marți, 30 iunie 2015

Din secretele unui saman psiholog,Alberto Villoldo


Pentru a vindeca sufletul şi a găsi acea parte care lipseşte, e necesar să mergem şi să pescuim în cele mai adânci ape ale sufletului - psyche - acolo unde nu am mai fost înainte. Acest tip de vindecare nu se poate petrece când nu ne putem desprinde de ţărm şi reluăm temerile cotidiene. Atunci când ne întâlnim sufletul în propriul său tărâm, uneltele psihologiei devin inutile. 

Psihologia este ca un pescar care îşi aruncă undiţa, lasă firul să atârne şi aduce în conştiinţă orice muşcă din momeală. Avem nevoie să învăţăm să sărim peste mal şi să urmăm curenţii către Lumea de Jos, pentru a-i explora misterele, înainte de a de a ajunge să aducem la suprafaţă ceea ce am prins. Iar ceea ce găsim în acele ape adânci poate să ne dezechilibreze sau chiar să ne înspăimânte. Putem crede că dorim să ne confruntăm cu aceste părţi pierdute ale sufletului nostru, dar când o facem, fricile noastre ne determină adesea să dorim să le distrugem - la urma urmei, ele pot fi înspăimântătoare şi respingătoare. 

Psihologia ne învaţă să analizăm aceste aspecte ale noastre - dar în recuperarea sufletului nu trebuie nici să disecăm şi nici să negăm aceste părţi de suflet pierdute, ci trebuie să devenim conştienţi şi să le vindecăm, integrându-le în întregul fiinţei noastre. Bineînţeles că acesta nu este un proces uşor. A ne pune din nou viaţa în ordine este un eveniment ce ne zdruncină, deoarece lumea noastră a fost întoarsă pe dos. Poate fi tentant să spuneţi în sinea voastră: „Nu mă pot ocupa de asta acum, sunt prea ocupat. 0 să o fac mâine, săptămâna viitoare sau anul viitor." 

Ei bine, reţineţi doar că atunci când mulţi dintre pacienţii mei vin pentru a-şi recupera sufletul, ei deja suferă de boli fizice sau au probleme emoţionale, pentru că părţile pierdute ale sufletului lor cer cu putere să fie conştientizate şi reintegrate. 
Cheia este să ne recuperăm părţile pierdute ale sufletului, înainte ca ele să ne transforme viaţa într-o confuzie totală. Putem face acest lucru călătorind în Lumea de Jos, pentru că aici ne întâlnim sufletul în propriul lui tărâm. Laika consideră că părţile pierdute ale sufletului sunt fiinţe pe care le putem aborda şi cu care putem vorbi, pe care le putem chiar vindeca şi salva. 

De exemplu, aspectul vostru plin de cruzime poate fi personificat de un bărbat sinistru, ce poartă o cagulă neagră - în timp ce vulnerabilitatea poate fi reprezentată de către o fetiţă micuţă şi speriată. Dacă sufletul vostru a fost fragmentat când eraţi copil, fetiţa pe care o veţi recupera nu va creşte imediat. Odată ce acea parte a sufletului vostru este regăsită, va fi necesar să o ajutaţi să se maturizeze, să crească şi să se simtă în siguranţă. Va fi necesar să aveţi răbdare cu ea,să o hrăniţi, să-i faceţi loc în viata voastră. Câteodată, când îmi ajut pacienţii, această fetiţă abandonată îmi vorbeşte şi mă întreabă: „De ce trebuie să mă întorc? Această doamnă spune că doreşte să aibă mai multă distracţie şi iubire în viaţă, dar nu mai are loc în programul ei, pentru aşa ceva!" Totuşi, dacă vă veţi ocupa cu adevărat de această parte a sufletului, ea poate creşte foarte repede, iar viaţa voastră se va schimba definitiv.

De aceea, atunci când un pacient vine la mine şi mă roagă să-1 ajut în problema recuperării sufletului, îl întreb: „Eşti sigur că ai suficient timp şi dăruire pentru aceasta, acum? Fiindcă, orice ar fi, transformarea va fi una majoră. Partea pierdută a sufletului tău se va întoarce acasă şi te va obliga să-ţi faci din nou ordine în viaţă," 

Dar să nu vă păcăliţi că recuperarea sufletului este ca şi cum aţi potrivi ultima piesă dintr-un puzzle, care vă va permite să vă rezolvaţi toate celelalte probleme - adesea, se petrece tocmai opusul. 

Un prieten mi-a spus, odată: „Vindecarea mi-a distrus toată viaţa!" Recuperarea părţii pierdute a sufletului său i-a deranjat echilibrul fragil şi nesănătos... dar, de asemenea, 1-a aşezat pe drumul către o viaţă mai bună.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.