Adevarul despre Lucifer

Legenda lui Lucifer e arhicunoscută în rândurile creştinilor şi nu numai.

Îngerul care a dorit să-i ia locul lui Dumnezeu a devenit echivalent cu răul absolut. Din cel mai frumos înger, preferatul Domnului, Lucifer s-a transformat într-un monstru hidos, al cărui nume mulţi se feresc să-l rostească, de teamă să nu-l atragă în vieţile lor.

Ceea ce probabil doar puţini ştiu e faptul că Lucifer, cel care s-a răzvrătit împotriva tatălui său, s-a luptat cu fratele său mai mic, Mihail, apoi a fost exilat pe Pământ împreună cu acoliţii săi, este inexistent în Biblie. Legenda şi numele său au apărut în urma interpretării eronate a unor versete din două capitole biblice, al 14-lea din Cartea lui Isaia şi al 28-lea din Cartea lui Iezechiel.

Cuvântul lucifer, care înseamnă „aducătorul luminii” era folosit în latină pentru a desemna o fază a planetei Venus (luceafărul de dimineaţă), după cum se poate observa din operele lui Marcus Terentius Varro, Cicero, Plinius cel Bătrân, Virgiliu, Ovidiu şi ale altor autori latini timpurii. Pentru luceafărul de seară, romanii foloseau un alt nume, vesper. Pe scurt, romanii numeau luceafărul de dimineaţă Lucifer, iar pe cel de seară Vesper, deşi era vorba despre aceeaşi planetă.

Ceva asemănător putem spune despre minciună. Când spunem un neadevăr, noi încălcăm legea întemeierii unei uniuni care să-i lege între ei pe toţi oamenii, în ceea ce priveşte adevărul. Ceea ce este adevăr, e adevăr pentru toţi oamenii, şi noi nu putem face nişte exerciţii mai bune pentru dezvoltarea unei conştienţe care să-i cuprindă pe toţi oamenii decât practicând adevărul. Când spunem un neadevăr, noi comitem o crimă împotriva a ceea ce ar trebui să lege un piept uman de altul. Aşa se prezintă lucrurile când le privim ca oameni. Iar când le privim din punct de vedere spiritual-ştiinţific, noi ştim că în viaţa aceasta îşi arată efectele încarnările noastre trecute şi că suntem expuşi la tot felul de influenţe. Noi trebuie să fim expuşi mereu, mereu celor două influenţe, pe care le numim luciferică şi ahrimanică. Azi nu ne vom ocupa prea mult de ele, din punct de vedere cosmologic, ci vrem să rămânem la viaţa omului şi să ne reprezentăm că am trecut deja prin multe încarnări şi că, atunci când am trecut prin prima noastră încarnare, asupra corpului nostru astral a acţionat puterea luciferică. Din acea vreme, puterea luciferică a fost mereu aceea care ne-a ispitit corpul astral. Există forţe pe care Lucifer le exercită asupra corpului nostru astral. În esenţă, tendinţa lui Lucifer este aceea de a-şi putea exercita influența asupra corpului astral al omului. Şi trebuie să-l căutăm în tot ceea ce ne trage în jos corpul astral. Trebuie să-l căutăm în toate însuşirile care trăiesc în corpul astral drept pasiuni, pofte, porniri şi dorinţe egoiste, şi trebuie să ne fie clar că invidia este una dintre cele mai rele influenţe exercitate de Lucifer. Tot ceea ce poate trăi în sufletul nostru şi poate fi subsumat noţiunii de invidie ţine de sfera lui şi, de fiecare dată când ne năpădeşte invidia, Lucifer ne apucă de corpul nostru astral.


Ahriman, în schimb, ne influențează corpul eteric şi tot ceea ce are legătură cu tulburările judecăţii porneşte de la el, atât cele involuntare, când noi emitem o judecată greşită, cât şi cele voluntare, când spunem o minciună. Când cădem pradă minciunii, în corpul nostru eteric lucrează Ahriman.


E interesant faptul că noi, oamenii, simţim atât de puternic aceste influenţe încât manifestăm o antipatie intensă când ele apar, şi facem tot posibilul spre a combate cele două defecte amintite, minciuna şi invidia. Nu vom găsi uşor oameni care să mărturisească deschis: Eu vreau să fiu invidios. Ce-i drept, în limba germană s-a furişat obiceiul de a spune: Te invidiez. Dar această exprimare nu are un sens atât de negativ. Omul nu se referă la invidia propriu-zisă. Dar, de îndată ce ne dăm seama că suntem invidioşi, că minţim, noi facem, în orice caz, tot ce stă în posibilităţile noastre spre a combate aceste tendinţe. Şi aşa începem să luptăm împotriva lui Lucifer şi Ahriman pe acest tărâm.


Dar în mod frecvent se întâmplă un lucru de care ar trebui să ţinem seama, când ne dedicăm ştiinţei spiritului. Putem să combatem accesele izolate de invidie şi minciună, dar când aceste defecte sunt înrădăcinate în sufletul nostru, când ni le-am creat în alte încarnări trecute şi acum luptăm împotriva lor, ele apar sub forma unor alte defecte. Dacă încercăm să luptăm împotriva unei tendințe provenite din alte încarnări, invidia apare sub o mască. Lucifer spune: Omul acesta luptă împotriva mea, el a devenit conştient că e invidios. O să-l dau în seama fratelui meu Ahriman. 

– Şi apare o altă influență, care e o consecintă a faptului că un om luptă împotriva invidiei. Tendințele pe care omul le combate apar sub diferite măşti. Iar invidia, când luptăm împotriva ei, se manifestă deseori în viaţă în aşa fel încât în noi apare setea de a depista defectele altora şi de a le critica. Întâlnim în viață câte un om care descoperă, ca printr-un fel de forță clarvăzătoare, greşelile şi părţile negative ale altor oameni şi, dacă vom căuta substratul mai adânc al acestui fenomen, vom constata că invidia s-a transformat în setea de a critica, dar omului respectiv aceasta îi pare a fi o însuşire pozitivă. E bine, spun ei, să atragi atenția asupra acestor defecte. Dar în spatele unei asemenea sete de a critica mereu nu se află altceva decât o invidie transformată, mascată. Şi noi ar trebui să învățăm să recunoaştem dacă asemenea însuşiri sunt originare sau dacă sunt forme transformate ale altor însuşiri. Trebuie să reflectăm dacă în tinerete un om a fost invidios. Poate că noi l-am ajutat să se dezbare de invidie; acum el a devenit un om care simte nevoia să critice întruna.


Fragment din cartea Karma si reincarnare de Rudolf Steiner