joi, 10 martie 2016

Viata implinita




ACEASTĂ ALEGERE VA DUCE LA O VIAŢĂ ÎMPLINITĂ PE TERMEN LUNG SAU VA CONSTITUI DOAR O SATISFACŢIE DE MOMENT? 

Cei mai mulţi dintre noi doresc să-şi creeze un viitor care ne aduce împliniri şi inspiraţie. Pierdem un număr nesfârşit de ore visând la ziua în care obiectivele noastre vor fi atinse şi inimile noastre vor fi împăcate. întrebarea: „Această alegere va duce la o viaţă împlinită pe termen lung, sau va constitui doar o satisfacţie de moment?" este vitală pentru toţi cei ce sunt hotărâţi să-şi transforme visele în realitate. Concentrarea pe dorinţele noastre pe termen lung este esenţială în timp ce ne ocupăm de activităţile cotidiene, deoarece e atât de uşor să ne abatem din drum şi să uităm, pentru un timp, ce anume vrem, exact când avem de gând să ne deplasăm cu toată forţa în direcţia viitorului pe care-l dorim. Atunci când, înainte de a lua o hotărâre, ne punem această întrebare, ne putem da seama dacă alegem să mergem drept pe drumul spre visele noastre, sau optăm pentru o rută ocolitoare. Pentru a avea o viaţă împlinită pe termen lung, trebuie să nu pierdem din vedere perspectiva stabilită pentru viitorul nostru. Pentru a menţine cursul e nevoie de o oarecare tenacitate şi putere de concentrare. Este inerent naturii umane să alegem calea cea mai uşoară, preferând să suferim consecinţele comportamentului nostru ... mai târziu. Dorinţele de moment sunt mai puternice decât angajamentele noastre pe termen lung. Alegerile făcute pe moment, fără să ne gândim la consecinţe, se bazează pe obţinerea de recompense imediate. Acestea vin pe neaşteptate - de obicei sub forma unui impuls venit din interior, sau a unei pofte. Ele pot veni pe furiş, brusc, şi sunt cunoscute sub denumirea de „hoţi de vise". Atunci când facem alegeri care răspund unui îndemn, unui impuls sau unui capriciu, putem fi siguri că ele se bazează, mai degrabă, pe recompensa imediată, decât pe atingerea obiectivelor pe termen lung. Recompensa imediată este, de cele mai multe ori, o iluzie. Ea este o încercare de a ne păcăli. Adevărul e că nu poţi considera ca fiind recompensă, ceva care ne strică planurile de viitor. Fratele meu, Michael, mi-a spus odată: „Recompensă imediatăeste o denumire improprie, deoarece nu e o definiţie reală a ceea ce se întâmplă cu adevărat. Ar trebui denumită recompensă instantanee, pentru că nu durează decât pe moment. încercaţi să vă faceţi rapid o plăcere, dar remuscarea se instalează imediat ce va daţi seama că v-aţi îndepărtat de la obiectivele propuse. Impulsul de moment a dispărut, dar vinovăţia a rămas". Realitatea este că alegerile care ne susţin planurile pe termen lung, nu sunt întotdeauna uşor de făcut Ele nu sunt cele mai plăcute, sau cele mai incitante. Dar, a face alegeri ţinând cont de viitorul nostru, este un lucru vital - dacă vrem ca perspectiva stabilită de noi să devină realitate. Atunci când facem alegeri care sunt în opoziţie cu visele noaste, ne privăm singuri de viitorul pe care-l dorim. A ne păcăli că vom ajunge la destinaţia dorită, deşi nu mergem pe ruta stabilită, este o glumă proastă. Recompensa instantanee ne face să călătorim, iar şi iar, în aceleaşi cercuri vicioase. Aşa cum spunea odată psihologul Rollo May: „Nebunia face ace- laşi lucru, iar şi iar, şi aşteaptă să obţină rezultate diferite". Dacă dorim un viitor nou, care să nu semene cu trecutul nostru, trebuie să facem alegeri noi în prezent. Suntem maeştri în a găsi scuze şi în a ne păcăli pe noi înşine, considerând că lucrurile se vor schimba în mai bine, printr-o minune. Dar reţineţi: alegerile mici care sunt în perfect acord cu perspectiva noastră pe termen lung, sunt poarta către viitorul pe care-l dorim. Cei mai mulţi dintre noi, întrun moment sau altul în viaţă, am avut tendinţa de a lua decizii impulsive, care ne-au îndepărtat de pe calea către împlinirea viselor noastre, direc-ţionându-ne pe un drum lung şi întunecat, spre niciunde. Poate vă amintiţi de un moment în care aţi simţit pofta de a mânca un profiterol, exact după ce aţi început un regim de slăbire. Sau, poate, aţi fost prins comandând produse dintr-un catalog, exact după ce v-aţi achitat datoria de pe cârdul cu dobânda cea mai mare. Aceste impulsuri vin pe neaşteptate şi, dacă le urmăm, ele ne vor face să ne uităm angajamentele, numai pentru a satisface o dorinţă de moment. Denise era divorţată de peste douăzeci de ani şi în câteva luni va împlini cincizeci. A venit la mine, dorind cu disperare să afle de ce nu întâlnise bărbatul visurilor sale. Dorinţa de a se îndrăgosti şi de a se recăsători o avea de mulţi ani. Povestea Denisei referitoare la motivul pentru care nu are relaţia dorită, spunea că niciodată nu întâlneşte genul potrivit de bărbat. Era o scuză - la fel de bună ca oricare alta - care să motiveze faptul că era încă singură, după atâţia ani. Dar, la o privire mai atentă, am descoperit un adevăr mai adânc: Denise se întâlneşte numai cu bărbaţi care sunt cu zece până la cincisprezece ani mai tineri decât ea - bărbaţi care caută o relaţie pe termen scurt şi nu o relaţie angajantă, pe termen lung. Astfel, în loc să fie fidelă dorinţei sale cele mai adânci şi să caute pe cineva care doreşte acelaşi lucru ca şi ea, Denise alege calea cea mai uşoară, preferând o noapte de distracţie. Această relaţie durează, de obicei, câteva săptămâni şi apoi rămâne singură - cu nimic mai aproape de scopul ei, decât era cu câteva săptămâni înainte. De ce alegem calea cea mai uşoară, preferând să suferim consecinţele mai târziu? Atunci când părăsim calea care duce la împlinirea viselor noastre, putem fi siguri că există o nevoie inconştientă care încearcă să ne atragă atenţia. Şi, dat fiind că cei mai mulţi dintre noi nu-şi fac timp să se îngrijească de lumea lor interioară, singurul mod prin care nevoile inconştiente pot fi satisfăcute, este prin transpunerea lor în fapte, folosind impulsurile şi dorinţele noastre urgente. Ca oameni, e posibil să aveţi multe nevoi neîmplinite, de care sunteţi, sau nu, conştienţi. Aceste nevoi stau în permanenţă la pândă, căutând ocazii pentru a fi satisfăcute. Dacă nu facem alegeri conştiente pentru a le satisface, ele se comportă ca nişte intruşi, apucând tot ce le poate satisface pe termen scurt. Deseori folosim acelaşi comportament pentru a satisface nevoi inconştiente diferite. într-o zi puteţi mânca o prăjitură cu ciocolată, pentru că vă simţiţi deprimaţi. A doua zi, o mâncaţi pentru că v-aţi certat cu soţia şi, cu următoarea ocazie, pentru că nu sunteţi mulţumiţi de slujba pe care o aveţi. Noi acţionăm pe baza acestor impulsuri, deoarece încercăm să schimbăm ceea ce simţim - iar adoptarea celor mai uşoare soluţii, ne oferă speranţa de a găsi puţină linişte. încercăm să ne tratăm cu ceva care, în final, nu este bun pentru noi. Ceea ce arată ca o satisfacţie pe moment, este, în realitate, o formă de autopedepsire. E absolut necesar să recunoaştem nevoile noastre nesatisfăcute şi să avem grijă de ele, deoarece, dacă nu o facem, vom merge permanent pe căi care mai degrabă ne îndepărtează de scopurile noastre, decât ne apropie de ceea ce ne dorim. Atunci când nu ne ocupăm de nevoile nesatisfăcute care zac în noi, ele vor continua să ne împingă spre un comportament impulsiv, ne vor face să uităm de perspectiva noastră pe termen lung, în favoarea unor recompense pe termen scurt. Astfel, nevoile nesatisfăcute, şi nu perspectiva de viitor, sunt acelea care ne influenţează comportamentele. Bob are patruzeci de ani şi e comerciant pe Wall Street. El evită categoric să-şi înfrunte sentimentele - indiferent de consecinţe. Odată era un om foarte bogat, dar acum se luptă de şase ani cu probleme financiare. Bob refuză să recunoască adevărul în legătură cu situaţia lui financiară şi, astfel, poate evita sentimentul de durere cauzat de greşelile din trecut şi de amintirea pierderilor financiare. Dacă ar putea să-şi manifeste sentimentele care-l copleşesc şi vinovăţia cauzată de modul în care-şi administrase banii, ar evalua corect situaţia şi ar elabora un nou plan. în schimb, el înrăutăţeşte situaţia, acţionând pe baza aceloraşi impulsuri care l-au dus, iniţial, în situaţia financiară precară în care se găseşte astăzi, l-am povestit lui Bob despre Teoria gropii, a prietenului meu, Dennis Schmucker, care spune: „Când te afli într-o groapă, nu mai continua să sapi." într-un final, când Bob a fost doborât complet de încercările ratate de a redobândi controlul, a fost forţat să recunoască că toate eforturile lui de a-şi recâştiga banii erau căi uşoare de rezolvare, care se sfârşeau cu înrăutăţirea situaţiei şi care-î măreau foarte tare starea de anxietate.' Când a fost forţat să înfrunte realităţile propriei situaţii, lau copleşit sentimentele de ruşine şi de disperare, pe care le evitase de atâta timp. Datorită confruntării cu aceste sentimente şi nu prin mascarea lor cu o nouă schemă de îmbogăţire rapidă, Bob a putut pune întrebările potrivite, iar ulterior a putut să acţioneze într-un mod care ştia că-l va ajuta ca, pe termen lung, să obţină stabilitate financiară. Există un gen de iluzie care ne face să credem că vom găsi drumul spre ieşire, dacă continuăm să săpăm şi mai adânc. Facem o mulţime de cumpărături, pentru că am făcut economii mai mult timp. Continuăm să jucăm, deşi tocmai am pierdut salariul nostru pe o lună. Lucrăm la sala de sport timp de două ore şi ne răsplătim efortul cu o îngheţată. Toate acestea conţin un paradox - deoarece, chiar şi atunci când trebuie să ne concentrăm pe planurile noastre pe termen lung, nu vrem să ne lipsim de mici plăceri, în viaţa de zi cu zi. Trebuie făcută, însă, menţiunea că nu toate alegerile care implică recompensa instantanee sunt neapărat rele. Unii oameni sunt atât de concentraţi pe viitor, încât se privează de orice distracţie. Cu toţii avem nevoie ca, uneori, să iăsăm garda jos şi să ne distrăm. Toţi avem dreptul de a ne relaxa din când în când; trebuie doar să fim atenţi să nu facem asta, exact în aspectele din viaţă pentru care luptăm. Deci, dacă scopul vostru este acela de a slăbi, trebuie să fiţi atenţi, atunci când vă satisfaceţi poftele în acest domeniu. La fel, dacă scopul vostru este să economisiţi bani, atunci, mai degrabă mâncaţi un profiterol, decât să vă satisfaceţi dorinţa de a cumpăra o jachetă de 300$. întrebările pe care trebuie să vi le puneţi sunt: „Această acţiune mă va împiedica să-mi îndeplinesc obiectivele?" şi „Chiar pot să fac o alegere conştientă în acest domeniu al vieţii mele, sau acţionez pe baza unei nevoi inconştiente?" Următoarea întrebare potrivită: „Această alegere îmi va aduce o satisfacţie pe termen lung, sau o recompensă pe termen scurt?", ar trebui folosită atunci când vedeţi că nu vă apropiaţi de obiectivele propuse, atunci când aceleaşi scopuri nu sunt atinse an după an şi atunci când vă daţi seama că repetaţi aceleaşi comportamente, iar şi iar. Această întrebare poate constitui un ghid important de urmat, în timp ce vă desfăşuraţi activităţile zilnice. Vă va ajuta în examinarea şi demontarea comportamentelor automate, care v-au prins ca într-o capcană. Numai atunci când evaluaţi situaţiile din perspectiva cea mai înaltă a vieţii voastre, puteţi vedea dacă alegerile respective vă vor sprijini planurile pe termen lung, sau nu. Folosirea acestei întrebări vă permite să renunţaţi la ceva ce vă doriţi, pentru ceva ce vă doriţi mai mult Vă oferă un barometru stabil pe care să-l utilizaţi, atunci când vreţi să determinaţi dacă alegerile pe care le faceţi astăzi, vă vor ajuta în viitor. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.