Cum să recunoşti un nativ din Peşti
Dacă vei da peste un Peşte stînd în spatele unui ghişeu de casierie sau într-un birou de preşedinte de bancă, să ştii că ai în faţa ochilor o specie rară. Foarte puţini nativi suportă să stea prea mult timp într-un singur loc. Vei avea mai multe şanse să întîlneşti nativii la o şedinţă de spiritism, într-o galerie de artă, într-o mînăstire, la un concert sau la un spectacol într-un club. Mai poţi să încerci şi la o întrunire a scriitorilor, în culisele unui teatru sau pe un iaht.
Cu cît sînt circumstanţele mai artistice, mai relaxate, mai imaginative sau ezoterice, cu atît mai multe şanse ai să prinzi în plasă o frumoasă captură de Peşti. Plasa ta va fi plină de vietăţi colorate, variate, sclipitoare, dacă o arunci la petreceri sau baluri.
Neptunienii au foarte puţină ambiţie să obţină valori lumeşti. Bogăţia nu prea îi atrage şi foarte puţini acumulează averi dacă nu le moştenesc sau nu le obţin prin căsătorie. Sigur, nu au nimic împotriva banilor, dar sînt mult mai conştienţi de faptul că aceştia sînt trecători decît noi, ceilalţi.
Cine a spus: "Nu vreau să fiu milionar, doar să trăiesc ca un milionar", era sigur Peşte. Inima nativului tipic nu cunoaşte lăcomia. Lipsa de grijă pentru ziua de mîine frizează la ei nesăbuinţa. Faţă de trecut au o înţelegere intuitivă, iar faţă de prezent, o blîndă toleranţă. Nu e deloc uşor pentru un peşte să se zbată ca să înoate împotriva curentului. Mult mai des şi mult mai uşor e să se lase în voia curentului, indiferent unde i-ar duce. Dar înotul în amonte e adevărata provocare a Peştilor şi singurl mod de a găsi vreodată adevărata seninătate şi fericire. Capcana care ameninţă să îi înghită pe cei născuţi în această zodie este alegerea celui mai uşor drum. Acesta îi ademeneşte irezistibil, dar duce către o viaţă irosită.
Te va impresiona plăcut farmecul natural al Peştilor şi bonomia lor leneşă. Nativului îi sînt indiferente majoritatea restricţiilor dacă nu îl lipsesc de libertatea de a visa şi de a se ghida în viaţă cu ajutorul sentimentelor. Şi mai inddiferente îi sînt insultele, reproşurile şi părerile vitriolante ale altora. Spune-i unui Peşte că societatea e decandentă, guvernul se duce de rîpă, poluarea ne ucide pe toţi şi lumea se sfîrşeşte, iar el va căsca, sau va zîmbi fermecător sau va adopta o expresie vag înţelegătoare. Foarte puţine lucruri îl vor stîrni în aşa hal încît să acţioneze violent. Sigur, Peştele nu e total opac. Are şi el un temperament. Cînd acesta se manifestă, în sfîrşit, nativul poate fi de un sarcasm muşcător, căci are o limbă ascuţită şi o minte tăioasă ca un brici. Neptunienii pot să aibă izbucniri de furie şi să fie iritabili, dar în mod normal va alege calea minimei rezisteţe, evitînd confruntările, iar apele lui Neptun îi vor înlătura repede furia. Să-l faci pe nativ să se enerveze e ca şi cum ai arunca o pietricică într-un lac nemişcat ca o oglindă. Vei face ceva vălurele, dar în scurt timp suprafaţa va fi din nou netedă.
Cînd întîlneşti oameni născuţi în această zodie uită-te mai întîi la labele picioarelor lor. Vei vedea că sînt neobişnuit de mici şi delicate, chiar şi la bărbaţi, sau vor fi uriaşe şi late. Şi mîinile lor vor fi la fel: fie mici fragile, cu o formă excepţional de frumoasă, sau mari, ciolănoase, ca ale unui plugar. Pielea lor e moale ca mătasea, părul e subţire, deseori ondulat şi de obicei deschis la culoare, deşi sînt şi destui Peşti bruneţi. Ochii nativilor au o calitate lichidă, privire filtrată printre gene şi plini de lumini ciudate. Deseori ei sînt chiar uşor exoftalmici şi foarte fascinanţi. Unii ochi neptunieni sînt pur şi simplu superbi. Nu există alt cuvînt care să-i descrie mai bine. Trăsăturile nativilor sînt elastice şi mobile şi de obicei vei descoperi pe chipul lor mai multe gropiţe decît riduri. Sînt puţini Peştii înalţi. Trupurile lor sînt uneori construite stîngaci, dar datorită graţiei lor extraordinare rareori observi acest lucru. Ei par să plutească în loc să meargă, ca şi cum ar înota de-a lungul străzii sau prin cameră. Uneori aşa şi e. Unde e lichidul? Probabil că prin apropiere, iar Peştele e atras de el. Poate fi o pasiune pentru apa rece ca ghiaţa, un obicei de a bea zece căni de ceai sau cafea pe zi, o atracţie irezistibilă pentru sucuri sau ceva mai... tare. Ca şi Scorpionii şi Racii, Peştii ar face bine să nu se atingă de alcool. Foarte puţini dintre ei sînt în stare să bea un şpriţ la o petrecere şi atît. Din păcate, foarte mulţi nativi găsesc în alcool un refugiu din faţa problemelor. îi ademeneşte cu un fals sentiment de siguranţă, iar acest cîntec de sirenă e foarte periculos. Sigur, nu orice Peşte care bea un capuccino cu rom devine alcoolic, dar procentajul e mult mai mar decît la orice altă zodie.
Nativul s-a născut cu dorinţa de a vedea lumea prin ochelari cu lentile roz. Ştie foarte bine că există o latură urîtă şi neplăcută a omenirii, dar preferă să trăiască în lumea lui acvatică, blîndă, unde toţi oamenii sînt frumoşi şi toate acţiunile sînt adorabile. dacă realitatea devine prea îngrozitoare ca ei să o mai poată privi în faţă, Peşti evadează deseori în vise roz-bombon, cu baze din puf de lebădă şi nici o şansă de a se adeveri vreodată. Cînd viaţa îl azvîrle cu toată puterea într-un rîu stătut de eşecuri zdrobitoar şi condiţii disperate, în loc să facă un salt şi să iasă din mlaştină, el are mai degrabă înclinaţia să se ascundă în spatele iluziilor lui verzui, ca să nu fie nevoit să ia decizii pragmatice. Un Peşte confruntat cu un eşec tinde să-i facă faţă cufundîndu-se şi mai mult în speranţele sale deşarte, cînd o schimbare drastică de atitudine şi o acţiune în forţă i-ar putea aduce succes în lumea reală, nu doar în imaginaţia lui.
Nu orice nativ cade în această capcană tipic neptuniană, dar sînt destui, aşa că avertismentul merită notat. Un scriitor din această zodie poate fi tentat să zacă prin baruri ani în şir, spunîndu-şi că adună material, cînd de fapt adună doar praf şi facturi neplătite. Pictorul din această zodie care nu găseşte un susţinător se poate plimba prin parc zi după zi, murmurîndu-şi în barbă că studiază natura pentru a-i folosi ca fundal la marea lui capodoperă, cînd de fapt pensulele lui adună mucegai. Unde e îngerul care să-l sprijine în timp ce umple pînzele cu culori splendide? O femeie neptuniană lăsată de capul ei cu un venit fix care să-i ajungă doar cît să nu ajungă în stradă şi să-i asigure ceva de mîncare în fiecare zi, îşi va trece zilele visînd, amintindu-şi cu drag de trecut, gîndindu-se cu speranţe vagi la viitor şi lăsînd să treacă pe lîngă ea prezentul.
Poate că ai citi pe undeva că simbolul celor doi peşti înotînd în direcţii opuse indică faptul că nativul e sfîşiat de dorinţe duale. Nu e adevărat. gemenii au o natură duală. Cei doi peşti simbolizează cele două opţiuni oferite Peştilor: să înoate spre suprafaţă sau spre fundul oceanului, fără să-şi atingă vreodată ţinta. Nativii trebuie să ştie că trebuie să aducă un serviciu umanităţii, într-un fel sau altul şi să nu pună mare preţ pe avuţiile materiale. Einstein, care a "înotat" contra curentului, a adus lumii o nouă privire adupra Universului, dar şi Peştii care se lasă duşi de curent aduc o contribuţie, chiar şi numai curăţind zăpada de pe străzi sau spălînd vase. Posibilitatea de a elge între aceste două extreme e mereu prezentă, pentru că nativii au talente deosebite, dar Peştele, care vede atît de bien în ambele direcţii, uneori nu poate vedea ceea ce e exact în faţa lui. Neptunianul se retrage mereu din faţa realităţii, fie în înălţimile sublime ale unei vieţi profesionale căreia i se dedică total, fie în stimulenţi şi emoţii artificiale.
Deşi Peştii se feresc de competiţie, mulţi dintre ei, chiar şi cei timizi, sînt împinşi de la spate de Neptun spre lumina strălucitoare a rampei, unde îşi pot folosi uluitoarele puteri interpretative pentru a proiecta spre sală toată gama de emoţii umane. în ciuda timidităţii lor natirale, deseori devin unii dintre cei mai buni actori ai momentului, cu condiţia să lupte împotriva dezgustului pe care-l resimt faţă de repetiţiile nesfîrşite şi de plictiseala acumulării anilor de experienţă. Unoeri, săgeţile ascuţite ale criticilor lasă răni atît de adînci în inima Peştilor încît un potenţial star se poate retrage cînd mai are doar un pas pînă la celebritate. Memorizarea e rareori o problemă pentru nativi. Memoria Peştilor e legendară, deşi un ascendent bizar îi poate face să-şi uite propriul număr de telefon.
Pentru fiecare Peşte, de la pescar pînă la asistenta medicală, viaţa e doar o uriaşă scenă, trecătoare şi evazivă. Ştiind acest lucru, el primeşte fiecare furtună cu seninătate echilibrată. Uneori nativul are vise ciudate sau coşmaturi bizare, deseori premonitorii. Cînd el visează că se va întîmpla ceva, de obicei aşa va fi. Dacă îţi spune să nu urci în avionul ăla sau în maşină, ao face bine să o iei pe jos sau înot.
Astrologii care vorbesc despre un suflet bătrîn se referă la un spirit care a trecut prin multe vieţi şi a păstrat înţelepciunea fiecăreia. Ei se referă deseori la Peşti, pentru că viaţa unui om născut în această zodie este fie cea mai dificilă obligaţie pe care şi-o poate asuma un spirit, fie o şansă de a atinge împlinirea spirituală supremă. Dacă Berbecul reprezintă în zodiac naşterea, Peştii reprezintă moartea şi eternitatea. Acesta e al doisprezecelea semn al zodiacului, o chintesenţă a tot ce l-a precedat, iar fira lui e un amestec al tuturor celorlalte, ceea ce e o povară foarte mare. Capacitatea lui surprinzătoare (care se face resimţită din cînd în cînd) de a organiza totul şi de a se concentra asupra detaliilor, ca şi blîndeţea lui, reflectă lecţiile primite de la Fecioară. Raţiunea lui e la fel de dreaptă şi obiectivă ca a Balanţei, precum şi dragostea pentru plăceri. Aceşti oameni au un simţ al umorului la fel de nebunesc ca şi Racul, de la care mai iau atît compasiunea cît şi ursuzenia. Uneori sînt plini de francheţe şi generozitate ca Săgetătorul, deschişi şi plini de viaţă ca Leul, dar şi plini de simţul datoriei ca şi Capricornul, de la care iau deseori şi dorinţa de a urca pe scara socială. în plus, e posibil ca Peştii să ia ceva din melancolia saturnienilor. Ceva mai mult. Ei pot fi la fel de plini de toane ca Racii şi fericiţi ca Leii. Le place să tachineze şi să analizeze în stilul Vărsătorilor, debordează deseori de idealism şi entuziasm Berbecesc, dar fără forţa şi ambiţia acestuia. Un nativ al acestei zodii se poate mişca, gîndi şi vorbi la fel de rapid ca Gemenii. Dar poate fi la fel de leneş şi paşnic ca Taurul. Are spiritul scliptor al lui Mercur şi graţia blîndă a lui Venus, şi le combină cu spiritul pătrunzător şi mistic al Scorpionului, dar fără lipsa de scrupule a acestuia.
Peştele conţine dragostea pentru discuţii în contradictoriu a tuturor semnelor de aer, dragostea de natură a tuturor semnelor de pămînt şi aspiraţiile arzătoare ale tuturor semnelor de foc. Dar e mereu schimbător. Din acest punct de vedere e complet neinfluenţabil. Singura calitate care provine de la propriul lui semn e ciudata lui putere de a se detaşa de propria persoană şi a vedea trecutul, prezentul şi viitorul ca pe un tot. Dragostea pentru muzică şi artă, precum şi simţurile sale extrem de ascuţite şi versatilitatea provin de la alte zodii, dar profunda înţelepciune şi compasiune sînt ale lui şi derivă din cunoaşterea tutror experienţelor umane. Acum că înţelegi toate astea, te mai miri că prietenii tăi din Peşti sînt uneori o enigmă, ca să nu mai vorbim de ocaziile cînd sînt de-a dreptul trăsniţi şi excentrici?
Peştii tind să creadă că vor trăi veşnic şi deseori se poartă ca şi cînd ar fi convinşi de asta. Nativul nu prea are grijă de el însuşi. De cele mai multe ori îşi cheltuie energia de prisos (şi nu are prea multă) ajutîndu-şi rudele cu probleme sau prietenii împovăraţi de necazuri. în oricare dintre aceste cazuri, sănătatea Peştelui e pusă la grea încercare, căci el are rareori o constituţie robustă. El trebuie să-şi păstreze energia şi să se abţină să apeleze la stimulatori sau sedative, să nu cedeze în faţa epuizării fizice sau cererilor de ajutor lansate de cei din jur. extrem de fragili în pruncie, deloc rezistenţi în copilărie, Peştii par să aibă un metabolism leneş, motiv pentru care se trezesc deseori obosiţi şi lipsiţi de vlagă. Obiceiurile alimentare nesănătoase pot provoca probleme la ficat, funcţiilor intestinale şi digesitiei. Destul de comune sînt accidentle la labele picioarelor, şolduri şi mîini, ca şi răcelile, gripa şi pneumonia. Plămînii lor sînt destul de vulnerabili, iar gleznele şi degetele picioarelor sînt şi ele fragile, încă din naştere. Peştii par să aibă fie platfus şi afecţiuni metatarsiene, fie labe ale picoarelor extraordinar de puternice şi suple. Nu există cale de mijloc. însă au o rezistenţă interioară ascunsă, iar una dintre provocările adresate lor est să descopere această forţă şi să o scoată la suprafaţă. Nativii sînt în stare să se autoconvingă, aproape hipnotic de aproape orice: că le e frică de şoareci, înălţime, metrou, lift, oameni, sau că nu le mai e frică de toate acestea.
Una dintre armele lor secrete e umorul. Ei zîmbesc ca să ascundă lacrimile nevărsate. Sînt maeştri ai satirei şi s-ar putea să te crispezi în urma unei remarci aruncate atît de lejer încît nu-ţi dai seama exact care a fost intenţia Peştelui, dar ai sentiment deranjant. Nativul poate împrăştia în jur observaţii caustice atît de rapid încît îţi va fi greu să ţii pasul. E un farsor excelent şi se pricepe grozav să arunce replici extrem de amuzante păstrîndu-şi pe chipul elastic o expresie gravă, chiar tristă. El poate trece cu graţie de la comedie bufă la glume sofisticate, caustice. Uneori umorul e cald şi inofensiv, alteori e rece şi necruţător, dar întotdeauna e o modalitate de a camufla o altă emoţie pe care neptunianul vrea să o ascundă.
In firea lui există o uriaşă milă şi dorinţă de a-i ajuta pe cei bolnavi şi slabi. Spre deposebire de Fecioară, Peştele încearcă să-i înţeleagă şi pe cei nefericiţi, singuri, pe rataţi şi pe rebeli, indiferent cît ar fi ei de ciudaţi sau de marginalizaţi. Dacă ai nevoie de zece mii sau de un milion, de un împrumut substanţial sau doar de o mică încurajare pe care nu vrea să ţi-o dea nimeni, du-te la un Peşte. Nu vei primi nici predici, nici priviri dispreţuitoare. El nu judecă pe nimeni, fie acela hoţ, criminal, drogat, pervers, păcătos, sfînt, ipocrit sau mincinos. Vei fi copleşit de puterea lui de înţelegere, ca şi de ajutorul practic pe care-l poate oferi. El simte fiecare viciu şi virtute şi cunoaşte capcanele fiecăreiea. De aceea, mulţi nativi intră în rîndurile clerului şi-şi petrec viaţa în rugăciuni şi contemplare.Există neptunieni scorţoşi şi repeziţi, dar asta e doar o carapace fragilă, creată pentru protecţie. Ei află de timpuriu cît de fragili sînt. Lumea încă nu e acordată pe sensibila lungime de undă a Peştelui, aşa că, pentru a evita să fie ridiculizat şi pentru a nu fi lăsat fără un sfanţ, el învaţă să se prefacă indiferent.Din cauza insensibililor care ar fi în stare să-l calce în picioare, nativul e obligat să-şi ascundă adevărata fire. Profunzimea eplor neptuniene îl face să absoarbă fiecare durere şi bucurie şi s-o resimtă ca şi cînd ar fi a lui, nu e de mirare că el pare dezinteresat cînd aude povestiri triste. însă nu uita că e doar o faţadă. Dacă ai fost respins o dată, mai încearcă o dată şi adevăratul Peşte va ieşi la suprafaţă.
Superba imaginaţie a Peştilor, minunatul lor umor şi simţul frumoasului pot creea cele mai delicate şi totuşi perene proze şi poezii. De fapt, fără eforturile lor artisitice şi compasiunea lor, lumea n-ar putea exista. Planeta s-ar opri din rotaţia ei. Vei găsi deseori Peşti care şi-au îngropat visele personale pentru a lumina vieţile prietenilor şi rudelor singure sau triste, sau pentru a aduce publicului darul rîsului şi lacrimilor prin intermediul scenei, plătind pentru asta cu intimitatea pe care ei o preţuiesc atît de mult. Talentul lor actoricesc e evident chiar şi cînd încerci să prinzi la colţ unul dintre aceşti peşti alunecoşi. Nativul urăşte să răspundă la o întrebare directă prin "da" sau "nu". Pentru el e întotdeauna "poate". Simpla curiozitate de a afla ce carte a citit recent sau dacă i-a plăcut o piesă îţi poate aduce un răspuns evaziv fără nici un motiv. El poate da drumul al lacrimi, ca în clipa următoare să dea drumul la rîsete ca şi cînd ar avea un buton invizibil. Nici una dintre stări nu e reală cu adevărat. Totul este iluzie cînd e vorba de Peşti şi nici chiar ei nu prea reuşesc să facă diferenţa între realitate şi jocul de oglinzi. Spiritul lor e la fl de imposibil de cuprins cu mintea ca şi adîncurile oceanelor. Sufletul lui altruist e plin de iubire inepuizabilă, blîndă, pentru fiecare creatură, ceea ce e o calitate aproape divină atunci cînd nu e transformată în autocompătimire şi iubire de sine. Peşti tipici sînt casnicele guralive cu inimi destul de mari cît să încapă necazurile tuturor vecinilor, precum şi barmanii răbdători care ascultă plini de înţelegere sute de poveşti amare în fiecare săptămînă.
Suspendat undeva între apele tăcute ale mării şi ceaţa de deasupra ei, abia atingînd uneori pămîntul în cazuri de extremă urgenţă, Peştele îşi duce viaţa în singuratica înţelegere a unor adevăruri prea adînci pentru a putea fi exprimate în cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.