luni, 1 ianuarie 2018

Te afli aici pentru a-ţi trăi propria viaţă



În ultimă instanţă, calea pe care o urmezi în viaţă este propria ta creaţie. Tu o determini prin rezonanţele tale energetice, conştiente sau inconştiente. La modul ideal, ar fi de preferat să faci acest lucru în mod conştient, respectiv să îţi modelezi destinul astfel încât viaţa ta să se alinieze cu lucrurile care îţi trezesc pasiunea şi entuziasmul. Te rog să remarci faptul că am folosit pluralul atunci când am vorbit despre aceste lucruri. Insist asupra acestui fapt deoarece secretul reuşitei în cazul de faţă nu constă în încercarea de a identifica „marea pasiune sau menire a vieţii tale”. Te asigur că de-a lungul anilor multe lucruri îţi vor trezi pasiunea şi entuziasmul.

Eu cred că cei care petrec ani de zile căutându-şi „menirea în viaţă” îşi pierd timpul, căci nimeni nu primeşte o singură şansă, pe care dacă o ratează, îşi ratează practic viaţa, indiferent în ce constă această „şansă”. Dacă acest lucru ar fi adevărat, omul ar fi conceput cu totul altfel, atât din punct de vedere intelectual cât şi din punct de vedere creativ. Dacă ne-ar fi dat să facem un singur lucru, acesta ne-ar fi extrem de clar la nivel instinctiv, astfel încât nu am mai trăi această stare de confuzie şi de suferinţă din cauza negăsirii sale.

Noi, oamenii, avem însă de ales. De aceea, foarte mulţi oameni se simt confuzi! În realitate, singurul motiv pentru care ne simţim îndoiţi în ceea ce priveşte pasiunile şi menirea noastră în viaţă este convingerea noastră că acestea ar trebui să ne fie extrem de clare. De ce contează atât de mult acest lucru pentru noi? De ce nu putem face ceva pur şi simplu pentru că ne face plăcere? De ce trebuie să identificăm o activitate cu „menirea” noastră pentru a-i atribui o valoare deosebită, angrenându-ne timpul şi energia în ea? Indiferent în ce constă viziunea sau visul tău, acestea îţi vor fi revelate mult mai uşor dacă faci cu plăcere ceea ce faci. În acest fel, totul ţi se va părea mai amuzant. Mai mult, acţiunile tale vor genera rezultate mult mai semnificative, vei fi înconjurat de oameni care te vor sprijini şi te vei bucura mai mult ca oricând de viaţă.

Scopul este să îţi creezi o viziune care să te inspire să îţi realizezi propria măreţie personală transformându-te astfel într-o sursă generatoare de valori pentru această lume. Dacă vei face
acest lucru, Universul te va răsplăti oferindu-ţi toate lucrurile de care ai nevoie pentru a perpetua această experienţă. […] Multora li s-a inoculat încă din primii ani de viaţă ideea că îşi doresc să fie medici… sau soţie casnică… sau orice altceva! Fără să verifice vreodată ce anume îi pasionează cu adevărat, ei şi-au creat o educaţie şi o experienţă de viaţă care nu avea nimic de-a face cu dorinţele reale ale sufletului lor.

Foarte mulţi oameni se află în această situaţie şi se trezesc într-o bună zi simţindu-se pierduţi şi incapabili să se bucure de propria lor viaţă. La modul ideal, noi ar trebui să ne bucurăm în fiecare moment de ceea ce suntem… dar acest lucru se întâmplă foarte rar. De cele mai multe ori, noi ne gândim tot timpul la ceea ce nu suntem şi la ceea ce nu facem bine.

Acest lucru se datorează procesului de condiţionare la care ne-a supus societatea. Ideea că „nu suntem suficient de buni aşa cum suntem” a fost creată de anumite persoane care doreau ca oamenii aflaţi în sfera lor de influenţă să „îşi cunoască locul”. Pentru ca cineva să îşi poată păstra puterea, cei din jurul lui trebuie să perceapă existenţa acestei puteri şi faptul că unii o pot avea, iar alţii nu. Întotdeauna se vor găsi oameni care să îşi înveţe semenii că au o natură limitată, nu una nelimitată. De aceea este atât de prevalentă la ora actuală mentalitatea de tip „nu pot”.

Deşi nu trece o zi fără să descoperim lucruri noi despre natura infinită a Universului şi despre miracolul vieţii, noi continuăm să ne focalizăm asupra limitărilor noastre, în loc să acceptăm magia care ne stă la dispoziţie. Adevărul este că noi ne putem alege singuri calea. Acest lucru nu este întotdeauna uşor, mai ales la început, căci această abordare a vieţii diferă de tot ce am fost învăţaţi vreodată. În esenţă, ea afirmă că: „Noi putem face absolut orice dacă ne dorim cu adevărat acest lucru.” Crearea căii personale poate fi extrem de dificilă. Ea ne obligă să gândim la o scară mai mare decât am făcut-o vreodată până acum şi să ne focalizăm mai mult decât am fi crezut vreodată că este posibil. Atunci când începi să îţi creezi această cale, convingerile limitatoare şi gândurile negative se vor repezi asupra ta, copleşindu-te – dacă această viziune nu rezonează cu respectivele convingeri. Nu trebuie să te lupţi cu aceste sentimente. Ceea ce trebuie să faci este să le recunoşti ca atare: simple reacţii învăţate la adresa unui gând. Cu cât vei încerca să te lupţi mai abitir cu aceste sentimente, cu atât mai puternice vor deveni ele.

Ori de câte ori auzi 
în mintea ta voci care îţi spun că: „Nu poţi face acest lucru”, „Cum crezi că vei reuşi aşa ceva?” sau „Problema asta te depăşeşte”, încearcă să te detaşezi pentru o clipă de emoţiile declanşate de aceste cuvinte şi întreabă-te care este originea lor. Ţi-a spus vreodată un părinte, un profesor sau o altă persoană autoritară că „nu poţi”? Dacă da, ai crezut cu siguranţă acest lucru. La urma urmelor, de ce nu ai fi făcut-o? Gândeşte-te însă: cum ar putea cineva care nu este una cu tine să ştie de ce eşti sau nu eşti capabil tu? Nimeni nu te cunoaşte în proporţie de sută la sută. Este greu să ne cunoaştem noi înşine în proporţie de sută la sură, deci cum ar putea şti o persoană aflată într-o poziţie de autoritate să ştie în locul nostru ce putem şi ce nu putem face în viitor?

Răspunsul evident este că nicio persoană aflată într-o poziţie de autoritate nu ar putea şti vreodată aceste lucruri. Cu toate acestea, pare de necrezut cât de uşor acceptăm noi convingerile altor oameni legate de noi înşine. Le integrăm apoi pe un nivel atât de profund încât nici nu mai par „convingeri”, ci realitatea aşa cum este. Atunci când aceste convingeri conduc la o viaţă lipsită de pasiune şi de inspiraţie şi la un potenţial limitat, sau chiar la o viaţă cu un potenţial foarte mare, în condiţiile în care te simţi însă blocat şi incapabil să mergi mai departe, este greu să asculţi pe cineva ca mine care îţi spune că poţi „crea orice”. Pur şi simplu îţi lipsesc dovezile care să te convingă de adevărul acestei afirmaţii. În realitate, cel care nu a permis acestor dovezi să devină parte integrantă din experienţa ta este sistemul convingerilor tale.

Din fericire, tu poţi schimba această stare de lucruri. Schimbarea este însă dramatică, şi pentru a o putea realiza, ai nevoie de un stimulent extrem de puternic. Exact acesta este rolul pe care
urmează să îl joace viziunea despre care vorbim şi pe care trebuie să ţi-o creezi.

Înainte de a începe, doresc să subliniez două lucruri:

Nu-ţi compara niciodată viziunea / visele cu cele ale altor persoane. Viaţa nu este o competiţie pentru a afla cine are cele mai măreţe, cele mai îndrăzneţe şi cele mai onorabile aspiraţii. Tu te
afli aici pentru a-ţi trăi propria viaţă. Cum doreşti să fie aceasta?

Viziunea ta nu trebuie să te inspire decât pe tine. Nimeni din jurul tău nu trebuie să fie „de acord” cu tine pentru a putea merge mai departe. Oamenii care te pot sprijini vor apărea pe măsură ce vei avansa pe calea aleasă de tine.

Ce înseamnă să devii una cu împlinirea viziunii tale?

[…]Decizia de a fi efectiv cel care doreşti să devii are o cu totul altă Energie decât speranţa / încercarea / dorinţa de a deveni o astfel de persoană. Legea Atracţiei afirmă că tu atragi întotdeauna în viaţa ta acele lucruri cu care te afli în stare de rezonanţă energetică. De aceea, 
atât timp cât doar „speri” să devii „într-o bună zi” altcineva, realitatea pe care o atragi în viaţa ta rămâne proiectată de-a pururi într-un viitor incert, căci cu această realitate te afli tu în rezonanţă!

Majoritatea oamenilor încep prin a „aspira” către o anumită viaţă sau devenire, şi abia după ce trece suficient timp (în care fac eforturi consistente) îşi permit ei să devină una cu realitatea pe care şi-o doresc, atrăgând astfel schimbările reale în viaţa lor. Alţii nu fac niciodată această tranziţie, rămânând blocaţi în vibraţia lui „va veni o zi în care ceea ce îmi doresc se va întâmpla, dacă voi munci din greu în această direcţie sau dacă voi fi suficient de bun.”

De aceea există atât de mulţi muzicieni, artişti, actori sau chiar antreprenori care nu reuşesc niciodată să atingă succesul pe care şi
-l doresc. Pur şi simplu ei nu se identifică cu acest succes, proiectându-l întotdeauna într-un viitor incert. Până atunci, ei rămân ancoraţi în convingerea lor profundă că artiştii trebuie să sufere pentru arta lor şi că au nevoie de noroc, iar adeseori de ani de zile, pentru a putea avea succes. Cu cât vei trece mai rapid de la „încercarea de a deveni” la „devenirea” propriu-zisă, cu atât mai rapid îţi vei vedea dorinţele îndeplinite. Numai atunci când te
simţi deja una cu persoana care doreşti să devii rezonezi tu cu Energia necesară pentru a atrage această experienţă în realitatea ta curentă. […]Tot ce trebuie să faci în acest scop este să trăieşti
foarte clar sentimentul pe care l-ai trăi dacă viziunea ta s-ar adeveri, devenind parte integrantă din realitatea ta curentă. Menţinerea acestui sentiment joacă un rol chintesenţial, schimbându-ţi rezonanţa energetică şi atrăgând astfel în viaţa ta realitatea pe care ţi-o doreşti.

Clarifică-ţi ce anume te pasionează cu adevărat.

Dacă îţi este foarte clar ce anume te pasionează cu adevărat, înseamnă că eşti pregătit să îţi creezi propria viziune şi să te laşi inspirat de ea. Dar dacă nu îţi este clar? Dacă faci şi tu parte din numeroşii oameni care nu au nici o idee ce anume îi pasionează? Personal, cunosc foarte mulţi astfel de oameni. Ce se întâmplă dacă cineva te roagă să îi descrii cum percepi tu „viaţa ideală” şi constaţi că nu ai nici cea mai mică idee? Mai întâi de toate, trebuie să înţelegi că această aparentă „ignoranţă” nu este altceva decât o altă formă de rezistenţă. De multe ori, noi refuzăm să ne mai acordăm atenţia lucrurilor care ne pasionează încă din primii ani de viaţă.

Sistemul tradiţional al educaţiei tinde să îi orienteze pe copii pe căi pentru care aceştia nu au nici cea mai mică înclinaţie.
Dacă tot ce ai învăţat despre pasiunile tale este că acestea „pot fi hobby-uri drăguţe, dar în niciun caz nu îţi permit să îţi câştigi traiul” sau ceva de genul acesta, nu este de mirare că te-ai rupt de
simţul pasiunii tale. Ar fi prea dureros să trăieşti dorindu-ţi să faci ceva ce ştii că nu poţi face. De aceea, îţi creezi singur o poveste şi începi să crezi că „nu ştii ce anume te pasionează”. Nu vreau să spun cu asta că acest mecanism este raţional şi intenţionat. De cele mai multe ori nu este. Este pur şi simplu un mecanism de autoapărare emoţională. Dacă porneşti de la premisa că nu ştii ce anume te pasionează, îţi este mult mai uşor să nu îţi asumi responsabilitatea pentru faptul că nu trăieşti la unison cu aceste lucruri. „O”, ajungi să îţi spui, „dacă aş şti ce anume mă pasionează, aş putea pune la lucru Legea Atracţiei, iar viaţa mea s-ar schimba imediat.” Această poveste devine din ce în ce mai reală pentru tine, până când ajungi să crezi sincer că nu te pasionează nimic cu adevărat.

În acest fel, nu te mai simţi atât de rău. Te simţi doar amorţit.

Singurul lucru pe care îl poţi atrage atunci când te simţi amorţit este o amorţeală şi mai mare. În lume există foarte mulţi oameni complet amorţiţi atunci când vine vorba de lucrurile care îi pasionează, privându-se astfel singuri (dar şi pe ceilalţi oameni) de darurile pe care le-ar putea aduce acestei lumi.

Chiar dacă pe moment ţi se pare reală, ideea că nu ştii ce anume te pasionează este falsă şi trebuie să renunţi la ea, dacă doreşti să începi să trăieşti o viaţă mai satisfăcătoare. Toţi oamenii se află în această lume cu unicul scop de a-şi trăi pasiunile. De aceea, dacă nu faci deja acest lucru, a sosit timpul să treci la treabă!     - Bob Doyle

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.