Întrebare: Arhanghele Gabriel, ce mesaj ai vrea să ne
împărtăşeşti?
Răspuns: Ştii că sunt îngerul care mijloceşte comunicarea
sub cele mai profunde varietăţi. Funcţia mea neobosită este să
te fac capabil să rosteşti adevărul, simţind pace în decursul
procesului. Văd pe mulţi dintre voi cum îşi extind orizontul
scopului, în care mulţi dintre voi sunt acum mult mai
conştienţi de Spirit. Asimilezi aceste schimbări repede, iar eu
sunt vestitorul curajului tău!
Mare parte din munca mea implică păstorirea ta, în care
eu te conving să te eliberezi de minciună, de înşelătorie, de
adevăruri spuse pe jumătate – mai întâi faţă de tine însuţi. Te
ascunzi în teamă şi singurătate, nedorind să cauţi libertatea şi
pacea prin rostirea adevărului. Aici intervin eu în joc. Eu sunt
aliatul tău puternic în încercările tale de a vorbi deschis şi ferm.
Dar trebuie să-ţi amintesc încă o dată că mai întâi trebuie să
rosteşti adevărul în faţa ta şi abia apoi în numele tău.
Rostirea adevărului începe în interiorul fiinţei tale, acolo
unde îţi permiţi o perioadă de haos şi de confuzie în vreme ce
triezi mai multe tipuri de confuzii care iau naştere inevitabil în
urma unui inventar exact al imaginii vieţii tale. Aşadar aştepţi
de multe ori o zi dintr-un viitor foarte îndepărtat pentru a-ţi
examina cu grijă viaţa, îngrijorat că un asemenea inventar te
va face să arunci peste bord fiecare lucru căruia îi dai valoare.
Nu vei fi atât de lipsit de griji, dar vei deveni confuz din cauza
dorinţelor variate şi conflictuale. Nu există altă ieşire din
această situaţie, în afară de rostirea adevărului, aşadar mă voi
repeta: mai întâi, rosteşte adevărul faţă de tine însuţi.
Când faci o trecere în revistă limpede şi sinceră a situaţiei
tale prezente, eşti pătruns de puterea de a te adresa tuturor
grijilor tale. Dar atunci când arunci o privire împăienjenită de
amânare, sinele tău ia loc în spate şi suferă de rănile abuzului
de sine. Nu meriţi un tratament de mâna a doua, sub nicio
formă! Ridică-ţi standardele considerabil chiar azi şi nu te
teme că viitoarele condiţii vor deveni atât de haotice încât să
fii copleşit de durere.
Rostirea adevărului faţă de tine nu echivalează cu
obligaţia de a arunca peste bord tot ce este important pentru
tine. Oh, nu! Este un proces care reechilibrează dezechilibrele
ce te-au alungat pe tine din centru. Ai îngrămădit multe
secrete în sertarele tale, nedorind să le expui propriului tău
sine.
Cum bănuieşti că te va afecta păstrarea acestor secrete?
Gândeşte-te cum afectează secretele orice relaţie şi vei şti
adevărul. De fiecare dată când creăm bariere în jurul sferei
noastre de conştientizare, spunând, „Nu, nu mă voi uita
acolo!”, ne compartimentăm. Ne scindăm conştienţa şi ne
împărţim loialităţile. Unirea cu sinele nostru cere reunirea
acelei conştienţe scindate şi, deşi aceasta poate suna pompos
şi complicat, este totuşi simplă. Sunt aici în calitate de călăuză
a ta, conducându-te prin culoarele conştienţei tale.
Ţi-e frică să priveşti în lăuntrul tău pentru că adăposteşti
temeri despre ceea ce ai putea găsi acolo. Te temi că ai putea
găsi întuneric, te temi să faci schimbări bazate pe inventarul
tău şi te temi de dezgustul de sine din cauza lucrurilor pe care
le-ai putea găsi. Toate aceste temeri te determină să fugi şi să
te ascunzi de tine însuţi. Tu, care ai totuşi o legătură directă la
Sinele Sfânt, nu te poţi ascunde cu adevărat. Ştii că o parte din
sinele tău este cu adevărat sfânt. Ştii, de asemenea, că există o
parte din sinele tău care este capabilă de întuneric şi de planuri
ticăloase. Această schismă te face să eviţi să priveşti lăuntric,
acoperindu-te în schimb cu îndatoriri care nu se mai sfârşescniciodată, care te menţin prins într-un program sufocant.

Te voi călăuzi să-ţi depăşeşti întunericul şi îţi voi arăta
lumina care sălăşluieşte în lăuntrul tău, Înger Sfânt! Te voi
ţine cu fermitate plină de iubire, astfel încât să nu te mai temi
atunci când priveşti Sinele tău Sfânt. Te voi purta către înălţimi
pe care ţi le poţi doar imagina, dacă vei avea încredere în mine,
măcar pentru un timp. Adevărul îţi va alunga toate temerile, pe
măsură ce te voi călăuzi să priveşti în lăuntrul tău cu onestitate
plină de iubire.
Asta înseamnă pur şi simplu să întocmim o listă cu tot
ce nu te mai onorează în viaţa ta. Această listă poate include
ca rac teristici la care ai dori să renunţi sau poate include
persoane, locuri sau condiţii care nu mai servesc misiunii tale
sacre. Poate însemna mişcări, schimbări şi planuri noi.

Nu te lăsa înspăimântat, dragul meu! Te voi conduce de-a lungul
drumului. Împreună, adunăm lumina fericirii într-un buchet
proaspăt de primăvară, pe care îl vom împărţi lumii întregi.
În lumea ta, discuţi despre „eliminarea dezordinii” şi
este corect spus astfel. Energia se prinde de lucrurile vechi,
lipindu-te de trecut precum cleiul. Şi, în acelaşi mod, trebuie
să fii dispus să elimini dezordinea chiar din esenţa ta, având
încredere că lumina nouă se va răspândi pe fiecare suprafaţă
pe care vrei să o vindeci. Pentru că vindecarea nu înseamnă
„descărcare”. Nu trebuie să renunţi la relaţii tale – doar la
şablonul relaţiilor tale! Nu trebuie să-ţi pui în joc casa sau
bunurile tale materiale – doar modul în care te copleşesc, te
domină ele, ca şi cum tu le-ai aparţine lor! Reorganizarea ta
este o chemare la o libertate mai mare, prin dorinţa ta de a
rosti adevărul despre acele domenii în care te simţi copleşit
sau controlat.
Când vorbeşti cu tine însuţi, mai întâi conştient, apoi
deplin conştient, pasul următor va fi uşor. Partea dificilă
este depăşită şi porţi noi se deschid apoi. Când te întăreşti
singur cu valurile proaspete ale sincerităţii de sine, integritatea
ta cuprinde fiecare aspect al vieţii tale. Străluceşti mult mai
puternic în toate parteneriatele tale, iar alţii văd razele iubirii în
ochii tăi. Este iubirea care vine dintr-o îngrijire optimă de sine,
iar aceasta ia naştere atunci când ai curajul să te confrunţi cu
tine şi cu viaţa ta şi să spui: „Care este adevărul aici?”

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.