Magia iubirii

Imaginaţi-vă acum că în loc de hrană, avem de-a face cu iubirea. Să spunem că în inima dumneavoastră există foarte multă iubire. Nu numai că vă iubiţi pe dumneavoastră, dar iubiţi întreaga lume. O iubiţi atât de mult încât nu mai aveţi practic nevoie de iubirea altcuiva. O răspândiţi necondiţionat asupra celor din jur,fără să puneţi condiţii.

Sunteţi un milionar al iubirii, iar cineva vă bate la uşă şi vă spune: "Hei, ţi-am adus nişte iubire. Poţi avea iubirea mea, dar numai dacă vei face ceea ce îţi voi spune eu".

Dacă sunteţi deja plin de iubire, care va fi reacţia dumneavoastră? Probabil veţi râde şi îi veţi răspunde: "Mulţumesc, dar nu am nevoie de iubirea ta. Inima mea e plină deja de iubire, chiar mai mare şi mai multă decât a ta, iar eu îmi dăruiesc iubirea necondiţionat".

Dar ce se întâmplă dacă dumneavoastră tânjiţi după iubire, dacă inima dumneavoastră este complet goală, iar altcineva vine şi vă spune: "Vrei puţină iubire? Uite, îţi ofer eu nişte iubire, dar numai dacă accepţi să faci ceea ce îţi spun eu"? Dacă tânjiţi cu adevărat după iubire, şi dacă apucaţi să gustaţi puţin din iubirea altuia,atunci veţi fi dispus să faceţi orice pentru acea iubire. Unii oameni sunt atât de goi încât sunt dispuşi să-şi vândă chiar sufletul pentru puţină atenţie.

Inima omului este la fel ca bucătăria magică din metafora de la începutul acestui capitol. Dacă vă veţi deschide inima, veţi avea la dispoziţie întreaga iubire de care aveţi nevoie. Nu are nici un sens să colindaţi întreaga lume cerşind după iubirea altora: "Vă rog, vrea cineva să mă iubească şi pe mine? Vă implor, mă simt atât de singur. Nu sunt suficient de bun pentru a fi iubit. Simt nevoia să mă iubească cineva,ca să îmi dovedesc că sunt vrednic de a fi iubit". Iubirea există deja în interiorul fiecăruia dintre noi, dar noi nu o vedem.

Nu vedeţi ce dramă creează oamenii atunci când sunt convinşi că nu dispun de iubire? Tânjesc atât de mult după puţină iubire încât atunci când apucă să guste puţin din iubirea altcuiva, ei devin dependenţi, creându-şi astfel o nevoie uriaşă. Devin obsedaţi de iubire. Atunci se produce marea dramă: "Ce o să mă fac dacă el/ea mă va părăsi? Cum am să pot trăi fără el/ea?" Ei nu pot trăi fără furnizorul de droguri, fără doza lor zilnică. Fiind atât de înfometaţi, ei sunt dispuşi să-i lase pe alţii să le controleze viaţa numai pentru acea doză minusculă. Acceptă ce le spun ceilalţi să facă şi să nu facă, cum să se îmbrace şi cum să nu se îmbrace, cum să se comporte şi cum să nu se comporte, ce să creadă şi ce să nu creadă. "Te voi iubi dacă o să te comporţi în acest fel. Te voi iubi dacă mă vei lăsa să îţi controlez viaţa.

Te voi iubi numai dacă vei fi bun cu mine. În caz contrar, poţi să-ti iei adio de la iubirea mea".

Drama oamenilor este că ei nu ştiu că în inima lor există o bucătărie magică.

Toată această suferinţă a început cu mult timp în urmă, când noi ne-am închis inima şi am uitat de iubirea care există în ea. La un moment dat din viaţa noastră, noi am început să ne temem de iubire, convinşi că iubirea nu este dreaptă, că noi am iubit pe alţii mai mult decât ne-au iubit ei pe noi, că iubirea răneşte. Am încercat să fim buni cu alţii, să îi iubim, dar am eşuat. Am avut două sau trei relaţii, dar ne-am ales de fiecare dată cu inima rănită, aşa că ne vine greu să ne mai asumăm încă o dată riscul.

Noi ne criticăm atât de mult, încât nu este de mirare că în inima noastră nu mai există loc pentru iubirea de sine. Iar dacă nu reuşim să ne iubim nici măcar pe noi înşine,cum am putea să ne împărtăşim iubirea cu alţii?

Atunci când intră într-o relaţie, oamenii devin egoişti, pentru că sunt posesivi.Lor li se pare că întreaga lume se învârte în jurul lor. Ei sunt atât de egoişti încât şi-ar dori ca persoana cu care îşi împart viaţa să simtă aceeaşi nevoie de iubire ca şi ei.

Oamenii îşi doresc pe cineva "care să aibă nevoie de ei", pentru a-şi justifica propria existenţă, pentru a avea un motiv să continue să trăiască. Ei cred că ceea ce caută este iubirea, dar în realitate ei caută pe "cineva care să aibă nevoie de ei", pe care să-l controleze şi să-l manipuleze.

Războiul controlului care caracterizează relaţiile dintre oameni se datorează felului în care au fost crescuţi şi îndoctrinaţi, în care au fost educaţi de mici să concureze unii cu ceilalţi pentru controlul atenţiei celor din jur. Ceea ce ei numesc iubire – cineva care să aibă nevoie de mine, cineva căruia să-i pese de mine – nu este de fapt iubire, ci egoism curat. Cum ar putea să meargă o relaţie bazată pe egoism?

Este imposibil, căci egoismul este contrariul iubirii. Ambii parteneri sunt însetaţi de iubire. Ei gustă o picătură din această iubire în relaţiile lor sexuale, după care devin dependenţi de ea, pentru că şi-o doresc prea mult. Dar egoismul naşte critici, temeri,vinovăţie, drame...

De aceea, mulţi oameni îşi îndreaptă atenţia către sfaturile altora. Au apărut atâtea cărţi despre iubire şi despre sexualitate, dar marea lor majoritate ar putea fi intitulate: "Cum să fii egoist şi să îţi împlineşti nevoile sexuale". Intenţia lor este bună, dar unde este iubirea?

Nici una din aceste cărţi nu te învaţă cum să iubeşti. De altfel, iubirea nici nu poate fi învăţată. Ea există deja în genele noastre, ţine de natura noastră. Singurele lucruri care pot fi învăţate sunt invenţiile oamenilor din această lume a iluziei. Ei caută iubirea în exterior, deşi sunt scăldaţi în iubire.

Iubirea este pretutindeni, dar ei nu au ochi pentru ea. Corpul lor emoţional a uitat frecvenţa iubirii.

Oamenii se tem atât de mult să iubească pentru că iubirea nu le oferă nici o siguranţă. Teama de a fi respinşi îi înspăimântă de moarte. Ei preferă să pretindă că sunt ceea ce nu sunt, aşteptând de la partenerii lor să-i accepte, deşi sunt incapabili să se accepte chiar ei înşişi. Problema noastră nu este că suntem respinşi de un partener,ci că ne respingem singuri, pentru că nu suntem suficient de buni, pentru că asta credem noi despre noi înşine.
Fragment - Arta de a iubi - Don Miguel Ruiz