Adeseori însă, Graţia Divină se manifestă chiar şi pentru cei care sunt supuşi unor rătăciri infernale, sfinţii îngeri de lumină intervenind în ajutorul celui sau celei care, deşi sunt în suferinţă sau în eroare, se roagă intens la Dumnezeu sau chiar şi dacă alte fiinţe umane seroagă pentru ei ori realizează ofrandă de lumină (aprind zilnic câte 7 lumânări, timp de 49 dezile, consacrându-le persoanei respective).Iată de exemplu un caz tipic în acest sens, caz foarte cunoscut şi mediatizat la timpul respectiv de presa americană: O familie din statul Oregon a suferit nenorocirea de a-şi vedea un copil aflat deja la vârsta adolescenţei, atras într-un cult demoniac.
El a plecat de acasă, dedându-se la orgii satanice, devenind serios dependent de droguri şi un fan al muzicii heavy metal. El a ajuns astfel în compania unui grup satanist de muzică rock. Împreună cu membrii acestei formaţii el îşi oferea cu inconştienţă sufletul planurilor infernale în schimbul drogurilor şi al alcoolului. În această situaţie, părinţii şi fratele geamăn al acestui nefericit, care n-au avut puterea deconvingere să-1 scoată din această viaţă de coşmar, au apelat la ajutorul câtorva familii de oameni credincioşi şi au început să se roage cu toţii la unison, zilnic, pentru sufletul acelui adolescent.
După câteva luni de asemenea rugăciuni la unison, tânărul respectiv a fost exclus din anturajul său satanic. Ceea ce a fost însă cel mai uluitor pentru el, cutremurându-1 profund şi determinându-1 să-şi regrete faptele rele de până atunci şi să se întoarcă acasă, a fost faptul că o persoană-cheie a grupului de satanişti, persoană înzestrată cu unele forme inferioare de clarviziune (datorită pactizării pe care o realizase cu anumite entităţi infernale), şi care decidea,la modul absolut, cine poate şi cine nu poate să intre în grupul lor mizerabil, i-a spus: "Să ştii că este alături de tine un mare înger de lumină, iar eu nu vreau ca acest înger care îţi este asociat ţie să intre pe teritoriul nostru."
Prin urmare, rugăciunea la unison (despre care noi ştim că ar fi fost chiar şi mai eficientă dacă ar fi fost realizată într-o triangulaţie), pentru el, a părinţilor, a fratelui şi a micului grup de prieteni ai familiei sale, au atras graţia lui Dumnezeu,care s-a manifestat trimiţându-i un înger de lumină, care să-l apere de influenţele satanice şi să-1 readucă în legătură cu Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.