Legile iubirii

Iubirea vã dãruieşte întotdeauna libertatea.
Iubirea permite celuilalt sã facã tot ceea ce simte cã trebuie sã facã.
Indiferent ce hotãrãşte el ca îl va transpune într-o stare de beatitudine, alegerea îi aparţine în întregime.
Dacã iubiţi persoana respectivã, îi respectaţi intimitatea. Nu va
amestecaţi în viaţa ei intimã. Nu încercaţi sã impuneţi nimic fiinţei sale interioare.
Cerinţa fundamentalã a vieţii este urmãtoarea: "îl accept pe celãlalt aşa cum este". 

Iar iubirea nu încearcã niciodatã sã îl schimbe pe celalalt în
conformitate cu ideea pe care o avem despre el.
Nu încercaţi sã ajustaţi persoana pe ici pe colo, pentru a o potrivi cu un şablon; nu procedaţi la fel ca toatã lumea!

Dacã iubiţi cu adevãrat, atunci nu aveţi de pus nici o condiţie.
Iar dacã nu iubiţi, atunci cine vã dã dreptul sã puneţi condiţii?
Este foarte clar. Dacã iubiţi, atunci nu se pune problema unor condiţii.
Iubeşti cealaltã fiinţã aşa cum este ea. Nici dacã nu iubiţi nu este nici o problemã. Nu vã priveşte ce face celãlalt: nu se pune problema nici unei condiţii. Celalalt poate sã facã tot ceea ce doreşte.
Dacã gelozia dispare, iar iubirea rãmâne totusi prezentã, atunci viaţa voastrã are ceva care meritã sã fie pãstrat.

Când îţi împarţi fericirea cu altul, nu te închizi împreunã cu el într-o
închisoare: pur şi simplu dãruieşti. Nu aştepţi nici mãcar mulţumire sau gratitudine. Dãruieşti pentru cã eşti prea plin, dãruirea este o necesitate.
Aşadar, în cazul în care apare gratitudinea, ea este îndreptatã cãtre
persoana care a acceptat iubirea ta, care a acceptat darul tãu.
Acceptarea ei te-a eliberat, ţi-a permis sã-ţi reverşi iubirea asupra ei.
Şi cu cât împãrtaşeşti mai mult celuilalt, cu cât dãruieşti mai mult, cu atât eşti mai bogat. Dãruind astfel, nu pierzi nimic şi nici nu se iveşte gândul "aş putea pierde totul".
De fapt, cu cât pierzi mai mult, cu atât existenţa îşi revarsã mai mult
prospeţimea asupra ta, dãruindu-ţi primãveri pe care pânã atunci nici nu le bãnuiai.

Dacã întreaga existenţã este unitarã şi dacã are întotdeauna grijã de
copaci, de animale, de munţi, de oceane, de la cel mai mic fir de iarbã pânã la cea mai mare stea, atunci va avea grijã şi de tine.
De ce sã fii posesiv? Posesivitatea aratã un singur lucru: cã nu poţi avea încredere în existenţã. Trebuie sã te asiguri cã totul este în regulã în
ceea ce te priveşte, nu ai încredere în existenţã. Neposesivitatea
înseamnã, în principal, încredere în existenţã.
Nu ai nevoie sã posezi, întregul îţi aparţine deja.
Renunţã la ideea cã ataşamentul şi iubirea sunt unul şi acelasi lucru. Ele sunt antagoniste. Ataşamentul este cel care distruge întreaga iubire.
Dacã alimentezi ataşamentul, iubirea va fi distrusã; dacã întreţii şi
alimentezi iubirea, ataşamentul va dispãrea de la sine.
Iubirea şi ataşamentul nu sunt unul şi acelaşi lucru; ele sunt douã
fenomene complet distincte. Şi chiar antagoniste.
Amintiţi-vã în permanenţã regula de bazã a vieţii: dacã adoraţi pe cineva, mai devreme sau mai târziu vã veţi rãzbuna.