sâmbătă, 15 decembrie 2018
Cum sa ne schimbam destinul - fragment
Trecutul este important pentru că ne oferă o temelie și ne susține, dar prezentul este cel cu care ne construim destinul. Trecutul este ceea ce este. Nu vom schimba nimic dacă ne gândim mereu la el sau dacă repetăm la nesfârșit greutăţile pe care le-am trăit. Dimpotrivă, procedând astfel, nu vom face decât să reactivăm o nostalgie negativă care cufundă întreaga ființă în aceeași atmosferă sumbră, ducând la permanentizarea trecutului. Cu fiecare nouă repetare, acesta se consolidează și riscă să se eternizeze în viața noastră!
Așa revin în memorie și în corp toate emoțiile trecutului, intacte, exact cum au fost trăite atunci... Pentru că, de fiecare dată când rechemăm trecutul, reactivăm strategia inconștientă care a avut loc atunci.
Pentru a înțelege bine acest proces, trebuie să reținem că, ori de câte ori simțim o emoție legată de o vorbă sau de o acțiune care ne rănește, inclusiv de o această breșă pentru a înăbuși întreaga încărcătură emoțională. Soluția poate fi un gând, o reacție, o somatizare.
Inconștientul găsește soluția în viața noastră, dacă un eveniment de același gen s-a produs deja mai înainte, fie în istoria familiei, fie chiar în inconștientul colectiv. Iată de ce repetăm aceeași „soluție“, chiar și atunci când simțim că ne aduce dezavantaje. Atât timp cât inconștientul o percepe ca pe o stratagemă care a funcționat (pentru
că suntem încă în viață), el continuă s-o aplice... Rolul inconștientului este acela de a ne alarma de îndată ce o situație similară se produce din nou în viața noastră, chiar și câţiva ani mai târziu.
Indispoziția asociată cu emoția din trecut va funcționa ca o
alarmă. Inconștientul ne previne: „Atenție, este același tip de
situație, există riscul unui pericol emoțional.“
Vorbim, așadar, despre o protecție, dar o protecție care, în
timp, ne poate face rău. Mai bine îi cerem inconștientului să renunțe la această tactică și să găsească una nouă, mai adaptată la
situația actuală. "Cum sa ne schimbam destinul" Lisa Bartoli
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.