„Timp de doi ani nu am avut linişte din cauza unei probleme familiale - scria în scrisoarea sa Filip Ivanovici Sorokin, consilier universitar, pensionat şi nu a fost chip să o rezolv: totdeauna se ivea câte o piedică. Toată viaţa mea am locuit în Kiev, dar a trebuit să merg la Sankt-Petersburg pentru câteva zile. înaintea plecării mele, soţia mi-a spus că a auzit de la o cunoştinţă de a ei, că Fericita Xenia, al cărei mormânt se află în cimitirul Smolensk oferă ajutor şi reuşită în orice fel de problemă.
La 25 aprilie, sosind în Petersburg, m-am îndreptat spre cimitirul Smolensk, şi aici, la paraclis, la rugăciunea mea, preotul a făcut o slujbă de pomenire la mormântul Fericitei Xenia; în timpul slujbei m-am rugat fierbinte, implorând ajutor.
După aceasta, a doua zi, 26 aprilie am rezolvat, în două ore, fără nici o dificultate, problema mea, pe care timp de doi ani nu o putusem rezolva. Totul decursese atât de uşor ca şi cum o forţă mai presus de fire ar fi condus totul.
Lidia Mihailovna K.
4 februarie 1999
„Suntem o familie de militari şi am venit în Sankt-Petersburg, din Lituania. De-a lungul a trei ani, pur şi simplu, ne-au urmărit nenorocirile şi neajunsurile.
Fiica mea a născut la institut; medicii au salvat-o şi pe fiica mea şi nepoţelul. Trei ani organele abilitate nu au vrut să-mi acorde mutaţia definitivă, ci doar şedere temporară, pe o perioadă de un an. După jumătate de an trebuia să bat pe la toate uşile, să adun ştampile. Dintr-un an, aveam linişte cel mult jumătate de an.
Din căminul în care am fost cazaţi, ne-au mutat în altă parte. Nepoţii şi fiica mea se îmbolnăveau în permanenţă. Eram disperată.
Cineva mi-a dat o carte despre Fericita Xenia de Petersburg. Seara am început să o citesc, apoi am aprins lumânarea şi am citit acatistul Fericitei.După ce lumânarea a ars toată, am mers în bucătăria comună. M-am întors peste douăzeci deminute şi am făcut patul. Sufletul îmi era foarte greu. Stăteam în genunchi înaintea măicuţei Xenia,cu capul plecat spre podea şi mă rugam: „Măicuţă,Xenia, ajută-ne.
Ridic capul şi văd pe farfurioara pe care fusese pusă lumânarea, care arsese,foc.De frică, mi s-a ridicat părul în cap. Apoi m-am mai liniştit, căci m-am uitat şi am văzut că ardea ceara,care se scursese de pe lumânare.A doua zi am mers la paraclis, la cimitirul Smolensk, m-am rugat şi, începând cu această zi,am început să mergem cu toţii la măicuţa Xenia.A sosit vremea să mă prezint pentru viza de şedere şi mi-au făcut viză de şedere permanentă,fără nici o problemă, ba chiar s-au mirat pentru ce nu m-au înregistrat de la început în acte, cu mutaţie în Petersburg. Nepoţii au început să nu se mai îmbolnăvească. Nepoţelul meu în vârstă de cinci ani, a început să citească excelent. Fiica mea a urmat cursurile Academiei Tehnice Forestiere, şi a terminat, deja, anul cinci.
Pensia nu o primim în mod regulat, există zi încare nu avem nici un ban, dar pe neaşteptate nevine ajutor de undeva. Dar lucrul cel mai important este acela că ne-am mutat din căminul în care locuiam printre alcoolici, într-un apartament cu două camere.
Totul pare a fi luat din colecţia„Incredibil, dar adevărat".
Suntem ferm convinşi că numai datorită rugăciunilor măicuţei Xenia, Domnul Dumnezeu mi-a dăruit o asemenea milă.Suntem extrem de recunoscători măicuţei Xenia. Cu ajutorul ei, sărăcia şi nefericirea ne-au părăsit. Ne rugăm ei permanent."
4 februarie 1999
„Suntem o familie de militari şi am venit în Sankt-Petersburg, din Lituania. De-a lungul a trei ani, pur şi simplu, ne-au urmărit nenorocirile şi neajunsurile.
Fiica mea a născut la institut; medicii au salvat-o şi pe fiica mea şi nepoţelul. Trei ani organele abilitate nu au vrut să-mi acorde mutaţia definitivă, ci doar şedere temporară, pe o perioadă de un an. După jumătate de an trebuia să bat pe la toate uşile, să adun ştampile. Dintr-un an, aveam linişte cel mult jumătate de an.
Din căminul în care am fost cazaţi, ne-au mutat în altă parte. Nepoţii şi fiica mea se îmbolnăveau în permanenţă. Eram disperată.
Cineva mi-a dat o carte despre Fericita Xenia de Petersburg. Seara am început să o citesc, apoi am aprins lumânarea şi am citit acatistul Fericitei.După ce lumânarea a ars toată, am mers în bucătăria comună. M-am întors peste douăzeci deminute şi am făcut patul. Sufletul îmi era foarte greu. Stăteam în genunchi înaintea măicuţei Xenia,cu capul plecat spre podea şi mă rugam: „Măicuţă,Xenia, ajută-ne.
Ridic capul şi văd pe farfurioara pe care fusese pusă lumânarea, care arsese,foc.De frică, mi s-a ridicat părul în cap. Apoi m-am mai liniştit, căci m-am uitat şi am văzut că ardea ceara,care se scursese de pe lumânare.A doua zi am mers la paraclis, la cimitirul Smolensk, m-am rugat şi, începând cu această zi,am început să mergem cu toţii la măicuţa Xenia.A sosit vremea să mă prezint pentru viza de şedere şi mi-au făcut viză de şedere permanentă,fără nici o problemă, ba chiar s-au mirat pentru ce nu m-au înregistrat de la început în acte, cu mutaţie în Petersburg. Nepoţii au început să nu se mai îmbolnăvească. Nepoţelul meu în vârstă de cinci ani, a început să citească excelent. Fiica mea a urmat cursurile Academiei Tehnice Forestiere, şi a terminat, deja, anul cinci.
Pensia nu o primim în mod regulat, există zi încare nu avem nici un ban, dar pe neaşteptate nevine ajutor de undeva. Dar lucrul cel mai important este acela că ne-am mutat din căminul în care locuiam printre alcoolici, într-un apartament cu două camere.
Totul pare a fi luat din colecţia„Incredibil, dar adevărat".
Suntem ferm convinşi că numai datorită rugăciunilor măicuţei Xenia, Domnul Dumnezeu mi-a dăruit o asemenea milă.Suntem extrem de recunoscători măicuţei Xenia. Cu ajutorul ei, sărăcia şi nefericirea ne-au părăsit. Ne rugăm ei permanent."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.