duminică, 29 decembrie 2019

Psalmul 33


Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea.

În Domnul se va lăuda sufletul meu; să audă cei blânzi şi să se veselească.

Slăviţi pe Domnul împreună cu mine şi să înălţăm numele Lui împreună.

Căutat-am pe Domnul şi m-a auzit şi din toate necazurile mele m-a izbăvit.

Apropiaţi-vă de El şi vă luminaţi; şi feţele voastre să nu se ruşineze.

Săracul acesta a strigat şi Domnul l-a auzit pe el şi din toate necazurile lui l-a izbăvit.

Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El şi-i va izbăvi pe ei.

Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El.

Temeţi-vă de Domnul toţi sfinţii Lui, că n-au lipsă cei ce se tem de El.

Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele.

Veniţi fiilor, ascultaţi-mă pe mine, frica Domnului vă voi învăţa pe voi;

Cine este omul cel ce voieşte viaţa, care iubeşte să vadă zile bune? Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug.

Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea.

Ochii Domnului spre cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea lor.

Iar faţa Domnului spre cei ce fac rele, ca să piară de pe pământ pomenirea lor.

Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit şi din toate necazurile lor i-a izbăvit.

Aproape este Domnul de cei umiliţi la inimă şi pe cei smeriţi cu duhul îi va mântui.

Multe sunt necazurile drepţilor şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul.

Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi.

Moartea păcătoşilor este cumplită şi cei ce urăsc pe cel drept vor greşi.

Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El.

Rugaciuni pentru suflet



Rugăciuni care te scapă de frici, lucruri necurate și îți aduc ocrotire - Psalmii 6, 13, 33.
Rugăciunile care te scapă de dușmani - Psalmii 3, 11, 30, 31,
Rugăciunile care te scapă sărăcie - Psalmii 20, 50.
Rugăciunile care te ajută să îți găsești un loc de muncă - Psalmii 60, 74, 144
Rugăciunile care te ajută să îți găsești sufletul pereche - Acatistul Sfântului Nicolae, spusă timp de șapte săptămâni, în fiecare joi.
Rugăciunile care îți aduc sănătate - Psalmii 1, 70.

duminică, 17 noiembrie 2019

Lumina pentru suflet


Îndreptarul dumnezeiesc consta în reguli stricte de comportament atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, în relaţiile de familie, cu semenii şi cu Dumnezeu. Acest îndreptar poate fi asimilat cu „poruncile” biblice. 

Dacă sufletul le îndeplineşte, el poate acumula într-o viaţă suficientă lumină pentru a-şi vindeca partea stângă, partea dreaptă şi mijlocul duhului. În această ordine de idei putem afirma că există reguli specifice părţii stângi, părţii drepte şi părţii de mijloc a sufletului.

Reguli pentru partea de mijloc a sufletului 

1.- „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei; să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine!”. 2.- „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi…”. 

Reguli pentru partea dreaptă a sufletului 

1.- „Să nu ucizi”. 2.- „Să nu fii desfrânat”. 3.- „Să nu furi”. 4.- „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!” 5.- „Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui….”. 

Reguli pentru partea stângă a sufletului 

1.- „Iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta…”. Eugen Nicolae Gisca

Sfaturile clarvazatorului Eugen Nicolae Gisca


Această chemare a Lui se făcea în locuri minunate din lumea şcoală a duhurilor, unde nu este nici cer nici pământ ci numai gândul, cuvântul, purtarea şi lumina din gândul, cuvântul şi purtarea Lui. 

Aici calci ca pe o apă cristalină şi foarte luminoasă în care nu te afunzi deoarece este gândul bun al lui Dumnezeu. O masă lungă cu minunate ştergare asemănătoare cu focul şi cu fulgerele care nu te vatămă pentru că sunt purtările bune ale lui Dumnezeu. De o parte şi de alta a mesei, sunt jilţuri ca din gheaţă din care ies lumini care sunt cuvintele bune, adevărate ale lui Dumnezeu. Pe mese sunt sfeşnice ca din zăpadă din care ies lumini argintii cu reflexe aurii care este lumina din fiecare gând, cuvânt şi purtare a Domnului pentru lumea şcoală şi pentru fiecare duh. Aici se adună duhurile care nu află pacea şi liniştea, duhuri de copii şi duhurile părinţilor. 

În Adunarea lui Dumnezeu, Dumnezeu vorbeşte copiilor care găsesc pricini de împotrivire între ei şi între ei şi părinţi: „renunţaţi să mai creaţi pricini de împotrivire între voi şi între voi şi părinţii voştri pe care i-am pus peste voi; renunţaţi la gândurile, cuvintele şi purtările fără de lumină care distrug natura, trupurile voastre şi trupurile părinţilor; fără lumina din gândul, cuvântul şi purtarea voastră nu veţi putea să deveniţi părinţi; fiecare dintre voi să respecte legea Mea pentru fiecare dintre voi, duhurile noi: - la gânduri, cuvinte şi purtări cu lumină să răspundeţi la fel.

- la gânduri, cuvinte şi purtări fără lumină să răspundeţi cu gânduri, cuvinte şi purtări cu lumină în ele, ca să vindecaţi natura şi trupurile din jurul vostru. Dacă voi răspundeţi la gânduri, cuvinte şi purtări fără lumină cu gânduri, cuvinte şi purtări fără lumină, atunci natura, trupurile duh ale semenilor şi trupul duh al vostru se vor defecta. Nu mai pierdeţi vremea cu greşelile altora, ci renunţaţi la gândurile, cuvintele şi purtările voastre fără lumină ca să nu deveniţi şi voi la fel ca ei. Pentru asta nu vă voi ţine partea, în faţa părinţilor voştri şi nu vă voi da dreptate deoarece aţi călcat legea Mea pentru duhurile voastre şi v-ati întunecat gândul, cuvântul şi purtarea înaintea Mea, înaintea părinţilor voştri şi a lumii. Părinţilor le-a vorbit aşa: „Am dat legea Mea pentru ca duhurile voastre să înainteze în cunoaştere şi să fiţi apţi să vă creaţi lumile şi creaţiile voastre care să dăinuie veşnic. Şi legea pe care v-am dat-o e simplă: renunţaţi la gândul, cuvântul şi purtarea voastră fără lumină, în natură şi în familiile voastre, cu copiii voştri peste care v-am pus, pentru a spori cunoaşterea voastră în lumină; Copiilor, cum să vă pun părinţi peste copiii voştri când gândul, cuvântul şi purtarea voastră defectează, distruge natura şi orice trup duh? Părinţilor cum să vă învăţ să vă creaţi lumi şi creaţii proprii care să dăinuie etern, când gândul, cuvântul şi purtarea voastră umple cu defecte, îmbolnăveşte natura şi toate trupurile duh şi le face să dispară repede? (să moară)”.

Copiii şi fiii lui Dumnezeu vedeau lumina care ieşea din gândul, cuvântul şi purtarea Duhului lui Dumnezeu care le vorbea şi se ruşinau în faţa lui Dumnezeu care se purta faţă de ei plin de iubire şi de adevăr, îndelung răbdător şi nu lua în seamă greşelile lor de gând, cuvânt şi purtare fără de lumină. Ei vedeau adevărul din legea lui Dumnezeu pentru duhurile lor, lege care spune că dacă răspunzi la gânduri, cuvinte şi purtări fără lumină cu gânduri, cuvinte şi purtări cu lumină din duhul tău, lumina vindecă natura şi trupurile duh din jur. Şi vedeau duhurile din Adunarea lui Dumnezeu, cum gândurile, cuvintele şi purtările lor întunecate, fără de lumină pe care le îndreptau între ei şi toţi spre Dumnezeu, se topeau în lumina din gândul, cuvântul şi purtarea lui Dumnezeu şi le vindeca trupurile. Ei vedeau că lumea, natura şi trupul Duh al lui Dumnezeu nu se întunecă, nu se îmbolnăveşte şi nu se strică, nu moare, tocmai pentru că nu manifestă niciodată gânduri, cuvinte şi purtări fără lumină, faţă de duhurile fără lumină. "Afectiuni" - Eugen Nicolae Gisca

vineri, 23 august 2019

Intelepciune japoneza



Străinii ar putea vorbi ore întregi, probabil, despre natura misterioasă a culturii japoneze. Ceea ce este mai fascinant și captivant despre această țară este probabil faptul că, în ciuda îmbrățișării sale a modernitatii și a realizărilor tehnologice imense, oamenii săi continuă să mențină legături foarte puternice cu rădăcinile și tradițiile antice.

1. Un obiect în plus e o grijă în plus.

2. Fără oameni simpli nu există oameni mari.

3. Tine minte recunoștința ca și supărarea.

4. Nu s-a întâmplat vreodată ca cineva în pielea goală să piardă ceva.

5. Când puterea are dreptate, dreptatea n-are putere.

6. Fă ce poți, iar ceea ce nu poți, lasă în voia soartei.

7. Dacă întrebi – ți-e rușine un minut, iar dacă nu știi – ți-e rușine toată viața.

8. Când vine nenorocirea, bizuie-te doar pe tine.

9. După ce te-ai gândit bine – hotărăște, iar după ce ai hotărât – nu te mai gândi.

10. Nu există dușman mai periculos decât prostul.

11. Nu-l reține pe cel ce pleacă și nu-l alunga pe cel ce vine.

12. Cazi de 7 ori dar ridică-te de 8 ori.

13. În casa în care oamenii râd, vine fericirea.

14. Dacă o problemă poate fi rezolvată, atunci nu trebuie să-ți faci griji. Dacă problema nu are soluții, e inutil să-ți faci griji.

15. Omul rău încearcă să se justifice, omul bun – să-și îndrepte greșeala.

16. Fii învățătorul inimii tale – nu-i permite inimii să devină învățătorul tău.

17. Repede înseamnă încet, dar fără întreruperi.

18. Negustorul înțelept nu-și scoate chiar la început toată marfa.

19. Uneori o clipă e mai de preț ca o comoară.

20. Fii precaut cu cel ce tace.

21. O broască într-un puț nu cunoaște măreția mării.

22. Cel care dorește foarte mult să se ridice va gândi la o cale de a construi o scară.

23. Soțul și soția ar trebui să fie asemenea cu o mână și un ochi: atunci când mâna doare, ochii plâng; și când ochii plâng, mâna le șterge lacrimile.

24. Soarele nu știe cine are dreptate sau cine greșeșete. El strălucește fără scop și oferă căldură tuturor.

25. Dacă o femeie dorește ceva, va urca și un munte ca să obțină acel ceva.

26. Dacă doriți să pictați o ramură, trebuie să auziți suflarea vântului.

27. Cinstea / Sinceritatea excesivă se învecinează adesea cu prostia.

28. O vorbă bună te poate menține cald timp de trei luni de iarnă.

29. Cine bea nu cunoaște pericolele vinului; cel care nu bea nu-i cunoaște beneficiile.

30. Când cineva este îndrăgostit, cicatricile lăsate de pojar ii par la fel de frumoase ca și gropitele de pe obrajii unei persoane.

31. Chiar dacă o sabie este necesară doar o singură dată într-o viață, tot ar trebui să fie purtată tot timpul.

32. Florile frumoase nu dau roade bune.

duminică, 11 august 2019

Ce sa faci daca ai parinti toxici !


Nu e necesar sa va iertati parintii pentru a va simti mai bine si pentru a va schimba viata! 

Principiile religioase, filozofice si psihologice va spun de cele mai multe ori ca iertarea este primul pas spre linistea sufleteasca (uneori chiar unicul), dar eu nu cred asta. La inceputul carierei mele am facut aceasta greseala si le-am cerut clientilor mei sa-i ierte pe cei care le facusera rau, mai ales pe parinti. Alti clienti sustineau inca de la inceputul terapiei ca si-au iertat deja parintii pentru raul facut, dar ulterior constatam ca asta nu-i ajuta deloc sa se simta mai bine! Unii se simteau chiar si mai complexati, si mai vinovati, gandeau "poate nu i-am iertat suficient" etc. Am inceput sa examinez cu atentie conceptul de iertare si sa ma intreb daca nu cumva iertarea chiar incetineste procesul vindecarii. 

Am concluzionat ca iertarea cuprinde doua aspecte: renuntarea la dorinta de razbunare si absolvirea vinovatului de raspundere. Am acceptat ca trebuie sa renuntam la gandul de razbunare. Dorinta de razbunare este un sentiment normal, dar negativ, creeaza nefericire si frustrare si lucreaza impotriva starii emotionale de bine. O razbunare ofera o satisfactie efemera si produce in schimb haos emotional. Este o pierdere de energie si de timp. Renuntarea la dorinta de razbunare este un pas dificil dar sanatos. Celalalt aspect nu este insa atat de clar definit. Totusi aveam senzatia ca ceva nu este in regula, din moment ce ni se sugereaza sa ignoram responsabilitatea unui om care a maltratat alt om, mai ales un copil. De ce, pentru numele lui Dumnezeu, am ierta un parinte care a batut si a terorizat? Un parinte care a chinuit si a facut viata altora un iad? Acest gen de iertare nu este decat o alta forma de negare: "Daca te iert, ne putem preface in continuare ca ceea ce s-a intamplat n-a fost asa grav." Aceasta componenta a iertarii ii impiedica pe multi oameni sa-si recastige controlul asupra propriei vieti.

Unul din cele mai periculoase aspecte ale "iertarii" este ca influenteaza capacitatea de a elimina emotiile/sentimentele acumulate si tinute la adapost atata timp. Cum poti sa mai fii furios pe un parinte pe care l-ai iertat? Responsabilitatea nu poate merge decat in doua directii: in exterior, catre oamenii care ne-au facut rau, sau in interior, catre propria persoana. Cineva trebuie sa poarte raspunderea. Deci puteti sa-i iertati pe parinti, dar va veti uri pe Dvs. insiva si mai mult. Iertarea nu e o scurtatura ca sa suferiti mai putin in timpul terapiei. O perioada trebuie sa va pastrati furia vie daca doriti rezultate. Ii putem ierta pe parintii "toxici", dar mai bine s-o facem la sfarsitul decat la inceputul perioadei de curatenie emotionala. 

Este normal sa fim furiosi pentru ce s-a intamplat. Este normal sa fim tristi pentru ca nu am primit dragostea pe care ne-am fi dorit-o. Trebuie sa incetam a minimaliza sau a ignora suferinta care ne-a fost provocata. "A ierta si a uita" se traduce mult prea des prin "a ne preface ca nu s-a intamplat nimic". Iertarea este acceptabila numai atunci cand parintele care v-a facut un rau face ceva ca sa merite iertarea; el trebuie sa recunoasca ce a facut, sa-si asume intreaga responsabilitate si sa demonstreze prin fapte ca vrea sa-si repare greseala. [...] Linistea sufleteasca v-o veti recapata atunci cand va veti desprinde de controlul parintilor toxici, chiar si fara a-i ierta.                                      Susan Forward – Parinti toxici

joi, 1 august 2019

Povestea ingerului pazitor


A fost odata ca niciodata o femeie rea si amarnica la suflet. Si femeia aceea a facut cat a facut umbra pamantului si, implinindu-i-se sorocul, a murit. Si murind n-a lasat dupa ea nici o fapta buna. Dracii au pus atunci gheara pe ea si au aruncat-o in iazul de foc. Iar ingerul ei pazitor sta pe mal si-si tot framanta mintea:

- Oare ce fapta buna o fi savarsit in viata ei ca sa pot pune o vorba pentru ea la Dumnezeu?

Si, aducandu-si aminte, se duce el si-I spune lui Dumnezeu:

- A smuls din gradina un fir de ceapa si l-a dat de pomana, a miluit o biata femeie saraca.Ingerul a coborat de graba in iad si, intinzandu-i firul de ceapa, a zis:


- Apuca-te vartos de el, femeie, si eu am sa te scot afara.

Si a inceput sa traga binisor, binisor de fir, pana ce a scos-o aproape toata din iaz. Dar ce sa vezi? Ceilalti osanditi, cand au prins de veste ca ingerul vrea s-o scape, s-au agatat care mai de care de ea, sa-i traga si pe ei afara. Scorpia de femeie insa, haina cum era la suflet, a inceput sa dea din picioare si sa urle:

- Pe mine vrea sa ma scoata, nu pe voi, ceapa e a mea, nu a voastra!

Nici n-a apucat sa termine, si firul de ceapa s-a rupt. Femeia a cazut inapoi in iad si arde si acum in focul gheenei, ingerul a izbucnit in plans si a plecat.

- Ia firul acela de ceapa, zice Dumnezeu, si da-i-l sa se agate de el, si cauta s-o tragi afara. Daca izbutesti s-o scapi, sa vina aici in rai, daca nu, sa ramana unde se afla acum.

Rugaciunea de lumina a arhanghelilor


Rog pe Dumnezeu Atotputernicul să dea Cuvânt de PORUNCĂ Divină ARHANGHELILOR celor cu LUMINĂ Divină să anihileze blestemele personale şi de neam, afuriseniile, formele gând, legăturile de magie, descântecele, trimisăturile; legăturile de falsă iubire şi prietenie; celulele şi ţesutul de tip parazit sau viruşi ori bacterii; spaţiile malefice, spaţiile cu EBF (Entităţi Benefic False) variabil şi cele care încalcă Liberul meu Arbitru!Amin. Să se anihileze programele şi subprogramele malefice şi de revenire; sferele malefice; stringurile malefice şi orice inforenergii sau algoritmi malefici! Amin.

Rugaciune de dezlegare a lui Mihail Arhanghelul



In numele Tatalui, al Fiului si al Sfântului Duh: Rog Preafânta Treime să-l trimită pe Mai-marele Voievozilor, Mihail Arhanghelul, şi să-i dea binecuvântare ca Sabia Sa de Foc să taie toate legaturile care există şi care s-au făcut de către entităţi de tip: duh necurat, demon, parazit, blestemător, fermecător, învîrtitor la oglinzi, la cuţite, la piepteni, la oase de morţi, la fuse sau cristale sau în alt chip, astfel încât ENTITĂŢILE să plece acolo unde este voia Tatălui Ceresc, iar pe oamenii cu suflet viclean şi cu ochi răi să-i întoarcă Dumnezeu de la răutatea lor, să le dea duh de pocăinţă şi cuminţenie duhovnicească, gânduri de Pace Sfântă asupra mea, să-i ducă pe bine, iară mie să-mi scoată oameni buni în cale, şi eu, (X), să rămân copilului binecuvântat al lui Dumnezeu! Amin.

sâmbătă, 20 iulie 2019

Reteta fericirii


1.Rezultatele nu sunt totul

Cu alte cuvinte, este cazul să nu mai ai așteptări atât de mari de la tine și să te accepți așa cum ești; să fii mulțumit cu ceea ce realizezi, chiar dacă uneori rezultatele nu sunt atât de bune cum te așteptai. Orice succes este bine-venit, oricât de mic ar fi.

2.Prieteniile toxice

Uneori, faptul că ești nefericit se datorează persoanelor care te înconjoară. SCAPA DE ELE!! Ele te trag în jos din toate punctele de vedere.




3.În căutarea iubirii...

Nici acesta nu ar trebui să fie un scop în viață... Fă ceea ce îți place, simte-te bine, iar iubirea te va găsi ea pe tine – mai devreme sau mai târziu. Dacă te vei chinui prea tare să îți găsești sufletul pereche, nu vei reuși, acest lucru nu ține de tine...

3.Money, money, money

Am înțeles, banii sunt importanți. Dar nu îți lasa viața condusă numai de acest scop. Banii vin și se duc, nu trebuie să ne irosim viața strângând averi și muncind în continuu, fără să ne distrăm, fără să ne preocupăm de familie sau prieteni.

4.Nu te atașa de lucruri!

Poate ți se pare banal, dar gândește-te de câte ori ai pierdut/stricat un lucru cu valoare sentimentală sau materială mare și cât de rău te-ai simțit după. Încearcă să fii mai detașat/ă și să nu pui prea mult suflet în lucruri materiale.

5.Social media – mai periculoasă decât crezi

Poți trăi o săptămână fără net sau telefon? Dacă ți s-a făcut deja rău, află că ești bolnav/ă și trebuie să remediezi această problemă cu precădere. Rețeta este foarte simplă și nu trebuie să fugi imediat la farmacie: renunță câte o zi la tot ce înseamnă media și încearcă să îți găsești hobby-uri care te apropie mai mult de natură.

6.Trecutul și viitorul

Una dintre cele mai sănătoase calități ale creierului uman este faptul că poate: uita. Da, ai citit corect! Dacă nu am fi capabili să uităm, am fi cele mai nefericite ființe de pe pământ deoarece, avem tendința să punem accent pe lucrurile rele sau dureroase, decât pe cele care ne faci fericiți.

Nu zic să nu te gândești la viitor, dar las-o mai moale și trăiește și prezentul, altfel te vei afunda în planuri și gânduri care nu vor mai lăsa loc și de fericire.

7.Răzbunarea nu înseamnă fericire

Sentimentele negative nu te vor ajuta să îți găsești fericirea, cu atât mai puțin răzbunarea. Lasă-le deoparte și demonstrează-le „dușmanilor” că ești mai deștept decât ei. Pune accent pe ceea ce te face pe tine fericit, nu pe ceea ce îi va face pe ceilalți nefericiți.

duminică, 14 iulie 2019

Rugaciune catre mine insumi


“Sa imi permit
sa vad, sa ascult si sa visez mai mult.
Sa vorbesc mai putin.
Sa plang mai putin.
Sa vad in ochii celor care ma privesc, admiratia
pe care mi-o poarta… si nu invidia
pe care imi imaginez eu ca o simt.
Sa ascult cu urechile atente
Si cu gura nemiscata,
Cuvintele care se transforma in gesturi
Si gesturile care devin cuvinte.
Sa-mi permit sa ascult intotdeauna ceea ce nu
mi-am permis sa ascult.
Sa stiu sa implinesc
visele care se nasc in mine si pentru mine,
si care mor cu mine, pentru ca n-am stiut ca sunt vise
Atunci,
sa pot trai
visele posibile
si cele imposibile;
acelea care mor
si reinvie
cu fiecare nou fruct,
cu fiecare noua floare,
cu fiecare caldura noua,
Cu fiecare noua picatura de roua,
cu fiecare noua zi.
Fie sa pot visa aerul,
sa pot visa marea,
sa pot visa iubirea.
Sa imi pot permite linistea formelor,
a miscarilor,
a imposibilului,
si a imensitatii, cu toata profunzimea.
Sa-mi pot inlocui cuvintele
Cu o atingere,
Cu un sentiment,
Cu intelegerea,
Cu secretul lucrurilor celor mai rare si pretioase,
Prin rugaciunea interioara
(aceea pe care o striga inima mea si
pe care numai ea o asculta,
Si la care numai ea raspunde).
Sa pot da masura potrivita afectiunii,
Sa experimentez forma,
Sa zaresc curbele,
Sa desenez liniile drepte,
Si sa invat savoarea exuberantei care ni se
arata in micile intamplari
ale vietii.
Sa pot reproduce in suflet,
Imaginea care patrunde prin ochii mei
devenind parte suprema a naturii,
creandu-ma si recreandu-ma in fiecare moment.
Sa pot plange mai putin de tristete
si mai mult de bucurie.
Lacrimile mele sa nu fie in van,
Si nici indoielile mele sa nu fie zadarnice.
Sa stiu sa ratacesc calea,
Dar sa pot sa imi recuperez destinul
cu demnitate.
Sa nu-mi fie teama de nimic,
mai ales de mine insumi sa nu ma tem:
- Sa nu-mi fie frica de fricile mele!
Sa adorm
atunci cand vine timpul sa vars lacrimi inutile,
si sa ma trezesc cu inima plina de sperante.
Sa pot face din mine o persoana calma,
in mijlocul propriilor mele nelinisti.
Intelept in propriile mele limite,
mici si inexacte.
Sa fiu umil in fata maretiei,
a gafelor si naivitatii.
Sa pot realiza cat de neinsemnate sunt
maretiile mele si cat de pretioasa este micimea mea.
Sa-mi permit sa fiu mama,
sa fiu tata, si, daca va fi necesar,
sa fiu orfan.
Sa-mi permit sa ii invat pe ceilalti putinul
pe care il stiu si sa invat eu insumi nenumaratele
lucruri pe care nu le stiu.
Sa impartasesc ceea ce imi vor arata maestrii
Si sa inteleg bucuria cu care cei simpli isi
impartasesc experientele;
Sa respect neconditionat fiinta;
fiinta in sine, fara nimic altceva ce ar putea avea dincolo de esenta ei.
Sa insotesc singuratatea celui care a sosit,
Sa ma predau motivului celui care a plecat,
Si sa accept bucuria celui care a ramas.
Sa pot iubi si sa fiu iubit.
Sa pot iubi chiar daca nu sunt iubit.
Sa fiu bland atunci cand primesc mangaieri;
Sa mangai chiar si atunci cand nu am parte de
blandete.
Sa nu fiu niciodata singur, nici macar cand imi doresc sa fiu singur.
Amin”.

Oswaldo Antonio Begiato

Meloterapia, un mijloc de vindecare



Orfeu a fost considerat in mitologia greaca drept cel mai renumit cintaret si poet al Antichitatii. Melodiile interpretate de Orfeu fermecau intreaga natura: oamenii si animalele salbatice se opreau sa il asculte, iar riurile isi incetau cursul. Cea mai vestita aventura este legata de casatoria sa cu Euridice. Poetul s-a indragostit de aceasta nimfa, dar chiar in ziua nuntii lor mireasa a fost muscata de un sarpe veninos si a murit. 
Orfeu, cuprins de durere, si-a luat lira si, printr-o grota bintuita de duhuri rele, a coborit in Infern. La auzul incintatoarelor acorduri, paznicul lumii, cainele Cerber, l-a lasat sa treaca.  

Din vremuri stravechi menestrelul care isi spunea povestile le insotea de muzica pentru a le face mai placute ascultatorilor.In ziua de astazi, omul modern nu mai are timp pentru a folosi acest mijloc de terapie, insa ce se poate asculta  tinand cont ca nu toate genurile de muzica sunt adecvate ? Se cunoaste faptul ca plantele si animalele sunt receptive la muzica suava, in special cea simfonica.Un crescator de vaci a pus muzica animalelor, iar productia de lapte s-a dublat in comparatie cu cele nesupuse acestui tratament.  

 Bebelusul adoarme fericit cand mama lui ii canta un cantecel de leagan.Suntem mereu inconjurati de muzica, natura  are sunetele ei, fosnetul frunzelor, susurul apelor, trilurile melodioase  ale pasarilor.

Astazi, oamenii de stiinta pot descifra  efectele fiziologice  ale muzicii asupra organismului (asupra sistemului vegetativ si visceral) folosind intre altele, electromiograful si electroencefalograful.Ritmul muzicii influenteaza sistemul nervos vegetativ : cel lent calmeaza, iar cel rapid accelereaza bataile inimii. Un volum sonor redus, cu intervale mici poate linisti si chiar adormi pe cel care il asculta. In schimb, repetarea unor game identice (ca in suprodusele de discoteca) poate excita nervos si provoaca, uneori irascibilitate. Sunetele nemuzicale, zgomotele pot declansa o crestere acuta a tensiunii, palpitatii, hipoaciditate si dereglarea echilibrului glicemic (este adevarat ca nu la toti indivizii). Cand limita decibelilor urca, muzica duce la o serie de tulburari ale auzului si ale organului vestibular.

Initial, meloterapia era folosita in tratamentul astmului, prin lectii de cant, acesta fiind un bun exercitiu respirator. Farmacopeea muzicala moderna cuprinde lucrari celebre, recomandate in special in tratamentul unor boli psihice:
Nocturna a V-a de Chopin si Uvertura la Parsifal – in cazurile de tensiune nervoasa
Fugile lui Bach – pentru stimularea atentiei si a memoriei
Poemul Vltava de Smetana – in cazurile de surmenaj
Imnul bucuriei de Beethoven  - in starile melancolice
Romanta in Fa major de Beethoven sau Clar de luna de Debussy – in cazul starilor conflictuale
Din experienta mea, pot spune ca muzica preferata, sa fie de calitate, poate avea un efect asemanator cu recomandarile de mai sus.



sâmbătă, 13 iulie 2019

Tehnici de crestere a vibratiei (3)



10. IUBESTE 

Iubirea este cea mai inalta frecventa vibrationala posibila. De aceea, e bine sa gasiti moduri de a iubi si de a va afla cat de mult posibil pe fregventa Iubirii. Trimite Iubire altora. Inchide ochii si imagineaza-ti persoana careia vrei sa-i trimiti Dragoste. Imagineaza-ti energia cum se misca din inima ta inspre a ei. Poate fi colorata in roz, verde, galben, alb. Imagineaza-ti fluxul de Iubire dintre voi. E posibil ca persoana respectiva sa va contacteze mai tarziu sa va spuna ca s-a gandit la voi. 
Exprimati-va Dragostea fata de ceilalti. Stiu toti oamenii din viata ta pe care ii iubesti, ca ii iubesti? Cand le-ai spus ultima oara? Si cand le-ai aratat? Printr- o imbratisare, strangere de mana, un zambet? Imparte permanent in jur aceste lucruri, pentru ca ceilalti sa stie permanent ca  ii iubesti. Aminteste-ti de conexiunea ta cu Sursa. Nu esti niciodata singur. Sursa Universala este permanent legata de tine si permanent accesibila. Inchide ochii si deschide-ti inima pentru a primi Iubirea Universala. Imagineaza-ti o raza de Lumina care vine din Univers si intra direct in inima ta. Ea va fi acolo mereu. Nu trebuie sa faci ceva sa o castigi, ea pur si simplu este. Las-o sa-ti spele temerile, vina, rusinea, furia, depresia. Adu-ti aminte ca esti permanent conectat cu Sursa de Iubire Universala. Conecteaza-te la aceasta energie atunci cand te simti rau. Iubeste-te pe tine insuti. Acorda-ti timp pe parcursul zilei pentru a-ti oferi Iubire. Du-te la masaj, imbratiseaza-te singur, zambeste in oglinda si spune-ti: "Te Iubesc. Multumesc ca esti aici." Trimite Iubire celulelor din corpul tau. Fa o lista cu lucruri pe care iti place sa faci, si fale cat mai des cu putinta. Nu astepta ca ceilalti sa-ti ofere Dragoste. Hraneste-te singur ca sa ii poti hrani pe altii. Acorda-ti timp sa-ti echilibrezi energiile, pentru a avea capacitatea sa imparti Dragostea ta cu ceilalti. Incercati aceste metode. Impartiti-le cu prietenii si colegii. Creeati un mediu pozitiv acasa sau la locul de munca. Totul incepe cu voi. Ganditi-va la cate lucruri puteti face daca aveti grija de nivelul vostru energetic. Si aduceti-va aminte, CA SUNTETI IUBITI INTOTDEAUNA!

Tehnici pentru ridicarea vibratiei (2)


3. Razi

Umorul iti ridica intotdeauna vibratiile. Exista un motiv pentru care s-a spus ca rasul este cel mai bun medicament. Daca te tarasti prin viata si te simti zdrobit, gaseste un motiv de ras. Razi chiar de tine si de situatia ta. Invata sa nu te iei prea in serios. Daca nu poti sa razi de propria ta situatie, atunci gaseste motive de ras in alta parte. Uita-te la o comedie, uita-te la un filmulet amuzant sau citeste o carte de bancuri. Rasul elibereaza endorfine in corp. Foarte rar vezi oamenii deprimati razand. Daca ar rade, in mod sigur ar reusi sa scape de depresie. Cand esti in stare sa razi, chiar daca te afli intr-o situtie de viata mai dificla, acest lucru te va conduce intr-un punct de unde vei putea sa actionezi si vei putea sa scapi de vibratiile joase. Cand a fost ultima data cand ai ras din tot sufletul? Astfel incat sa te doara stomacul sau sa-ti dea lacrimile? Este un sentiment minunat de eliberare, care merita incercat mai des. 

4. Mediteaza 
Meditatia este o metoda excelenta de a va reconecta cu mintea si Spiritul. E recomandat sa va asezati intr-o pozitie confortabila, sa puneti muzica relaxanta pe fundal, sa aprindeti cateva lumanarele parfumate. Apoi sa va concentrati pe respiratie. Sa observati inspiratiile si expiratiile. Sa faceti cateva expiratii adanci. Veti observa ca va vin multe ganduri in minte. E bine sa le lasati sa intre si sa plece. Sa fiti constienti de gandurile voastre si apoi sa le dati drumul. Puteti sa stati in acesta stare pentru a va bucura de momentul prezent, sau puteti face o meditatie care sa va separe, prin imaginatia voastra, de ego si sa va duca in  comunicare cu Sinele, cu intuitia, cu ghizii vostri Spirituali. E recomandat sa faceti exercitii zilnice de meditatie, timp de 10 minute. Unora le place sa mediteze dimineata, imediat cum se trezesc, pentru a ramane cu aceasta stare buna pe tot parcursul zilei. Mai exista si varianta meditatiei inainte de a merge la culcare, pentru eliberarea tuturor energiilor negative acumulate pe parcursul zilei. Meditatia poate fi facuta la birou, in timpul pauzei de pranz sau oricand in timpul zilei. 

5. Curatare energetica. 

Exista un corp energetic de lumina in interiorul fiecaruia dintre voi. Pe parcursul unei zile, acest corp energetic se impregneaza cu experientele si energiile altora. Unele din acestea te vor energiza, insa altele te vor seca de energie. Poti insa sa-ti refaci energia, devenind constient de ea si facand cativa pasi pentru a reechilibra energiile. Iata cateva metode de curatare energetica rapida; • Respira adanc de zece ori. Respiratia adanca indeparteaza tensiunile din corp si oxigeneaza sangele. De asemenea, indeparteaza starile de manie, frica sau depresie. Pe inspiratie e bine sa spuneti mantra: "Inspir Iubirea si Lumina din Univers. Permit numai Iubirii si Luminii sa locuiasca in mine” "Si apoi pe expiratie: "Indepartez negativitatea si reziduurile ei din corpul meu. Sunt Iubire" • Fa o baie fierbinte Apa are puteri purificatoare, atat fizic cat si energetic. Cand faci baie, e bine a-ti repeta: "Indepartez toate energiile negative din corpul meu. Sunt plin de Iubire si Lumina de la Sursa Universala" Imagineaza-ti ca apa este Lumina alba, care te inconjoara cu Dragoste si protectie. • Spune o rugaciune. 
Cere ca energiile tale a fie purificate. Spune: "Sunt inconjurat de Lumina alba a Iubirii. Cer sa fiu un vas curat pentru energia provenita de la Sursa Universala, sa impart Dragoste si binecuvantari oriunde ma duc." • Echilibreaza- ti chakrele. Chakrele sunt puncte de Lumina din corpul vostru care conecteaza corpul energetic la corpul fizic. Fiecare chakra reprezinta o arie a vietii tale. Fa o meditatie de purificare a chakrelor, prin care sa-ti imaginezi ca fiecare zona devine curata.

6. Numara-ti binecuvantarile

Recunostinta este printre cele mai inalte vibratii din Univers. A fi recunoscator iti poate ridica vibratia in cateva secunde. Indiferent de ce se intampla in viata ta, poti gasi ceva pentru care sa fii recunoscator. Chiar atunci cand ti se intampla ceva rau, incearca sa gasesti binecuvantarea din spatele situatiei. Scrie, in fiecare dimineata sau in fiecare seara, zece lucruri pentru care esti recunoscator. Pot fi lucruri simple, de care te bucuri zilnic. Iata cateva exemple: „Sunt recunoscator pentru ca familia ma Iubeste si stiu ca pot conta pe Dragostea si sprijinul ei in orice situatie” „Sunt recunoscator pentru sanatatea mea” „Sunt recunoscator oamenilor care m-au provocat astazi, pentru ca mi-au dat sansa sa evoluez Spiritual” „Sunt recunoscator pentru ca am cel mai calduros si confortabil halat de baie” „Sunt recunoscator pentru sanatatea copiilor mei” „Sunt recunoscator pentru faptul ca am suficienti bani pentru a cumpara produse ecologice” Cand devii constient de toate aceste binecuvantari din viata ta, atunci incepi sa functionezi pe alte frecvente si sa dai in jur mai multa energie pozitiva, aducand in viata ta mai multe binecuvantari. Cand simti ca incepi sa te simti manios/manioasa, trist/a, vinovat/a, plin/a de temeri, incepe sa-ti numeri binecuvantarile din viata ta. Vei vedea ca situatia nu e atat de rea pe cat pare.

7. Tine un jurnal. Scrierea gandurilor te ajuta sa le procesezi mai bine. Sa te exprimi, chiar si pe hartie, poate fi un exercitiu terapeutic. Iti poate da si un etalon a ceea ce ai fost si cat de departe ai ajuns la un moment dat. Poti folosi jurnalul si pentru a-ti inregistra binecuvantarile zilnice, dar si pentru a-ti exprima gandurile. Acest lucru te ajuta sa-ti cresti vibratiile, pentru ca in loc sa depozitezi sentimentele negative in corpul tau, poti scapa de ele, incredintandu- le hartiei. In acelasi timp te poate ajuta sa gasesti solutii si sorteaza gandurile intr-o maniera logica. Iti poti folosi jurnalul pentru a-ti face listele zilnice de sarcini, pentru a descrie experientele de crestere personala care ti s-au intamplat peste zi, sau pentru a-ti nota scopurile. Poti scrie acolo scrisori pentru cei de care esti prea speriat pentru a le vorbi in realitate sau poti scrie cateva randuri pentru cei pe care esti furios si fata de care nu te poti exprima fara sa-ti pierzi cumpatul. Poti scrie orice in jurnalul tau. Este un exercitiu terapeutic, insa e recomandat sa-l pastrezi doar pentru tine, intr-un loc sigur, pentru ati da spatiu de a fi singur/singura cu tine insuti. 

8. Ajuta-i pe ceilalti

Este un mod simplu si eficient de ati creste vibratia. Cand cauti pe cineva, acea persoana iti este recunoscatoare. Recunostinta este o vibratie foarte inalta, si cand ajuti pe cineva sa atinga acea stare, se proiecteza si asupra ta aceeasi energie pozitiva. Nu trebuie sa faceti gesturi eroice pentru a-i ajuta pe ceilalti. Puteti sa dati telefoane rudelor mai in varsta si sa va interesati de ele. Sa cumparati o cafea pentru cineva care sta alaturi de voi la restaurant. Sa lasati un bacsis mai mare pentru un chelner care pare obosit, sa faceti un compliment unui strain, sa donati haine mai vechi unui adapost de copiii. Sa vedeti daca puteti face zece astfel de actiuni in fiecare zi. Este usor sa faceti acest lucru atunci cand aveti o stare emotionala buna, insa este si mai important sa ajutati atunci cand sunteti tristi si deprimati. Fiti o binecuvantare in viata cuiva, doar pentru un moment, si vedeti cum va va creste vibratia.

9. IARTA! 

Stiti ca atunci cand va mentineti starea de furie sau de suparare pe cineva, sistemul vostru energetic sufera foarte mult? E ca si cum ai lua o greutate de cateva kg si ai purta-o dupa tine tot timpul. Cand alegi sa ierti, alegi sa renunti la acea greutate. Acest lucru te face sa fii mai usor si iti creste vibratia. Insa e foarte usor de vorbit despre iertare cu voi umani, si foarte greu de facut. Mai intai, dati-va seama ca sentimentele de furie pe care le perpetuati in viata voastra va fac rau tie, nu persoanei care va jignit. Daca cineva iti da un cactus cat timp il vei tine in mana? Pana iti va intra tepii sub piele? Pur si simplu da-i drumul, lasa-l sa cada, leaga-ti ranile, ingrijeste-le si vindeca-te. Daca alegi sa tii cactusul in mana in continuare, nu poti sa invinovatesti pe nimeni altcineva decat pe tine pentru propria ta durere. Invata lectia care decurge din experienta respectiva si mergi mai departe. Cand te simti jignit/a, tratat nedrept, asuma-ti Responsabilitatea si mergi mai departe. Nu fi aspru cu tine, doar realizeaza ce ai facut rau in situatia respectiva si decide cum ar fi mai bine sa te comporti in viitor. Trimite-i Iubire celui care ti-a facut rau. Fii empatic. Realizeaza ca persoana repectiva se comporta asa, pentru a-si indeplini si ea nevoia de Iubire. Simte compasiune pentru cei care nu au primit Iubire in viata si cred ca vor obtine atentie prin comportamente agresive. Poate cel care te-a ranit se simte rau in legatura cu acest lucru, dar nu vrea sa recunoasca. Poate nu a vrut sa te raneasca, dar nu vrea sa-si recunoasca vina. Poate sufera atat de tare incat actul lui a fost un stigat de ajutor. Incerca sa vezi situatia din punctul lui de vedere. Voi toti gresiti. Iarta-te pe tine si pe ceilalti. Va aflati aici pentru a invata. Nu e nevoie sa purtati greutati insuportabile in spate. Nu lasa loc pentru ura si manie in viata ta. Fa loc doar pentru Iubire.

TEHNICI DE CRESTERE A VIBRATIEI (1)




Pe parcursul unei zile, intampinati multe lucruri care va secatuiesc de energie si alunga vibratiile pozitive; seful poate e nedrept cu voi, sau poate partenerul vostru sau copiii au o zi mai agitata, aveti parte poate de  o altercatie, de trafic, zgomot, vesti proaste sau aveti provocari  pur  si simplu care va mananca energia. Iar atunci cand vibratiile  voastre se invart pe o frecventa joasa ,este foarte greu sa va concentrati pe scopurile voastre sau sa va propuneti sa fiti fericiti. Atunci cand esti pe o vibratie inalta, te simti mai stabil, mai in siguranta, mai creativ, pasionat, increzator, conectat la viata, expresiv si intuitiv. Iar aceasta este o modalitate excelenta de a-ti petrece timpul in aceasta viata. Sunt foarte multe metode prin care va puteti ridica vibratia. Va voi voi impartasi zece dintre ele pe care le poti aplica timp de cateva minute pentru a avea rezultate. Pe masura ce va veti familiariza cu ele, veti incepe sa gasiti propriile voastre metode. Studiati-le si incorporati-le in rutina voastra zilnica. Veti descoperi ca aveti mai multa energie si resurse pentru a trai viata plenar.
1. Canta A canta este cea mai rapida si usoara metoda de a-ti creste vibratia. E foarte greu sa te simti trist sau deprimat atuci cand canti. Incearca sa canti un cantec cu versuri. Canta cat te tin plamanii, de parca ai fi intr-un muzical pe Broadway. Daca esti timid, gaseste-ti un loc privat pentru a face asta. E foarte distractiv si sa inventezi cuvinte pentru un cantec mai vechi. Si la fel de amuzant este sa incerci sa faci karaoke. Incearca sa canti chiar atunci esti prea trist/a ca sa ai chef de cantat. Canta dimineata, cand iti pregatesti copiii pentru gradinita sau pentru scoala sau cand te pregatesti pentru o noua zi de munca si vei vedea ca ziua ta se va imbunatati semnificativ. 
2. Fa miscare Cand iti misti corpul, inviti Spiritul Universal in interiorul tau si misti energiile inauntrul tau astfel incat distrugi posibilele blocaje energetice din zona chakrelor. Danseaza! Pune-ti o melodie, si apoi misca-te in ritmul muzicii. Daca nu-ti place sa dansezi, fa exercitii. Fa o plimbare, pe jos sau cu bicicleta, urca scari, ridica greutati. Pune-ti muschii la treaba. Acest lucru te va impamanta si te va reconecta cu corpul tau si cu Pamantul. Aminteste-ti ca esti o fiinta spirituala intr-un corp fizic si ca trebuie sa ai grija de corpul tau pentru ca el sa-ti poata adaposti in siguranta Spiritul. Poti sa incerci si Qigong, Tai Chi, sau Yoga. Toate incorporeaza meditatia si isi propun sa reconecteze mintea, corpul si Spiritul. Miscarea corpului curata sistemul limfatic si elibereaza endorfinele care dau senzatii placute in corp. Miscarea energizeaza. Cand oamenii sunt tristi sau deprimati, nu au tragere de inima spre miscare si prefera statul la televizor sau in pat. Daca esti pe o frecventa negativa, impune-ti sa faci miscare. Plimba-te putin sau danseaza pe melodia preferata. Vei observa o schimbare considerabila a vibratiilor tale.

Mesaj pentru ingerii intrupati



Mesajul meu pentru îngerii întrupați este următorul:

Că trebuie să studieze foarte mult. Studiind foarte mult ei au o percepție mult mai bună a Adevărului și automat pot să integreze mult mai ușor orice informație. Citesc, adică au perceptia aceea: citesc un rând, asta e adevărat, asta mi se pare că nu, și atunci percep mult mai ușor Adevărul și automat integrează mult mai ușor Adevărul, dar sunt foarte puturoși câteodată, știi?… Deci își cam încurcă penele în lumea asta în profesii, familie, iubit, sex etc.  și atunci mai le vine câte un șut în fund ca să îi scoată din inerția asta spirituală, ori ei trebuie să înțeleagă lucrurile, ei sunt ca  la doctorat, aici  nu sunt ca la școala primară obligatorie, toată lumea, ei sunt aici să învețe totul rapid. Nu le dă prea multe vieți ca să nu zic că eu nu stiu decât de una pentru îngerii întrupați și atunci ei trebuie să învețe foarte repede lucrurile, să crească foarte mult, adică i-a trimis Dumnezeu cu scopul de a se înțelepți și a crește ca putere. Ori întelepțirea asta vine din studiul tuturor lucrurilor, să zicem toate temele pe care le-am abordat eu și alții în tema spirituală pe care trebuie să le integreze pentru că asta îi formează ca spirit, dar totodată trebuie să crească ca putere și asta presupune inițieri, un drum, să învețe să treacă peste Rău, cum se poate trece peste Rău, ce e Bine , ce e Rău,  deci toate astea… Adică, hai să zicem responsabilitatea lor e mult mai mare decât a oamenilor, e ca și cum ei au venit cu bursa aici, noi suntem, mă rog oamenii, asta e…  Am greșit, suntem la pârnaie, avem timp să facem școală, dar ei sunt veniți aici efectiv sa facă școala și atunci ei trebuie să învețe și să crească ca putere,  și să crească ca vibrație adică nu poți să te intorci în Cer și să spui că nu am avut timp că… Și atunci problema lor este să conștientizeze care e treaba lor plus că, indiferent cât e de mare un înger, poate să fie cel mai mare înger , dacă nu știe să facă nimic e ca și Guliver în Țara Piticilor, deci tot îl impachetează cineva și atunci îi lasă Dumnezeu pe aceștia când fac ei de capul lor, îi lasă și atunci apare o situație din asta cu magie când sunt împachetați, le mai taie un pic din nas… Ei au impresia că vin pe Pământ și îl fac pe dracu ghem, nu…? Și îi impachetează un om până nu mai știu de ei și mai le scade din orgoliu, și tot așa până când învață ce e  de făcut, învață lupta cu răul care înseamnă: lupta cu răul cu magie, pe sabie, etc. Lupta cu răul se poate manifesta în orice domeniu, ei asta au de învățat, lupta cu Răul și nu doar asta, mai nou lupta cu răul  care e rău, și să îl ajute pe cel care vrea să se întoarcă la Dumnezeu. Și e foarte greu pentru că sunt arhanghelii care, când dau de rău, le vine să le ia capul … Si sunt unii care vor să se întoarcă la Dumnezeu și poate pe aceștia trebuie să îi ajuți, ceea ce este destul de greu, să faci diferența, la care îi tai capul  și pe care îl ajut. Culmea este că îngerii au  și ei obligația de a întoarce la Dumnezeu și oameni și demoni și dragoni… De ce ? Pentru că aceștia sunt talanții, adică vii pe Pământ, dar trebuie să aduci la Dumnezeu niște spirite. Adică ce înseamnă să aduci la Dumnezeu niște spirite? Să le educi, să le înveți iubirea față de Dumnezeu și asta e destul de greu, dar se învață! DAO

marți, 9 iulie 2019

«Da! Fiecare are îngerul său păzitor»



Sophy Burnham, romancieră, scenaristă şi ziaristă americană, laureată a numeroase premii pentru opera sa, îşi datorează celebritatea mai ales cărţilor sale cu îngeri, apărute în tiraje de masă.

Reporter: Cărţile dvs. cu îngeri s-au bucurat de un succes uriaş în Statele Unite şi-n Europa. 
Cum v-aţi apropiat de acest subiect?

Sophy Burnham: Tocmai publicasem o carte şi eram în perioada de căutare a unui nou subiect. Sunt o scriitoare profesionistă şi pe atunci mă găseam între două cărţi. Din senin, am simţit imboldul să aştern pe hârtie, doar pentru mine şi pentru copiii mei, fără a avea intenţia de a fi editate, toate întâmplările magice şi misterioase care se petrecuseră în viaţa mea. Pe măsură ce avansam, intram într-o lume halucinantă, care nu se putea explica. Scriam poveştile şi le învârteam ca pe nişte pietre în palmă, pentru a putea să le desluşesc adevărul, străin de orice logică raţională. După ce am scris jumătate de carte, le-am dat prietenilor să citească şi au fost foarte emoţionaţi. Şi eu eram. Când eşti scriitor, ştii dacă ceea ce ai scris este bun sau prost. În cazul acela, simţisem că era ceva foarte puternic. Astfel, am hotărât să fac demersuri pentru ca povestirile să fie tipărite.

Rep.: Lumea era pregătită pentru întâlnirea cu îngerii?

S.B.: Cartea a aşteptat patru ani apariţia. Nicio editură nu era interesată de ea, pentru că pe atunci subiectele spirituale nu erau căutate de public. Era epoca cea mai materialistă, epoca Reagan în America. Dar imediat după 1990, s-a petrecut ceva, a avut loc o transformare a conştiinţei. Oamenii au descoperit că nu erau niciodată satisfăcuţi. Nu reuşeau să-şi astupe golul pe care îl simţeau în suflet; în ciuda banilor, a hainelor de blană şi a maşinilor de lux pe care şi le cumpărau. Nu-şi găseau pacea inimii. Noi toţi căutăm sentimentul de împăcare. Am intrat în noul mileniu şi realizăm că ne lipseşte ceva, că suntem înfometaţi din punct de vedere spiritual.

Rep.: În reprezentarea creştină, îngerii sunt mesagerii unui Dumnezeu iubitor, care ne ceartă atunci când greşim, dar ne şi ocroteşte. Oare fiecare om are un înger?

S.B.: Da, fiecare are îngerul său păzitor. În copilărie, bunica mi-a spus o poveste pe care o cred: înainte de a ne naşte, când încă suntem mici lumini în grădina lui Dumnezeu, ne sunt „repartizaţi” deja îngerii păzitori care ne vor însoţi de-a lungul întregii noastre vieţi. Şi atunci când murim, adică în clipa în care ne întoarcem la starea spirituală, aceşti prieteni dragi ne conduc de unde am venit.

Rep.: Există vreo cale de a ne vedea îngerii păzitori şi de a intra în contact cu ei?

S.B.: După apariţia cărţilor, mi s-a pus de multe ori această întrebare: „Cum pot să intru în contact cu îngerul meu păzitor?”. Pentru început este suficient să recunoaştem binefacerile care ne sunt dăruite în timpul vieţii şi să mulţumim pentru ele. Cu cât mulţumim mai mult, cu atât binefacerile se vor revărsa asupra noastră. Până la urmă, nu este important dacă ne vedem sau nu îngerul păzitor. Este important ca, ajunşi la sfârşitul vieţii, să ne uităm în spate şi să spunem: „Oare mi-am trăit viaţa cum trebuie? Am iubit cu adevărat?”.

Am o prietenă bună care a trăit o experienţă la granița dintre viață și moarte. Avea doisprezece ani când s-a petrecut. A trecut prin toate etapele despre care vorbesc toţi cei care au trăit astfel de experienţe. A trecut printr-un tunel de lumină şi la capătul lui a văzut fiinţe spirituale sau îngeri luminoşi. A existat însă un obstacol pe care nu a putut să-l depăşească, un câmp şi un râu păzit de un gard. Acolo şi-a văzut întreaga ei viaţă defilând foarte repede prin faţa ochilor. A remarcat că viaţa i-a fost arătată ca un fel de alfabet Morse, cu spaţii pline şi goale. Apoi şi-a dat seama că nu i-au fost arătate decât momentele când a iubit în manieră totală. A ales deci să se întoarcă la viaţă, pentru că nu iubise suficient. Cred că spre aceasta suntem uneori chemaţi înapoi: o vibraţie, o chemare, o viaţă spirituală mai elevată. Este ceva extrem de greu. Cum să iubeşti pe cineva care tocmai te-a insultat? Cum să iubeşti, necondiţionat, persoana care ţi-a rănit sentimentele? Şi totuşi, mulţi oameni, mai ales călugări şi preoţi, se roagă, iertându-şi duşmanii, dându-le o mână de ajutor.

Rep.: Le datorăm îngerilor recunoştinţă?

S.B.: Da. Le datorăm mulţumiri şi elogii şi, mai ales, trebuie să credem în Dumnezeu. Trebuie să le mulţumim îngerilor mereu. Sunt foarte duioşi şi tandri. Vor să ne vadă râzând. Le putem oferi zâmbetul nostru şi vor fi încântaţi.

Rep.: Oare oamenii sunt pe punctul de a deveni mai înţelegători? Începe omenirea să înveţe ceva despre legătura cu Dumnezeu?

S.B.: Întrebarea este dacă putem să ne iubim, în loc să ne urâm. Se pare că începem să învăţăm să facem aceasta. Oare putem să-i învăţăm pe copii că există îngeri gata să-i ajute? Vom avea curajul să le spunem că este bine să se roage pentru a obţine ceea ce doresc? Vom avea curajul să recunoaştem, nu numai în biserică, ci şi în cursul întâmplărilor din viaţa noastră, că trăim într-un univers mult mai vast şi mai grandios decât credem? Oare avem acest curaj? Nu cred că este vorba despre o alegere individuală. Putem să ne încăpăţânăm şi să încercăm să ne opunem, dar nu putem rezista. Va trebui să urmăm cu toţii curentul. El duce la un nivel luminos şi la multă dragoste.

duminică, 23 iunie 2019

Cand prietena cea mai buna iti fura iubitul


Acum 3 ani, am facut o greseala mare, gresind fata de cea mai buna prietena a mea. Suntem prietene de la 5 ani, si ne-am ajutat tot timpul, iar lucrurile au mers foarte bine intre noi. La un moment dat, a aparut un baiat in viata ei. A inceput sa vorbeasca tot mai putin cu mine, si incepeam sa ma simt neglijata, pentru ca nu aveam amici. A dat Domnu sa se intample, ca prietena mea sa plece in alt oras, sa sustina examenul de admitere la facultate. Si eu dadeam examen, asa ca eram ocupata cu invatatul. Aveam cateva carti imprumutate ei, si a trebuit sa le iau. Am sunat-o si mi-a spus ca e pe drum, in tren, si sa ma duc eu acasa la prietenul ei sa le iau. Aveau obiceiul sa studieze impreuna. Mi-a dat adresa, si m-am dus cu gandul sa iau cartile sa pot studia. In fata portii m-a intampinat prietenul ei, care mi-a zambit usor, si m-a invitat in casa. Stia pentru ce am venit, dar cum era frig afara, m-a invitat la un ceai cald. Si asa, putin cate putin, am inceput sa discutam despre una, despre alta. Fara sa ne dam seama, a trecut timpul, si afara era noapte. Ora 12:00 noaptea. Mi-a spus ca e prea tarziu si viscol sa ma duc acasa, asa ca pot dormi la el. Am acceptat, pentru ca avea destule camere. Asta a fost in prima zi. Dimineata, cand am plecat cu cartile, de data asta m-a invitat el sa trec pe acolo. Am fost bucuroasa ca am cartile, si ca prietena mea e pe maini bune; parea de treaba baiatul. In drum spre casa, o tiganca cu 3 copii dupa ea, mi-a spus "Aoleu, copila, te indragostesti de cine nu trebuie". M-am oprit, curioasa, si am intrebat-o la ce se refera. Si uite asa, a inceput sa spuna tiganca despre descantece, despre farmece. Eu nu credeam in asa ceva, dar am zis sa incerc. Mi-a facut tiganca farmece sa se indragosteasca acel baiat de mine. Toata ziua am invatat, si am uitat de intamplare. Seara, baiatul ma suna, si ma intreaba daca mai vin pe la el. Ma scuz ca nu am observat trecerea timpului, si spun ca o pauza dupa invatat nu ar strica. S-a decis sa vina sa ma ia el cu masina.

Si asa, iar ne-am intins la un ceai cald si povesti. La un moment dat, seara, cand era doar lumina de la focul din semineu, care ii lumina usor fata, i-am spus "Eu sunt singura femeie pe care o vei iubi toata viata". Si de atunci... s-a produs inevitabilul; stiti ce a urmat. Am tradat-o pe cea mai buna prietena a mea. A trebuit sa ii spun. Baiatul tot ma suna, dar eu nu mai vreau sa aud de nimeni. Parca e vrajit de mine. Nu stiu cine e de vina, ca am fost eu o fire slaba, ca a fost un moment de slabiciune. Am avut o tentativa de sinucidere; nu am reusit, pentru ca nu am avut curaj. Eu nu prea cred in vrajitorii, si cred ca a depins mai mult de noi, ce s-a intamplat.

Acum, sunt singura, fara sperante de viata, fara prieteni, fara nimic; am picat examenul la facultate; vad departe, o luminita, pe care vreau sa o cresc cate putin, cu visele mele de alta data.

Pentru cei care nu cred in farmece


Am avut o relatie foarte lunga si foarte foarte frumoasa. Am trecut prin toate etapele adolescentei cu el, m-a format, a fost ceva extraordinar, pana in zi de azi nu am mai cunoscut asa ceva. Aveam absolut totul in comun. Puteam spune ca e sufletul meu pereche. Eram logoditi si aveam planuri de casatorie dupa terminarea facultatii. De aceasta relatie ca si de urmatoarele care au venit am incercat mereu sa fug. Nici eu nu stiam de ce si unde. Aveam mereu o neliniste. La un moment dat am incetat subit sa-l iubesc, n-am inteles de ce, m-am dus si la un psiholog sa mai pot salva ceva. N-am reusit. In sfarsit… Am cunoscut pe altcineva. Am iubit, iar, nu la fel, in alt fel, n-am putut ramane impreuna. Suferinta. Am cunoscut pe alticineva. Planuri de casatorie. Nunta anulata. Bolnava. Dar doctorii (dintre cei mai buni si mai mari) nu vedeau mare lucru. Durerile de cap persistau si erau insuportabile, plus alte simptome. Ma trimite cineva la preot. Aflu pentru prima data ca am facute nenorociri/farmece(spuneti-le cum vreti)pe mine. Raman in stare de soc. Adica de-aia am pierdut eu atatia oameni minunati si am ajuns bolnava? Ca orice om sceptic ma hotarasc sa mai cer niste pareri. Ajung la altul care imi spune ca sunt “moarta” si nu pot tine nici o relatie, iar bolile le datorez faptului ca, corpul meu e prea slab sa lupte cu puterea vrajilor. Cineva ii spune prietenului meu de la vremea respectiva (mi-a vazut o poza) sa ma trimita la preot ca nu ma pot casatori desi el ii spusese ca nunta va avea loc in anul respectiv. I-a raspuns ca nu se va intampla. Si a avut dreptate. Stabilesc ca nu sunt o ignoranta din fundul nu-stiu-carei vagauni, ci una care a citi la viata ei carti de spiritualitate, despre karma, puterea gandului, lectii de viata, examene pe care trebuie sa le dam in viata pentru a ne inalta spiritual, coincidente care nu sunt coincidente, datorii pe care trebuie sa le platim altora carora le-am facut rau in vieti anterioare, etc. si ma hotarasc ca nu cred in asa ceva. Asta impreuna cu “vrajile se leaga doar de cei ce cred in ele”.In concluzie nu am facut nimic. Am ignorat. M-am apucat sa studiez psihologia sa inteleg si mai bine neantelesul. Au urmat alte relatii esuate urmate de reantoarcerile lor care nu puteau trai fara mine, ghinioane nemasurate (nu cunosc personal o persoana care sa lupte mai mult ca mine pentru orice lucru marunt/important. Probleme la servici. Accidente de masina. De tren. E greu sa redau in cuvinte. In sfarsit…A inceput lumea dinnou sa ma trimita la un preot. Capac a pus tot o boala, cand am crezut ca dau coltul.Plus ca aveam cosmaruri (cand reuseam sa dorm). Nu mancam aproape nimic, ma uscam pe picioare. Doctorii nu-mi mai gaseau solutii.AJUNSESEM SA CRED CA NU MAI SUNT NORMALA. Eu stiam ca judec bine problemele si gasesc cele mai bune solutii dar intotdeauna ceva mergea prost. INTOTDEAUNA. AVEAM SENZATIA CA UMBLU IN MAINI CAND RESTUL LUMII ERA IN PICIOARE. In tot acest timp m-am rugat la Dzeu sa-mi explice ce se intampla ca eu una nu mai vad lumina. Ajung la un alt preot si aflu acelasi lucru ca acum 10 ani. Preotul(sa-i dea Dumnezeu muuulta sanatate si numai bine)se uita la mine si fara sa ma intrebe nimic incepe sa-mi descrie ceea ce traiesc eu. Soc total. Nici eu nu m-as fi exprimat mai bine. De data asta aflu si de unde mi se trage. Imi sfintesc casa si scap si de cosmaruri. Scap de boala. Incep sa am pofta de mancare. Ajung la mai multi preoti, incep sa ma leg tot mai mult de biserica. Era unicul meu sprijin. Am intrebat cum e posibil asa ceva.? Mi s-a raspuns “diavolul e pe pamant, 90% din populatie e “legata” intr-un fel sau altul”. Am ramas ingrozita si am considerat in inteligenta mea „(ne)masurata“ ca exagereaza. Procentul mi se parea foarte mare. Dar mi-a raspuns ca nu am idee ce vede el ca preot…

Acum nu imi mai permit sa nu cred. Asta doar daca vreau sa mor intr-un alt accident sau doborata de o boala. Dar ideea e, si asta spun sa auda cine are urechi de auzit, ca am pierdut 10 ani (de cand am aflat prima data) de iubire, liniste, sanatate si probabil o familie reusita pentru ca m-am crezut mai desteapta, cu picioarele pe pamant, si ca nu cred in “prostii”. Daca eram o igoranta rezolvam problema mai demult. Cine trece prin asa ceva, stie ce spun. Si nu va mai mirati. Chiar se intampla.

Nu stiu cum e posibil sa ajungi asa un pinocchio dus de sfori de o forta malefica. Dar eu sunt prea “marunta” poate pentru a mi se permite dezvaluirea unor asemenea “greutati”.

Se intampla multe pe lumea asta, in jurul nostru, dar noi vedem doar ceea ce ne este permis. Un televizor alb negru nu a cunoscut niciodata alte culori, dar asta nu inseamna ca ele nu exista…Intr-o zi o sa intelegem si noi mai multe. Desi multi vad, putini pricep… (tally_weijl). Sursa - portaltfm

duminică, 2 iunie 2019

Rugaciune simpla de la arhanghelul Mihail



Cine va vrea să facă o rugăciune plină prescurtată, face trei metanii la pământ, oriunde s-ar afla, se ridică, face pe faţă o închinăciune, pune mâinile la piept şi zice cu smerenie: „Milostivă să-mi fii mie Preasfântă Treime. Milostivă să-mi fii mie, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu; (iar trei metanii) Milostivi să-mi fiţi mie Sfinţilor Arhangheli Mihail,Gavril şi Rafail; (iar trei metanii)” Milostivi să-mi fiţi mie toţi sfinţii din ceruri şi toate puterile cereşti (trei metanii). Milostivi să-mi fiţi mie toţi sfinţii îngeri din ceruri (trei metanii).Milostivă să-mi fii sfânta zi de azi şi sfântul zilei de azi (trei metanii). Milostiv să-mi fii mie îngeraşul meu păzitor”. Creştinul cât trăieşte în lume e dator să-şi tocmească rugăciune plină către mulţi sfinţi şi puteri cereşti.

Cine este alaturi de noi !



”Nu suntem niciodată abandonați, și niciodată nu suntem lipsiți de iubire. Iubirea Divină este constantă. Iubirea poate veni sub forma ființelor umane, a animalelor de companie, a Îngerilor, Arhanghelilor, Maeștrilor Ascensionați, etc. Este indicat să aflați cine anume vă este ghid, căci aceste minunate ființe de lumină ne susțin în moduri în care oamenii nu o pot face. Ei văd totul din perspectivă cosmică și vă pot ghida și iubi necondiționat, căci văd limpede unde vă aflați și încotro vă îndreptați. Cereți-le ajutorul și ghidarea clară, și ei vor face întocmai, cu nespusă iubire.
Deseori, prietenii ne oferă iubire necondiționată acolo unde cei cu care suntem într-o relație de iubire nu o pot face – din cauză că energiile sunt atât de intense, și cu cât suntem mai apropiați din punct de vedere fizic, cu atât mai distanți putem părea din punct de vedere emoțional sau mental.
Așadar, nu căutați iubirea într-un singur suflet și o singură persoană, întrucât ea se află pretutindeni, mereu prezentă!"
Judith Kusel

vineri, 17 mai 2019

TATĂL NOSTRU- ZAMOLXE



TATĂL NOSTRU- ZAMOLXE.

TATĂL NOSTRU CARE EȘTI ÎN LUMINA DE DINCOLO DE CERURI, SLĂVEASCĂ-SE NUMELE TĂU ETERN,VIE ÎMPĂRĂȚIA TA DE LUMINA SFÂNTĂ ȘI ETERNĂ, FACĂ-SE VOIA TA PRECUM ÎN ETERNELE CERURI AȘA ȘI PE PĂMÂNT.

DA-NE NOUĂ PENTRU MÂINE CU CE SĂ ÎMPLINIM TOATE NEVOILE ZILEI DE AZI ȘI DE MÂINE ȘI ALE TIMPULUI NOSTRU, IARTĂ-NE NOUĂ PĂCATELE NOASTRE PRECUM ȘI NOI IERTĂM CELOR CE NE-AU GREȘIT ȘI NE GREȘESC.

FII CĂLĂUZA NOASTRĂ ÎN VREMURI GRELE DE FURTUNĂ ȘI ISPITĂ,DU-NE PE CALEA CEA DREAPTĂ A LUMINII TALE,

ÎNTRU IUBIREA LUMINII ETERNE ȘI A NUMELUI TĂU !

duminică, 12 mai 2019

Rugaciunea sf.Nectarie cea mai puternica



"O, preasfinte şi întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primeşte această puţină rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri şi grabnic folositor şi ajutător prea minunat scăpând şi către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinţi ne rugăm ţie: vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia şi ticăloşia noastră. Vezi rănile sufletelor şi ale trupurilor noastre. Ne rugăm ţie, Sfinte Ierarhe Nectarie, grăbeşte de ne ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni şi ne sprijineşte pe noi, robii tăi. Ia aminte la suspinele noastre şi nu ne trece cu vederea pe noi, ticăloşii şi scârbiţii, că ştim, sfinte al lui Dumnezeu, că şi după mutarea ta din viaţa aceasta trecătoare cine a năzuit la ajutorul tău şi cu credinţă ţi s-a rugat nu a rămas neajutat. 

Că cine te-a chemat întru ajutor şi nu l-ai auzit? Sau cine, în dureri fiind şi alergând spre ajutorul tău, nu i-ai uşurat suferinţa? Minunile şi ajutorul tău ne-au făcut şi pe noi, ticăloşii şi scârbiţii, să te chemăm să ne vii în ajutor. Ştim, o, alesule ierarh, de mulţimea tămăduirilor pe care le-ai făcut, nou doctor fără-de-arginţi 
arătându-te. Nu cunoaştem nici suferinţă şi nici durere pe care să nu le poţi alina. Nu cunoaştem nici o boală căreia tu să nu îi poţi aduce tămăduire, dar mai mult decât atât, nu numai că ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau că nu pot fi tămăduite, ci şi pe mulţi bolnavi i-ai ajutat să se întărească în credinţă şi în răbdare, şi să ia plată de la Dumnezeu pentru osteneala lor. Îngenunchind, ne rugăm ţie, Sfinte Ierarhe Nectarie, ca să te rogi pentru noi lui Hristos, Cel Ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a întărit şi te-a primit în cereştile locaşuri. Către Acela roagă-te, ca să fim şi noi ajutaţi şi miluiţi cu rugăciunile tale, şi din pagube şi necazuri izbăviţi, ca să binecuvântăm pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”.

Ajutor pentru un loc de munca potrivit


Dragă "Formula AS",

Cuvintele îmi sunt prea sărace, în comparaţie cu darul pe care l-am primit de la Bunul Dumnezeu, nu­mă­rându-mă printre cititorii dvs., pentru ca astfel să fac cunoscută o minune a Sfântului Nec­ta­rie.

Am terminat o şcoală cu profil sanitar, mai spre în­ceputul toamnei vieţii mele, iar o parte dintre apropiaţi îmi spuneau că nu mai am nici o şansă să reuşesc să-mi găsesc de lucru. Un timp, am izbutit, totuşi, să am un loc de muncă, dar calvarul şi umilirea la care am fost supusă m-au făcut să-mi dau demisia, unul dintre mo­tive fiind acela că şeful meu mi-a spus să vând me­di­camente expirate pacienţilor, iar eu nu pot să accept lucrul ăsta. Au fost zile în care am ajuns la cele mai gre­le momente. Nu ştiam unde să mă duc şi la ce uşă să bat, ca să îmi pot găsi un loc de muncă, pentru a pu­tea pune pe masă o bucată de pâine. Dar ceva mi-a lu­mi­nat viaţa şi mi-a dat pu­tere să mă ridic: rugăciunile.

Cu ajutorul rugăciunilor către Sfântul Nectarie, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Mina şi, nu în ultimul rând, către Măicuţa Domnului, do­rin­ţa mi-a fost ascultată şi mi-am găsit un loc de muncă, alături de nişte oameni minu­naţi.
Într-o noapte, l-am visat pe Sfântul Nectarie, spu­nân­du-mi să nu-mi fie frică, pen­tru că el este alături de mine! L-am întrebat cum se poate una ca aceasta? Răspunsul Său a fost: "Tu Mă porţi tot timpul cu tine în buzunarul hainei tale". Într-adevăr, eu am o iconiţă a Sfântului Nectarie, pe care o port mereu, dar n-am crezut nicio­dată că ea îmi va deschide uşa spre bună­tatea lui. A­cum, când dorinţa mi s-a împlinit, spun cu mâna pe inimă că rugăciunea este fapta cea mai mare a omului. Îl simt mereu pe Dumnezeu că este cu mine. Rugă­ciunea mea a fost ca un strigăt de durere, de aju­tor, şi el a venit.
Suntem săraci sufleteşte, dar rugăciunea ne umple su­fletul de speranţă, de putere, iar cel care ne aude ru­gă­ciunea este "Soarele cel mai presus de soare: Dum­nezeu".
Dacă un om se roagă o singură dată, se "hrăneşte" numai o singură dată, dacă se roagă întotdeauna, se "hră­neşte" toată viaţa.
Dragi cititori, miracolele rugăciunii chiar există şi stă în puterea noastră să constatăm că ele se înfăp­tuiesc, dacă ne rugăm şi postim.
MARIANA -sursa Formula As

marți, 30 aprilie 2019

Rugaciune pentru protectie divina


Doamne, îţi mulţumesc pentru protecţia Ta Divină. Simt până în adâncul sufletului meu că mă aperi şi mă protejezi de tot ce este negativ şi de tot ce nu am nevoie. Eşti alături de mine la fiecare pas şi la fiecare experienţă.

Doamne, ajută-mă în continuare şi păzeşte- mă de tot ce nu am nevoie şi de tot ce nu este al meu.

Toate informaţiile pe care le primesc alege-le cu Înţelepciunea Ta şi lasă- le doar pe cele care am nevoie să le folosesc. 


Îngeraşii Tăi şi Arhanghelul Mihail cu sabia lui de lumină să îmi fie pază la sufletul meu.

De asemenea, Doamne, apără şi protejează al meu suflet care este atât de căutat şi uşor de obţinut. Reîntregește-l şi dăruiește mi-l înapoi exact aşa cum a fost atunci când am venit pe Pământ, pur şi  întreg.

Ştiu că majoritatea oamenilor îşi vând sufletul dar eu Doamne, am nevoie de el pentru a-mi trăi viaţa pe Pământ. Protejează-l de tot ce e rău şi negativ.

Îţi mulţumesc!

duminică, 28 aprilie 2019

Rugăciunea părintilor pentru căsătoria copiilor lor


Rugăciunea părintilor pentru căsătoria fiului lor

Doamne, ascultă putina noastră rugăciune pentru copilul nostru,robul Tău (numele) si nu ne lăsa fără răspuns. Tu ai rânduit cabărbatul să lase pe tatăl său si pe mama sa si să se unească cufemeia sa si să fie amândoi un trup. Tu ai binecuvântat nunta,arătând curătia ei. Tu i-ai primit în Împărătia Ta pe sotii care audus o viată de evlavie, împlinind poruncile Tale si crescându-siurmasii în frica Ta.

Rânduieste, Doamne, precum stii, ca la vremea potrivită robultău (numele) să-si întemeieze o familie. Ca nu cumva să trăiascăo viată de păcat, stând departe de nuntă. Să nu-si întineze trupulcu patimile si cu poftele, batjocorit fiind de diavol.Ajută-l, Doamne, să găsească o sotie credincioasă, o sotieblândă, bună si iubitoare, care să-i fie cu adevărat podoabă sialături de care să meargă pe calea mântuirii. Te rugăm, Doamne, vino în ajutorul lui, că numai Tu stii ce e înadâncul inimilor oamenilor. Găseste-i Tu, Doamne, o sotievrednică alături de care să facă tot binele. Nevointă este pentrufemeia credincioasă bărbatul necredincios, si nevointă estepentru bărbatul credincios femeia necredincioasă.Dăruieste-i Tu, Doamne, să aibă parte de un cămin linistit, dedragoste si de întelegere, ca să Te laude împreună cu toti aicasei lui până la sfârsitul vietii sale. Amin.

(Dacă rugăciunea se citeste pentru căsătoria fetei, se va citi cu schimbările cuvenite.)