marți, 10 noiembrie 2015
Dimineata cu ingeri
Când va treziti dimineata, de ce sa nu începeti ziua gândindu-va la toate aceste creaturi de lumina care urca si coboara între pamânt si tronul lui Dumnezeu? Toata ziua va va fi iluminata... Gânditi-va la ele, legati-va de ele, contemplati-le în inima si în sufletul vostru si pronuntati numele lor. Când strigati un nume într-o multime, persoana strigata întoarce capul. Este la fel si pentru entitatile lumii invizibile: daca le chemati prin numele lor, ele se opresc si îsi îndreapta ochii spre voi. Astfel puteti sa intrati în comunicare cu ele.
Constientizând din ce în ce mai mult realitatea acestor entitati care va depasesc, va impregnati de virtutile lor, va umpleti de viata, va luminati si va îmbogatiti lumea interioara. Dar trebuie sa ramâneti foarte modesti, stiind ca multe dintre aceste entitati vor fi înca mult timp departe de voi. Începeti prin a încerca sa atingeti sfintii, Initiatii, marii Maestri a caror misiune este de a se ocupa de umanitate. Apoi, va puteti ridica mai mult pentru a încerca sa ascultati Îngerii, pentru ca îngerii sunt cel mai aproape de oameni, îi asculta, îi ajuta, le îndeplinesc dorintele. Puteti, apoi, sa încercati sa invocati Arhanghelii...
Dar daca vreti sa ascultati Principatele si cohortele îngeresti superioare, e inutil. Lumile sunt nenumarate în spatiul infinit, populate de miliarde de creaturi, si aceste ierarhii îngeresti, care au alte treburi de facut foarte departe în spatiu, nu sunt în relatie cu oamenii. Cei care se ocupa de oameni sunt mai ales, cum v-am spus, sfintii, Initiatii, marii Maestri, adica cei care au trait pe pamânt, si care dupa ce l-au parasit îsi amintesc de el, au pastrat legaturi cu oamenii si au facut promisiuni pe care vor sa le tina. Discipolul trebuie sa cunoasca existenta ierarhiilor superioare, poate chiar sa le invoce, stiind ca pentru a obtine rezultate prin rugaciuni si meditatie, trebuie sa se adreseze fiintelor mai apropiate de el.
Sunt obligat sa va dau câteva notiuni pentru ca sa nu va înselati, sa nu va imaginati ca dintr-o singura încercare veti avea acces la Tronuri, Heruvimi, si Serafinii. Nu, e un drum foarte lung si greu de parcurs, si nu sunteti înca gata pentru acesta, acum trebuie sa pastrati prezentul în fata ochilor vostri, iar ierarhiile îngeresti sunt singurele care pot sa va dea elementele lumilor superioare pentru a va hrani sufletul si spiritul. Astfel veti ajunge sa realizati preceptul lui Iisus: “Fiti perfecti cum Tatal vostru Ceresc e perfect!” Cum sa devii perfect daca nu va legati de creaturile care încarneaza virtutile divine?
Perfectiunea presupune cunoasterea acestor ierarhii si dorinta de a lucra cu ele. Îngerii va vor da viata pura. Arhanghelii va vor da focul sacru. Principatele va vor da posibilitatile de a construi si de a organiza lumea voastra interioara. Virtutile va vor da splendoarea luminii divine. Puterile va vor da curajul si îndrazneala de a va apara idealul vostru. Dominatorii va vor da generozitatea si mila. Tronurile va vor da stabilitatea si inteligenta Misterelor. Heruvimii va vor da întelepciunea si armonia. Serafinii va vor da dragostea, acea dragoste care e deasupra tuturor cunostintelor, care e plenitudinea si eliberarea totala.
Dar cum sa îndraznim sa vorbim de aceste entitati în fata carora trebuie numai sa ne prosternam în liniste? Eu o fac pentru a va inspira dorinta de a nu va multumi cu o existenta inconstienta si prozaica. Cel ce nu cunoaste realitatea acestor regiuni sublime poate sa se multumeasca cu o viata ordinara. Dar cel ce o cunoaste, simte ca totul caruia obisnuia sa-i acorde valoare e nimic fata de ce exista în lumea sublima. Da, tot ce a produs mai mare stiinta, arta, filozofia, paleste fata de acestea. Trebuie cel putin sa cunoastem existenta acestor regiuni populate de creaturi perfecte pentru a întelege cât de important e de a ne apropia de ele.
Daca nu începeti aceasta munca aici, pe pamânt, nu o veti putea continua în cealalta lume. Drumul trebuie început în aceasta lume pentru a putea continua sa avansam în lumea cealalta. Prin faptul ca se încarneaza pe pamânt într-un corp fizic, omul e superior tuturor îngerilor, chiar si celor mai elevati, si trebuie sa faca sa coboare în corpul sau virtutile ierarhiilor îngeresti pentru a deveni într-o zi templul Divinitatii. Atunci omul va realiza plenitudinea. Omul nu este decât la începutul dezvoltarii sale, si de aceea îngerii se apleaca asupra lui cu rabdare pentru a-l face sa creasca. Ei stiu ca viitorul sau e grandios (putem spune chiar ca îngerii sunt gelosi pe om!). Deci, faceti-va curaj, într-o zi întreaga creatie va cânta imnuri pentru gloria omului.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.