vineri, 21 noiembrie 2014

Zodiac excelent - Cum sa recunosti un nativ din Rac


Cum să recunoşti un nativ din Rac


Stările de spirit schimbătoare ale Racilor sînt sincronizate cu schimbările Lunii şi reacţionează la aceeaşi misterioasă influenţă lunară care provoacă fluxul şi refluxul oceanelor. Totuşi, în ciuda modificărilor de formă pe care le percepem constant, Luna nu se schimbă cu adevărat, e doar o iluzie. La fel şi Racul rămîne de fapt aceeaşi persoană, cu toate toanele lui fluctuante. Această constanţă în inconstanţă e caracteristica după care poţi recunoaşte uşor un Rac, o dată ce ştii în ce fază se află cînd îl întîlneşti. S-ar putea să-ţi atragă atenţia pentru prima oară cînd îi auzi rîsul "nebunesc, lunatic", extrem de contagios. Acesta urcă şi coboară, pornind de la un chicotit, pînă la hohote sănătoase, profunde, sonore. Dacă e în starea "sufletul petrecerii" nu-ţi va fi deloc greu să identifici un Rac. 


Natalie Wood

Va fi cea mai amuzantă persoană din încăpere, cel care rîde mereu, fie că el e cel care spune glumele, fie că reacţionează la glumele altcuiva. Nu există om căruia să-i placă glumele mai mult decît acestui nativ, iar latura lui amuzantă e cu atît mai surprinzătoare cînd apare pe neaşteptate din această personalitate liniştită şi blîndă în mod normal. Umorul Lunar nu e niciodată superficial, ci profund, căci izvorăşte din observaţia atentă a comportamentului uman. Poate că Racul nu-şi foloseşte zilnic umorul, dar îl poate scoate oricînd la iveală într-o clipă din străfundurile în care îl ţine la păstrare. Aceşti oameni nu sînt înnebuniţi să fie centrul atenţiei, ca extravertiţii Lei sau Săgetătorii plini de giumbuşlucuri, dar au un uluitor simţ al publicităţii cînd vor să se facă remarcaţi. Nu te lăsa păcălit de comportamentul liniştit, de plan doi, al nativilor acestei zodii. Ei se bucură în taină de atenţia primită. 


Nu vei vedea un Rac alergînd cu disperare după celebritate (ei nu aleargă după nimic cu disperare), dar cu siguranţă nu va fugi de ea. Nativul poate fugi de multe lucruri, dar aprecierea publică nu e unul dintre ele. Dacă răceşti uşor, ai face bine să-ţi pui haina de ploaie cînd eşti în preajma unui Rac aflat în perioada lui melancolică. Nativul poate cădea într-o tristeţe fără margini, iar depresiile lui pot fi mai adînci decît fundul oceanului. Temerile lui sînt de obicei bine camuflate de umorul lunar nebunesc, dar nu-l părăsesc niciodată, bîntuindu-i zilele şi nopţile cu o vagă senzaţie că pericole neidentificate îl pîndesc din umbră. Pesimismul nu e niciodată prea departe la aceşti oameni, întotdeauna gata să le strice cele mai frumoase momente. Racul poate face călătorii de vis spre stele pe aripile de funigei ale imaginaţiei sale dacă învaţă să ignore acea sîcîitoare voce interioară care-l cicăleşte întruna şi-l previne că s-ar putea să se piardă în spaţiu pentru totdeauna. Pînă învaţă să-şi învingă temerile, acestea vor fi mereu pentru el călcîiul lui Ahile şi-i vor tăia aripile de fiecare dată cînd va încerca să zboare spre înălţimi. Lacrimile lui nu sînt niciodată de crocodil, ci izvorăsc din adîncurile inimii lui fragile şi vulnerabile. Poţi să-i răneşti sentimentele sensibile doar cu o privire aspră sau un ton dur în voce. Cruzimea îndreptată împotriva lui poate duce la ochi plini de lacrimi sau la o retragere completă în sine. Nu va fi uşor să depistaţi un Rac aflat în această stare de spirit, pentru că, atunci cînd e rănit, tinde să dispară cu totul într-o tăcere încărcată de reproş. Uneori poate să se răzbune cu ferocitate aproape scorpionească, dar o va face de obicei în secret, nu pe faţă, căci îi lipseşte dispreţul faţă de consecinţe tipic Scorpionilor.


Totuşi, de cele mai multe ori va refuza să se răzbune şi se va mulţumi să se ascundă în carapacea lui protectoare. Dacă l-ai rănit, poţi să-l împungi zile în şir cu un băţ, căci tot nu vei ajunge la el. Nu va răspunde la telefon, la soneria de la uşă şi nici la scrisori. Copleşiţi de nesiguranţă, disperare şi tristeţe, Racii caută izolarea şi solitudinea. O altă stare de spirit tipică Racilor ar fi cea... răcească. Persoana care ţi-a răspuns repezit cînd ai întrebat-o cît e ceasul, sau care aproape că ţi-a dat una cînd ai rugat-o să-ţi dea solniţa, probabil că era născută la sfîrşitul lui iunie şi trecea printr-una dintre acele perioade cînd nativii zodiei urăsc întreaga lume. Acel om nu e furios pe tine, doar dezamăgit de viaţă. Îi va trece şi va redeveni persoana dulce, blîndă şi înţelegătoare pe care o ştiu toţi, cînd luna va trece în următoarea fază. Consultă ziarul pentru a afla mersul fazelor lunii sau aşteaptă următoarea maree. Există două tipuri răceşti de bază. Primul are o faţă rotundă, frumoasă, piele moale, gură largă, zîmbitoare, ochi aproape rotunzi, deci un chip aproape ca de bebeluş. Ca să îţi faci o imagine mai clară, gîndeşte-te la faţa omului din Lună. Al doilea tip e cel mai des întîlnit. Inconfundabilul "aspect al crabului" se observă imediat pe faţă. Vei vedea un cap destul de mare, sprîncene coborîte spre ochi şi pomeţi înalţi. Sprîncenele vor părea unite într-un fel de încruntare permanentă, care, în mod ciudat, nu deranjează, ci pare interesantă. Mandibula e pronunţată, iar dinţii tind să fie proeminenţi sau, într-un fel sau altul, neregulaţi. Ochii sînt mici şi distanţaţi. Uneori vei vedea un Rac care combină trăsături din faţa lunară şi cea de crab, dar ambele sînt atît de distinctive, încît chiar şi combinate tot îi vor face uşor de recunoscut pe oamenii lunari. Unii dintre ei sînt dolofani, dar marea majoritate au o structură izbitor de osoasă. Braţele şi picioarele pot fi disproporţionat de lungi în comparaţie cu corpul, umerii vor fi neobişnuit de largi şi deseori, mîinile şi tălpile lor vor fi fie uimitor de mici, fie foarte mari. Majoritatea nativilor sînt mai solizi de la brîu în sus şi se leagănă puţin cînd merg repede. Fie că au corp plinuţ sau slăbănog, femeilor vor purta de obicei bluze cu cîteva numere mai mari decît fustele sau pantalonii. Sau vor avea pieptul cu desăvîrşire plat. În orice caz, această caracteristică este destul de marcată. La femeile Rac nu există cale de mijloc în privinţa mărimii pieptului lor. Toţi oamenii influenţaţi de Lună au trăsături extraordinar de expresive. În decursul unei conversaţii pe chipul lor trec în viteză o mie de emoţii. Cunoşti pe cineva care rîde dezlănţuit, apoi plînge de ţi se rupe inima, care uneori te repede iritat şi apoi se ascunde cînd îl răneşti? Această persoană s-a născut probabil sub semnul Lunii. Racii au o imaginaţie atît de vie, de picturală, iar stările lor sînt atît de intense, încît te pot face să le simţi şi tu. Fantezia lor reţine bucuria şi disperarea, groaza şi compasiunea, regretul şi extazul şi păstrează fiecare emoţie în memorie, la fel de vie ca atunci cînd a simţit-o prima dată. Ca oglinzile şi aparatele de fotografiat, ei absorb imagini şi le reflectă cu fidelitate. Fiecare experienţă e gravată în inima lor ca o fotografie pe negativ. Ei nu uită nici una dintre lecţiile primite de la viaţă şi nici lecţiile istoriei. Racul are un profund respect pentru trecut şi de obicei e patriot pînă în măduva oaselor. Îl intrigă atît figurile istorice, cît şi propriii lui strămoşi. Colecţionează adesea antichităţi şi are o curiozitate nemărginită pentru trecut. E un fel de arheolog mintal, mereu în căutarea unor noi fapte fascinante. De asemenea, e o adevărată fîntînă a secretelor.




Oamenii simt automat nevoia să-şi mărturisească secretele Racului, dar cu sensibilitatea lui emoţională el ştie deja ce îi apasă. Compasiunea lunarilor e profundă şi extrem de intuitivă. Nu există secret pe care să nu-l descopere, dacă îşi pune mintea. În final va şti totul despre tine, dar tu nu îi vei ghici niciodată gîndurile intime. Îşi ascunde cu mare grijă sentimentele personale de privirile curioase. Nativul tipic detestă să discute despre viaţa lui personală, dar e încîntat să afle totul despre a ta. Însă rareori judecă pe cineva. El doar culege, absoarbe, reflectă. Deşi Racul înapoiază imaginile ca o oglindă, nu va renunţa de bună voie la lucrurile tangibile. Fă o plimbare pe plajă şi vei vedea cum crabul preferă să piardă un cleşte decît să dea drumul obiectului pe care l-a apucat. Adu-ţi aminte asta cînd încerci să convingi un Rac să renunţe la ceva ce îşi doreşte cu adevărat. El nu va lăsa niciodată uşor din mînă un lucru la care ţine foarte mult, fie acesta un prieten drag, un titlu, un statut social, sau o fotografie veche, ori o pereche de papuci vechi şi jumuliţi, cu talpa aproape tocită. Exact ca şi crabul, nativii zodiei Racului nu se reped direct la obiectul pe care îl doresc. Strategia lor e să se mişte în toate direcţiile, numai drept înainte nu. Vor dansa la nesfîrşit în jurul lucrului dorit, pînă cînd li se pare că altcineva e pe cale să pună mîna pe el. Atunci îşi joacă cărţile rapid şi inteligent: plonjează înainte, apucă ferm şi refuză să dea drumul preţiosului obiect rîvnit. Cam tot la fel se comportă şi cînd e vorba să fie generoşi. Inima lunarilor e prea bună ca să nu fie emoţionaţi de lipsurile cuiva. Sînt plini de compasiune şi vor să ajute. Dar vor aştepta precauţi ca să vadă dacă nu se oferă mai întîi altcineva. De ce şi-ar irosi ei prosteşte timpul şi banii dacă nu e neapărat necesar? Cînd nu apare nici o altă sursă, cînd nu sînt semne să apară ajutorul necesar, Racul îl va salva în ultima clipă pe nefericit. Te va lăsa să te duci la fund de două ori, dar te va salva tocmai cînd eşti pe punctul de a te scufunda definitiv. E prea bun ca să te lase să te îneci, dar nici nu-i trece prin cap să se ude fleaşcă dacă e vreun slavamar prin preajmă sau dacă poţi să ajungi singur la ţărm. Nu e vorba de egoism sau răutate, ci de autoconservare. Sub carapacea tare se ascunde un miez moale şi cald, dar timpul, banii şi emoţiile lui nu sînt în cantitate nelimitată şi preferă să şi le distribuie cu înţelepciune. Cînd în sfîrşit va face un gest, acesta va fi deseori măreţ şi generos, însă nimeni nu-l poate acuza că e impulsiv. Dacă totuşi vreun ascendent de foc, precum Leul sau Săgetătorul, îl fac să recurgă la o manevră riscantă, fără asigurări de vreun fel sau altul, şi aceasta eşuează, Racul se va simţi îngrozitor de nefericit. El tinde să se cufunde în posomorală cînd face o greşeală decît să se scuture şi să o ia de la capăt.

Bărabt sau femeie, persoana lunară îşi iubeşte casa, pentru care are un respect aproape mistic. Căminul lui e locul unde se amuză, trăieşte, iubeşte, visează şi se simte în siguranţă. Chiar dacă serviciul lui îl face să călătorească în întreaga lume, nici un Rac nu e pe deplin fericit fără un acoperiş care să fie al lui. Urmăreşte expresia de pe chipul unui nativ cînd tocmai s-a întors acasă dintr-o lungă călătorie. Pur extaz.

Oricîţi bani ar avea puşi la ciorap, lunarul nu se simte niciodată cu adevărat sigur de viitorul lui financiar şi oricît de multă dragoste ar primi, întotdeauna are nevoie de mai multă. Emoţiile nu-i permit să se simtă destul de în siguranţă pentru a se relaxa complet. Tot timpul adună valori tangibile pentru a se proteja împotriva unui viitor dezastru imaginar. El e genul sub al cărui pat ai să găseşti aliniate frumos zeci de conserve cumpărate cu ani în urmă. Dacă nu le vezi acolo, caută în cămară. Pentru ce le adună? Nu pune întrebări stupide! Dacă într-o zi o să vină o foamete? Probabil că Noe era născut în iulie, căci nici pe el nu l-a prins potopul nepregătit.

Vei găsi deseori Racul pe apă, fie că înoată, face surfing sau canotaj. dacă influenţele altor planete nu sînt majore, locul lui favorit pentru petrecerea timpului liber va fi plaja. Mulţi dintre nativi au propria lor barcă, chiar dacă nu-şi permit tocmai un iaht, ci doar o canoe. E ca şi cum visul lor cel mai mare, cel mai tainic, s-a pierdut undeva în adîncul apelor şi ei îl tot caută. Poate că îi ademeneşte cîntecul lunii şi al mareelor. Oricare ar fi motivul, Racul nu va fi niciodată atît de plin de toane ca de obicei atunci cînd se plimbă pe puntea propriei ambarcaţiuni în tenişii cumpăraţi cînd a absolvit colegiul. Să nu îndrăzneşti să-i sugerezi să-şi cumpere unii noi. Trebuie să înţelegi un lucur despre oamenii aceştia: în concepţia lor, dacă ceva e vechi e valoros, dacă e nou e suspect.

Emoţiile lunarilor pot fi uneori mai puternice decît organismul lor. Grijile şi temerile îi pot îmbolnăvi, în timp ce veselia îi poate însănătoşi. Dacă securitatea lui financiară sau emoţională e ameninţată poate cădea într-o profundă depresie, care duce de multe ori la boli sau accidente. Bogata lui imaginaţie poate fi suficient de morbidă ca să-l facă să transforme o afecţiune minoră într-una gravă sau cronică. Cînd intră într-o pasă neagră nu reacţionează prea bine la încurajări sau încercări de a-l înveseli. S-ar putea să te acuze chiar de lipsă de compasiune. Dar dacă va cădea în melancoliedin cauza temerilor, abia atunci îşi poate provoca necazuri majore şi îi va lua de două ori mai mult timp să se vindece decît altor oameni.

Cele mai vulnerabile zone sînt pieptul, sînii, genunchii, rinichii, vezica urinară şi pielea. La fel de sensibile îi sînt capul şi faţa, precum şi stomacul şi sistemul digestiv. Aproape că poţi spune că Racii au inventat ulcerul. Dar cei care îşi păstrează seninătatea şi apelează la minunatul lor simţ al umorului pentru a trece peste perioadele proaste îşi pot păstra sănătatea pînă la vîrste înaintate. Veselia, optimismul şi rîsul, luate în doze zilnice zdravene, le vor păstra mintea şi trupul sănătoase. Aşa cum îşi imaginează Racul că se simte, aşa se va simţi. Nici un alt semn nu e atît de predispus să permită gîndurilor negative să îi provoace afecţiuni fizice, aşa cum nici un alt semn nu e capabil de asemenea miracole de auto-vindecare precum Racul.

Mulţi nativi ai zodiei sînt grădinari înnăscuţi şi-şi vor îngriji plantele cu acelaşi devotament cu care-şi vor "îngriji" contul bancar. Banii trag la Raci ca fierul la un magnet, iar lor le plac banii şi îi vor aduna cu grijă. Ei nu sînt mari cheltuitori, ca să folosim un eufemism. Dacă-ţi spune că e lefter înseamnă că a ajuns la ultimele lui două-trei sute de mii. Pentru el, asta e o situaţie disperată. Nimeni nu e mai capabil la administrarea banilor decît lunarul. E expert în acumularea şi înmulţirea lor, dar nu-l vei vedea aruncîndu-i aiurea pe fereastră. Generozitatea lui e întrecută doar de precauţie.

Nu se ştie de ce, dar mîncarea reprezintă pentru Raci securitate. Cămara. dulapurile şi frigiderul lui trebuie să fie mereu pline pînă la refuz, fie că el mănîncă ce are în ele sau nu. O simplă conversaţie despre mîncare îi va aduce o strălucire rumenă în obraji, iar discuţiile despre foamete şi victimele ei îl vor îngrozi pur şi simplu. Risipa de hrană e o crimă pentru Rac. Poţi să-ţi umpli farfuria de cîte ori vrei la masa lui, dar ai grijă să o laşi curăţată-lună cînd te ridici de la masă.



În ambele sexe ale zodiei există un puternic instinct matern. Tot timpul încearcă să te îndoape cu mîncare caldă sau să te înfofolească pentru a te proteja de frigul de afară. Racii îşi dădăcesc prietenii şi partenerii de viaţă şi îi supraveghează cu un ochi protector. E greu de spus ce stîrneşte mai puternic emoţiile lunarilor: copiii, mîncarea sau banii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.