duminică, 16 noiembrie 2014

Zodiac excelent - Barbatul Scorpion

Bărbatul din zodia Scorpionului

Dacă eşti îndrăgostită de un bărbat din Scorpion şi cuvântul "pasiune" te înspăimântă, pune-ţi pantofii de sport şi rupe-o la fugă ca şi cum te-ar urmări King Kong, nu vorbesc doar de pasiunea romantică, deşi aceasta e în capul listei.

Mă refer şi la pasiunea intensă manifestată când e vorba de politică, muncă, prietenie, religie, mâncare, rude, copii, haine, viaţă, moarte şi orice alt subiect îţi vine în minte. Un astfel de bărbat nu e tocmai ce-i trebuie sufletului tău dacă îţi repugnă excesele emoţionale. Ia-o la fugă!

Alain Delon, un barbat scorpion adevarat


Dacă l-ai cunoscut recent pe plutonian ai să spui că am luat-o razna. Doar e atât de calm şi echilibrat! Cum ar putea cineva care are în mod evident atât de mult autocontrol să fie pasional, şi încă periculos de mult? Simplu. Pentru că acea suprafaţă calmă e doar o cacialma. înăuntru, pasiunile lui ard la fel de incandescent ca soba pe care ai pus mâna şi te-ai fript când aveai trei sau patru ani şi întindeai mânuţele după lucruri interzise. Şi acest bărbat s-ar putea să-ţi fie interzis. Sub comportamentul lui înşelător, controlat, el e încins la roşu. Nu pune mâna! Ştii foarte bine cât durează să se vindece o arsură. După această experienţă, s-ar putea să te usture inima luni în şir, poate chiar ani, şi trusele de prim ajutor nu-ţi vor folosi la nimic. Asigură-te mai întâi că ştii încotro te îndrepţi şi cu cine.

Dacă zodia ta îţi dă o fire imună la foc, din azbest, atunci dă-i bătaie şi joacă-te cu dinamita. S-ar putea să fii în stare să ţii flăcările sub control şi să te alegi cu un foc la care să-ţi încălzeşti inima tot restul vieţii. Poate şi tu ai aceeaşi pasiune în tine. în acest caz, se pune doar problema intensităţii căldurii. dacă flacăra din tine are termostat, ca să o poţi închide când a lui e la maxim, totul e în regulă. Să zicem că aşa stau lucrurile. Fetele care sunt în pericol trebuie să fi fugit deja la mare distanţă. într-o zi îmi vor mulţumi, după ce se vor căsători cu un bărbat cumsecade din Balanţă sau Rac.

Cât despre voi, femeile care s-au analizat şi se consideră în siguranţă într-o relaţie cu un plutonian, hai să vedem ce se ascunde în spatele privirii străpungătoare, hipnotice a Scorpionului. Putem fi aproape siguri că ţi-a făcut deja o impresie. Fie te-a făcut să crezi că e copilăros şi drăgălaş, fie că e răutăcios şi pasional. Problema e că nu e nici una, nici alta. Sau, mai bine zis, e amândouă. S-o luăm de la capăt.

într-un cuvânt, acest bărbat e invincibil. Imediat sub rezerva lui îngheţată se află un cazan uriaş cu aburi fierbinţi, care bolboroseşte şi şuieră permanent. Dacă ai noroc, el va reuşi să ţină bine capacul pe acel cazan toată viaţa, dar o jignire profundă poată să-l azvârle cât colo, într-o explozie strălucitoare. E oarecum fascinant de urmărit, dacă nu eşti în calea furiei lui distrugătoare. Dă-te deoparte dacă simţi că e pe cale să se dezlănţuie şi nu face nimic ca să o provoci tu însăţi.

Te va năuci cu trăsăturile lui îngemănate: pasiunea şi raţiunea. E maestru în amândouă: intelectul şi emoţiile îl conduc în egală măsură. Scorpionul e mai mult decât inteligent. Dacă e un specimen foarte evoluat e şi profund filosofic, preocupat de misterele existenţei şi se va apropia foarte mult de aflarea răspunsurilor.

Există exemplare care pot duce vieţi spartane, în camere nemobilate, refuzându-şi orice confort din motive obscure, estetice, dar adevărata natură a semnului e senzuală. în mod normal, Scorpionul se înconjoară cu lux. Va înclina spre excese în alimentaţie, droguri, alcool şi, mai mult ca sigur, dragoste. Idilele nu l-au speriat niciodată, nu l-au uimit şi nici nu l-au luat prin surprindere. Amorul l-a preocupat încă de când a învăţat să meargă pe bicicletă. Desigur, e posibil să fi cunoscut un nativ care arată atât de inocent, are atâta farmec tineresc dezarmant şi căruia îi lipsesc manierismele seducătoare evidente, încât te-a convins că chestia cu pasiunea scorpionească e mult exagerată. S-ar putea chiar să aibă pistrui şi un sertar plin cu insigne de cercetaş, primite pentru bună purtare. Dar ia întreab-o pe soţia lui dacă soţul ei e plin de pasiune. Poate că va reuşi să-şi adune suficientă demnitate ca să-ţi răspundă: "Nu e treaba ta!", dar îşi va aminti cu siguranţă multe zile umplute cu tiradele lui înflăcărate pe tema poluării, dresării câinelui, a drogurilor, a părului lung, a metodelor contraceptive şi multe nopţi de... mă rog, şi multe nopţi. Acest lucru va fi valabil chiar dacă soţul ei arată ca Huckleberry Finn şi nu aduce nici pe departe cu King Kong.

Aceşti bărbaţi au un temperament exploziv, care poate provoca răni atât de adânci încât să nu se mai vindece toată viaţa. Când Scorpionul îşi azvârle coada mortală, înţepătura doare îngrozitor. Nu numai că îi place să câştige, dar el trebuie să câştige. ceva în el moare când pierde, chiar şi în lucruri mărunte şi totuşi, ciudat, dar acest bărbat crede şi practică fair-play-ul. Ca şi în cazul celorlalte emoţii, dezamăgirea nu se vede niciodată pe acele trăsături împietrite, iar reacţiile lui sunt controlate cu severitate, inclusiv în domeniul legăturilor amoroase. Dacă are un motiv solid să evite relaţia, va arde pe dinăuntru, dar va proiecta o imagine de un calm glacial. De asemenea, e capabil şi să tortureze cu cruzime o fată înainte să se decidă să o înşface de păr şi să o târască în vizuina lui din junglă. Bineînţeles, există şi plutonieni care vor face o cerere în căsătorie cu tandreţe, lăsându-se în genunchi. Aceştia se vor purta foarte corect şi civilizat, chiar şi fără să fie supravegheaţi, dar nu te lăsa înşelată. E vorba doar de dorinţa tipică a nativului de a-şi păstra demnitatea cu orice preţ. Reputaţia ta trebuie să fie impecabilă. Nu va accepta ridicolul sau vulgaritatea, în ciuda naturii lui erotice.






Bărbaţii din Scorpion pot avea fie o atitudine oripilată, de predicatori, faţă de păcat, ceea ce îi face să poată deveni lideri religioşi aproape fanatici, fie curiozitatea îi împinge să pătrunde în fiecare colţişor întunecat al misterului firii umane. Uneori, aceste două atitudini se combină, având ca rezultat ipocrizia, sau auto-amăgirea.

Fiecare nativ este o lege în sine şi nu îi pasă deloc ce gândesc alţii despre el. I-ar plăcea să fie respectat ca fiind un cetăţean de bază, un stâlp al societăţii, dar dacă asta stă în calea vreuneia dintre ideile sau scopurile lui, atunci puţin îi pasă de acest statut, iar bârfitorii n-au decât să se ducă acolo unde domneşte zeul Pluto. Nici una dintre deciziile lui majore nu e influenţată de opiniile prietenilor, rudelor, vecinilor sau duşmanilor. îmi pare rău să-ţi dau vestea asta, dar nici măcar tu nu ai nici o influenţă. N-o lua încă la fugă. O asemenea superbă mulţumire de sine şi siguranţă a scopului poate crea un spirit liber foarte atrăgător, care nu-şi bate mereu capul cu ce spune lumea. Sunt sinceritatea, curajul şi integritatea chiar de aruncat pe fereastră? Poate că în lumea contemporană şi-au pierdut puţin din lustru, dar curăţă-le puţin de praf şi orice expert ţi le va evalua ca fiind adevărate şi curate.

E o experienţă de neuitat să vezi un Scorpion operând sub norul negru al adversităţilor. în timp ce alţii se dau cu capul de pereţi, se jeluiesc, bombăne, el înfloreşte în plină forţă, scoţându-şi la iveală tot curajul lui proverbial. Rareori îşi permite să se lase luat de valul invidiei sau autocompătimirii şi nici nu crede că viaţa îi datorează ceva. îţi dai seama cît timp ar pierde cu toate astea? în loc să se bosumfle, rănit, sau să se înfurie cînd îl lovesc necazurile, el le înfruntă cu capul sus. Le înfrînge? Desigur! Doar asta a fost născut să facă!

Există un lucru puţin cam înspăimîntător, care s-ar putea să-ţi ceară să dai dovadă de ceva curaj. Scorpionii adoră misterele şi nu poate să dea peste unul fără să îl rezolve în detaliu. Din moment ce misterul eternului feminin e cea mai puternică ofensivă şi defensivă a oricărei fete, să fii dezgolită de acest mister te poate face să te simţi cam vulnerabilă. Nu vei mai avea nici un secret cînd va începe să-ţi sondeze mintea cu ochii aceia arzători şi întrebările pătrunzătoare.

Are standarde înalte şi nu-şi va alege cu uşurinţă prietenii. Vor trebui să se ridice la înălţimea standardelor lui. Vorbim aici despre un gen rar şi minunat de bărbat, care e în stare să stea la o bere cu alţi bărbaţi şi să glumească fără perdea, ca un elisabetan autentic, după care scoate la iveală acea latură profundă, misterioasă, a firii lui şi se transformă într-un amant tandru şi blînd. Ce altceva mai vrei de la un bărbat? Supunere şi tolernaţă? Detaşare şi precauţie? Nu e cinstit! Doar ştiai de la început că aceste calităţi îi cam lipsesc!

Uneori poate fi crud, din motivele lui, imposibil de ghicit şi s-ar putea chiar să dea dovadă de un umor sadic, atunci cînd te descrie prietenilor lui ca fiind grasă, bondoacă, scorpie sau obtuză. Din punctul lui de vedere e o glumă intimă, între voi doi. Zîmbeşte, chiar dacă-ţi vine să mori! Doar ai fost prevenită că Scorpionul se simte obligat să-şi ascundă motivele, iar această tendinţă nu e deloc diluată de iubire. Ba, chiar s-ar putea să fie intensificată! Doar n-o să-şi expună adevăratele sentimente în faţa întregii lumi, ca un şcolar vulnerabil, îndrăgostit lulea... Mai tîrziu, cînd veţi fi singuri, îţi va spune ce gîndeşte cu adevărat.

Căsătoria îţi va aduce o oarecare siguranţă, dar dacă îţi face cîteva figuri plutoniene înainte de cununie s-ar putea să te doară şi nici n-o să ţi se pară amuzant. Totuşi, nici să nu-ţi treacă prin cap să-i spui că jocul lui aspru, autosuficient, de-a cine-are-nevoie-de-tine? te face să-ţi vină să te arunci de la etaj. Bărabtul acestei zodii îţi va spune pur şi simplu că n-ai decît să sari. Poate că o să-ţi ia ceva timp să te adaptezi personalităţii lui, dar în final te vei căli. Dacă eşti prea moale, vei fi tot timpul rănită alături de un Scorpion. Nu-l întreba niciodată ce crede despre o rochie sau o tunsoare nouă, dacă nu eşti pregătită să fii înţepată cu acul adevărului brutal. Cel puţin eşti sigură că afirmaţiile lui pozitive sînt oneste şi nu vopsite cu lacul flatării nesincere. Mai bine să auzi din cînd în cînd cîte un "Arăţi îngrozitor" sănătos, ca apoi să fii răsplătită cu cîte un "Eşti foarte frumoasă, să ştii", decît să înghiţi într-una remarci vagi precum -"Da, dragă, e foarte drăguţă, dulceaţă. îhî, e perfect, iepuraş" de la alţi bărbaţi. Nu crezi? Eu aşa zic. Dar tu eşti cea care trebuie să se obişnuiască cu asta.

Cînd e vorba de gelozie, ai face bine să păşeşti cu mare grijă p eternitoriul ăsta. Bărbatul tău poate erupe ca muntele vezuviu într-o zi proastă dacă se întîmplă să clipeşti accidental dintr-un ochi prin preajma unui bărbat fiindcă ţi-a intrat ceva în ochi, iar dacă îi dai vreodată un motiv real să fie suspicios, eşti o femeie foarte curajoasă. în schimb, pune bine deoparte propria ta geozie şi uită de ea. Nu ai să-l impreisonezi nicicum dacă-l scalzi în lacrimi pline de reproş sau incriminări furioase. Indiferent cum s-ar purta, spune-ţi în sinea ta: "Mă iubeşte şi nu va arunca niciodată dragostea adevărată pentru promiscuitatea fizică. E loial legăturilor profunde, iar cu acele fete nu face decît să-şi practice arta hipnozei". Spune-ţi asta dimineaţa, la prînz şi seara. Mai ales seara, căci femeile îl vor găsi irezistibil, dar nu uita că, dacă cineva e destul de puternic încît să reziste acestor tentaţii continue şi fluviului de flatări acela e bărbatul din Scorpion. Nu-i aşa că te simţi mai bine?

Probabil că Scorpionul tău va fi un tată sever. Celor mici nu li se va ierta nici cea mai mică urmă de comportament frivol sau de lene. îi va învăţa să respecte proprietatea altora, dar şi să se respecte pe ei înşişi. Copiii nu prea vor avea ocazia să îşi formeze un sistem fals de valori. Deşi îi va iubi cu aceaşi pasiune pe care o pune în tot ce face, nu va suporta prostiile. îi va proteja cînd vor avea nevoie, dar cei mici vor înţelege repede că el aşteaptă de la ei să stea pe propriile lor picioare. Dacă vor împrumuta bani de la el, e în stare să le perceapă dobîîndă, dar e pentru binele lor. E posibil ca ei să nu-şi dea seama de asta pînă după dispariţia lui, dar într-o zi tot vor învăţa lecţia pe care a vrut să le-o dea. Majoritatea copiilor de Scorpioni îşi urăsc taţii toată copilăria şi adolescenţa pentru autoritarismul lor strict şi disciplina severă, dar cînd devin adulţi îşi dau seama ce norocoşi au fost să beneficeze de îndrumarea lui fermă. Nici un alt tată nu-şi învaţă copiii mai multe despre cum e viaţa, cu adevărat. Deseori, progeniturile se vor bucura de umorul şi blîndeţea lui, dar tot nu va fi nici o îndoială cine e şeful. Va rîde şi glumi cu ei, dîndu-le senzaţia de libertate, dar graniţa va fi clar trasată şi cei mic vor şti să nu o depăşească. în ciuda resentimentelor faţă de atitudinea lui aproape militărească, copiii îi vor admira în taină forţa şi vor încerca să-l imite. însă în unele cazuri, lucrurile stau exact pe dos. Un copil delicat se poate simţi intimidat şi ameninţat permanent din cauza puterii Scorpionului şi va deveni nevrotic şi introvertit, temîndu-se să nu stîrnească nemulţumirea tatălui. Atunci trebuie să-i aminteşti cu tact şi respect că uneori blîndeţea şi afecţiunea au rezultate mai bune decît comportamentul lui normal. Un bărbat din Scorpion nu va permite niciodată unei femei să-i dicteze. Nici într-un milion de ani. El e bărbatul, iar tu eşti femeia şi dacă ai dubii în privinţa asta, te va pune la punct în aşa fel încît nu vei mai uita niciodată. Totuşi, un soţ plutonian căsătorit cu o femeie care-l înţelege cu adevărat va fi tandru, înţelegător, atent, şi-i va răsplăti loialitatea cu acel gen de dragoste despre care majoritatea femeilor au auzit numai prin cărţi şi la care visează.

Nu va avea nici un rost să încerci să-i rezişti acestui bărbat o dată ce flacăra s-a aprins şi el a decis că te vrea. Magnetismul Scorpionului e aproape tangibil. Dacă eşti puternică şi răbdătoare, flăcările plutonianului nu te vor răni. Fetele sînt complet depăşite dacă se bagă într-o relaţie cu acest bărbat. Lui îi trebuie o femeie vitează, care să zboare alături de el fără să se prăbuşească. ţine-te bine, orinde te-ar duce, dar deschide bine ochii şi vei vedea orizonturi pe care cei timizi nu le vor zări niciodată.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.