vineri, 31 octombrie 2014

Blestemele (Terapia spirituala - Constantin Gheorghita)


Descriere

Blestemele sunt volume mari de energie ce conţin infor­maţii negative. Acestea se creează în momentul în care per­soana începe să blesteme. Tot ce rosteşte se transformă în informaţii ce rulează apoi ca un program împreună cu energia creată atunci. Blestemele odată create sunt proiectate pe victi­ma care rămâne de obicei învăluită în acel nor negru. Acel nor negru îşi rulează programele malefice şi atrage asupra vic­timei numai nenorociri.

Blestemele pot fi împărţite în două mari categorii şi anume: cele de neam, preluate de la o generaţie la alta, şi cele personale, dobândite în această viaţă sau în vieţile precedente. Se verifică provenienţa lor.

Simptome

Simptomele acestui tip de agresiune sunt destul de variate, în funcţie de ce anume rosteşte agresorul în momentul creării blestemului. In general pot afecta orice componentă a vieţii omului. Pot afecta viaţa socială, astfel apar situaţiile în care nimeni nu te place sau nimeni nu te doreşte ca partener. Pot afecta relaţiile de cuplu, şi aici apar neînţelegerile în familie pe toate planurile şi anume: probleme sexuale, probleme de comunicare, probleme legate de bani şi certuri,fără reale motive, despărţiri inexplicabile sau dispariţia bruscă a iubirii dintre parteneri. Blestemele se pot manifesta şi în sănătatea omului, determinând apariţia anumitor boli.

Alte indicaţii

In primul rând la întâlnirea unui astfel de atac psi se vei fică dacă este personal sau dobândit din cauza neamului. Ast­fel se face o estimare a dimensiunii răului pe care îl provoacă şi modul de abordare a problemei. Blestemele de neam sunt mai mari ca mărime şi mai greu de anihilat decât cele recente.

Se măsoară EBF-ul blestemului din acelaşi principiu de estimare a răului. La fel se verifică dacă este destinat victimei sau este preluat de la altcineva. Se spune în popor că a căzut pe copil când de fapt era destinat unuia dintre părinţi.

Se verifică dacă blestemul conţine pe lângă energie, infor­maţie şi entităţi malefice. Există şi această posibilitate, şi în acest caz se abordează şi problema curăţării de entităţi.

In cazurile mai grave, unde este vorba de blesteme mari, se verifică ce mai trebuie să facă persoana pentru rezolvarea problemei. Dacă trebuie să ţină post (câte zile), dacă trebuie să meargă la.slujbe (ce slujbe şi câte) şi numărul de şedinţe de terapie. Spun aceasta deoarece blestemele de neam conţin foarte multă energie şi este nevoie de o cantitate mare de Lumină pentru a fi anihilate şi nu ajunge o singură şedinţă de terapie. Principiul este: acel volum de energie negativă poate fi anihi­lat complet cu o cantitate egală sau mai mare de Lumină,

Terapie

Reiki


Se emite Lumină asupra blestemului mentalizând sau vizualizând cum acesta se micşorează şi sublimează în Lumină.

O altă metodă este activarea simbolului DKM de jur împrejurul norului negru, Lumina izvorâtă din deschiderea porţilor face ca blestemul să se „topească" între simboluri. Odată cu DKM se pot folosi şi simboluri ca CKR, RAMA, ZONAR, HALU, HARTH şi CRUCE.

Folosind Reiki, de la gradul II, se poate trimite Lumină de la distanţă special pentru anihilarea blestemului. Este o metodă foarte eficientă şi uşor de aplicat. Se trimite Lumină prin metoda distanţei, iar între palme se mentalizează blestemul. Se trimite Lumină zilnic timp de 10 -15 minute. în funcţie de mărimea blestemului depinde şi numărul de zile necesare transmiterii de energie.

Radiestezie

Folosind Crucea de Lumină se rosteşte următorul algo­ritm:

„Cu Lumina Duhului Sfânt ce curge prin palmele mele, se anihilează în totalitate toate blestemele personale şi de neam de pe acest om şi toate energiile, informaţiile, algo­ritmii, programele malefice şi cele de reîntoarcere conţi­nute de aceste blesteme, acum şi pentru totdeauna. Amin."

Autocontrol

Se vizualizează persoana şi blestemul pe ecranul mental, se emite Lumină de la Duhul Sfânt şi se învăluie blestemul în Lumină, până acesta dispare.

Alte metode

In lupta cu blestemele sunt foarte eficiente Slujbele de dezlegare, Molitfele Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur. De asemenea, citirea Psaltirii face ca blestemele să se anihileze. Atenţie, deoarece se păstrează acelaşi principiu. Mărimea blestemului determină numărul de slujbe, rugăciuni şi posturi ce trebuie făcute.


Cum putem afla vietile anterioare ?



De multe ori avem impresia ca anumite persoane din prezentul nostru, le cunoastem de o viata, ne simtim atrasi fara a avea vreo explicatie anume.
In alte vieti anterioare, am trait alaturi de aceste persoane, ele raman cu o anumita memorie si lectii de terminat, in prezentul trait acum.

Eu mi-am descoperit 3 vieti anterioare, in India, Franta si Egipt, pentru ca mi s-a permis accesul la vietile de atunci.

Nu este prea greu sa descoperi aceste vieti anterioare, ele se pot afla printr-o meditatie speciala sau prin visele transmise de univers.

Pentru a afla raspunsul in vise, este nevoie de o rugaminte adresata ghizilor spirituali pentru a primi raspunsul pe care il asteptati. 

Nu fortati lucrurile daca nu aflati din prima noapte, una din vietile anterioare.


Aveti rabdare, pana la urma veti primi mesajul asteptat, conditia suprema fiind ingaduinta primita de la univers.



Ce gasiti pe internet, pe diverse site-uri este pentru distractia dvs, la fel si horoscoapele pentru o zi, realizate in general.


Un adevarat horoscop, se realizeaza invidual, cu ajutorul unei harti astrologice, intocmita de cineva care are experienta in acest domeniu.
Inainte astrologii erau apreciati la fiecare curte, dar nici nu aveau dreptul sa greseasca, pentru ca de multe ori erau pedepsiti cu moartea, daca greseau.

joi, 30 octombrie 2014

Prim ajutor cu ajutorul ingerilor



Acum cativa ani, eram in orasul meu natal si ma intorceam de la niste cursuri. In statia de autobuz erau oprite mai multe masini care asteptau sa plece, o multime de oameni asteptau sa urce in ele.
Totusi, nu pleca nimeni, se astepta sa se intample ceva, parca timpul se oprise in loc.
Un om s-a prabusit la pamant, iar doi oameni incercau sa il faca sa isi revina in simtiri, restul priveau si comentau de pe margine, ca barbatul respectiv ar fi baut si a cazut.
Nu era asa, barbatul suferea o criza de epilepsie, iar o femeie dadea indicatii unui student sa il tina strans de degetul mic, ca sa isi revina. Nimeni nu a chemat salvarea.
Mi-am intrebat ingerii daca pot interveni si mi s-a raspuns ca da, atunci m-am apropiat de omul cazut si am aplicat ce invatasem din lumea paranormala, cum pot folosi energiile respective pentru primul ajutor.
Brusc, barbatul a deschis ochii si s-a ridicat in capul oaselor,doi barbati s-au repezit sa il sprijine pentru a-l trimite acasa. Totul era in ordine, barbatul se putea misca si isi revenise.
O mare de ochi ma priveau din autobuze si de pe strada, nimeni nu plecase inca, au asistat cu totii la spectacol.
In mod normal asteptam sa urc in autobuz, dar cum nimic nu e intamplator, autobuzul a sosit imediat dupa ce am terminat sa ajut omul respectiv. In spatele meu, studentul care abia astepta sa vorbeasca cu mine, m-a intrebat daca practic yoga, raspunsul a fost negativ, iar interogatoriul a continuat. Pana la urma l-am lamurit ca am invatat sa folosesc energia pentru a face bine cuiva daca are nevoie.

Era atat de entuziasmat incat mi-a zis, tu ai facut totul, eu eram mort de frica, il tineam de deget, dar cand ai inceput sa lucrezi asupra lui, am simtit cum ma trece un curent prin tot corpul. 
Tu l-ai salvat. 
Dumnezeu a vrut ca eu sa fiu acolo in acel moment, asta e tot.

Am coborat din autobuz sub privirile admirative ale oamenilor, eram fericita ca in acea zi am facut un bine unui om si am primit raspunsul pe care il asteptam, cu privire la drumul meu in viata.



miercuri, 29 octombrie 2014

Copacii, surse de energie pentru oboseala



Un remediu placut pe care l-am descoperit in timp ce studiam lumea paranormala si l-am aplicat de cate ori am simtit nevoia, este sa imbratisezi sau sa te lipesti de un copac.
Este adevarat, nu conteaza ce fel de copac este, important este sa ne apropriem cu dragoste fata de copac, sa ii cerem voie si apoi sa il atingem. Ne vom simti bine imediat, putem sta acolo mai mult de o ora, dar cei care inainte erau obositi, fara vlaga, chiar si cei bolnavi vor simti o ameliorare a vitalitatii.
Stati linistiti ca acesti copaci, nu vor pati nimic, pentru ca ei se alimenteaza in continuare cu energie din univers.
Incercati sa o faceti de cate ori va plimbati si o sa simtiti ca sunteti ca nou.
La sfarsit, nu uitati sa multumiti copacului care v-a ajutat pentru ca, desi nu vorbeste, el simte daca ii sunteti recunoscator.


Hainele vintage, energii negative si remedii



In general, hainele vechi, gen vintage, second hand, bijuterii antice, tablouri, orice ce este vechi vor pastra dincolo de pafumul anilor din trecut, energiile negative ale celor care le-au purtat sau le-au folosit.
Este adevarat ca se pot spala si se pot curati, dar energia negativa ramane.
Pentru a ne bucura de aceste lucruri, fara a avea vreo urma de regret ca le-am cumparat, unele sunt chiar deosebite si sunt unicate, trebuie sa le facem o curatire energetica.
Un remediu simplu pentru a curati aceste obiecte, este sarea de bucatarie pentru obiecte, iar pentru haine se va folosi energia pozitiva a noptilor cu luna.
Cine nu cunoaste tainele paranormalului, ii va fi greu sa admita ca anumite lucruri sunt purtatoare de ghinion, blesteme, adica o energie negativa.



marți, 28 octombrie 2014

Ingerii sunt printre noi - O intamplare adevarata

Va rog sa urmariti cu atentie videoclipul, oamenii au sansa de a fi ajutati de ingeri, nimic nu e intamplator.




Doreen Virtue si cartile oracol cu ingeri



Folosirea cartilor oracol cu ingeri, autoarea Doreen Virtue este psiholog, clarvazator si autoare a peste 5o de carti despre ingeri, unele aparute si in Romania.




Cartile, un maestru tacut al lumii esoterice


                        Cartile au fost create pentru a invata din ele, de aceea consider ca mereu ne vor oferi raspunsurile pe care le cautam si ele pot fi cel mai bun maestru. De curand, am descoperit cartea Sfidarea paranormalului de Beatrice Kiseleff, o carte minunata care ofera toate explicatiile privind lumea paranormala.
                        O abordare total noua cu trimitere la stiinta, a diferitelor puteri paranormale, societati secrete, mistere, cazuri celebre din istorie.
                        A doua carte pe care o recomand cu mult drag pentru cititorii acestui blog, este Scoala Zeilor de Stefano Elio D Anna...
                        A treia carte este Sufletul pereche te cheama de Russ Michael va dezvaluie secretele pentru a atrage in viata dvs iubirea si perechea mult visata.

                        Lectura placuta !

luni, 27 octombrie 2014

Iubire fara lanturi paranormale



                  Intr-o zi intrasem din intamplare, pe un forum unde se discuta cu aprindere, cum sa folosesti magia neagra pentru a tine langa tine persoana iubita, din disperare pentru a nu fi parasite, acolo erau niste femei tinere, care puneau iubitului/sotului/amantului picaturi de sange menstrual in orice ar fi putut consuma acestia.
                  Culmea era ca la unele functiona, iar la altele nu avea efect.
                  Degeaba a intrat o d-na care le-a explicat ca nu procedeaza corect si sa inceteze pentru ca vor plati intr-o zi, raspunsul celor din grupul de vrajitoare incepatoare, a fost destul de dur, spunandu-i femeii ca va proceda si ea la fel cand o va parasi sotul.
                   Nu cred in iubirea legata in lanturi paranormale, pentru ca nu dureaza, magia o face, iar persoana care trebuie sa iubeasca este decat o marioneta. Este ca si cum ai iubi o papusa fara viata.
                   Trist este ca in zilele noastre, femeile sunt in stare de orice, gata sa plateasca cu sufletul o clipa de fericire. Ele nu stiu ca intr-o zi pot pierde totul indiferent de magia neagra folosita.
                    Eu cred ca mai exista iubire fara lanturi paranormale pe care o poti trai frumos, fara teama ca intr-o zi cel de langa tine va pleca pentru totdeauna.
                 Totul depinde de cei doi  si de lupta celor care doresc sa fie impreuna indiferent de cate piedici are viata.

miercuri, 22 octombrie 2014

Marilyn Monroe, mesaj dincolo de moarte (publicat si in Revista Fenomenelor Paranomale)



Era prin anii 1980, cand citeam revista MAGAZIN, care aborda diverse subiecte interesante si variate, de la descoperiri arheologice pana la mistere.
http://www.revistamagazin.ro/content/view/2104/18/
De cand eram copil, am descoperit-o pe Marilyn intr-o poza la una din colegele de scoala, care facea colectie de artisti si am simtit de la inceput ca exista o legatura speciala intre noi, mai tarziu aveam sa descopar ca intr-una din vietile mele anterioare, am fost bune prietene.
Nu stiam nimic despre ea, asa ca am inceput sa citesc tot ce se tiparise, iar intr-o noapte am visat ca aparuse in revista sus amintita un articol nou despre ea, insotita de o fotografie, pe care nu o mai vazusem pana atunci. A doua zi trebuia sa cumpar revista de la chiosc, dar mentionez ca nu s-a anuntat ce va fi in numarul viitor.
Cand vanzatorul mi-a intins revista, dupa ce i-am dat banii, a ramas uimit de reactia mea, probabil, aveam cei mai mari ochi vazuti pana atunci, pe coperta era articolul din visul meu insotit de fotografia respectiva.
L-am considerat un mesaj de dincolo de moarte, al frumoasei si regretatei actrite.

sâmbătă, 18 octombrie 2014

Prinzatorul de vise amerindian, remediu pentru un somn linistit






Dreamcatcher sau prinzătorul de vise este unul dintre cele mai fascinate obiecte tradiţionale ale nativilor americani (indienilor).

Prinzătorul de vise tradiţional a fost destinat alungării viselor negative, astfel permiţând viselor pozitive să pătrundă.

Acesta are formă unui cerc pe care sunt ataşate pene naturale. Pentru nativii americani cercul simboliza putere şi unitate. Foarte multe simboluri tradiţionale au avut formă unui cerc printre care şi tradiţionalul dreamcatcher.

Nativii americani credeau despre aerul nopţii că ar fi plin de vise pozitive şi negative.

Prinzătorul de vise, se atârnă deasupra patului sau lângă pat, fluturând uşor în mişcarea aerului, prinzând visele bune şi alungandu-le pe cele rele.

Se spune că odată ce ai atârnat un dreamcatcher deasupra patului visele rele nu vor mai pătrunde niciodată în somnul unui om, acesta având parte doar de experienţe pozitive de-a lungul nopţii.

Secretul unui somn liniştit îl reprezintă dreamcatcher. Odată ce acesta pătrunde în dormitor, dăm şansă nopţilor liniştite şi pozitive să între în vieţile noastre.

Creat dintr-un material uşor, în formă de cerc, alături de care sunt atârnate pietre, mărgele, pene şi săgeţi, poate fi secretul unui somn liniştit.

Foarte uşor de realizat, acesta poate îmbunătăţii considerabil somnul de-a lungul nopţilor. În comerţ acesta poate fi achiziţionat din locurile special destinate obiectelor mistice, tradiţionale internaţionale (suveniruri).


Dacă îţi doreşti că experienţă realizării unui dreamcatcher să bucure întreagă casă, poţi opta pentru crearea acestuia în familie din obiecte pe care le ai !

joi, 16 octombrie 2014

Filme cu ingeri

Un film special cu ingeri, merita vazut pentru ca are un final neasteptat, l-am descoperit intamplator pe net, dar cum nimic nu este intamplator, va las pe voi sa il apreciati. Se numeste Prietenul meu, ingerul, nu conteaza de cine este realizat, important este mesajul lui.



Al doilea film pe care il recomand celor care adora lumea ingerilor se numeste Orasul ingerilor.



Al treilea film cu ingeri, in care rolul ingerului este interpretat de Keanu Reeves este Constantine.



Mandalele, o terapie pentru suflet folosita de psihanalisti


Mandala creata de Carl Gustav Jung

Conform lui Susanne F. Fincher, terapeută prin artă si consilieră pentru vindecarea mentală, reintroducerea mandalei în gândirea occidentală se datorează lui Carl Gustav Jung, psihanalistul elvetian. În cursul explorărilor sale cu privire la legătura dintre inconstient si artă, Jung a observat motivul cercului apărând în mod spontan. Desenele cu reprezentări ale unor cercuri reflectau starea sa interioară din acele momente. Pentru că era familiarizat cu scrierile filosofice din India, a adoptat termenul de "mandala", descriind astfel desenele cu reprezentări ale unor cercuri, pe care el si pacientii lui le realizau.




Jung a explicat că nevoia de a desena mandale a apărut în timpul momentelor sale intense de dezvoltare personală. Aparitia lor indică faptul că la nivelul psihicului are loc o profundă reechilibrare.


Jung era convins că pictarea mandalelor personale îl face pe individ să actioneze integral asupra personalitătii. El mai afirma că atunci când sinele reuseste să se exprime prin desen, inconstientul răspunde determinând o atitudine de reverentă fată de viată. Când privim o mandala, ea ne armonizează forul interior, ne aduce liniste si pace, ne pune în echilibru, stimulează în noi idei creatoare, capabile să se orienteze spre un tel constructiv.


Mandala dr.Chopra




                        EU SUNT DINTODEAUNA TOT 
              CE ESTE  UN MAESTRU 

luni, 6 octombrie 2014

Nucile si ultima descoperire




Consumate dupa fiecare masa, aceste fructe impiedica ingrosarea arterelor si previn bolile de inima.
Opt nuci pe zi va tin arterele flexibile, inima sanatoasa si previn aparitia atacului vascular cerebral, 
arata un studiu realizat de cercetatorii americani de la Barcelona ’s Hospital Clinico, aparut in publicatia "   AmericanCollege of Cardiology ".
Specialistii citati de BBC News va sfatuiesc sa consumati nuci, mai ales dupa o masa bogata 
in grasimi, pentru a atenua efectele negative pe care acestea din urma le au asupra organismului.
Nucile, mai sanatoase decat uleiul de masline
Cercetarea a constat in monitorizarea a 24 de adulti, jumatate dintre ei cu un nivel normal 
al colesterolului, iar cealalta jumatate cu un nivel ridicat. Participantii la studiu au primit doua portii de salam,bogat in grasimi si branza, pe care le-au consumat la un interval de o saptamana.
La una dintre portii, cercetatorii au adaugat cinci lingurite de ulei de masline, 
iar la cealalta, miezul a opt nuci. 
Testele au aratat ca uleiul de masline si nucile au ajutat la reducerea inflamatiilor din artere care apar brusc dupa o masa bogata in grasimi saturate si care, in timp, favorizeaza intarirea arterelor si creste riscul unor boli de inima si al atacului vascular cerebral.
Cu toate acestea, spre deosebire de uleiul de masline, nucile au mai ajutat si la mentinerea elasticitatii 
si flexibilitatii arterelor, indiferent de nivelul colesterolului.
Trateaza tulburarile de ritm cardiac
Cercetatorii au mai observat ca acidul alfa linoleic din nuci poate fi benefic pentru cei cu tulburari ale ritmului cardiac. 
Ei i-au avertizat pe participantii la studiu ca pot manca absolut tot ceea ce doresc, cu conditia sa consume si nuci. "Acest lucru demonstreaza ca grasimile protectoare din nuci inlatura efectele grasimilor saturate din dieta, pe cand o grasime neutra, precum uleiul de masline, nu are un rol atat de important", afirma Robert Vogel ,profesor la  University of Maryland , Baltimore
Pentru ca sunt elastice, arterele se pot intinde atunci cand fluxul sanguin se imbunatateste. Consumul de grasimi intrerupe producerea de oxid nitric de catre "captuseala" arterelor, necesar pentru mentinerea flexibila a vaselor de sange. Nucile mai contin antioxidanti si arginina, un aminoacid folosit de organism pentru a produce oxidul nitric.

Pentru vegetarieni
Combinati nucile cu legume si paine

Nucile si alunele pot inlocui majoritatea nutrientilor animali in cazul persoanelor vegetariene. 
Printre nutrienti se numara cele mai multe vitamine B, fosfor, fier, cupru, potasiu si proteine. Ca mai toate proteinele din surse vegetale, cele din nuci si alune sunt inferioare calitativ celor animale. 
Cu toate acestea, in combinatie cu paine, cereale si leguminoase (mai ales soia si linte) se poate obtine gama intreaga si echilibrata de aminoacizi esentiali.

Armata ingerilor



Arhanghelii sunt manageri sau arhistrategi care supravegheaza activitatea ingerilor nostri pazitori. Ei constituie una din cele noua cete de ingeri (ceata ingerilor, a sfintilor arhangheli, a incepatoriilor, a stapaniilor, a puterilor ceresti, a domniilor, a tronurilor, a heruvimilor si a serafimilor). Dintre aceste cete ingeresti, ingerii pazitori si arhanghelii sunt cei mai implicati in activitatea de ajutorare a Pamantului si a locuitorilor lui.

In comparatie cu ingerii pazitori, arhanghelii sunt foarte mari, au voce foarte puternica si staturi impozante, dar sunt, de asemenea, extrem de iubitori si de lipsiti de eu. Ca fiinte ceresti neintrupate, ei nu au gen. Totusi, tariile si trasaturile lor caracteristice le dau energii si infatisari distincte, barbatesti si femeiesti.

Biblia pomeneste numele Arhanghelilor Mihail si Gavril. Unele versiuni ale Bibliei amintesc si numele Arhanghelilor Rafael si Uriel. Vechile texte evreiesti extind aceasta lista pana la cincisprezece arhangheli. Veti observa, in lista care urmeaza, ca toate numele arhanghelilor, cu numai doua exceptii, se termina cu sufixul „el” sau „il”, care inseamna „al lui Dumnezeu” sau „de la Dumnezeu”in limba ebraica. Cele doua exceptii sunt acei profeti biblici care au avut vieti atat de exemplare, incat au fost inaltati la rang de arhangheli, dupa incheierea vietii lor omenesti, pamantesti.

Acesti arhangheli sunt uneori amintiti cu nume diferite, dar noi redam mai jos numele cele mai obisnuite, mai comune, impreuna cu specializarile, cu trasaturile lor caracteristice si cu scurte descrieri ale faptelor atribuite lor:

1) Ariel inseamna „leoaica lui Dumnezeu” si ne ajuta sa ne satisfacem nevoile fizice (bani, adapost si alte necesitati materiale). Ariel ajuta la solutionarea problemelor legate de mediul inconjurator si la ingrijirea si vindecarea animalelor. Ariel lucreaza impreuna cu Arhanghelul Rafael (care si el vindeca si ajuta animalele) si cu ceata ingerilor numiti „tronuri”. In plan istoric, este asociat cu Regele Solomon si cu filozofii gnostici, care credeau ca Ariel era stapanul vanturilor.

2) Azrael inseamna „cel pe care il ajuta Dumnezeu”. El ajuta sufletele celor decedati sa ajunga in Ceruri, ii vindeca pe cei coplesiti de durere si ii sprijina pe oamenii care ii mangaie pe cei neconsolati. Vazut ca „ingerul mortii” in traditiile ebraica si islamica, Asrael este asociat cu Arhanghelul Rafael si cu Regele Solomon.

3) Chamuel inseamna „cel care il vede pe Dumnezeu”. El calmeaza nelinistea, aduce pacea la nivel global si personal, ajuta la gasirea obiectelor si a persoanelor pierdute si la solutionarea situatiilor extreme. Este socotit conducatorul cetei ingeresti cunoscute sub numele de „puterile ceresti”. Chamuel este unul din cei zece arhangheli sefiroti ai Cabalei, ceea ce inseamna ca el guverneaza o cale a Arborelui cabalistic al Vietii (o explicatie mistica a Creatiei).

4) Gavril (sau Gabriel) inseamna „trimisul, mesagerul lui Dumnezeu”. Acest arhanghel ii ajuta pe mesageri, cum ar fi scriitorii, profesorii si ziaristii. De asemenea, Arhanghelul Gavril ii ajuta pe parinti in conceperea, cresterea sau adoptarea copiilor. Unele credinte il considera pe Gavril ca avand infatisare masculina, in timp ce altele il percep cu infatisare feminina. Arhanghelul Gavril a adus Bunavestire lui Zaharia, anuntand nasterea lui Ioan Botezatorul, si Mariei, binevestind nasterea lui Iisus, asa cum consemneaza Evanghelia dupa Luca. In Vechiul Testament, Arhanghelul Gavril l-a salvat pe Lot, fiul lui Avram, in momentul distrugerii cetatii Sodoma. Se spune ca Arhanghelul Gavril i-a dictat Coranul lui Mohamed.

5) Haniel inseamna „gloria lui Dumnezeu”. Avand trasaturi feminine, ajuta femeile la ciclu si da oamenilor clarviziune. Este asociat planetei Venus si Lunii, fiind unul din cei zece arhangheli sefiroti ai Cabalei. Adesea se spune ca l-a insotit la Ceruri pe profetul Enoh.

6) Ieremiel inseamna „mila lui Dumnezeu”. El se ocupa de emotii si ne ajuta sa ne trecem in revista si sa ne facem bilantul vietii, ca sa putem uita, si ne mai ajuta in planificarea schimbarilor pozitive. Vechile texte evreiesti il considera pe Ieremiel unul din cei sapte arhangheli primordiali. Deoarece Baruh, un prolific autor evreu apocrif din secolul 1 d.Hr., a fost ajutat de Ieremiel, se apreciaza ca acest arhanghel ne ajuta cu viziuni profetice.


7) Iofiel inseamna „frumusetea lui Dumnezeu” si are infatisare feminina. Ajuta la solutionarea situatiilor negative si haotice; aduce frumusete si ordine in gandurile, casele, birourile noastre si in alte medii in care traim, inlaturand energiile negative. Anumite traditii il numesc Jofiel sau Sofiel si este cunoscut ca „patron al artistilor”, iar Tora il descrie ca pe un sustinator al Legii Divine




8 ) Metatron a fost profetul Enoh, care s-a inaltat la Ceruri dupa ce a dus o viata plina de virtute si de slujire sfanta. Metatron vindeca dificultatile de invatare si problemele copilariei si ii ajuta pe copiii indigo si pe copiii de cristal. In vechea traditie evreiasca, Metatron este un arhanghel deosebit de important, fiind considerat conducatorul arhanghelilor sefiroti ai Cabalei. Cabala afirma ca Metatron l-a ajutat pe Moise la Iesirea din Egipt. Talmudul spune ca Metatron vegheaza asupra copiilor din Ceruri, pe langa functia obisnuita de a veghea asupra copiilor de pe Pamant.

9) Mihail inseamna „cel care este asemenea lui Dumnezeu” sau „cel care seamana cu Dumnezeu”. El ne elibereaza de teama si de indoiala, ne apara si inlatura orice influenta negativa. Considerat de obicei drept cel mai puternic dintre toti arhanghelii, el este descris in Biblie si in alte texte sacre crestine, mozaice sau islamice, savarsind acte eroice de protectie. Mihail este sfantul patron al ofiterilor de politie si da curaj celor care il cheama. El conduce ceata ingerilor cunoscuti sub numele de „virtuti” sau „stapanii”.

10) Rafael inseamna „cel care vindeca”. El vindeca suferintele si ii calauzeste pe vindecatori si pe cei care vor sa devina vindecatori. Este unul dintre cei trei arhangheli socotiti sfinti in prezent (ceilalti doi fiind Mihail si Gavril, desi candva au fost canonizati sapte arhangheli). In cartea lui Tobias (o carte canonica din Biblie), Rafael se descrie pe sine ca slujitor in fata Gloriei Domnului Dumnezeu. Se crede ca a fost unul dintre cei trei arhangheli care l-a vizitat pe patriarhul Avram. Deoarece l-a insotit pe Tobias in calatoria sa, Rafael este considerat sfantul patron al calatorilor. Rolul sau principal este totusi cel de vindecator si de sprijinitor al vindecatorilor.

11) Raguel inseamna „prietenul lui Dumnezeu”. El aduce armonie in toate tipurile de relatii si ajuta la rezolvarea neintelegerilor. Cartea lui Enoh il descrie pe Raguel ca supraveghetor al tuturor ingerilor, asigurand interactiunea lor armonioasa. Se spune ca a ajutat la inaltarea profetului Enoh la ceruri si la transformarea sa in Arhanghelul Metatron.

12) Raziel inseamna „secretele lui Dumnezeu”. El vindeca blocajele spirituale si psihice sine ajuta in interpretarea viselor si a amintirilor din vietile trecute. Invataturile vechi evreiesti spun ca Raziel sta atat de aproape de tronul lui Dumnezeu, incat aude toate secretele universului, secrete pe care le-a consemnat in cartea intitulata Sefer Raziel (Cartea Arhanghelului Raziel). Legenda spune ca Raziel i-a dat aceasta carte lui Adam, in momentul in care parasea Gradina Raiului, si lui Noe, in timp ce construia arca. Cabala il descrie pe Raziel ca intruchipare a intelepciunii divine.

13) Sandalfon a fost profetul Ilie, care s-a inaltat la ceruri ca arhanghel. El slujeste in multe privinte, ii ajuta pe oameni sa-si vindece tendintele agresive si duce rugaciunile noastre catre Creator. In plus, Sandalfon ii ajuta pe muzicieni, in special pe cei care folosesc muzica pentru vindecare. Fiindca este unul dintre cei doi oameni care au fost inaltati la rangul de arhangheli, Sandalfon este considerat frate geaman cu Metatron (care a fost profetul Enoh). Invataturile vechi evreiesti vorbesc despre statura impresionanta a lui Sandalfon si spun ca Moise il numea pe Sandalfon „ingerul cel inalt”.

14) Uriel inseamna „Dumnezeu este lumina”. Este arhanghelul intelepciunii si al filozofiei, care ne lumineaza mintile cu intuitie si cu idei noi. In textele sfinte evreiesti, Uriel are roluri diferite si ample. Ca inger al luminii, el este adesea asociat cu serafimii iluminati, care sunt cei mai apropiati de Dumnezeu din cele noua cete ingeresti. Se crede ca Uriel l-a instiintat pe Noe de iminenta Potopului. Uriel este socotit de obicei unul dintre cei patru arhangheli principali, alaturi de Mihail, Gavril si Rafael.

15) Zadkiel inseamna „dreptatea lui Dumnezeu”. El vindeca tulburarile de memorie si ajuta la imbunatatirea altor functii mentale. Multi eruditi considera ca Zadkiel a fost ingerul care l-a oprit pe Avram sa-l sacrifice pe fiul sau, Isac. Cabala il descrie pe Zadkiel drept capetenia care il ajuta pe Arhanghelul Mihail sa ne apere si sa ne elibereze de energiile inferioare.

Arhanghelii nu tin de o singura credinta sau de un singur cult religios, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa apartineti unei anumite religii pentru a avea acces la atentia si la ajutorul lor. Din moment ce arhanghelii sunt fiinte neintrupate si nemarginite, ei pot sa-i ajute pe toti cei care ii cheama in acelasi timp. Arhanghelii vor raspunde chemarilor dumneavoastra, indiferent daca sunt formulate in gand, cu vorba sau in scris. Ba chiar le puteti cere arhanghelilor sa ramana permanent alaturi de dumneavoastra si ei vor fi fericiti sa o faca.




Cine conteaza cu adevarat



Un om si un caine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata, isi dadu seama ca, de fapt, murise. Isi aducea acum clar aminte ca murise, iar cainele, care mergea langa el, murise chiar cu mai multi ani in urma...

Se intreba: " Oare unde duce drumul asta?"... Dupa o vreme, ajunsera amandoi in dreptul unui gard inalt de piatra. Privindu-l mai indeaproape, vazu ca era facut dintr-o marmura foarte fina. Mai sus, pe colina, gardul era intrerupt de o arcada care stralucea in soare.

Ajunsera acolo si vazu ca era incrustata cu perle, iar aleea care ducea spre ea parea pavata cu aur.

El si cainele sau se apropiara de poarta si atunci observa, intr-o parte, un om sezand la un birou.

Il intreba: - Scuzati-ma, unde ne aflam ?

- Aici e raiul - raspunse acesta.

- Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dati putina apa ?

- Bineinteles, intrati inauntru.

Am sa trimit imediat vorba sa vi se aduca niste apa cu gheata. Facu un gest si poarta incepu sa se deschida.

- Prietenul meu, poate intra si el ? - intreba calatorul aratind inspre caine.

- Imi pare rau, dar noi nu acceptam animale. Omul se gandi o clipa, apoi se intoarse si isi continua calea pe care pornise, impreuna cu cainele sau.

Dupa inca o lunga plimbare, pe varful unei alte coline, pe un drum prapadit de tara, dadura de o ferma, a carei poarta parea ca nu avusese zavor niciodata.

De gard, nici nu mai era vorba. Se apropie si vazu un barbat sezand rezemat de un copac si citind o carte.

- Scuzati-ma ! - i se adresa el.

- Aveti cumva putina apa?

- Da, desigur... e o cismea ceva mai incolo.

- Si pentru prietenul meu ? - zise, aratand catre caine.

- Trebuie sa fie si o strachina, chiar langa cismea.

Trecura de poarta si ajunsera la o cismea veche, cu pompa. Omul si cainele baura pe saturate. Dupa ce terminara, se inapoiara la omul de sub copac.

- Ce loc este acesta ? - intreba calatorul.

- Acesta este raiul.

- Sunt total incurcat.

Un cetatean, ceva mai jos, pe drumul asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.

- Te referi la locul acela cu alei de aur si zid de marmura ?...

Acela e iadul.

- Si nu va deranjeaza ca ei folosesc acelasi nume ca si dumneavoastra ?!... 

- Din contra, suntem fericiti ca ei ii triaza mai intai pe cei care sunt gata sa-si lase in urma prietenii cei mai buni.

Florile si sanatatea




Cartea d-nei Ibrian ne dezvaluie comorile florale care se pot folosi in alimentatie:


- toti pomii fructiferi au florile comestibile;
- nuferii galbeni, cei atat de gratiosi, au florile comestibile;
- focosul bujor are flori comestibile;
- nalba de gradina, nalba din flora spontana, volbura, comuna volbura au flori comestibile;
- galbenelele, papadia, bumbisorii, lumanarica, portulaca, urzica alba, sfiosii si parfumatii toporasi au frumoasele flori comestibile;
- albastra cicoare, parfumata iasomie, trifoiul rosu, dovleceii, castravetii, fasolea, lucerna, ba chiar si soia au florile comestibile;
- daliile si crizantemele de toamna despre care nici cu gandul nu gandeam ca sunt comestibile, chiar sunt;
- toate florile enumerate pana acum si multe altele contin enzime, vitamine, minerale si multe alte principii active necesare sanatatii noastre si nu sunt numai comestibile, ci sunt si hranitoare (stiu ele albinele ce stiu);
- se pot manca proaspete dar se pot si conserva, dupa regulile bucatariei fara foc, adica uscate la soare sau la deshidrator, sau conservate in miere.

Sa ne bucuram de toate cele daruite de natura si sa le asortam cu cate o floare, fie la butoniera, fie in salata si sa-i aducem un omagiu celei care si-a dedicat intreaga viata studiului, crearii si impartasirii cunostintelor acumulate in tot ceea ce inseamna pastrarea si/sau (re)capatarea sanatatii prin metode naturale, prin hrana vie corect combinata, prin cumpatare, prin credinta.




Băuturi ruseşti terapeutice


În vechime, cu toate că medicina nu era atât de avansată ca astăzi, oamenii se bucurau de o sănătate de invidiat.

Erau mai robuşti, mai rezistenţi şi trăiau mai mult. Slavii de răsărit, înainte de a fi creştinaţi de cneazul Vladimir , aveau un stil de viaţă ce părea de-a dreptul barbar pentru restul europenilor: iarna se scăldau în apă îngheţată, vara se biciuiau în saună cu măturici de mesteacăn, se hrăneau mai mult cu fructe de pădure, mâncau terci de mei şi ovăz şi îşi potoleau setea cu cvas. Nutriţioniştii zilelor noastre sunt de părere că exact aceste alimente hrănitoare şi sănătoase, precum şi băuturile lor preparate numai din produse naturale, din miere,
cereale, condimente şi fructe, îi ţineau pe ruşi departe de boli şi le prelungeau viaţa.

Cvasul - elixirul ruşilor

Cea mai răspândită şi mai populară dintre băuturile tradiţionale în Rusia a fost şi încă mai este cvasul. Consumat atât de ţărani, de militari şi călugări, cât şi de curtenii şi membrii familiei imperiale, această băutură nu lipsea de la nici o masă ori sărbătoare, fiind considerată aproape miraculoasă.
Preparat din pâine (de secară, orz, grâu), din fructe (pere, cireşe, lămâi), din fructe de pădure (afine, coacăze, zmeură, mure), cvasul poate fi socotit un panaceu, ce previne şi tratează boli ale sistemului cardiovascular, reglează funcţionarea tractului gastro-intestinal, stopează înmulţirea agenţilor patogeni.
În timpul Primului Război Mondial, febra tifoidă a făcut adevărate ravagii în Europa, principala cale de transmitere a cumplitei boli fiind apa. Medicul militar rus Vasili Sotnikov a descoperit că în cvas bacteriile tifoide şi paratifoide mor. Astfel, băutura a fost introdusă, în loc de apă, în toate spitalele, bolniţele şi lazaretele, iar pentru soldaţi a devenit obligatorie. Fiind consistent şi foarte hrănitor, în anii cumpliţi de foamete, cvasul a salvat milioane de oameni de la moartea prin inaniţie. În iernile teribil de geroase, con-ţinutul bogat în vitamine al băuturii i-a imunizat pe ruşi, fortificându-le organismul. Iar în verile arzătoare, când muncile câmpului deveneau un chin, cvasul, răcoritor şi tonifiant, reîmprospăta forţele şi îmbunătăţea performanţa muncii, revigorând trupul trudit al
mujicului. "Chiar şi cel mai prost cvas este de 100 de ori mai bun decât cea mai pură apă!," spuneau ţăranii ruşi.

Cvas energizant

Ingrediente: jumătate de pâine de secară (pesmet), 3 l apă, 25-30 g drojdie, 3-5 linguri zahăr (în funcţie de cât doriţi de dulce), jumătate de pahar cu stafide.
Mod de preparare: Pesmeţii se pun într-un borcan şi se toarnă peste ei apă fiartă. Pentru ca borcanul să nu se spargă, se pune dedesubtul lui un cuţit mai lat. Se adaugă trei linguri de zahăr şi se lasă la răcit. Apoi se adaugă drojdia, se amestecă bine, se acoperă şi se pune într-un loc călduros. După două zile, lichidul se strecoară, se adaugă restul de zahăr (dacă doriţi mai dulce) şi stafidele spălate. Se lasă timp de o jumătate de zi, la temperatura camerei, apoi se toarnă în sticle, se astupă şi se pune la frigider. După alte 24 de ore, se poate consuma. Zaţul rămas se poate utiliza ca ferment, în locul drojdiei, pentru următorul cvas (la trei litri de apă se pun patru linguri de zaţ). Zaţul se păstrează obligatoriu la frigider.

Cvas alb

În timpul fermentaţiei, în cvas se produce acid lactic, care ajută digestia şi este recomandat ca stimulent al secreţiei de lapte pentru femeile care alăptează. În acest ultim caz, nu se recomandă să se depăşească o ceaşcă pe zi.
Ingrediente: câte 3 kg de malţ de secară, orz, făină de grâu, făină de hrişcă, 1,5 kg făină de secară, 50 g mentă, 20 g stafide.
Mod de preparare: Cerealele se amestecă, adăugând treptat apă, până se obţine un aluat tare. Se aşează într-un vas mare şi se toarnă 10-12 litri de apă clocotită. Separat, se face o infuzie din 50 g de mentă şi un litru de apă. Se amestecă bine, se adaugă 3-4 linguri de drojdie diluată sau zaţ de la cvasul anterior şi infuzia de mentă. Se acoperă şi se lasă la cald pentru a fermenta. După 2-3 zile, se strecoară, se toarnă în sticle, adăugând în fiecare câteva stafide şi se păstrează la frigider, în poziţie orizontală.

Cvas din mere

Băut înainte de masă, este indicat persoanelor care suferă de hipertensiune arterială şi afecţiuni cardiace.

Ingrediente: 1 kg de mere, 100 g zahăr, 200 g miere, 30 g drojdie, 1 linguriţă scorţişoară măcinată, 4 l apă.
Mod de preparare: merele tăiate în felii subţiri se aşează într-un vas emailat, se toarnă apa şi se fierb timp de 20-30 de minute. Se trage oala de pe foc şi se lasă la macerat timp de 2-3 ore. Se strecoară printr-un tifon şi se adaugă zahărul, mierea, drojdia şi scorţişoara. Vasul se acoperă bine şi se lasă într-un loc călduros, pentru fermentare. După 2-3 zile, se strecoară din nou, se toarnă în sticle şi se pune la frigider. Cvasul este gata în 3-4 zile.

Cvas din ace de brad

Peste un kg de pulbere din ace de brad, se toarnă orice fel de cvas. Se lasă la macerat 18 ore, într-un loc călduros. Se consumă cât mai mult.

Cvas din căpşuni

Ingrediente: 1 kg căpşuni, 650 ml apă, 2 linguri miere, 2 linguri zahăr, 30 g drojdie.

Mod de preparare: Căpsunile spălate se pun împreună cu apa într-un vas emailat. Se dau într-un clocot, 2-3 minute, după care se ia vasul de pe foc. Se lasă câteva minute la răcit, se strecoară, se adaugă mierea, zahărul şi o jumătate de linguriţă de acid citric, se amestecă bine şi se pune vasul la frigider. După 2-3 ore, se adaugă drojdia, se amestecă foarte bine şi se toarnă în sticle de culoare închisă, lăsând 8-10 cm spaţiu. Se adaugă în fiecare recipient câte 2-3 stafide, se astupă bine şi se aşează într-un loc răcoros. În 3-4 zile este bun de băut.


Cataplasmă cu cvas pentru dureri de piept



Se frământă un aluat din făină şi cvas de orice tip, peste care se toarnă câte 100 ml de oţet de mere, ulei de floarea soarelui şi vin. Se aşează într-un tifon şi se aplică pe piept seara, timp de o jumătate de oră.

Pentru boli renale

La 3 litri de apă fiartă şi răcită, se pune un pahar de pulbere din coajă de plop tremurător, un pahar de zahăr şi o lingură de smântână. Se lasă la fermentat timp de două săptămâni, după care se consumă câte 2-3 pahare pe zi.

Pentru ficat şi fiere

Cvasul din sfeclă ajută la curăţarea ficatului de toxine, stimulează bila "leneşă" şi regenerează celulele hepatice după perioade de disfuncţii.
Ingrediente: 1 kg de sfeclă roşie (curăţată şi dată pe răzătoarea mare), 5 l apă, 10 g drojdie, 50 g de pesmet din pâine de secară, 150 g zahăr.

"Zbi-tenşciki"

Mod de preparare: Se pune sfecla într-o cratiţă, se toarnă apă doar cât să o acopere, se adaugă zahărul şi se fierbe la foc mic, până se înmoaie. Apoi, compoziţia se toarnă într-o altă cratiţă, cu restul de apă, şi se mai dă într-un clocot. Se stinge focul, şi fiertura se lasă la răcit, până la o temperatură de 30-40 de grade. După ce se strecoară, se adaugă pesmetul şi drojdia. Se toarnă într-un borcan, se acoperă şi se lasă la fermentat, într-un loc călduros, timp de 4-5 zile.
* Indiferent de afecţiune sau de reţeta de cvas aleasă, este recomandat să se bea câte o ceaşcă, de trei ori pe zi.
* Cvasul este contraindicat în afecţiuni precum ulcer peptic, gastrită sau colită.

Zbiten

Preparat din apă, miere, mirodenii şi plante aromatice, zbitenul este o altă băutură străveche rusească, cu proprietăţi curative. În timpul iernilor ruseşti, lungi, cumplit de geroase, zbitenul era un adevărat elixir, încălzind organismul şi alungând bolile specifice anotimpului rece. Pe timp de vară, se consuma în baia rusească, atât rece, pentru răcorirea trupului, dar şi cald. În secolele trecute, se păstra în samovare şi se putea cumpăra de la vânzătorii ambulanţi, aşa numiţii "zbi-tenşciki", care forfoteau prin târguri şi iarmaroace.
Zbitenul cald şi aromat este un excelent antiinflamator, creşte imunitatea şi tratează bolile aparatului respirator. Conţinutul de plante medicinale îi sporeşte calităţile terapeutice, calmând sistemul nervos, îmbunătăţind starea de spirit şi ameliorând insomniile.

Zbiten pentru boli sufleteşti


Ingrediente: 150 g miere, 2 l apă, 100 g zahăr, 2-3 linguriţe sunătoare, 2 linguriţe mentă, 2 linguriţe muşeţel, 1 linguriţă scorţişoară, 1/4 linguriţă salvie.

Mod de preparare: Mierea se diluează cu o cană de apă şi se pune la fiert, îndepărtând periodic spuma. Separat, zahărul cu o cană de apă se dau într-un clocot, după care se adaugă peste siropul de miere. Se fierbe la foc mic, până ce siropul devine groscior. În restul de apă (un litru şi jumătate) se pun toate celelalte ingrediente şi se fierb timp de 15 minute, într-o oală acoperită cu capac. Apoi, infuzia se strecoară şi se toarnă peste siropul din miere şi zahăr. Se consumă câte o ceaşcă, seara, înainte de culcare, şi dimi-neaţa, în loc de cafea.


Zbiten din zmeură pentru o viaţă lungă


Ingrediente: 1 kg miere, 3 l apă, 0,5 l suc de zmeură, 1/2 cană de drojdie, scorţişoară.
Mod de preparare: Mierea şi sucul de zmeură se fierb în apă circa două ore. Se amestecă încontinuu şi se îndepărtează spuma periodic. Se stinge focul şi se lasă la răcit la temperatura camerei. Apoi se adaugă drojdia, diluată în apă caldă. Se lasă peste noapte într-un loc călduros. Dimineaţa, se toarnă într-un recipient de sticlă şi se pune într-un loc răcoros. Se lasă la fermentat timp de 25-30 de zile, după care se strecoară şi se depozitează la frigider. Zbitenul din zmeură are proprietăţi anticancerigene şi este benefic în afecţiunile pulmonare şi oculare. Se poate bea şi cald, dar cel mai bun este rece. Se consumă după pofta inimii.

De ce ne place barfa ?



De cate ori fara sa vrem am asistat la barfe in diverse locuri, autobuz, loc de munca, cafenea, pe strada, la scoala.De obicei barfesc femeile, dar nu sunt exclusi si barbatii.

Sa vedem despre ce barfesc femeile ? In primul rand le place sa vorbeasca despre a treia persoana ce a gresit persoana cu adevarat sau pura inventie, de exemplu o colega de serviciu care invidiaza pe o alta, va gasi mereu motive de barfa.

Din pacate, barfa nu are cum sa fie constructiva pentru ca se bazeaza pe minciuni inventate de cele care nu suporta persoana barfita.

Daca aceasta s-a imbracat intr-o rochie deosebita, cele doua colege, asa zise prietene vor barfi pe acest subiect, aducand argumente ca rochia este luata de la reduceri, ca au vazut ele ca aceasta colega nu isi permite mai mult, ca ii sta rau in culoarea aleasa....etc Daca o femeie maritata sta de vorba cu un coleg de serviciu va fi luata la vizor de alte femei, ca in spatele acestor discutii de fapt este o viitoare aventura, desi poate persoana respectiva este implinita din punct de vedere sentimental si nu are nevoie de alt barbat....

Si totusi de ce place barfa ? Pentru ca oamenii se plictisesc ? Nu se plictisesc, decat nu pot ajunge la nivelul persoanelor barfite si atunci le pot cobori la un nivel mult mai jos prin barfa. Pentru ca barfa este ca un drog, provoaca placere persoanelor care sunt frustate si nu pot fi fericite prin alte metode.

Barbatii barfesc altfel, nu in modul rautacios al femeilor dar o fac....Discutiile sunt despre masini, femei, sport, mai rar vor discuta despre alti barbati. De obicei se feresc sa o faca pentru a nu fi luati drept gay. Aici exista o diferenta, femeile pot admira imbracamintea, machiajul altor femei, pe cand barbatii nu pot sa o faca din motivul enumerat mai sus.

Remedii pentru barfa exista, dar ma indoiesc ca femeile care o practica doresc sa se vindece de aceasta boala. Barfa devine periculoasa in momentul in care devine un scop pentru a te razbuna pe cineva. De multe ori, victime pot fi persoane nevinovate.

Barfa a existat din cele mai vechi timpuri, nu cred sa dispara curand, dar ne putem feri de ea prin indiferenta afisata pentru cei care o practica si prin a sta departe de ei.


psh.Valentina Cristea

Hai, sa vorbim despre invidie


Deşi face parte din viaţă, invidia este un sentiment negativ al personalităţii noastre.Ea a existat dintotdeauna, din cele mai vechi timpuri, în acest sens Legendele Olimpului ne amintesc invidia zeilor pe oameni,  zeiţa Atena pizmuieşte pe faţă lui Idmon,Arahneea care ştia să ţese, să brodeze pânze că nimeni alta.

Se iau la întrecere, însă se pare că fata era mai talentată că zeiţa “Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena….

Zeiţa cerceteaza lucrarea săvârşită de fata lui Idmon.Îi e cu neputinţă să-i găsească cusururi.Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei.”

Zeiţa Artemis ” a rămas nemăritată.Inima ei s-a asprit mai tare decât fusese înainte” şi avea toate motivele să fie invidioasă pe regina Niobeea.”Asta regina Niobeea, era nespus de fericită.Soţul sau, Amfion, din Teba era un bărbat bun şi vrednic.Cu el, avea în căsnicie, şapte băieţi şi şapte fete: copii frumoşi şi tare dragi.”O altă întâmplare ne aminteşte de Antigona, căreia pletele-i s-au transformat în şerpi, fiindcă a cutezat să spună, într-o zi, că are par mai mândru decât soţia lui Zeus.

De obicei, invidia apare când realizăm că nu putem avea alte lucruri care în mod obişnuit aparţin altor persoane, cei săraci îi invidiază pe cei bogaţi, cei urâţi pe cei frumoşi, cei proşti pe cei deştepţi, etc. Observăm, că cele mai complexate persoane sunt cele mai puţin dotate sau cu mai puţină încredere în propriile forţe.

În general cei care suferă de invidie încearcă să pună într-o lumina proastă, persoană cu care este în competiţie, pentru că aşa cred ei că pot rezolva problema.

În povestea “Albă ca Zăpadă” de Fraţii Grimm, mama vitregă întreabă mereu oglindă fermecată cine este cea mai frumoasă din ţară.

Atâta timp cât oglindă o recunoaşte pe regina ca singura frumuseţe, nu sunt probleme, aceastea apar când Albă ca Zăpadă devine o rivală a reginei din cauza frumuseţii recunoscute de oglindă.

Dacă oamenii ar sta să vadă dincolo de invidie, ar observa că cei invidiaţi au aceleaşi probleme, au nişte defecte, pentru că nu-i aşa, nimeni nu este perfect ?

Singură diferenţa că aceşti “privilegiaţi” ştiu să-şi pună în valoare calităţile.

De multe ori vedetele care nu au scăpat de invidie niciodată, au în spate o echipa întreagă care lucrează la “imaginea perfectă” pentru că aşa se vinde cel mai bine pe piaţă un produs, frumos ambalat.

Ce vedem noi la o vedetă ? Ceea ce dorim să avem şi noi: eleganta hainelor, machiajul impecabil, trupuri frumoase, maşini scumpe, celebritatea şi nu în ultimul rând, banii.

Ce preţ plătesc vedetele pentru ceea ce îi invidiem noi ? Foarte scump, dacă ţinem seama că majoritatea din ei au apelat nu o dată la un psiholog pentru că au cu adevărat probleme. Dovadă că nu sunt fericiţi, sunt realităţile prezentate de mass media, droguri, alcool, sinucideri, etc.

Actriţa celebra Marilyn Monroe scria din propria experienţă: “Hollywood-ul este un loc în care un sărut valorează 100 de dolari, iar sufletul costă 50 de cenţi.”

Ne putem vindecă de invidie ?

Răspunsul este pozitiv, depinde de fiecare din noi, oricum nu putem trăi în locul nimănui, deşi am dori. Poate atunci am realiza că fericirea pe care am invidiat-o, nu este fericirea destinată nouă.

Şi pentru că fiecare poveste are un sâmbure de adevăr…

Era odată un ţăran care muncea pe câmp.Nevasta lui se ocupă cu treburile casnice.Pentru că ţăranului i se părea că muncă nevestei este mai uşoară i-a propus într-o zi, să facă schimb.Nevasta ţăranului a fost de acord, nu înainte de a-i da lista cu ce are de făcut în ziua aceea: de dimineaţă trebuie să faci focul în sobă, să scoţi apă din fântână, să hrăneşti animalele, să faci curat în casă,să speli rufele, să pregăteşti mâncarea, să mulgi vacile şi să pregăteşti untul.Ce credeţi că a făcut ţăranul ? Bineînţeles, că nu a terminat la timp ce avea de făcut înainte de venirea nevestei de la câmp.Însă de atunci nu a mai îndrăznit să spună că muncă nevestei lui este mai uşoară.

Concluzia, ai grijă ce-ţi doreşti pentru că într-o zi s-ar putea să ai !
                                                                  psih.Valentina Cristea

Lectii despre iubire




Poate că nu v-aţi gândit niciodată la acest lucru, dar pe un nivel sau altul suntem cu toţii maeştri. Suntem maeştri pentru că avem puterea de a crea şi de a ne conduce propriile vieţi aşa cum dorim. La fel cum civilizaţiile şi religiile lumii îşi creează mitologii incredibile, noi ne creăm propriile noastre mitologii, populate cu eroi pozitivi şi negativi, cu îngeri şi demoni, cu regi şi cerşetori.


Noi creăm în mintea noastră o întreagă populaţie, inclusiv diferite personalități ale noastre, după care ne folosim de o imagine sau alta, în funcţie de circumstanţele în care ne aflăm. Devenim astfel adevăraţi artişti dramatici, proiectând în exterior diferite imagini ale noastre şi controlând cine şi ce dorim să fim. Atunci când ne întâlnim cu alte persoane, le clasificăm imediat, atribuindu-le un rol sau altul în viaţa noastră. Creăm astfel o imagine a lor, în funcţie de rolul pe care li-l atribuim. Iar acest proces se repetă cu absolut toate persoanele din jurul nostru.

Noi avem puterea de a crea. Această putere este atât de mare, încât tot ceea ce credem se transformă pentru noi în realitate. Noi ne creăm pe noi înşine şi devenim cei care credem că suntem. Suntem ceea ce suntem pentru că asta credem noi despre noi înşine. Întreaga noastră realitate este în întregime creată de noi înşine. Aceeaşi putere o au însă şi ceilalţi oameni. Singura diferenţă dintre noi şi o altă persoană constă în felul în care folosim această putere, în destinaţia pe care o dăm puterii noastre creatoare. Chiar dacă semănăm cu unii sau cu alţii, nu există totuşi nimeni în întreaga lume care să îşi trăiască viaţa exact la fel ca noi.

În acest fel, noi jucăm de-a lungul întregii vieţi un anumit rol, pe care am ajuns să-l jucăm atât de bine încât am devenit maestrul propriei noastre realităţi. Ajungem astfel să ne controlăm personalitatea, convingerile, fiecare acţiune, fiecare reacţie a noastră. După ce am practicat ani de zile, am ajuns maeştrii propriei noastre lumi subiective, a propriei noastre realităţi. Dacă veţi ajunge să înțelegeți că fiecare om este propriul său maestru, veţi înţelege şi tipul de control pe care îl exercitaţi personal.

Toată drama noastră existenţială, toate suferinţele noastre, se învaţă prin practică. Noi facem un legământ cu noi înşine şi continuăm să practicăm acest legământ până când atingem un control absolut asupra lui. Felul în care gândim, în care simţim şi în care acţionăm devin atât de rutiniere încât nu mai avem nevoie să fim atenţi la ceea ce facem. Comportamentul nostru a devenit un tipar, o reacţie de acelaşi fel la stimulii exteriori.

Ca să devenim maeştri ai iubirii, noi trebuie să practicăm arta de a iubi. La fel ca şi orice altă manifestare, arta relaţiilor interumane se învaţă prin practică, iar cei care practică suficient de mult pot atinge un control perfect asupra ei. Aşadar, controlul unei relaţii de cuplu sau de prietenie ţine de acţiune, nu de cunoaştere sau de teoretizare. Totul este legat de acţiune. Evident, pentru a intra într-o acţiune este necesar să dispunem de o anumită cunoaştere, sau cel puțin de conştientizarea felului în care funcţionează oamenii.

Oamenii trăiesc cu teama continuă de a nu fi răniţi, iar acest lucru creează o dramă uriaşă, pe care o regăsim oriunde ne-am afla. Felul în care comunicăm unii cu ceilalţi este atât de dureros din punct de vedere emoţional încât fără nici un motiv aparent noi ne înfuriem, ne întristăm, devenim geloşi sau invidioşi. Chiar şi a spune “Te iubesc” poate fi ceva înspăimântător. Atunci când mergem pe calea fricii, facem tot ceea ce facem pentru că trebuie să facem acest lucru, şi ne așteptăm ca şi ceilalţi oameni să facă anumite lucruri pentru că trebuie să le facă. Noi avem obligaţii, iar atunci când avem posibilitatea, ne opunem lor. Cu cât le opunem mai multa rezistenţă, cu atât mai mult suferim. Mai devreme sau mai târziu, noi încercăm să scăpăm de aceste obligaţii. Pe de altă parte, iubirea nu opune nici un fel de rezistenţă. Atunci când iubim, noi facem tot ceea ce facem pentru că dorim să facem acest lucru. Orice acţiune a noastră devine o plăcere; este ca un joc care ne amuză.

Iubirea nu are așteptări. Teama este plină de așteptări. Atunci când te temi, faci tot ceea ce faci pentru că te aștepți să fii nevoit, dar te aștepți ca şi ceilalţi să facă acelaşi lucru. Aşa se explică de ce teama rănește atât de uşor, în timp ce iubirea nu rănește pe nimeni. Noi avem așteptări, iar dacă acestea nu se împlinesc, ne simțim răniţi – nu ni se pare drept. Îi condamnăm pe cei din jur pentru că nu ne-au împlinit aşteptările. Cine iubeşte nu are așteptări. El face ceea ce face pentru că doreşte şi nu este deranjat dacă alți oameni nu doresc să facă la fel, căci el nu interpretează faptele altora la modul personal. Întrucât nu se așteaptă să se întâmple ceva anume, dacă lucrul respectiv nu se întâmplă, nu se simte deranjat. Orice s-ar întâmpla, el nu suferă, căci tot ceea ce se întâmplă este în regulă pentru el. Aşa se explică de ce îndrăgostiților viaţa li se pare “în roz”; ei nu se așteaptă ca partenerii lor să facă ceva anume şi nu simt obligaţii faţă de aceştia.

Iubirea este bazată pe respectul reciproc. Teama nu respectă pe nimeni, nici măcar pe sine. Dacă îmi pare rău pentru tine înseamnă că nu te respect, că nu te las să iei propriile tale decizii. Când eu iau deciziile în locul tău, înseamnă în mod evident că nu am încredere în tine. Lipsa respectului conduce automat la tentativa de a controla viaţa celuilalt. În marea majoritate a cazurilor, atunci când le spunem copiilor noştri cum să-şi ducă viaţa, noi facem acest lucru pentru că nu îi respectăm. Ne pare rău pentru ei şi încercăm să facem în locul lor ceea ce ar trebui să facă ei înșiși. Dacă nu ne respectăm pe noi înşine, ne va părea rău pentru noi, ni se va părea că nu suntem destul de buni ca să reuşim în această lume. Cum ne-ar putea respecta alţii în aceste condiţii? Atunci când spunem: “Bietul de mine, nu sunt suficient de puternic, nu sunt suficient de frumos, nu sunt suficient de inteligent, nu am cum să reușesc”, înseamnă că nu avem nici un pic de respect pentru propria noastră fiinţă. Auto-compătimirea se naște din lipsa respectului de sine.

Iubirea este nemiloasă, ei nu-i pare rău pentru nimeni; în schimb, este plină de compasiune. Teama este foarte miloasă; celui care se teme îi pare rău pentru toţi cei din jur. Lui îi pare rău de alţii pentru că nu îi respectă, pentru că nu îi crede suficient de puternici pentru a reuşi. Pe de altă parte, iubirea respectă pe toată lumea. Cine iubeşte pe altcineva crede că acesta poate reuşi prin propriile sale forţe. El crede că acesta este suficient de puternic, de inteligent, de bun pentru a-şi stabili propriile sale decizii. Nu se grăbeşte în nici un caz să ia decizii în locul celuilalt.

Iubirea este complet responsabilă. Teama evită responsabilitatea, dar asta nu înseamnă că ea nu este responsabilă pentru faptele ei. Încercarea de a evita responsabilitatea este una din cele mai mari greşeli pe care le facem, căci orice acţiune are anumite consecinţe. Dacă facem o anumită opţiune, noi vom obţine un anumit rezultat sau o anumită reacţie. Chiar dacă nu luăm nici o decizie, tot vom obţine un rezultat sau o reacţie. Într-un fel sau altul, noi vom ajunge să experimentăm toate consecinţele propriilor noastre acţiuni şi decizii. De aceea, oamenii sunt complet responsabili pentru acţiunile lor, chiar dacă nu doresc să fie. Chiar şi atunci când alţi oameni încearcă să plătească în locul nostru, tot vom ajunge să plătim şi noi, dar atunci vom plăti dublu. Când altcineva încearcă să fie responsabil în locul nostru, el nu face altceva decât să amplifice drama.

Iubirea este întotdeauna amabilă. Teama este întotdeauna lipsită de amabilitate. Ea ne umple de obligaţii, de aşteptări, ne învaţă să nu îi respectăm pe cei din jur, să evităm asumarea responsabilităţii şi să ne pară rău pentru alţii. Cine s-ar putea simţi bine în asemenea condiţii? Tot ceea ce se petrece în jurul nostru ne agresează, ne înfurie, ne întristează, ne face să ne simţim geloşi sau trădaţi. Mânia nu este altceva decât o altă mască a fricii.

La fel şi tristeţea, gelozia şi celelalte emoţii care se nasc din teamă şi care creează suferinţa. Cine suferă de aceste boli nu poate fi amabil, nu poate decât cel mult să pretindă că este bun. Când nu eşti fericit, nu ai cum să te simţi bine, deci să fii bun cu alţii. În schimb, atunci când te afli pe calea iubirii, nu ai obligaţii sau aşteptări, nu-ţi pare rău pentru tine sau pentru partenerul tău, totul îţi merge bine, iar zâmbetul nu te părăseşte nici o clipă. Eşti fericit, deci te simţi bine, iar această stare se revarsă în mod natural asupra celor din jur. Iubirea este întotdeauna amabilă, iar bunătatea ei conduce la generozitate şi ajunge să deschidă toate uşile. Da, iubirea este generoasă. În schimb, teama este egoistă. Cine se teme se gândeşte întotdeauna numai la el. Egoismul închide toate uşile.

Iubirea este necondiţionată. Teama impune o mie de condiţii. Cine se află pe calea fricii iubeşte pe altcineva numai dacă acesta îl lasă să îi controleze viaţa, dacă se poartă bine cu el, dacă se suprapune cu imaginea pe care şi-a creat-o despre el. Şi cum nimeni nu se poate suprapune vreodată perfect peste imaginea creată de altcineva pentru el, acesta îl judecă, iar el se va simţi vinovat. Atunci când ne creăm o anumită imagine despre alţii iar aceştia nu corespund, noi ne simţim rușinați, stânjeniţi, enervaţi, şi nu avem deloc răbdare cu ei. Este imposibil să te porți cu adevărat frumos cu altcineva în aceste condiţii. Pe calea iubirii nu există dacă; iubirea nu pune condiţii. Cine iubeşte o face necondiţionat, fără justificări. Noi iubim pe altcineva aşa cum este şi îl lăsăm să fie cel (sau cea) care este. Dacă nu îmi place cum este o femeie, nu are nici un rost să stau alături de ea; cel mai bine este să îmi caut pe altcineva, care este aşa cum doresc eu să fie. Noi nu avem dreptul să încercăm să schimbăm pe nimeni, la fel cum nimeni nu are dreptul să încerce să ne schimbe pe noi. Dacă ne vom schimba vreodată, o vom face pentru că aşa vom dori noi, pentru că ne propunem să renunțăm la suferinţă. Cei mai mulţi oameni îşi trăiesc întreaga viaţă pe calea fricii. Ei stabilesc relaţii, dar numai pentru că aşa cred ei că trebuie. Atunci când intră într-o relaţie, ei au un milion de așteptări, deopotrivă din partea partenerului/partenerei de cuplu şi din partea lor.

Orice relaţie este alcătuită din două jumătăţi. Jumătate sunteţi chiar dumneavoastră, iar cealaltă jumătate este fiul, fiica, tatăl, mama, prietenul sau partenerul/partenera dumneavoastră de cuplu. Într-o relaţie, nimeni nu este responsabil decât pentru propria sa jumătate, nu şi pentru cealaltă. Nu contează cât de apropiaţi sunteţi sau cât de puternică este iubirea dumneavoastră pentru cealaltă jumătate; cert este că nu aveţi cum să fiţi responsabil pentru felul în care gândește celălalt. Nu puteţi şti niciodată ce simte, ce crede, ce presupuneri face el. Practic, nu ştiţi nimic despre celălalt. Acesta este adevărul. Cum procedăm însă noi? Noi ne asumăm responsabilitatea pentru cealaltă jumătate şi așezăm astfel relaţia noastră pe bazele fricii, ale dramei, ale războiului controlului, adică ale iadului. Războiul controlului, specific oamenilor, se datorează faptului că aceştia nu se respectă reciproc.

Arta iubirii începe cu noi înşine. Primul pas constă în a deveni conștienți, în a înţelege adevărul potrivit căruia fiecare om îşi visează propriul vis. Cine înţelege acest lucru, devine responsabil pentru partea sa din relaţie, adică pentru el însuşi. Ştiind că este responsabil pentru partea sa din relaţie, el o poate controla cu uşurinţă. Nu are însă nici un rost să încerce să controleze şi cealaltă jumătate a relaţiei. Dacă îl/o respectăm cu adevărat, noi vom înţelege că partenerul nostru/partenera noastră, sau prietenul, fiul, mama, toţi sunt pe deplin responsabili pentru jumătatea lor de relaţie. Dacă vom şti să respectăm cealaltă jumătate, relaţia noastră nu va fi niciodată caracterizată de conflicte. Noi nu vom avea parte de un război în familie sau în cuplu.

În sfârşit, dacă înţelegem faptul că nimeni altcineva nu ne poate face să fim fericiţi decât noi înşine, şi că această fericire este rezultatul iubirii care emană din fiinţa noastră, vom putea atinge măiestria în cea mai mare artă a toltecilor, Arta Iubirii.

Singura cale de a atinge starea de fericire este iubirea în acţiune. Singura cale care conduce la suferinţă este teama în acţiune.

Singura cale prin care putem atinge măiestria în iubire este să practicăm iubirea. Nu este nevoie să o justificăm sau să o explicăm; este suficient doar să o practicăm.

Practica este cea care creează maestrul!