întreaga lume, şi doar dragostea permite acest lucru. Cel care are multă dragoste, se întinde, se dilată, îmbrăţişează întreg universul, vibreză cu universul; totul se deschide, el nu mai întâlneşte bariere şi fericirea nu-l mai părăseşte. Calea spre fericire este dragostea, da, doar dragostea, nu ştiinţa şi nici măcar filozofia.

Ştiinţa, cunoaşterea nu pot să ne aducă fericirea; ele pregătesc calea, orientează şi luminează, dar ele sunt incapabile de a ne face fericiţi. Este ceea ce a înţeles Solomon când spunea:”Multă înţelepciune,multă tristeţe. Mai multă ştiinţă, mai multă durere.”

 Cei care ştiu mult nu sunt fericiţi, iar cei care au multă inimă, chiar dacă nu ştiu mare lucru, sunt mult mai fericiţi. De ce? Pentru că Dumnezeu a pus fericirea în inimă şi nu în intelect. Dar inima trebuie să fie generoasă; unei inimi egoiste, cerul şi pământul au jurat să nu-i dea niciodată fericirea. 

Veţi spune:”Dar cunoaştem atâţia oameni care nu lucrează decât pentru ei înşişi, pentru îmbogăţirea şi puterea lor, pentru glorie şi sunt fericiţi!” Da, în aparenţă, şi pentru cât timp? Acest lucru trebuie văzut. Ei vor obţine, poate, ceea ce doresc, mulţumită intrigilor lor, dar în realitate vor fi privaţi de esenţial: de pace, bucurie şi plenitudine. Chiar dacă ei nu sunt privaţi de nimic material, în interior totuşi vor fi obligaţi să se simtă privaţi.Cerul priveşte pe cine serviţi, dacă serviţi propriul vostru dumnezeu, egoismul vostru, natura voastră inferioară, el se va întoarce de la voi. El nu îşi împarte bogăţia unor oameni care nu se gândesc decât la a-şi trăi viaţa de necinste, de plăcere, viaţa lor animală. 

Şi atunci, cine vă va ajuta, cine vă va salva? Banii voştri? Gloria? Celebritatea voastră? Pentru Dumnezeu, există doar două categorii de fiinţe: cei care lucreaza doar pentru propriul interes, pentru îndeplinirea propriilor dorinţe, şi cei care fac eforturi pentru a-şi ajuta fraţii, pentru a participa la munca a miliarde şi miliarde de entităţi din lumea invizibilă care s-au înhămat la realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Şi aceştia sunt înscrişi în marea Carte a Vieţii ca binefăcători ai omenirii.