“Toamna este situată sub influența lui Mihail, arhanghelul Soarelui în sefirotul Tiferet. Numele lui înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?” Tradiția spune că, atunci când orgoliosul Lucifer s-a pretins egalul Domnului, acest arhanghel s-a ridicat împotriva lui și a strigat: „Cine este ca Dumnezeu?” De atunci, el a purtat acest nume.
Pe 22 septembrie, în fiecare an, Soarele intră în zodia Balanței. Numeroase tablouri și icoane îl reprezintă pe arhanghelul Mihail, cu o balanță în mână, cântărind faptele oamenilor după moartea lor: cele bune sunt puse pe un taler, cele rele pe celălalt, iar el așteaptă să vadă rezultatul cântarului. Balanța este instrumentul de judecată, iar toamna este ea însăși, într-un anumiit fel, un anotimp al concluziilor: se culeg fructele coapte, se face o selecție, păstrându-se numai cele bune.
Această lucrare de separare, de selecție, ce are loc în natură, este deopotrivă cea menționată de Hermes Trismegistul în Tabla de Smarald, atunci când spune: „Vei separa subtilul de grosier cu băgare de seamă”, adică cu o mare grijă. A separa subtilul de grosier înseamnă a separa spiritualul de material. Participând cu spiritul său la lucrarea naturii, Inițiatul știe când vine clipa pentru a lăsa să moară materia obscură ce rămâne încă în el, pentru a elibera adevărata viață. ”
Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.