Abordarea lui Dalai Lama cere o creştere şi o maturizare lente. El crede în puterea enormă, poate chiarnemărginită a minţii – dar a unei minţi antrenate sistematic, concentrată, atentă, a unei minţi temperate deani de experienţă şi raţionamente întemeiate. Durează mult să dezvoltăm comportamentul şi obiceiurilemintale care contribuie la problemele noastre. Durează la fel de mult să stabilim obiceiurile noi care neaduc fericirea. Nu ne putem dispensa de ingredientele esenţiale: hotărâre, efort şi timp. Acestea suntadevăratele secrete ale fericirii.Când ne angajăm pe calea spre schimbare, e important să ne stabilim aşteptări rezonabile. Dacă suntprea înalte, avem toate şansele să fim dezamăgiţi. Dacă sunt prea scăzute, ne înăbuşă voinţa de a ne punelimitele la încercare şi de a ne atinge adevăratul potenţial. După conversaţia noastră despre procesulschimbării, Dalai Lama a explicat:„Trebuie să nu pierdem niciodată din vedere importanţa unei atitudini realiste – o atitudine desensibilitate şi respect faţă de realitatea concretă a situaţiei – când pornim pe calea spre scopul nostrufinal. Trebuie să recunoaştem greutăţile inerente călătoriei acesteia şi să acceptăm că va fi nevoie detimp şi de un efort susţinut.
E important să facem, în minte, o distincţie clară între idealurile şi
standardele după care ne judecăm progresul. Pentru un budist, de exemplu, idealul e foarte înalt:aspiraţia noastră supremă e Iluminarea completă. A avea Iluminarea completă ca ideal de atins nu e oextremă. Dar a ne aştepta să-l atingem rapid, aici şi acum, este, într-adevăr, o extremă. Dacă o folosim ca standard, şi nu ca
ideal, ne vom descuraja şi vom pierde orice speranţă văzând că nu atingem repedeIluminarea. Avem nevoie deci de o abordare realistă. Pe de altă parte, dacă ne spunem «Eu o să măconcentrez doar pe ce văd aici şi acum; aşa e mai practic şi nu mă interesează viitorul sau să ating, într-unsfârşit, gradul de Buddha», iarăşi cădem într-o extremă. Trebuie deci să găsim o abordare care să sesitueze undeva la mijloc. Trebuie să găsim un echilibru.Ajustarea aşteptărilor e o problemă foarte spinoasă. Dacă avem aşteptări prea mari, fără o temeliesolidă, de obicei ne aşteaptă necazuri. Pe de altă parte, fără aşteptări prea mari şi fără speranţă, fărăaspiraţii, nu putem face nici un progres. E esenţial să avem o fărâmă de speranţă. Aşadar, nu e uşor degăsit echilibrul potrivit. Trebuie să judecăm fiecare situaţie după caz“.
standardele după care ne judecăm progresul. Pentru un budist, de exemplu, idealul e foarte înalt:aspiraţia noastră supremă e Iluminarea completă. A avea Iluminarea completă ca ideal de atins nu e oextremă. Dar a ne aştepta să-l atingem rapid, aici şi acum, este, într-adevăr, o extremă. Dacă o folosim ca standard, şi nu ca
ideal, ne vom descuraja şi vom pierde orice speranţă văzând că nu atingem repedeIluminarea. Avem nevoie deci de o abordare realistă. Pe de altă parte, dacă ne spunem «Eu o să măconcentrez doar pe ce văd aici şi acum; aşa e mai practic şi nu mă interesează viitorul sau să ating, într-unsfârşit, gradul de Buddha», iarăşi cădem într-o extremă. Trebuie deci să găsim o abordare care să sesitueze undeva la mijloc. Trebuie să găsim un echilibru.Ajustarea aşteptărilor e o problemă foarte spinoasă. Dacă avem aşteptări prea mari, fără o temeliesolidă, de obicei ne aşteaptă necazuri. Pe de altă parte, fără aşteptări prea mari şi fără speranţă, fărăaspiraţii, nu putem face nici un progres. E esenţial să avem o fărâmă de speranţă. Aşadar, nu e uşor degăsit echilibrul potrivit. Trebuie să judecăm fiecare situaţie după caz“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.