Să dezvoltăm sensibilitatea pentru lumea divină

Se spune că oamenii simpli, primitivi, puţin instruiţi, pot fi mai uşor fericiţi ca oamenii cultivaţi.Este adevărat, că dezvoltându-ne inteligenţa, gustul, devenim mai sensibili, deci mai vulnerabili laevenimente, la variaţia condiţiilor materiale sau psihologice în care trăim. Atunci, ce concluzie tragem?Că, pentru a fi fericiţi, trebuie să rămânem primitivi, sălbatici? În acest caz, de ce să nu mergem mai departe şi să descindem până la regnul animal? Animalele sunt fericite...Şi se prea poate ca plantele sunt şi mai fericite pentru că nu suferă de loc. Şi pietrele? Ele nu simt nimic, e şi mai bine...Iată o logică!Principala diferenţă între regnurile naturii: pietre, plante, animale, oameni este sensibilitatea, pentru că evoluţia e proporţională cu sensibilitatea. Plantele sunt mai sensibile decât pietrele, animalele sunt mai sensibile decât plantele, oamenii sunt mai sensibili decât animalele. 

Dar şirul fiinţelor nu se opreşte aici: deasupra oamenilor sunt îngerii, arhanghelii, divinităţile...Da, există o întragă ierarhie defiinţe din ce în ce mai sensibile...până la Dumnezeu Însuşi. 

Dumnezeu este omniscient, simte tot, vede tot, ştie tot pentru că numai El Însuşi e cu adevărat sensibil. Iată adevărata dimensiune a sensibilităţii.Singurul cu adevărat sensibil este Dumnezeu.Cât despre om, e adevărat că, devenind mai sensibil, devine mai vulnerabil, ceea ce îi aduce şi dezavantaje. Dar e preferabil, pentru că îşi dezvoltă sensibilitatea, iar sensibilitatea îl face să evolueze.Pentru a avea o vedere clară asupra acestui subiect, trebuie să revenim la chestiunea celor două naturi din noi: natura inferioară şi natura superioară. Până ce omul nu a început să lucreze asupra lui însuşi, cu scopul de a-şi stăpâni tendinţele egocentrice ale naturii sale inferioare, e evident cădezvoltarea sensibilităţii e însoţită de dificultăţi şi suferinţe de tot felul. Instruirea care se dă în şcoli şiuniversităţi nu face, din păcate, decât să agraveze această tendinţă: punând accentul pe achiziţia de cunoştinţe şi nu pe formarea caracterului, nu încetăm să dăm tinerilor decât pretexte pentru a deveni mai egoişti, dificili şi mofturoşi. Nu se face nimic pentru a-i învăţa pe cei ce studiază cum să se servească de cunoştinţele pe care le primesc, pentru un scop nobil, mai generos. Din contră: în fiecare domeniu, fiecare învaţă să se folosească de cunoştinţele lui pentru a ajunge la o anumită poziţie socială, pentru prestigiul său, binele său material. Şi astfel, devenind adulţi responsabili în societate, şi unii şi alţii nu se gândesc decât cum să tragă pătura peste ei, având ca şi consecinţe nemulţumire, agresivitate,certuri, pentru că toţi se simt atacaţi şi lezaţi de comportamentul egocentric al altora.Această sensibilitate nevralgică care este hrănită de natura inferioară, personalitate, face viaţa imposibilă şi de aceea se trage concluzia că, pentru a fi fericit, e mai bine să nu fi sensibil.În realitate, rebuie să facem diferenţa între adevărata sensibilitate şi această sensibilitate maladivă care va duce la susceptibilitate sau hipersensibilitate. Adevărata sensibilitate e o facultate care ne face capabili de a ne ridica foarte sus, pentru a avea acces la o lume din ce în ce mai subtilă pentru a-i înţelege realităţile. Hipersensibilitatea e o manifestare a naturii inferioare care se crede centrul lumii,are impresia permanentă că nu i se dă destulă atenţie, care se simte frustrată, rănită şi devine agresivă.Când am făcut această distincţie, înţelegem că trebuie să lucrăm asupra naturii inferioare pentru a ostăpâni: e singura posibilitate care permite adevăratei sensibilităţi să înflorească, să se îmbogăţească.


Sensibilitatea nu e numai această facultate care ne face să ne emoţionăm, ci ne face rămânemuimiţi în faţa fiinţelor pe care le iubim, în faţa frumuseţii naturii sau în faţa operelor de artă. Ea ne deschide porţile imensităţii, luminii, ne dă înţelegerea ordinii divine a lucrurilor, ne permite să vibrăm la unison cu regiuni, entităţi şi curenţi ai Cerului.Aceata e sensibilitatea pe care toţi trebuie să o cultivăm, dacă nu, umanitatea va regresa. Vedem uneori oameni care sunt pe cale să se reîntoarcă la stadiul animal, vegetal sau chiar la stadiul de piatră!Da, ei nu fac nici un efort de a-şi educa sensibilitatea, se lasă în voia lor, şi în acest caz, în mod necesar se întorc pe scara evoluţiei. Din contră, graţie efortului pentru adevărata sensibilitate, materia noastră devine mai fină, mai suplă, mai pură, vibrează altfel, şi ne face capabili să percepem lumea divină, neatenuează stupiditatea, răutatea, atitudinea jignitoare; nu le mai dăm atenţie. Înainte de a dezvolta această sensibilitate înaltă, reacţionam la cea mai mică agresiune, în timp ce acum nu suferim de loc.Aceasta e adevărata sensibilitate, aceea a sufletului şi spiritului, care ne protejează de hipersensibilitate,această sensibilitate ridicolă, ce provine din natura noastră inferioară. Atunci, sunt două avantaje: ne deschidem luminii, frumuseţii, fericirii lumii divine, şi scăpăm de tenebre, urâţenie şi de suferinţele pământului. Iată, deci, un subiect la care merită să reflectăm.Acum, pentru a dezvolta această sensibilitate la lumea divină, e foarte important ca voi să luaţi cunoştinţă de valoarea unor anumite momente ce le trăiţi, momente în care în linişte, reculegere, primiţi o lumină, o graţie a Cerului. Multe din suferinţele voastre provin chiar din cauză că nu posedaţi această stare de conştiinţă. Primiţi binecuvântări, dar aceasta nu durează, faceţi repede în aşa fel încât le pierdeţi, foarte simplu, chiar din cauză că ignoraţi ceea ce aţi primit. Oricând există o altă preocupare mai importantă: câteva mici reparaţii, câteva discuţii discuţii legate de lucruri nesemnificative. Vă imaginaţi că Cerul trebuie să fie tot timpul gata să-şi reverse binecuvântările iar voi, când vă place,când nu aveţi ceva mai interesant de făcut, să vă opriţi câteva minute pentru a le primi. Nu, aceasta nu trebuie să se petreacă aşa. Cerul nu e la dispoziţia oamenilor superficiali şi nepăsători. 

Într-un moment determinat, în anumite condiţii, el îşi revarsă binecuvântările şi dacă nu sunteţi destul de conştienţi pentru a le primi sau nu ştiţi să le conservaţi, cu atât mai rău pentru voi, ele vă vor părăsi.Deci, fiţi atenţi: în zilele în care simţiţi că aţi avut o revelaţie, că aţi primit o graţie a Cerului,încercaţi să conservaţi acest lucru cu precizie. 

Chiar v-am dat o metodă. Încercaţi să vă amintiţimomentele cele mai luminoase ale existenţei voastre, gândiţi-vă prin cine au venit şi cum s-au produs,faceţi-le să revină des în memoria voastră ca şi cum vă recântaţi deseori o muzică ce vă place, şi retrăiţi din nou aceleaşi senzaţii de puritate, libertate, lumină.Din nefericire, majoritatea oamenilor fac chiar contrariul: ei îşi amintesc numai de ce i-a făcut să sufere, poartă cu ei acest lucru, îl privesc, îl rumegă. Este foarte periculos, nu trebuie să te întorci spre ceea ce a fost rău. Trebuie să trageţi pentru totdeauna o concluzie şi să nu mai reveniţi la aceasta.Vă faceţi rău revenind continuu asupra unor stări sau evenimente negative.

Atunci, de acum începând, când Dumnezeu vă va da binecuvântarea sa, păstraţi-o cu sfinţenie, pentru că fericirea constă într-o permanentă atenţie îndreptată către lucrurile frumoase, într-o sensibilitate faţă de tot ce este divin. 

Când simţiţi că spiritul, lumina vă vizitează, nu lăsaţi să se şteargăaceste impresii gândindu-vă imediat la altceva, opriţi-vă îndelung asupra acestei impresii pentru ca easă pătrundă profund în voi şi să dea rezultate. Astfel ea lasă urme pentru eternitate. Trebuie formată o obişnuinţă: în loc să ne aplecăm tot timpul asupra stărilor negative, asupra decepţiilor, animozităţilor,debarasaţi-vă de ele şi concentraţi-vă asupra a ce vi se întâmplă bine, pur, luminos.