«Da! Fiecare are îngerul său păzitor»

Sophy Burnham, romancieră, scenaristă şi ziaristă americană, laureată a numeroase premii pentru opera sa, îşi datorează celebritatea mai ales cărţilor sale cu îngeri, apărute în tiraje de masă.

Reporter: Cărţile dvs. cu îngeri s-au bucurat de un succes uriaş în Statele Unite şi-n Europa. 
Cum v-aţi apropiat de acest subiect?

Sophy Burnham: Tocmai publicasem o carte şi eram în perioada de căutare a unui nou subiect. Sunt o scriitoare profesionistă şi pe atunci mă găseam între două cărţi. Din senin, am simţit imboldul să aştern pe hârtie, doar pentru mine şi pentru copiii mei, fără a avea intenţia de a fi editate, toate întâmplările magice şi misterioase care se petrecuseră în viaţa mea. Pe măsură ce avansam, intram într-o lume halucinantă, care nu se putea explica. Scriam poveştile şi le învârteam ca pe nişte pietre în palmă, pentru a putea să le desluşesc adevărul, străin de orice logică raţională. După ce am scris jumătate de carte, le-am dat prietenilor să citească şi au fost foarte emoţionaţi. Şi eu eram. Când eşti scriitor, ştii dacă ceea ce ai scris este bun sau prost. În cazul acela, simţisem că era ceva foarte puternic. Astfel, am hotărât să fac demersuri pentru ca povestirile să fie tipărite.

Rep.: Lumea era pregătită pentru întâlnirea cu îngerii?

S.B.: Cartea a aşteptat patru ani apariţia. Nicio editură nu era interesată de ea, pentru că pe atunci subiectele spirituale nu erau căutate de public. Era epoca cea mai materialistă, epoca Reagan în America. Dar imediat după 1990, s-a petrecut ceva, a avut loc o transformare a conştiinţei. Oamenii au descoperit că nu erau niciodată satisfăcuţi. Nu reuşeau să-şi astupe golul pe care îl simţeau în suflet; în ciuda banilor, a hainelor de blană şi a maşinilor de lux pe care şi le cumpărau. Nu-şi găseau pacea inimii. Noi toţi căutăm sentimentul de împăcare. Am intrat în noul mileniu şi realizăm că ne lipseşte ceva, că suntem înfometaţi din punct de vedere spiritual.

Rep.: În reprezentarea creştină, îngerii sunt mesagerii unui Dumnezeu iubitor, care ne ceartă atunci când greşim, dar ne şi ocroteşte. Oare fiecare om are un înger?

S.B.: Da, fiecare are îngerul său păzitor. În copilărie, bunica mi-a spus o poveste pe care o cred: înainte de a ne naşte, când încă suntem mici lumini în grădina lui Dumnezeu, ne sunt „repartizaţi” deja îngerii păzitori care ne vor însoţi de-a lungul întregii noastre vieţi. Şi atunci când murim, adică în clipa în care ne întoarcem la starea spirituală, aceşti prieteni dragi ne conduc de unde am venit.

Rep.: Există vreo cale de a ne vedea îngerii păzitori şi de a intra în contact cu ei?

S.B.: După apariţia cărţilor, mi s-a pus de multe ori această întrebare: „Cum pot să intru în contact cu îngerul meu păzitor?”. Pentru început este suficient să recunoaştem binefacerile care ne sunt dăruite în timpul vieţii şi să mulţumim pentru ele. Cu cât mulţumim mai mult, cu atât binefacerile se vor revărsa asupra noastră. Până la urmă, nu este important dacă ne vedem sau nu îngerul păzitor. Este important ca, ajunşi la sfârşitul vieţii, să ne uităm în spate şi să spunem: „Oare mi-am trăit viaţa cum trebuie? Am iubit cu adevărat?”.

Am o prietenă bună care a trăit o experienţă la granița dintre viață și moarte. Avea doisprezece ani când s-a petrecut. A trecut prin toate etapele despre care vorbesc toţi cei care au trăit astfel de experienţe. A trecut printr-un tunel de lumină şi la capătul lui a văzut fiinţe spirituale sau îngeri luminoşi. A existat însă un obstacol pe care nu a putut să-l depăşească, un câmp şi un râu păzit de un gard. Acolo şi-a văzut întreaga ei viaţă defilând foarte repede prin faţa ochilor. A remarcat că viaţa i-a fost arătată ca un fel de alfabet Morse, cu spaţii pline şi goale. Apoi şi-a dat seama că nu i-au fost arătate decât momentele când a iubit în manieră totală. A ales deci să se întoarcă la viaţă, pentru că nu iubise suficient. Cred că spre aceasta suntem uneori chemaţi înapoi: o vibraţie, o chemare, o viaţă spirituală mai elevată. Este ceva extrem de greu. Cum să iubeşti pe cineva care tocmai te-a insultat? Cum să iubeşti, necondiţionat, persoana care ţi-a rănit sentimentele? Şi totuşi, mulţi oameni, mai ales călugări şi preoţi, se roagă, iertându-şi duşmanii, dându-le o mână de ajutor.

Rep.: Le datorăm îngerilor recunoştinţă?

S.B.: Da. Le datorăm mulţumiri şi elogii şi, mai ales, trebuie să credem în Dumnezeu. Trebuie să le mulţumim îngerilor mereu. Sunt foarte duioşi şi tandri. Vor să ne vadă râzând. Le putem oferi zâmbetul nostru şi vor fi încântaţi.

Rep.: Oare oamenii sunt pe punctul de a deveni mai înţelegători? Începe omenirea să înveţe ceva despre legătura cu Dumnezeu?

S.B.: Întrebarea este dacă putem să ne iubim, în loc să ne urâm. Se pare că începem să învăţăm să facem aceasta. Oare putem să-i învăţăm pe copii că există îngeri gata să-i ajute? Vom avea curajul să le spunem că este bine să se roage pentru a obţine ceea ce doresc? Vom avea curajul să recunoaştem, nu numai în biserică, ci şi în cursul întâmplărilor din viaţa noastră, că trăim într-un univers mult mai vast şi mai grandios decât credem? Oare avem acest curaj? Nu cred că este vorba despre o alegere individuală. Putem să ne încăpăţânăm şi să încercăm să ne opunem, dar nu putem rezista. Va trebui să urmăm cu toţii curentul. El duce la un nivel luminos şi la multă dragoste.