luni, 10 august 2015

O poveste despre talismane


Lucrurile şi fiinţele sunt, evident, ceea ce sunt, dar prin gândurile şi sentimentele sale, omul are facultatea de a acţiona asupra lor pentru bine... sau pentru rău, din păcate. Un mag, fie că este alb sau negru, este o fiinţă care este capabilă să dea unui obiect proprietăţi pe care nu le poseda înainte: el ia din elementele propiei sale chintesenţe pentru a le introduce în obiect şi acest obiect devine viu, capabil să acţioneze.
Un obiect există prin el însuşi, se înţelege, nu are nevoie de voi pentru a exista, dar existenţa sa este neutră, şi depinde de voi ca el să dobândească anumite calităţi. Dacă proiectaţi asupra unui obiect dragostea şi lumina voastră, el se va impregna cu fluidele voastre care sunt de o chintesenţă superioară propriei sale existenţe, şi astfel va deveni un talisman care va acţiona favorabil asupra voastră înşivă şi asupra creaturilor care se află în apropierea lui.
Cuvântul talisman vine de la grecescul “telesma”. Telesma, este termenul folosit de Hermes Trismegistul atunci când vorbeşte de “forţa tare a tuturor forţelor”, şi despre care spune: “Soarele îi este tată, luna îi este mamă, vîntul a purtat-o în pântec şi pământul îi este dădacă”. Un talisman este deci un obiect (piatră, floare, insectă, inel, brăţară...) purtător al unei forţe cu care a fost impregnat fie de către natură, fie de către o fiinţă foarte puternică în lumea psihică. Numai cel ce ştie să fuzioneze cu “forţa tare a tuturor forţelor”, cu Fiinţa supremă, cu Creatorul poate prepara talismane cu adevărat operante şi puternice. Desigur, şi voi, de asemenea, la nivelul vostru, puteţi cu ajutorul gândului, iubirii voastre să susţineţi şi să reîmprospătaţi virtuţile unui obiect, scopul existenţei umane este de a deveni creator, aşa ca Dumnezeu. Desigur, natura există, creaturile, obiectele există, nu noi suntem aceia care putem să le creăm, dar putem să le dăm o viaţă mai puternică, mai luminoasă, mai pură. Multe obiecte pot deveni astfel talismane. Există, desigur, şi talismane preparate negativ de magii negri, obiecte încărcate cu forţe malefice, care sunt trimise anumitor persoane pentru a le dăuna, a-i face bolnavi, pentru a le provoca accidente sau rupturi cu anturajul lor.
Dar noi nu vorbim aici decât de talismane benefice. În epoca noastră, din punctul acesta de vedere, oamenii au pierdut sensul sacrului, pentru că se găsesc talismane la piaţă, la târguri, unde vi se vând lucruri de diferite culori purtând semnele zodiacului, asigurându-vă că sunt talismane unice care pot să vă protejeze, să vă aducă succes şi să vă pună în legătură cu puterile cosmice. Ce prostie! Cel ce prepară un talisman trebuie să cunoască legile corespondenţei între obiectele fizice şi astrele, forţele, fiinţele invizibile. Magicianul prepară un obiect ştiind că graţie metalelor din care este format, semnelor şi literelor pe care le poartă, poate absorbi şi reţine forţe determinate. El pune obiectul în legătură cu entităţile invizibile pentru a deveni o sursă de influenţă bună sau rea, armonioasă sau dizarmonioasă. Dar magul alb nu prepară decât talismane capabile să producă cele mai bune influenţe. Munca magului este în realitate identică cu a naturii. Natura umple toate fiinţele vii cu o esenţă particulară care permite hrănirea, creşterea, şi magul face la fel. Da, pentru că putem utiliza prezenţa energiilor naturale din toate lucrurile, dar trebuie să cunoaştem legile şi să nu ne servim de aceste energii pentru interesul nostru personal.
Talismanele adevărate nu pot fi preparate de oricine. Trebuie să fii pur şi dezinteresat, pentru că singură puritatea vă permite să acţionaţi eficace asupra obiectelor şi fiinţelor. Majoritatea celor care întreprind o preparare a unui talisman ignoră adesea un lucru capital: ei evocă entităţi pe care le ataşază obiectului pentru a-i da o anumită misiune, dar ceea ce nu ştiu este că mai departe aceste entităţi invizibile cer o plată. Ele vor să servească bine, dar ele vor să fie remunerate. Sunt convocate, este perfect, devin servitoare, dar vor să fie hrănite, dar există suficiente alimente pentru a le satisface?
Care este adesea situaţia celui care vrea să poarte un talisman? Imaginaţi-vă un rege violent şi ambiţios care se hotărăşte să aibă o armată mare pentru a lupta contra inamicilor şi care, pentru aceasta, închiriază serviciile mercenarilor. Aceşti mercenari nu sunt devotaţi cu adevărat regelui pe care îl servesc: sunt străini, nu au afecţiune pentru el. Numai interesul îi leagă de el. Dar ei simt că banii pe care îi primesc îi constrâng să rămână subjugaţi unei fiinţe fără virtuţi şi, din această cauză, au un resentiment împotriva regelui. Deci, atunci când regele întreprinde o expediţie împotriva unei ţări străine, mercenarii, obosiţi să se suporte lungi chinuri
pentru un suveran pe care nu-l iubesc, îl abandonează, îl lasă singur, şi regele nu înţelege de ce armata sa nu îl mai protejază. 
Dacă regele nu ar fi avut o armată de mercenari,ci de oameni ataşaţi persoanei sale prin dragoste şi respect, ar fi fost susţinut cu o
ardoare şi o fidelitate extraordinare. 

De ce credeţi că vor oamenii talismane? 

În general, pentru a obţine succese, pentru a dobândi puteri, şi în acel moment seamănă acelui rege care întreţine o armată de mercenari. Pentru prepararea unui talisman ei fac uz de violenţă, obligă astfel fiinţele lumii invizibile să-i servească. În spatele acestei dorinţe de a avea un talisman sunt cel mai adesea ambiţia şi lenea. Vrem să reuşim sau să ne protejăm şi ne spunem: “Dacă voi avea un talisman pot să dorm liniştit, alţii vor veghea în locul meu”. Astfel vrem să ne realizăm dorinţele fără a face nici un efort. Încetăm să mai muncim, să studiem, să reflectăm, să medităm, să ne rugăm, bazându-ne numai pe puterea talismanului. Natural, există şi excepţii, dar în general, oamenii utilizează talismanele căutând protecţia a ceva din exterior: ei închiriază mercenari fără a dezvolta în ei virtuţi, care sunt adevăraţii lor protectori. De aceea, chiar dacă posedă un talisman puternic, acesta îşi pierde puţin câte puţin puterea. Să luăm cazul unuia căruia i s-a preparat un talisman pentru a fi susţinut într-o întreprindere onestă, spirituală. El constată că acest talisman îi aduce inspiraţie, îi alimentează credinţa, speranţa, ardoarea. Cât timp continuă să trăiască cu aceleaşi preocupări de bunătate, puritate şi spiritualitate, el răspândeşte în jurul său o hrană subtilă care alimentează toate fiinţele invizibile care au fost atrase, chemate şi angajate pentru construcţia talismanului. Cât timp sunt hrănite, aceste fiinţe sunt satisfăcute şi continuă să servească pe proprietarul talismanului. Dar dacă acesta, uitând de proiectele sale bune, îşi orientează în mod diferit gândurile şi sentimentele, el încetează să mai alimenteze fiinţele invizibile care îl servesc, iar acestea se îndepărtează de el. El constată astfel că acest talisman care acţiona aşa de bine alte dăţi, este acum ineficace. Motivul este în faptul că fiinţele spirituale care erau legate de talisman nu mai sunt hrănite prin gânduri pure şi elevate. Când aceste fiinţe îl părăsesc, talismanul moare. La fel se întâmplă şi în cazul pietrelor, obiectelor, care erau la început pline de viaţă şi care sunt după un timp moarte. Cel care îşi imaginează că poate continua să se bazeze pe un talisman trăind oricum, se înşeală. În aceste condiţii, talismanul nu poate să-l ajute. Nu putem conta pe puterea unui talisman decât dacă muncim fizic şi psihic în armonie cu ceea ce reprezintă, cu ceea ce conţine ca puteri şi virtuţi.
Un talisman nu este cu adevărat puternic decât dacă voi îl susţineţi constant prin propria voastră viaţă. Dacă el este impregnat de puritate, pentru a continua să fie eficace, trebuie să trăiţi o viaţă pură; dacă este impregnat de lumină, trebuie să întreţineţi lumina, dacă este impregnat de forţă, trebuie să vă exersaţi pentru ca forţa să fie alimentată, etc. Dacă nu, ceea ce se face pe de o parte, voi demolaţi pe de alta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.