Era în vara anului 2002 şi în jud. Dolj dogorea o secetă cumplită. Soarele arzător pârjolise totul, iarba era uscată, pomii aproape că nu mai aveau frunze, era ceva dezolant. Eu nu mai puteam să respir. Criza mea de alergie se accentuase, îmi curgeau ochii, mă sufocam, era un chin pentru mine, nopţi întregi nu dormeam. Am urmat un tratament la Bucureşti (vaccin plus medicamente pe cale orală), dar cu rezultate minime. Boala îşi continua cursul de aproximativ 20 de ani. Eram disperată. În afară de suferinţă, arătam şi foarte rău, aveam edeme pe faţă, îmi erau umflaţi şi ochii, şi buzele. Într-o seară, venind de la serviciu, soţul meu îmi spune: "Mâine vine la Craiova un sfânt de la Mânăstirea Bistriţa din Vâlcea, aducător de ploaie. Toţi colegii mi-au zis că pe acolo pe unde trece şi se fac rugăciuni, vine ploaia. Să te duci şi tu la catedrală, că după un pelerinaj prin oraş, va fi depus acolo". Aşa am făcut. I-am cerut voie şefului meu, i-am spus adevărul şi, într-un suflet, am ajuns la catedrală. "Sfântuleţul" (aşa îi ziceau oamenii) era acolo. O maică era la picioarele lui, iar alta la capul lui. Lumea, foarte multă, trecea pe la raclă şi se închina. Am căzut în genunchi, zdrobită de durere şi am început să plâng în hohote. Îmi venea să strig tare: "Ajută-mă, că nu mai pot, nu am unde să mă mai duc". Simţeam că era ultima mea salvare. O maică, văzându-mă aşa îndurerată, a zis: "Sfântuleţul nu trece cu vederea rugăciunea ta şi te va ajuta!". Am stat ore întregi în biserică, până a plecat. Aş fi rămas pe veci lângă el, mă simţeam mai bine cu el alături. Urma să fie purtat şi prin satele de lângă Craiova. La plecare, abia mă mai ţineau picioarele, aveam ochii înceţoşaţi de atâta plâns, încât unul din ierarhii care însoţeau racla a zis: "Lăsaţi-o să-l mai atingă odată", şi a oprit maşina.
Am ajuns acasă. Epuizată, m-am aşezat pe scaun, în balcon, căutând o gură de aer. Deodată, pe cerul senin au început să apară norii. "Doamne!", am exclamat. Şi a început o ploaie cu bolboroci (aşa ziceam în copilărie). Ieşeau din pământ aburi (parcă îi văd şi acum). Atunci am început să mă rog: "Sfântuleţule, dacă aduseşi ploaie (a plouat aproape toată noaptea), fie-ţi milă şi de mine şi ajută-mă să scap de această boală grozavă". Minunea s-a petrecut. În acea noapte, am reuşit să dorm mai bine, fără crize, a doua noapte şi mai bine, iar în aproximativ 7 zile, nu am mai avut nici o criză, până în ziua de azi. Viaţa mea s-a schimbat în bine, pot să respir normal, pot să miros o floare, să trec pe lângă pomii înfloriţi (care, din păcate, nu prea mai sunt, "oamenii" inconştienţi îi taie de parcă pomii ar fi duşmanii lor).Viaţa mea nu mai este un calvar. Văzând această minune, am mers la catedrală să întreb de unde vine acest "Sfântuleţ".
Mi s-a spus că vine din Vâlcea, de la Mânăstirea Bistriţa, şi se numeşte Sfântul Grigore Decapolitul.EMILIA
Sursa FORMULA AS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.