„N., colegul meu de serviciu, povesteşte Natalia, fusese mai înainte frate într-una din mănăstiri, apoi pe neaşteptate plecă din mănăstire.Stăteam deseori de vorbă cu el, discutam pe teme duhovniceşti, şi vedeam că se simte foarte rău, că nu are linişte, că se chinuie. într-o zi mi-a propus să mă mărit cu el. Pe atunci mă pregăteam să intru la mănăstire, şi fireşte că nu mă dădeam la nici un fel de căsătorie. Dar starea lui sufletească, plecarea lui subită din mănăstire, mă chinuiau şi pe mine. N. eraun om foarte bun şi înduhovnicit.
Dar la Fericita Xenia nu am mers numai pentru aceasta, ci şi pentru că relaţiile mele cu şeful se înrăutăţiseră, începuseră şicanele, neplăcerile, şi mă temeam că m-ar putea concedia, iar oraşul nostru este mic şi ar fi fost practic imposibil să-mi găsesc alt loc de muncă.
Am plecat la Petersburg şi, după ce am coborât din tren, am mers direct la cimitirul Smolensk. Mâ simţeam atât de rău, eram atât de dată peste cap de tot ceea ce mi se întâmpla - de relaţiile mele cu N. şi de soarta lui tristă, de relaţiile cu şeful meu, că Sankt-Petersburgul nu mă interesa, deşi iubesc foarte mult acest oraş.
Aveam cu mine acatistul Fericitei Xenia, m-am rugat aproape toată ziua, am dat câteva rugăciuni,dar de liniştit nu m-am liniştit.Îmi amintesc de faptul că atunci când am mers la gară la întoarcere, era o vreme care era în deplină concordanţă cu starea mea sufletească: era umezeală, frig, o vreme neplăcută.
Dar în tren am sesizat schimbarea stării mele sufleteşti - simţeam o linişte, o încredere că totul va fi bine.Dimineaţa m-am trezit în tren bucuroasă.Aveam sentimentul că este sărbătoare.Când am ajuns la serviciu, toţi au venit la mine să mă întrebe ce mi s-a întâmplat, căci pe faţa mea,după cum mi-au spus ei, se citea o mare bucurie.Şi din acea zi, într-adevăr, totul se schimbase dintr-o dată - şi atitudinea şefului meu faţă de mine(nu numai că încetă şicanele, ba chiar îmi mări salariul) şi, ceea ce era cel mai important, N. După ce i-am vorbit despre planurile mele de viitor, legate de mănăstire, el le-a luat foarte în serios.
Curând după aceasta N. s-a reîntors la mănăstire, nu ca frate, ci ca muncitor, dar m-am liniştit foarte tare. La mănăstire a cunoscut o femeie,care lucra şi ea acolo. Era singură, avea un copil şi bineînţeles că avea mare nevoie de un soţ. Acum ei formează o familie şi au deja copii împreună. Niciodată nu i-am spus lui N. că m-am rugat pentru el, dar ştiu că această familie s-a născut datorită rugăciunilor Fericitei Xenia."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.