Antitodul singuratatii

Surprinderea mea la auzul afirmaţiei lui Dalai Lama că nu se simte niciodată singur era direct proporţională cu convingerea mea că, în societatea noastră, singurătatea se întâlneşte la tot pasul.În ultimii douăzeci de ani,psihologii au început să studieze singurătatea din perspectivă ştiinţifică şi să efectueze numeroasesondaje şi studii pe acest subiect. 

Una dintre cele mai uimitoare descoperiri a fost ca toţi
oamenii declară că se simt (sau s-au simţit la un moment dat) singuri. Într-un studiu de proporţii, un sfert dintre adulţii din SUA au declarat că se simţiseră extrem de singuri cel puţin o dată în ultimele două săptămâni. Deşi deobicei ne gândim la singurătatea cronică drept o suferinţă răspândită cu precădere în rândul bătrânilor,izolaţi în casele lor goale sau în saloanele din centrele de îngrijire, cercetătorii sugerează că şi adolescenţii şi adulţii tineri se declară singuri la fel de des ca respondenţii mai în vârstă.Remarcând omniprezenţa singurătăţii, cercetătorii au început să analizeze variabilele complexe carecontribuie la apariţia ei. Au descoperit, de exemplu, că oamenii care se simt singuri sunt cei cărora le egreu să se deschidă şi să comunice cu ceilalţi, cei care nu sunt buni ascultători şi cărora le lipsesc aptitudini sociale ca interpretarea indiciilor din conversaţie (care ne ajută să ştim când să dăm din cap,când să răspundem corespunzător sau când să nu spunem nimic). Studiul respectiv sugerează că una dintre strategiile de a înfrânge singurătatea ar fi îmbunătăţirea acestor aptitudini sociale.

Dar strategia lui Dalai Lama părea să nu bage în seamă îmbunătăţirea aptitudinilor sociale şi a comportamentului afişat, ci să prefere o abordare care ţintea direct în inima problemei – înţelegerea valorii compasiunii şi apoi cultivarea ei.

În ciuda surprinderii mele iniţiale, ascultându-l cum vorbea cu atâta convingere, am ajuns să cred cu tărie că, într-adevăr, nu se simte niciodată singur. Aveam şi dovezi. Observasem de multe ori cum interacţionează când întâlneşte pentru prima dată un om: invariabil pozitiv. Am început să-mi dau seama că interacţiunile acestea pozitive nu erau accidentale sau doar rezultatul unei personalităţi prietenoase din naştere. 

Era tot mai clar că petrecuse foarte mult timp meditând asupra importanţei compasiunii,cultivând-o cu grijă şi folosind-o pentru a hrăni şi a afâna solul experienţelor sale de zi cu zi, pentru a-l face mai fertil şi mai receptiv la interacţiunile cu ceilalţi – metodă pe care, de fapt, o poate folosi oricine suferă de singurătate.