duminică, 3 iulie 2016

Lupta alaturi de ingeri



Uite, avem voie să îl chemăm pe Gabriel şi pe Rafael. În primul rând trebuie să măsuraţi dacă este înger sau demon. 


Mai întâi, măsuraţi EBF-ul. Cel al lui Gabriel este mai
mare decât al lui Mihail, este în jur de 145 de mii. 



Mai important este să îl vizualizaţi. 
Când vi se îngăduie să vină Gabriel, înseamnă că urmează să primiţi un dar. Încercaţi să nu vă mai lăudaţi cu asta! Mulţumiţi-i Arhanghelului!

Rafael vine de mai sus şi veţi simţi mai multă căldură pentru că are vibraţia mai mare.



Îl rugăm să vină şi - ne este îngăduit - vine. E important pentru că peste el nu pot trece cei care se preocupă de magie. Îl puteţi folosi în lupta cu răul. El trimite raze de lumină, aşa luptă el.
Vă voi aduce - dacă mi se îngăduie de către Doamne-Doamne - unul şi mai mare, de fapt pe cel mai mare.

Rafael este mai marele vindecătorilor şi îi puteţi cere îndrumare în diferite cazuri. Poate că nu puteţi să vindecaţi complet un om deoarece el trebuie să moară de boala respectivă, dar e altceva când el se duce ca fiind preot al lui Hristos sau iniţiat pe nu ştiu ce grad. E altceva când un om pleacă spovedit şi împărtăşit, împăcat, ca preot al lui Hristos. 

Am să îl chem pe Raziel, îngerul înţelepciunii. Este heruvim. Raziel vă dă nişte gânduri extraordinare pe care ca să le poţi prelua trebuie să îţi goleşti mintea. În cazul geniului, acesta aparţine lui Dumnezeu. Cât are EBF-ul? Mai mult de 400. 

Uriel este bun pentru protecţie în călătorie. Am să îl chem pe unul care vine de mai sus şi îi ia timp mai mult. Pe acesta îl veţi găsi în Shamballa. Măsuraţi EBF-ul. 



Este îngerul care stă lângă tronul Lui Dumnezeu. Habar nu aveţi că sunteţi iniţiaţi şi îl puteţi chema. Este Metatron. Este cel mai mare. Are EBF-ul foarte mare, peste milioane. Este imens. Îl poţi ruga să îţi trimită sfere de lumină. În lupta la nivel astral, este cel mai bun în a te ajuta. În general, atâta timp cât ai îngerii lângă tine, nu prea are nimeni ce să îţi facă. Mai greu este când rămâi singur. 

Ştiţi cum se nasc Arhanghelii? 

Arhanghelii sunt foştii luptători din vechime; romanul care a zis „Tu eşti Dumnezeu” - aia e naşterea unui Arhanghel. Cel care mărturiseşte întru Dumnezeu, şi care ştie să mânuiască sabia, ăla este Arhanghel. Un sfânt nu devine Arhanghel; sfântul ajunge la cerul 9, Arhanghelul ajunge la cerul 3. 



Iniţierile în tainele Arhanghelilor se fac în mai multe moduri şi în mai multe sisteme. Nu există numai Arhangheli ortodocşi, deşi şi eu am fost convins de acest lucru mult timp, ci şi ai mahomedanilor şi poate şi ai altor religii. Cert este că sunt două posibilităţi de a avea acces la această armă spirituală: fie fiindu-ţi îngăduit ajutor un spirit care are sabie (sau suliţă), fie prin iniţiere în duh, ceea ce presupune un anume nivel energetic şi de cunoaştere. Ceea ce este mai important este însă accesul la lumină. Cu ajutorul luminii este posibil orice, fie că este vorba de a lovi sau vindeca, de a discerne adevărul de minciună, de accesul la dimensiunile superioare sau inferioare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.