marți, 13 decembrie 2016

Despre rugaciune cu Maica Siluana

Deci rugăciunea te învaţă, pentru că rugăciunea scurtă pune stavilă inundaţiei de gânduri care te împiedică să cunoşti tăcerea minţii, care este acolo şi care‑ţi dă toată lumina de care ai nevoie ca să‑ţi întregeşti experienţa. Deci atunci când tac, mă desprind de gândurile care mă macină acum şi care‑s mânate de grijile de acum, fricile de acum şi de fanteziile făcute de mine acum. Dacă mie mi‑e frică că nu mai vine iubitul meu, că a plecat cu alta, că, uite, trebuia să vină de două ore şi n‑a venit, toată gândirea mea este în fantezie. A plecat cu alta! L‑a călcat tramvaiul! – iar el era de fapt la o bere cu prietenii, nu? Nu era asta realitatea! 

Când rugăciunea pune stavilă acestor gânduri şi mintea tace, eu intru într‑o zonă a minţii mele, într‑o zonă a vibraţiilor şi a depozitelor, în care eu pot să acced la multitudinea de cunoştinţe, de valori şi să îi dau minţii voie să le prelucreze. Mai mult, eu, prin tăcerea minţii şi prin rugăciune, Îi fac loc lui Dumnezeu, Care‑mi luminează mintea, şi mintea de abia atunci vede lucrurile aşa cum sunt, în lumina aceea, şi nu în lumina zilei şi nici în lumina propriei inteligenţe. Chiar dacă eu n‑am văzut lumina necreată, când tac şi zic: Doamne, lumina aceea îmi luminează mintea într‑un mod neperceptibil pentru simţirea mea deocamdată. Dar eu văd lucrurile în altă lumină. Altfel, mai mult: eu am o întrebare şi o nedumerire şi mă rog, şi‑n momentul acela intru într‑o zonă în care mintea mea e în comuniune cu toate minţile care sunt la acest nivel de... să zicem, de vibraţie – că părintele Stăniloae foloseşte mult cuvântul. Şi atunci, eu pot să primesc răspuns... 
Sursă: Lumea Credinţei, (fragment din interviul Maicii Siluana Vlad

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.